510 matches
-
publică în „Caete de dor“, revista lui Virgil Ierunca, texte anticompromis. Autorul se afla în România în momentul publicării și va plăti cu închisoarea îndrăzneala de a fi afirmat spiritul antitotalitarist prin excelență pe care trebuie să-l apere fiecare avangardist. „Gestul lui Marinescu, explică Gulea, este oricum singular între autorii de avangardă și se explică în cea mai mare măsură prin atitudinea sa de «marginală, de «excentrică față de orice grupare, fie ea și avangardistă.“ Am trecut peste paginile despre Arghezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
și se explică în cea mai mare măsură prin atitudinea sa de «marginală, de «excentrică față de orice grupare, fie ea și avangardistă.“ Am trecut peste paginile despre Arghezi și prezența sa în mai toate cercurile de stânga, precum și îndepărtarea de avangardiștii care aveau să-i taxeze mai târziu schimbările de atitudine. Am trecut peste un capitol delicios al concurenței pe teritoriu francez dintre cei doi autori de poeme cu titlul Ulise, Voronca și Fondane (din care am citat în titlu). Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
fie analizată cu ceva mai mult decât antipatie viscerală. „Poeții cu pietre de toate mărimile prin toate buzunarele/ trebuie să știe că singura greutate e spargerea primei vitrine întâlnite pe marile bulevarde./ fiindcă celelalte vitrine se sparg de la sine“, scria avangardistul Gherasim Luca. Cine crede că poate interpreta aceste versuri cu unelte estetice și obsesii ale clasificării și delimitării curentelor și discursurilor mă cam face să râd. E nevoie de recuperarea onestă a unei istorii a insurgenței, subversiunii, marginalității și protestului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
să râd. E nevoie de recuperarea onestă a unei istorii a insurgenței, subversiunii, marginalității și protestului în literatura română. Am revizitat avangarda, prin intermediul acestui volum semnat de Dan Gulea, fără să simt neînțelegerea - tipică exegeților români - pentru extraliterarul din literarul avangardist. Dan Gulea, Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, Paralela 45, 2007 Scriitori pe „drumul fantomelor“ Bogdan Romaniuc Femeia în roșu este un roman documentar, optzecist, dar mai ales postmodern, scris la șase mâini, în doar 17 zile. Cei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
la destinație. Adică la capăt.". COLECTIV, adăugăm, este un recviem al realităților românești. Suntem devorați de un monstru numit corupția instituționalizată. Până aici, am cunoscut una dintre fațetele celui născut la 50 de ani după un alt celebru scriitor ploieștean, avangardistul Geo Bogza, autorul Poemului invectivă și al Jurnalului de sex. Părăsim tristul spectacolul oferit de jungla politică. Luăm, la întâmplare, un număr al revistei "Descoperă", unică în felul ei. Conținut și condiții grafice excepționale. Ce ne oferă sumarul? Iată: Podul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
de gauchos avea peste 40 cm lungime. Finochietto. Diminutiv it. finocchio, „mărar“, considerat purtător de noroc. Florida. Strada elite din Buenos Aires, și astăzi extrem de luxoasă, străbate parte din centrul ideal, elegant și cosmopolit al orașului; aparținea aristocratizanților, esteți rafinați, și avangardiștilor, care au creat, cu formula artei pentru artă, o literatură ce a Învățat multe lucruri din Europa; aceștia aparțineau cercului de artiști din jurul revistei Sur, frecvent acuzată de cosmopolitism, pe care Victoria Ocampo, cumnata lui Adolfo Bioy Casares, a fondat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lui Adolfo Bioy Casares, a fondat-o În 1931 și la care au colaborat atât Borges, cât și Bioy. Conform „mitologiei“ literare argentiniene, În anii ’20, cele două cartiere din jurul străzilor porteñas Florida și Boedo Își Împrumută numele polemicii dintre „avangardiști“ și „revoluționari“. Borges adusese de la Madrid noutăți despre ultraism, mișcare spaniolă a avangardei europene, Îmbrățișată și de latino-americanii González Lanuza, Marechal, Molinari, Norah Lange, Bernárdez, Mastronardi. În general poeți, ei veștejeau prostul-gust al celor ce reprezentau strada Boedo, situată Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai interesante partide de șah pe care le puteți urmări „online“. Bun, deci care ar fi protagoniștii întâlnirilor? Zaharia Stancu (pe care cele patru stenograme îl prind ca președinte al Uniunii, dar și ca recent plecat dintre dânșii), Virgil Teodorescu (avangardistul reciclat în preș de șters pantofii ceaușescului), Eugen Barbu (hrrrrrrrrrrrrrrrrrr), Adrian Păunescu (deziluzionantă, inhibitorie și dezarmantă prezență, pe alocuri șarmant prin porniri pur suicidare, altă dată ridicol în dorința de a plăcea celui mare), Nichita Stănescu (scârbosssssssssss) etc. În general
