509 matches
-
plan moral, basmele nuanțează fabulosul cu trăsături particulare omenești. Opera lui I. Creangă este un "Bildungsroman" cu intrigă fabuloasă având ca personaje pe: Harap-Alb, Ivan Turbincă, Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac, copilul "năzdrăvan", Nică. Acesta se caracterizează prin obiectivitate, detașare, impersonalitate, confesiune, autoironie, intuiție cosmică remarcabilă: "deasupra capului meu văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare, copacii cu vârful în jos, vitele cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fuga înapoi acasă, cu pluta pe Bistrița. Partea a II-a începe pe un ton nostalgic, evocă amintirile din copilărie, chipul mamei care "știa a face multe și mari minunății", întâmplări celebre (la cireșe, pupăza din tei, la scăldat), celebra autoironie: " Ia, am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești...". Partea a III-a începe cu un dialog al naratorului cu propriul său cuget: "Nu mi-ar fi ciudă încaltea când
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mai bine ai face dacă ai critica și tu defectele prietenului tău, lăsând totuși să se înțeleagă că-l iubești cu toate acestea. Mai mult, ar fi foarte bine dacă ți-ai încuraja prietenul să-și autoironizeze defectele evidente, căci autoironia este una dintre rarele calități ale oamenilor inteligenți și echilibrați. Și, dacă vrei să-l pregătești pe deplin pentru confruntarea cu ai tăi, învață-l să menționeze, ca și cum ar fi ale lui, cele mai frecvente lozinci ale părinților tăi, precum
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
de mon esprit potachique", autor al unui text redactat "cu multă grijă în grai strein, arhaizant și prețios", cu multe "propozițiuni (care) n-au alt sens decât să etaleze bravuri gramaticale" dar având o "natură retorică de neîngăduit", mișunând de "autoironii de tot felul" și smălțuit cu improprietăți semantice și erori de "ghilimetizare". Totul anunța "vreun San Antonio al eseului dintre Nistru și Tisa", trădând printr-un "act ratat ("aurais-vous" pentru "auriez-vous") o dorință de apropiere. Până aici totul e clar
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
față de Oedipul in statu nascendi (...) Competiția e acerbă, fiul își face datoria paternală cu devotament comic" (Felix Nicolau). Lestul de dramatism existențial este contrabalansat de sfârșitul în poantă ușor frivolă al unora dintre texte, soluție de lucidă revenire la matca autoironiei care deține valențe taumaturgice verificate: "gata, azi spun o rugăciune,/ fac o piruetă, mă dau pe gheață,/ pornesc mașina de spălat, închid aragazul,/ îmi pârlesc sprâncenele cu bricheta,/ desenez un elefant pe o frunză,/ miros mâinile iubitei mele,/ gust din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și pleacă, înfundându-și jobenul pe ochii mărturisind neputința Forme, în timp ce orbul râu Lethe se plimbă, încălțat în pantofi de mort, pe stradă Un râu etc. Chiar și când în codul poetic pentru care optează scriitura daniloviană trec ironia și autoironia bufă sau cinismul bine temperat, impresia de ansamblu este a unui discurs niciodată saturat de metafizic, de tensiunile unei interiorități deschise în același timp spre transfigurarea simbolico-mitică a exteriorității. În fapt, mai ales lumea Centurii de castitate pare a fi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fiecare în geamurile spălate de ploaie./ Port coif de ziar, în mână cu o halebardă/ atârnă greu căldarea cu var/ deasupra ușii, la intrare/ imensa sală ne așteaptă, pătrundem voioși,/ și dispărem în hăul gropii sinilii/ cu tot cu pălării" (Vameșa). Histrionismul, autoironia și sarcasmul pot, într-adevăr, colora plăcut viziunea derizoriului cotidian. Referințe critice (selectiv): Adrian Dinu Rachieru, în "Luceafărul", nr. 15, 21 aprilie 1999; Gellu Dorian, în "Convorbiri literare", nr. 5, mai 1999; Cristian Livescu, în "Convorbiri literare", nr. 3, martie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
am reușit să-i îmblânzesc/ cu câte o femeie, cu câte o portocală/ Toată noaptea clamează:/ noi suntem robii tăi./ DAR trebuie să ni te supui/ trebuie să asculți cântecul ghilotinei/ trebuie să cânți printre naufragiați" (Deținut 001954). Nici retorica autoironiei altădată salvatoare, nici manevra eschivei (tradusă, adesea, într-o recuzită descinzând din imaginarul unei antichități sau a unei medievalități eroice), nu se dovedesc strategii prea eficace. Poetul știe că, apelând la ele, nu face altceva decât să amâne inevitabila revelație
