478 matches
-
argăsite și n-am văzut luxurianța vegetației și Înflorirea deșănțată a murdăriei; pe lângă garduri mișună haite furișate de câini sau de oameni la pândă. Mirosul greu de mortăciune, intrată de mai multe zile În putrefacție, mă paralizează; muște mari, roșcate bâzâie soioase peste tot. De după câte o perdea, pătată violent de culori indecise, mă privește cineva cu atenție; când ridic privirea, colțul perdelei cade brusc și nu văd decât mâna uscată cu degete negre ce o ține. De la o casă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spălăcite ca și florile din desenele rochiilor lor de bumbac zdrențăroase. — Jim! Lasă asta și vino Încoace! Am nevoie de tine aici! Doctorul Ransome striga de la fereastra dispensarului. Nu-i plăcuse niciodată ca Jim să sape gropi. Sute de muște bîzÎiau În jurul căruciorului și se așezau pe fața domnului Radik. Cu Berengaria În gînd, Jim continuă să sape pămîntul. — Jim, te strigă doctorul... — În regulă, e gata. Femeile Îl traseră pe domnul Radik din cărucior. Deși vlăguite de puteri, Îl manevrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și pleacă pe miriște. La umbra snopilor de grâu, unchiul tău mănâncă ciorba de post acrită cu mere. Tu Îți Închipui că ai să te dai de trei ori peste cap și ai să te prefaci În lup. În cer bâzâie un avion. Este cursa de amiază București-Sibiu. La Kremlin În noapte veghează Nikita Sergheevici Hrușciov. Tu, În noaptea Bucureștiului. Ajun de Crăciun. Plouă ca În vreme de potop și vântul Îndoaie năpraznic copacii. Primești douăzeci și cinci de lei. Să-ți cumperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
îngropa. M-am urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când câte un țipăt izolat se rostogolea jos din cine știe ce gaură. Am stins radioul. Mi-am întins picioarele dincolo de pedale, am închis ochii pe jumătate și am văzut-o. Printre gene, în deschiderea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
această picătură pietrificată pot fi recunoscute ace de brad, în acest obiect găsit, licheni asemănători mușchiului. În celălalt s-a eternizat o muscă. Poți să-i numeri toate piciorușele, perechea de aripi, de parcă s-ar pregăti să-și ia zborul, bâzâind. De îndată ce țin în lumină bucata cât un ou de rață, masa îndesată asemenea unui bulgăre de pământ se arată a fi locuită pretutindeni de insecte minuscule. Care au fost acoperite de rășină. ăsta de aici să fie oare un vierme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În general și să scriu În particular, să urmez medicina, să m-apuc de ceea ce crezusem cu nestrămutare că-i literatură, nu era, eram siderat. Au mai vorbit și alții. Pe același ton. Abia-i mai auzeam. Scriam prost, Îmi bîzÎiau urechile, scriam banal În cel mai fericit caz, ceva vîjÎia deasupra mesei de lectură, a capului, probabil din vina mea. Plutea ca o bărcuță de ziar Întrebarea ce căutam aici, printre scriitori adevărați și filologi. De fapt nu găseai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
decembrie ’89 și aflăm că nici măcar nu era visul nostru. S-au reinstaurat teama și frustrarea. Printre atîtea scenarii, coborînd În avalanșă, provocînd lumii un nesfîrșit dezgust. ZÎmbetul de aur al securității. Recuperat. În neputința colectivă. Desăvîrșita intoleranță. Ziarele. Zvonurile. BÎzîind ca liniile de Înaltă tensiune. Indivizi normali gata să se arunce pe ferestre, și jigodii agitate sau calme. Meditative. De ce n-ar profita de noile vremuri așa cum au făcut-o În epoca de metal? Democrația să nu le aducă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ruj ca să-l farmece pe director, nu-l farmecă și țipă. Fane reușește În cele din urmă să participe la o manifestație muncitorească, ia cuvîntul, strigă ca Vasile Roaită cu sirena-n mînă și acuză lumea Întreagă de pe acoperiș. Vine bîzÎind elicopterul, simbol. El cade și moare. Privește Înainte cu mînie este un simbol și totodată un film dezastruos pentru că n-are nici o legătură cu parafrazarea discutată ori cu cinematograful, ci doar imită. Imită fără reținere și fără nici o surdină, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și pitic. Am plîns cînd a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej la radio, eram În sufragerie și ascultam cum bocea lumea la difuzor la Înmormîntare, aveam opt ani și murise omul acela care semăna cu un tătic de-al doilea, și am bîzÎit pînă m-a cîrpit tata, n-a mai suportat atîta durere și m-a trimis În camera mea cu un habar n-ai de nimic. Și iar Înapoi la medicină, cînd am Învățat să cînt la ghitară, cu stativ, portativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Apoi, În cele din urmă, venea În pat, după ore de scris, și se Întindea obosită, dar fără somn, distrasă și distantă. Uneori Helen Îi punea mîna pe frunte și i se părea că simte cuvintele care se Înghesuiau și bîzÎiau ca albinele În dosul frunții. Nu se supăra. Îi plăcea chiar. Pentru că, la urma urmelor, romanul era doar un roman, oamenii din el nu erau reali, ea, Helen, era reală, ea care putea sta lîngă Julia și-i atingea fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