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
călătoria spre sud cu cortul nostru portocaliu-roșcat, în Berlin s-a iscat o polemică artistică ce a durat până în anul următor, ba nu, până după moartea lui Karl Hofer și care și astăzi încă ar trebui să-i irite pe avangardiștii de odinioară, atât de temeinice au fost disputele referitoare la „modernitate“; în ce mă privește, m-am implicat de pe margine. Mânios, fiindcă fusese rănit, Hofer apăra pictura figurativă, determinată de imaginea omului, împotriva priorității declarate ca absolute a tablourilor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care acționează În spiritul vodevilului american”? (Jan Linders). Este un histrion de clasă, ori un cvasi-autist, care se inspiră din dramele surdomuților? Este un mare plastician („nu am studiat niciodată teatru, ci pictură și arhitectură”)? Un temerar? Un terapeut? Un avangardist? Un artist preocupat de public, ori indiferent la calitatea receptării operei sale? E un deschizător de drumuri? E un profet? Să acceptăm că ar fi cîte puțin din fiecare, rămînÎnd Însă un creator original, demn de invidiat și greu de
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Primul „val” avangardist românesc și complexul periferiei Paul CERNAT Argument Cartea de față nu reprezintă doar varianta substanțial remaniată a unei teze de doctorat dedicate primei faze a avangardei noastre istorice (aproximativ 19101928). Este și o primă parte a unui proiect mai amplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și grupări/publicații. Chiar riscând să devin redundant, am evitat să elimin factologia uneori stufoasă și am privilegiat citatul/insertul documentar, mai ales în cazul unor texte insuficient discutate. Pe măsură ce avansam în explorarea fenomenului, am constatat că acest prim „val” avangardist/postsimbolist românesc stă sub semnul unui complex al identității periferice. Frustrările lipsei de ecou pe plan extern și ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificativ al treptatei asimilări a avangardei în contexte ideologice diferite. Concluziile sale au un caracter mai degrabă implicit. Mi se pare totuși important să subliniez relația existentă - peste timp și mode - între mitul legitimator al „Întemeietorului/precursorului absolut” forjat de avangardiștii interbelici, legitimarea externă „sincronistă” și mitologizarea protocronistă din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment poetic predadaist din România acelor ani). Extravertirea cabotină și iconoclastă proprie atitudinii minulesciene va fi reciclată dadaist de același Tzara, iar începuturile poeziei prozaice a avangardistului Geo Bogza se vor resimți puternic de pe urma influenței lui Minulescu, mărturisite de altfel în al său Jurnal de copilărie și adolescență (Editura Cartea Românească, București, 1987). Modernismul estetic al stîngii românești antebelice În preajma răscoalelor țărănești din 1907, stînga intelectuală românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din 23 martie 1914: Aderca, „În marginea poeziei simboliste“), respingînd primatul specificului etno-național în artă și militînd pentru „noutate” și „internaționalizare” estetică, în răspăr cu acuzele de „iresponsabilitate morală” și „dezrădăcinare sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor estetizante găzduiesc debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene, frecventează în timpul războiului cercul lui Bogdan-Pitești. Revistele Fronda și Absolutio sînt scoase de tineri moderniști evrei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