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fapt, totul a început cu cîțiva ani mai devreme cînd, în Suite à l'hotel Crystal (2004), autorul se imaginase agent secret, spionînd prin diverse colțuri ale lumii, adăpostit în diferite camere de hotel, toate minuțios descrise. Cu detașarea și autoironia binecunoscute, își anticipase moartea, anunțînd-o pentru anul 2009, la Baku, într-o cameră din hotelul Apsheron (nume predestinat, apropiat fonetic de Acheron, marele fluviu grec al morților), în urma unei împușcături cu un pistol Makarov 9 mm! Și pentru ca deruta cititorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din librarii de la Gibert Joseph consideră că stilul "e destul de diferit de thriller-ele franceze sau americane, e mult mai așezat și mai ales amestecă genurile: analiză politică, economică, socială și adevărată anchetă de roman polițist." Și o formă aparte de autoironie "națională", aș adăuga, îndeosebi la islandezul Arnaldur Indridason (un fel de Amélie Nothomb arctic, care scoate cîte un roman pe an începînd cu 1997), dar și la suedezul Bjorn Larsson, care ia peste picior această nouă vogă occidentală, intitulîndu-și ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
francezi și un public numeros. Dar se vede treaba că e o falsă problemă, căci deîndată ce încep dezba terile, Garde se arată într-o cu totul altă lumină: spontan, profund, cu replică promptă și precisă, plin de umor și autoironie. Romanul său i-a exasperat pe etnologi, sociologi, antropologi etc., spune el, pentru că propune o imagine cu totul personală despre aborigenii din nord-vestul Australiei, departe de documentatele scrieri științifice referitoare la zona respectivă. Dar autorul se amuză de aceste controverse
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mode literare și a primit cu brațele deschise literaturile scandinave, ilustrînd îndeosebi subgenuri ca romanul polițist, "negru", sau thriller-ul de o factură specială, în care ritmul lent, sumbru, melancolic se combină cu un umor decalat, pișcător și cu o autoironie remarcabilă. Totul înscris în magia povestirii transmise din negurile timpurilor vikinge... Iată că, la finele lui 2010, această fascinație și-a găsit obiectul în romanul Purge (ed. Stock) al unei tinere scriitoare finlandeze, Sofi Oksanen, un fel de sosie nordică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de o zicere latinească: Nu sunt niciodată mai ocupat decît atunci cînd nu am nimic de făcut." De altfel, nu se coboară pînă la a lucra decît pentru a evita corvoada socializărilor, meteahnă pe care și-o recunoaște, cu subtilă autoironie: " Cheful de lucru nu-mi vine decît atunci cînd am o întîlnire. Mă duc totuși, dar cu convingerea că am pierdut o ocazie unică de a mă depăși." (MA) Această supraviețuire a Paradisului care este lenevia elimină tentația înjositoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu unele compuse care conservau etimonul și indicau originea (Palicar), cu nume preluate din patrimoniul culturii europene antice sau renascentiste care orientează spre o anumită concepție de viață eliberată de norme constrîngătoare (Falstaff, Nastratin, Hans) sau înglobează o nuanță de autoironie și aptitudini de travestire (Zoil, Farsor); Eminescu și Delavrancea refereau la Caragiale printr-un apelativ de distanțare (grecul, grecule) însă pentru mai tînărul Zarifopol, cel care ar fi dorit să fie numit Moș Virgulă era gratulat cu deferență nemțească prin
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
monologului pare a pune stăpânire pe orice încercare de contura personalitatea eroilor, de a sonda problematica interioară care îi frământă. Singurele ieșiri posibile din acest labirint al monologului, neexploatate însă suficient pentru a putea fi valorificate în procedee narative, sunt autoironia (prezentă de câteva ori în paranteze de tipul: ,,Și deși Ghighi e numai o vitrină cu păpuși, sau numai fantezie, oricum: a fost cu mine și acum nu mai e. Cugetare.” - p.59 sau ,,[...] sunt surprins de spaima lâncedă a
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
carnea se întrepătrund ca într-o virgină de marmură (evident, metaforă)” - p.60) și întrebările retorice care, dincolo de suspendarea momentană a dialogului, ar fi putut crea o altă perspectivă asupra gândirii personajelor. Întrebările acestea retorice, ca și scurtele momente de autoironie, își au sursa în aceeași ,,exasperare” existențială prezentă, în intensități diferite, de la un capăt la altul al romanului. David Dragu se întreabă, exasperat, ,,de ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume” (p.52), în timp ce Pavel Anicet monologhează pe un
