1,144 matches
-
de „definiții” ale poeziei, conturate pregnant În versuri memorabile, și care se situează În linia - unitară - urmată pînă În acest moment de scrisul poetului. E reactualizată În asemenea versuri aceeași poetică deschisă, - variantă personală a formulei, devenită model pentru imagismul avangardist, a lui Pierre Reverdy: Și poemele sunt ciubotele de șapte poști Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, Și-n vers ca-n geanta unui botanist recunoști Ierburile atîtor distanțe stînd alături. Cine a spus că slova e-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
oferă exemple tipice pentru o asemenea interferență. Se poate spune chiar că În aceste pagini, Îndeosebi din A doua lumină, Încadrabile În categoria greu de individualizat a „publicisticii”, poemul În proză apare cu intermitențe și fragmentar, fiind subordonat exigențelor militantismului avangardist, unei ideologii literare, unui program, chiar dacă acestea sînt canalizate În tipare destul de libere. Eseurile-manifest din A doua lumină, de exemplu, sînt de fapt numai accidental „poematice”, - Însă „accidentul” e semnificativ, În măsura În care ieșirea din program Înspre poem angajează o atitudine definitorie
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lumină, de exemplu, sînt de fapt numai accidental „poematice”, - Însă „accidentul” e semnificativ, În măsura În care ieșirea din program Înspre poem angajează o atitudine definitorie pentru mișcarea de avangardă, față de așa-numitul oficiu critic. Căci se știe cît de mare e suspiciunea avangardistă În raport cu intențiile de ierarhizare, cu judecățile de valoare menite, mai devreme sau mai tîrziu, să instituționalizeze opera, transformînd-o Într-o realitate „sacră”, propunînd-o admirației unanime și introducînd-o, ca atare, Într-un circuit „comercial”, al formulelor de „consum”. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pentru Voronca actul scrisului, „sărbătoarea poemului”, ca transfigurare a realității cotidiene, În replică la perspectiva prozaic-pozitivistă asupra lumii. Dacă s-a putut observa că „liricizarea masivă a unei părți a prozei [...] este contemporană [...] cu triumful deplin al naturalismului”, În mediile avangardiste mai recente un proces similar are loc, prin absolutizarea divorțului dintre poezie și existența „fără poeme” a secolului mercantil burghez, În care convenția utilitaristă Înăbușe liberul flux al trăirii, atrofiind facultățile imaginative ale omului și interzicînd astfel accesul la „miracolul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o serie, tipic modernistă, a reflecției poeziei asupra propriei condiții. „Personajul” care se conturează și exprimă În ele este un poet, Poetul), iar „evenimentele” sînt supuse unui „tratament fabulatoriu” ce le subordonează, În ansamblu, problematicii creației. Altfel spus, programul teoretic (avangardist) trasat În manifestele propriu-zise și În eseurile din A doua lumină - Între repere concrete ale ambianței socio-literare - apare aici topit În structurile prozei poetice, În care „eul empiric” cedează locul unei subiectivități emblematice, deci cu o valoare de reprezentare mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spațiul imaginar, - de la „preumblările bolnave” din Restriști, la itinerariile din Ulise, Brățara nopților, Petre Schlemihl sau Patmos; tot atîtea redescoperiri ale lumii În conjuncție cu starea de spirit frenetică a eului peregrin, În care se poate afirma năzuința, caracteristică atitudinii avangardiste, de transmutare, În Înțeles alchimic, a evenimentelor universului imaginar. Tendință - cum s-a observat - postromantică, vizînd „redefinirea lumii, reconsiderarea ei”, prin obligarea, ca să spunem așa, a obiectului de a intra Într-o rețea de raporturi inedite, spărgînd tiparele admise, În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
punct de vedere decît o variantă a „poeziei În versuri”, - iar un text precum cel comentat sumar mai sus (Pe cine căutați?) schematizează, cum s-a putut vedea, modelul relațional deja stabilizat, dintre real și poetic propus și de teoreticianul avangardist. Situația nu e alta, În fond, nici În celelalte piese ce alcătuiesc cartea din 1932 (an În care, ne reamintim, apăreau și poemele din Petre Schlemihl). Călătoria sau reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă În Obrazul de
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
