95,569 matches
-
a avut, cu opera sa (Extract de ortografie cu litere latine, 1841; Principii de limbă și scriptură, 1866), mai mare audiență. Alecu Russo, bunăoară, cu toată "dragostea pentru latinism", se revolta împotriva exceselor latinizante: "voi striga din Moldova ca să se audă peste Milcov, peste Carpați: limba Domnilor E..., L..., P... (Eliade, Laurian, Pumnul) și a altora nu-i limbă românească". Chiar dacă Laurian și Cipariu erau, respectiv, președinte și vicepreședinte al Academiei Române! De aceea Al. Odobescu scrie, ridiculizîndu-le ideile, prandiulu academicu! Discuțiile
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
chiar cu interes filologic), fără să ne gîndim prea mult la intențiile subterane, nici la consecințe. În definitiv, sînt era o formă verbală ereditară, cea care apărea în vorbirea țăranilor etc. Cît despre Romîn, Romînia... (Am avut atunci ocazia să auzim pe Emil Petrovici regretînd că pe firme stătea scris "piine" și nu "paine" - cu un argument apropiat de cel folosit de apărătorii lui "â" după 1989: fonetic, a este mai aproape de î decît i - să scriem deci â !). Pare-se
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
bătaie.Cît m-am mai antrenat și eu, și tot degeaba... Domnule Toma Pavel, permiteți-mi să închid cărțile și să mă întorc la viața Dvs. M-ar bucura să povestiți și pentru cititorii României literare, care nu v-au auzit la NEC, istoria apariției lui h și s din prenumele Dvs., adică drumul de la Toma la Thomas. Nu folosesc acest h și acest s decît în activitățile profesionale. Numele meu legal tot Toma este, nu Thomas. Ceea ce s-a întîmplat
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
au fost prezenți și la conferință), ce ați recomanda studenților de la Litere, de astăzi? Două lucruri: să nu admire decît autori pe care îi înțeleg, și să aibă încredere în propriul lor gust. Riscul literaturii... Asta îmi amintește că am auzit odată pe cineva (un tip de altfel inteligent, fizician) care spunea că ar putea trăi foarte bine într-o lume fără cărți, la literatură se referea. Am rămas cu gura căscată. Ce ați răspunde unui om care crede sincer așa ceva
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
semne prevestitoare// îmi bat valurile exilurilor în umeri/ valurile apelor moarte/ păsări ciudate își leapădă aripile uscate/ aproapele păsării mute sunt// aici la hotarul tîrziei/geme neștiutul de îmbrățișarea sîngelui/ înveninatule înveninatule/ tu crezi că-i răsăritul timpului tău// parcă aud geamătul surd/ al unei religii murind" (aproapele păsării mute sunt). Pînă și embrionii vieții, semințele, se văd hărăzite inevitabilului surghiun: "dinspre dicționarele tăcerii/ vin veghetorii insomniilor/ nu putem să ne împotrivim au zis/ hotărîrii de-a merge-n exil a
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
materiei sau aceasta și-o prelungește în ființa omenească (din punctul de vedere al evoluției lirismului românesc, avem a face în orice caz cu o prelungire a expresionismului optzecist): "să stea furtună lîngă furtună/ să fie noaptea înfricoșării pietrei/ să aud rădăcinile plîngînd/ să bată ploaia din partea refuzată// să fie noaptea stingerii ochiului/ să fie amiaza înjunghierii semănătorului/ să fie clipa sîngerării unghiului/ să fie trasă cortina frigului" (să bată ploaia din partea refuzată). O liturghie neagră, a descompunerii și pieirii, înfrățește
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
Ce criterii or fi funcționînd în alegerea corespondenților? În ce-i privește pe crainici, presupun că un criteriu ar fi cunoașterea limbii române, altul, cunoașterea principalelor limbi străine. Cît de bine cunosc franceza crainicii TVR1, iată o întrebare, cînd îi auzi, unul după altul, pronunțînd foarte românește Paris Saint Germain. A plouat la meciul "mare" dintre România și Norvegia. Distractive clișeele crainicilor: de pildă, acela că terenul desfundat le convine norvegienilor. Pe de o parte mai niciunul dintre selecționații din echipa
Curat murdar! by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14684_a_16009]
-
doi pași tolănită pe podea lângă noi, putoarea... Colombina îmi dă liber cu regret, vorba lui Alecsandri: aș vrea să zbor, durerea însă din gleznă nu mă lasă... Prin zumzetul de la parter ca al unui hol de gară, o mai aud strigându-mi din urmă, pe când mă urneam din loc: Du-te la impresioniștii tăi,... și stai acolo cât vrei, nu contează, eu nu mă mișc de-aici până nu vii! Colombina!... În materie de pictură, ea jura doar pe Corot
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