largul ei atunci cînd se exercită asupra unor critici sămănătoriști din provincie (sînt vizați în special cei din Craiova, de la revistele Ramuri sau Drum drept). Multe dintre textele critice ale foarte tînărului comentator indică o prefigurare a stilului pamfletar al avangardiștilor (forjat la școala unor pamfletari precum Arghezi și N.D. Cocea). Însă tabletele grupate sub titlul ireverențios „Flocăieli“ îl au ca victimă, între alții, pe dogmaticul postjunimist Mihail Dragomirescu, directorul Convorbirilor critice, apostrofat cu insolență vulgară: „Opaițul Sămănătorului s-a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt știute dimpreună cu dezvoltările, surprizele și posibilitățile lor toate. De aceea nimeni nu se mai interesează în roman (și teatru) de subiect”. Sînt declarate depășite, pe rînd, „literatura în contrasens, nelogică și fără temă centrală”, practicată de pe la 1910 de către avangardiști („Formula cea nouă, deși s-a practicat numai de literații de avangardă, s-a banalizat fulgerător de repede”), romanul-monolog interior joycean („o rețetă lugubră, ca și a bătrînului roman psihologic pe care-l continuă”), naturalismul, realismul, romanul social și senzațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști avangardiști români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor ilustra cu excelență această specie modernă, scoțînd-o de sub incidența paraliterarului. Principii pentru timpul nou, cel mai important text programatic despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea cititorului de azi o colecție de platitudini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al progresului tehnic, prin manifestările teatrale iconoclaste din cabaretele anilor 1914-1918, prin luările de poziție ale unor scriitori precum K.S. Neumann, Karel Teige și Viteslav Nezval. În 1921, Marinetti va face chiar o vizită la Teatrul Svanda din Praga, însă avangardiștii cehi se vor arăta atrași mai degrabă de experiențele „cubo-futuriste” ale lui Apollinaire și de futurismul rus al unor Maiakovski, Hlebnikov și Krucenîh. Influența limbajului zaum va avea efecte nu doar asupra poemelor unor Vancura și Nezval, ci și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în zona calmă a simbolismului solar ilustrat de Verhaeren sau de academiștii Henri de Régnier și Vielle-Griffin. Antifuturismul său conține însă și un ferm, explicit angajament politic: apărarea valorilor europene ale Antantei împotriva „barbariei” Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Dacă avangardiștii români se vor delimita, consecvent, de ideologia fascistă a lui Marinetti - asimilînd doar componenta estetică a mișcării și patosul antiburghez -, „revoluționarii de dreapta” din România deceniilor trei și patru o vor prelua pe coordonate politice (inclusiv prin filtrul fascizant). Cazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Tudor Arghezi indică o radicalizare a limbajului specifică epocilor de criză. Vitriolarea literaturii „patriotice”, „cu haiduci”, a romancierilor populari tip N.D. Popescu se asociază cu apărarea libertății nealiniate, pe un ton polemic ce va fi intens cultivat și de avangardiștii noștri interbelici: „Bucureștii și-au amintit că nu demult au fost împrejmuiți de codri înțesați, ca un promontoriu impudic, de păduri pubiene. (...) Pe Iancu Jianu, pe Zdrelea, pe alți haiduci în haine arnăuțești, pe cari îi glorifică tîmpenia populară, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dir.: Lucian Boz), Radical (Craiova, 1929-1931, intermitent; dir.: Constantin Nisipeanu) și mai ales cele 34 de numere din „caietele literare” Meridian (1934-1936, 1941-1945, Craiova, director: Tiberiu Iliescu) cultivă un eclectism modernist, cu colaboratori în general de stînga, recrutați din rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de militantismul social-politic; 2) o etapă a militantismului artistic avangardist (cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui E. Lovinescu (...) constituie un efort prețios - în nediletantismul de la noi, singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o „cumințire” a avangardiștilor de la Integral, prin comparație cu „insurgența” din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu. Abstracționismul, nonfigurativismul, „primitivismul” incantatoriu, construcția intelectualizată, pigmentate uneori cu picanterii goliardice, constituie, oricum, suficiente puncte de întîlnire. Ca și poemele lui Vinea, cele compuse de Barbu sînt un fel de standard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de literatură, ne vom înfățișa urmașilor ca niște premergători... Socot că Arghezi e un premergător”. Nu cred, asemenea lui Simion Mioc, că răspunsul lui Goga ar fi fost unul strategic, avînd la bază „intuiția” deosebirilor dintre Arghezi și „mulțimea mediocrilor” avangardiști. Concepția sa extraliterară (social-națională) cu privire la rolul profetic, mesianic, al scriitorului este bine cunoscută. Că patriotismul constructiv al lui Vinea și cel al lui Goga se întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]