manifestelor, o formă mentis caracteristică poetului, un model generator al structurilor imaginarului, ce poate fi identificat deopotrivă la nivelul configurării „cosmosului” specific, al conturării eului liric, al unei anume dinamici a limbajului. Fără să prefigureze prea mult din spectaculoasa evoluție avangardistă a lui Voronca, Restriști-le debutului trasau totuși o schiță semnificativă a ceea ce urma să se definitiveze ca vectori ai viziunii sale În Întreaga creație următoare. Rezolvată, pentru moment, În interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tentat de „miraculosul” produs de „lumina imaginii” de factură suprarealistă, continuă să-și conceapă universul ca suită de itinerarii, ca desfășurare a unor parcursuri revelatoare, ce-și iau drept termen de opoziție, manifest sau ascuns, obstacolul, limita, Închiderea. Însăși poetica avangardistă a lui Voronca gravitînd fie În jurul constructivismului, fie al suprarealismului, era de natură să Întrețină asemenea scheme de organizare a spațiului imaginar. În varianta sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității” și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
afectivă a Întîmpinării lor, Încît e greu de spus care dintre ele e cauza celeilalte sau consecința ei. Oricum, reveria totalei Îmbrățișări a lumii străbate ca laitmotiv poezia, de la optimista, euforica invitație la „balul” integralist din primele volume de factură avangardistă, pînă la apelurile neliniștite din Petre Schlemihl sau din Patmos. Ea Își găsește din loc În loc formulări cvasiprogramatice care sintetizează Într-un fel, „concluziile” unei practici a creației ce Înțelege să avanseze În solidaritate cu reflecția asupra ei. „Fiecare cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
că printre modelele spațiale cele mai caracteristice ale universului său imaginar scena și derivatele ei, - arena (de circ, de corrida, de sport), sala de bal, bîlciul - dețin un loc central. Din acest punct de vedere, Voronca se integrează perfect seriei avangardiste a poeților pentru care lumea e văzută ca spectacol - și e cazul majorității lor - de la Stephan Roll și Sașa Pană, pînă la Gellu Naum, Virgil Teodorescu sau Paul Păun. Lucru de Înțeles, atîta vreme cît sloganul racordării sensibilității la „pulsul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
liric are, cum am văzut, reacții ce merg de la uimire pînă la revoltă și disperare. Întrebarea pusă mereu e cum se poate găsi mijlocul cel mai eficient pentru realizarea rîvnitei treziri, dinamizări, puneri În rezonanță, transfigurări. Dacă versurile primei etape avangardiste surprind mai degrabă spectacolul sărbătoresc al evului mașinist, decît Îl provoacă În Colomba poezia e deja aproape integral rodul permanentei puneri În relație, cu efecte de dinamizare / metamorfozare a energiilor afective, cu peisajul exterior. Erosul transfigurează deopotrivă cuplul și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cerut o construcție nouă”, iar mai tîrziu va vorbi despre „neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei și de obiecte”. Ca să ajungă la exaltarea „noutății” și a „neprevăzutului” În ecuația imagistică, Voronca a traversat, cum am constatat, o Întreagă experiență modernistă și avangardistă, Învățînd desigur mai ales de la futuriști („spune-mi repede totul, În două cuvinte” - cerea Marinetti Într-un manifest), constructiviști („expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”) și suprarealiști (prin care reia definiția imaginii dată de Pierre Reverdy mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fiecare expresie directă Își găsea dubletul metaforic, fapt ce justifica afirmația amintită a criticului, privind acea „facilitate aproape prodigioasă de a se exprima În comparații și imagini” care, „se anulează tocmai prin acumulare”. Se poate spune deci că sămînța ideilor avangardiste În materie de „construcție nouă” a imaginii cade pe un sol oarecum pregătit și fertil, găsind o fantezie mobilă, dispusă să se exerseze cît mai spectaculos, În direcția „neprevăzutului” și „noutății” „asocierilor de idei și de obiecte”. CÎnd Însuși programul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care, scriind despre Petre Schlemihl va observa că poetul recurge la „stabilirea unui cifru de concrete numite fals imagini” și că „extrage dintr-un concret o singură notă și Întrebuințează cuvîntul ca adjectiv”. Or, asupra acestui punct, caracteristic pentru poezia avangardistă, interpretări mai noi ale procesului metamorfozării sînt departe de a manifesta atîtea reticențe. Fără să aprobe, de pildă, radicalismul unui André Breton În evidențierea incompatibilității termenilor relației, Paul Ricoeur insistă totuși, definind „metafora vie”, asupra faptului că ea forțează asemănarea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