parte ploaia de pe acoperișuri se vărsa la vest în Neretva și Adriatica, iar din cealaltă la est, din Drina în Sava și în Dunăre pînă la Marea Neagră. De familie se lipsise doar tatăl lui Leandru, care nici nu voise să audă de construirea vreunei case. - Cînd intru în Viena sau Budim printre atîtea clădiri înălțate cu nemiluita oriunde se nimerește, mă pierd pe loc și abia cînd mă izbesc de Dunăre, unde știuca stă de proastă din februarie, știu unde sunt
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
spadasini, Leandru nu-i întîlni. Înaintea spadasinului întîlni o fată. Pe cînd iernau la Ohrid, i se păru că întrecuse măsura cu frica lui și că își pierduse ritmul înnăscut, că se întoarce în loc să înainteze în taina virtuții. Și anume, auzi, într-o seară sunet de santură. Și în loc să rămînă nepăsător, ca înainte, se pomeni ascultînd. Și ăsta i se păru un pas înapoi. Nu cînta un bărbat, ci o femeie, și deosebirea asta, chiar dacă la început n-o pricepu, nu
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
pierea și continua cîteva momente mai tîrziu, de parcă întreruperea se făcea pentru a lua o gură de aer. Leandru înțelese cum stătea treaba și a doua zi, cînd o privi pe fata care cîntase, întîi îi spuse următoarele: - Te-am auzit cum cînți. N-ai un deget la mîna stîngă, inelarul. Dar ai învățat înainte să-l pierzi, nu-i așa? - Așa e - i-o întoarse fata - acum trei ani mi-au adus de deochi o santură cu corzile încinse. De
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
spre întîlnirea cu ea. Tăcerile sînt lungi, apăsătoare, desenul din cușca morții este în alb și negru, virat spre sepia și nu știi întotdeauna dacă pașii actorilor sînt purtați încoace și-ncolo de cîntecele greierilor, dacă țîrîitul acela care se aude pe scenă ca într-o noapte de vară obișnuită înseamnă pace, armonie sau isterie, conflict, picătura chinezească. Cine agonizează? Muribunda al cărui cap ca o mască, ieșit prin burta scenei, se mișcă, se zbate pe un corp inert îmbrăcat în
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
Hlestakov, Gogol scoate scenele similare care îi au ca protagoniști pe Rastakovski, un slujbaș la pensie, numărându-se printre notabilitățile orașului și alta pe Ghibner, medicul neamț ce nu știe o boabă rusește. Este, de asemenea, receptiv la o obiecție auzită de la un spectator și procedează în consecință revizuind atitudinea lui Hlestakov din același act, părându-i-se și lui mult mai firesc și în spiritul comediei imaginate ca funcționarii să fie aceia care fac primul pas în a-i propune
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
în afară de timp și spațiu. Homer inaugurează o tradiție rămasă actuală până în zilele noastre. Odată cu poemele homerice iau naștere toposuri literare care au străbătut mileniile devenind bunuri comune ale tuturor literaturilor care s-au dezvoltat din literatura greco-romană: cine n-a auzit de cântecul sirenelor, fidelitatea Penelopei, calul troian, mânia lui Ahile, profețiile Casandrei etc. Dar aceste motive le întâlnim nu numai în literatură, ci în toate artele, astfel încât Homer se află la originea întregii culturi europene. Pe urmele legendarului aed poeții
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
tortura". Strădaniile poetului nostru de-a "displăcea", de-a deveni "antipatic", dacă nu de-a dreptul repulsiv să recunoaștem că sînt remarcabile. Raportarea sa la propriul chip e de un antinarcisism feroce: "îmi evit fața nu vreau să mă oglindesc aud cum crapă/ rîzînd pereții unui soare de fier. sub podea norii sîngelui/ anunță furtuna. în față e zidul pe care suie lăurusca. pe cea mai mare parte a feței mele crește pămînt" ( crește pămînt). Voind și izbutind a face o
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
meu de femeie înecată/ se trag brusc în lături ca dinaintea fericirii să fie ochii mei/ atît de cinici să-i umilească fruntea mea atît de mult?/ e sigur oricum că nu mă uită nici în somn" ( nu-mi mai aud sîngele). Sau această imagine de sine mixată cu referințe zoologice, în a cărei mîzgă neodecadentă se îneacă pînă și corpurile cerești: "azi m-am trezit cu țeasta umflată ochii-mi ieșeau/ din cap ca la un bou tras în țeapă
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
altă dată/ mi s-ar fi făcut milă și l-aș fi împins încet cu piciorul/ pentru a salva ce se mai poate salva/ un sentiment de doi bani îmi urcă în gît/ și dacă aș vorbi acum s-ar auzi pînă pe fundul apei/ unde stau liniștit" ( un sentiment de doi bani). E vorba de un suflet spontan dilematic. Dacă damnații mai vechi manifestau o generalitate a deznădejdii, se revendicau de la o doctrină ( exprimată sau subînțeleasă) a condiției lor, legată
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