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
urce România spre prostul-gust în zbor” sau prezentul bulversant, fără termeni de comparație, vor trece prin unghiularul șfichiuirilor domniei sale. rn umor nedisimulat compun micile sale relatări, adevărate schițe satirice. Nu se erijează nici de a deveni domnia-sa protagonismul finelor autoironii, dar cu o savoare captivantă. Nu iartă prostia și o-ncondeiază, nemilos. Odată, i se întâmplă un lucru odios: devastarea apartamentului de către niște „intruși”, și aflăm cum „o reporteriță tv ghidușă (remarcăm franchețea omului cultivat), cu fusta scurtă (deși n-are-a face
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
care, reținem: savuroase instantanee cu Nichita Stănescu sau la un meci de fotbal arbitrat de Ana Blandiana; câteva exerciții de seducție, în în audiență la Geo Dumitrescu sau Cum se cucerește o femeie...; detașare în fața suferinței (Veselia bătrânei chinezoaice); fine autoironii (Comedia numelor, Ce înseamnă să citești cu pasiune..., Coșmar etc.), întâmplări care subliniază riscurile meseriei de critic (rn dușman în plus), satisfacții în fața unei porții de musaca, atitudinea în fața unor decizii (Doi țărani) sau riscurile unui gest de curtoazie (cel
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
-și facă loc printre gândurile mele ca niște gândaci de Colorado și să mă plasez într-o sferă de unde pot privi lumea prin lentilele hazlii ale zeflemelii; să mă cuprind într-un joc de-a huța-huța cu ea și cu autoironia. În tot ce am a vă spune de acum înainte, chiar dacă vor interveni și niște personaje, să mă vedeți numai pe mine: eu în mai multe fețe, în diverse luciri de nuanțe ale unei ape în eterna-i schimbare. Și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe una "perfectă", dar sugerează și o lectură a narațiunii înserate ca text-oglindă. Prin aceste două gesturi de auto-expunere, putem spune despre narator că și-a "însușit" lucrarea mai veche, în maniera multor artiști postmoderni, dar de data aceasta cu autoironie și cu un accent subtil pe gest. Chiar și numai acest lucru îl prezintă ca pe un personaj mult mai în vîrstă decît naratorul-copil al tabloului. Mai există o altă indicație care ne face să citim acest text ca pe
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
de căsătorie. În toamnă așteptam să joc la nunta ei. Mă mutasem de curând Într-o garsonieră, repartizată de la serviciu, când primesc de la ea un telefon: - Știi, am fost „măritată” și m- am „dezmăritat”! Avea o voce la telefon de autoironie, Îmi imaginam zâmbetul ei de dincolo de telefon... Am rămas fără grai. După ce mi-am revenit, am continuat: - Cum vine asta, dragă? Nu ne-ai spus nimic de cununia civilă, ai făcut pasul În secret? - Nu a fost nimic legitim, a
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
declanșarea unui comic de tip umoristic și respectiv, ironic. În același mod, dacă nu sunt respectate regulile de politețe, precum regula de simpatie ("menajați aproapele!") și cea de demnitate ("menajați-vă singuri!") se poate ajunge la satiră și respectiv la autoironie. Considerăm că un tablou sinoptic mai amplu și edificator în privința locului fiecărui aspect al comicului discutat până acum se poate întocmi prin combinarea mai multor criterii. Pornind de la sugestiile lui Jean-Marc Defays, putem include compartimente distincte ale comicului în funcție de "mijloace
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda considerabilelor eforturi, intenția de clasificare riguroasă și distribuire exactă, cu evitarea imixtiunilor între variante
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii antice); A1 A2 A4: ironie față de un al treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură un surplus de plăcere auditoriului (ironia propriu-zisă); A1 = A3: autoironie; A1 = A2 = A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de o multitudine de procedee, inventariate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii antice); A1 A2 A4: ironie față de un al treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură un surplus de plăcere auditoriului (ironia propriu-zisă); A1 = A3: autoironie; A1 = A2 = A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este conștient (ironie situațională) A2 = A3: ironie al cărei auditoriu este mijloc pentru scop.138 În toate aceste cazuri, ironia uzează de o multitudine de procedee, inventariate chiar din Antichitate: interogația și turnura imperativă, atribuirea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]