scoate stelele nu se poate spune fără ridicul gingiile zăpezii și dimineața clește după cum nu se poate spune oglinzile sparte În buzunarul unui amurg sau gîfÎitul de trudă al legumei, fiindcă aceste expresii trivializează lumea fizică, antropomorfizînd-o”. Însă practica imagismului avangardist a dovedit că foarte multe asemenea lucruri se pot totuși spune, fiind receptate, astăzi „fără ridicol” sau, În orice caz, cu mult mai puține reticențe decît În urmă cu o jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc - dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
1967 de celelalte nouă, Încredințate revistei Astra. Scrierea acestor poezii ne face să ne aducem aminte că Ilarie Voronca nu se afla, totuși, la prima experiență de acest gen. El Încercase să asimileze, cum observam, Încă din faza de Început avangardist, ceva din disciplina și rigoarea constructivismului plastic, căruia Îi căuta corespondențe În scrisul poetic dovadă și cele cîteva poezii tipărite În revistele Punct și Integral, apoi În volumașul Invitație la bal din 1931, În care sintaxa versului cunoștea constrîngeri eliptice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cum Îl caracteriza, nu foarte entuziasmat, G. Călinescu, iar imaginea poetică era stilizată "geometric" și "mecanic". Pe parcursul procesului de "sinteză modernă" pe care Îl realizează În scrisul său, Voronca mai și deviase apoi, din cînd În cînd, de la programele propriu-zis avangardiste față de care se arătase deosebit de sensibil: În poemul Colomba, din 1927, conserva destul de grijuliu regulile prozodice, Își organiza strofic și muzical textul altminteri mozaical la nivelul structurii imagistice foarte libere și, chiar În Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vîrsta maturității, se produce și În cazul său, Încurajată de dorința de a-și găsi un loc cît de cît stabil și recunoscut În literele române, Într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul cerc de prieteni avangardiști. Incantații-le din 1931, cu Încercarea de Înscriere În Societatea Scriitorilor Români, care Îl va și premia, indică o asemenea tendință de disciplinare și echilibrare, reflectată În apelul la structurile oarecum mai tradiționale ale versului alexandrin și nu numai. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
rămînÎnd semnificativă și prin distanțele pe care le va lua treptat, pînă la definitiva despărțire de ele, la vîrsta franceză a scrisului său. Încît, dacă formula integralistă a „sintezei moderne” a fost găsită, pe drept cuvînt, definitorie pentru ansamblul demersurilor avangardiste românești din acei ani, ea se aplică, mai mult decît la oricare alt reprezentant al mișcării, lui Ilarie Voronca. Analiza textelor sale programatice a evidențiat, rînd pe rînd, În publicistica de la revistele 75 H.P., Punct și Integral, apoi de la unu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dispensează de tiparul strofic tradițional, profitînd chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar În Ulise, mișcarea Însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curînd de modernismul moderat decît de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua În Zodiac și mai ales În Petre Schlemihl, certificînd Înrudiri whitmaniene (detectabile Încă În Ulise) și anunțînd
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”, ajunge, În pragul rupturii cu camarazii de la unu, să se distanțeze de „acele pretenții Îngîmfate de «eliberare din artă»”, recunoscîndu-și, nu fără mîndrie, statutul de scriitor. Trădare a spiritului avangardist? - Răspunsul poate fi dat din două direcții. Mai Întîi, observînd că, la fel cu majoritatea militanților mișcării, și Voronca se „clasicizează” Într-o fază mai tîrzie a creației și gîndirii sale (Ultimele sale poeme românești sînt... sonete!). Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
parte Însă, avem aici o dovadă a deplinei sale reprezentativități pentru o avangardă literară pe drept cuvînt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist Într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat Încă În Integral, la Arghezi sau Bacovia), dintr-o perspectivă ce se apropie adesea de „modernismul moderat”. În orice caz, iconoclastia avangardistă n-a afectat la el nici o clipă Încrederea În poezie și În poem, Întîmpinate, cum am văzut, cu un sentiment cvasireligios: Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părînd a trăi exclusiv, și la o Înaltă temperatură lăuntrică
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În poem, Întîmpinate, cum am văzut, cu un sentiment cvasireligios: Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părînd a trăi exclusiv, și la o Înaltă temperatură lăuntrică, pentru și Întru poezie. Le Înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu Întotdeauna În chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]