Neîndoios, partitura e a unui "final de partidă", însă pe cont propriu. În absența unei armături idealiste, apocalipsa e perfid discretă, insinuată în prozaicele ritualuri habituale aidoma unei igrasii: "plînsul fără lacrimi e la ordinea zilei/ întins pe spate îl aud cu o voluptate care-mi deschide/ venele simt nebunia cum ridică grinzile și sparge/ geamurile acum totul se vede și plimbărețul de ocazie/ dacă va rezista va povesti apoi cum sufletul ca fumul/ ieșea din ochii lor sterpi pe motiv
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
cu șaibă cu tot. Slava s-a apropiat și, umblând la aparat, a silabisit spre mine, râzând: Beroznîi bezruchi... Războinicul fără mână... războinicul ciung! Poeții au darul de a însufleți materia, minunându-ne. De atunci, de câte ori îmi trece prin minte Aud materia plângând... văd pocherul mecanic din Ircuțk întors sub chipul unui ostaș fără un braț... Țiganca tânără în căruța veche dărăpănată cu un cal alb costeliv hămesit înhămat singur la oiștea pentru doi și care biciuia cu furie animalul vrând
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
mâinile acestui bijutier al publicisticii românești), dl. Radu Cosașu atinge o chestiune eternamente nevralgică: bătutul pe burtă la români. Sigur că după o jumătate de secol de crispare a relațiilor dintre indivizi (am cunoscut destui românași care mureau de admirație auzind că Pingelică Ceaușescu îi spunea soaței chiar și în momentele de intimitate "Tovarășa"!) orice detabuizare e normală, ba chiar binevenită. Dar de aici la pertu-ul cvasi-generalizat, la înrudirea cu forța prin apelative gen "nea Mitică", "nea Nelu", și la diminutivarea
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
atotștiința și gradul de intimitate cu vedetele driblingului, fentei, foarfecii și pasei în adâncime. După ce-au epuizat campionatul intern, plin de "Puiu", "Nelu", "Gigi" ori "Gică", au ajuns să joace bambilici și cu jucătorii străini. N-ai să-i auzi pronunțând, nici în ruptul capului, prenumele unui faimos atacant italian, Inzaghi, "Filippo", ci "Pippo", după cum Del Piero e întotdeauna "Sandrino", nu "Alessandro", fraco-algerianul Zidane e "Zizou" și nu "Zinedine", ba chiar și olandezul-surinamez Davids e "Eddy" și nu "Edgar". (A
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
oferind și un spațiu de refugiu celor copleșiți de o realitate greu de suportat și asumat. Faptul explică parțial și de ce în acest an maratonul literar de la Köln și Salonul de la Leipzig au fost supermediatizate. Publicul i-a văzut și auzit pe Günther Gras, Christoph Hein, Peter Hartling, Urs Widmer, Rüdiger Safranski, Peter Scholl-Latour, Friedrich Schorlemmer, pe Vitali și Vladimir Klitschko. Oricît de diferiți au fost invitații, îi unește celebritatea de care fiecare în parte se bucură, ce-i drept, în
Literatura în vremuri de război by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14047_a_15372]
-
regizor spaniol, a debutat în lumea literelor cu un roman consacrat războiului civil din Spania. Jurnalul lui Kurt Cobain, cîntărețul decedat în 1994, a devenit pentru prima dată accesibil, fragmentar, publicului larg. Cititorii au avut ocazia să-i vadă și audă "pe viu" pe autori plasați solid pe lista succeselor de librărie: pe Leon de Winter, pe Veronique Olmi, o autoare de mare succes în Franța, care s-a întîlnit cu publicul la Institutul francez. Roger Willemsen, moderatorul TV și autor
Literatura în vremuri de război by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14047_a_15372]
-
spionaj al micilor întâmplări zilnice, viața ar fi mai searbădă. La un moment dat, între Unirii și Eroilor, unul din cei doi i-a spus celuilalt, mâhnit: Am niște disensiuni... Cum ai spune necazuri. Niște necazuri. Era întâia oară când auzeam folosită în limba română o asemenea propoziție, la persoana întâi. Să ai așa ceva... Celălalt a tăcut, înțelegător, pe urmă a întrebat unde, iar primul a precizat în familie. Dădusem deseori de acest cuvânt prin ziare, prin cărți, la conferințele, cuvântările
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
ziare, prin cărți, la conferințele, cuvântările, analizele cu luări la mișto, de pe la t.v., dar în vorbirea curentă, de zi cu zi, în cele câteva sute de vorbe strict necesare întrebuințate ca să trăim cu toții de azi pe mâine, nu. Nu auzisem până atunci. Era ca o premieră lingvistică. Astfel că îmi încordai și mai mult auzul... Sigur, putea să zică și dezacorduri. Dar alesese cuvântul acela mai rar. Vasăzică, omul avea niște disensiuni. Și am înțeles puțin după aceea de ce, anume
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]