restaurante și magazine fără viață. În noaptea asta nu văzu aproape pe nimeni, cu excepția gardianului ei, Henry Varney, aproape de casa ei. — În regulă, Henry? Îl strigă ea Încet. El ridică mîna. — În regulă, domnișoară Langrish! L-am văzut pe Jerry bîzÎind deasupra zonei Pimlico și m-am gîndit la dumneavoastră. V-a ținut În picioare, nu-i așa? — Puțin. S-a Întîmplat ceva pe-aici? — Liniște. — Asta și vrem, nu-i așa? Noapte bună. — Noapte bună, domnișoară Langrish. Puneți-vă dopurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu apă fierbinte, și un gin cu două aspirine. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, și eu am nevoie de așa ceva. O porniră, mai Încet de data asta. Lui Viv i se părea că toate membrele Îi zbîrnîie, Îi bîzÎie, aproape, de oboseală. GÎndul de a se Întoarce la John Allen House În momentul ăsta al serii, cînd localul era cufundat În haos, cu scaune trase prin sala de mese, cu luminile strălucind și radiourile bubuind de muzică de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
problema cum o să mă simt la sfîrșitul războiului, știind că datorez viața unor tipi ca ei? Între timp, uite unde sînt, și unde sînt Watling, Willis și Spinks și ceilalți comandanți, În alte Închisoari din Anglia. Și dacă... Un avion bîzÎi tare deasupra lor. Se Încordă iar pînă cînd trecu. Și dacă o să ardem cu toții din cauza unei bombe cu petrol, asta o să facă din noi bărbați curajoși? Cred că-i curajos, spuse Duncan, să faci ceea ce ai făcut tu. Oricine ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
atât de simplu n-avea decât să strănute spre mine și zob m-ar fi făcut, dar Walkira imediat scoțând înverșunată sabia colonelului dintr-un șifonier nu din teacă, era prea uriașă, s-a așezat în fața mea, care probabil că bâzâiam, să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră. Adversarul a fugit speriat de moarte și imediat s-a zvonit că sunt intangibil, mă apără Walkira ! Era pe vremuri și auzisem de amazoane dar fiindcă am scris-o abia acum, te
Prieteni du?mani by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83905_a_85230]
-
pentru ea. în apartamentul în care își duceau toți trei traiul, nu venea nimeni în vizită, nu râdea nimeni, nu se vorbea tare. Clara petrecea mult timp în camera ei, cu privirile pe pereți sau pe geam. Auzea literalmente muștele bâzâind și le ur mărea gânditoare zborul neplăcut și bâzâit, întrebându-se cum poate o muscă să stea agățată vertical de un perete. Uite că poate! Nu cade. Cum poate un om să stea agățat vertical de o stâncă sau de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
buzele frumos arcuite. Văzu cu mirare cicatricea adâncă de pe obraz. Ochii lui Eduard aveau o expresie greu de definit, de o încrâncenare lăuntrică aproape insuportabil de sus ținut cu privirea. în tăcerea care se lăsase se auzea doar o muscă bâzâind prin toate cotloanele. Clara se întoarse spre Bobo și continuă, opintit: După cât de ceremonios vorbea mustăciosul ăla despre tine, presupun că ești faimos și că ai avut multe expoziții, ai călătorit prin străinătate... Cred că sunt toți mândri de tine
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
biciclist, a spus ea. De care-or fi, mie-mi plac. Încerc să adun cât mai multe obscenități În minte, ca să nu mă moaie lirismul ieșirii În natură. Șoseaua străbate un câmp plin de maci și de mușețel, În iarbă bâzâie cosași. Iar eu mă gândesc doar la legenda orgasmului femeii călare pe-un șiț de velociped. Coana Mița biciclista, cum ar veni. Cristineta s-a-ncurcat cu bicicleta. Cri, Cri, Cri, Îți tremură bucili. Mă trec toate apele. Nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mai aud câteva împușcături, ca apoi acestea să înceteze cu totul. În fața clădirii nu mai este nimeni. Doar morții. Și răniții, la fel de numeroși, ale căror gemete se aud neîncetat. Curând, sângele mustind aduce roiuri întregi de muște care încep să bâzâie deasupra trupurilor muribunde. Pe cerul de cleștar, vulturi se rotesc în cercuri largi, atrași de mirosul morții. Mai grăbite, ciori grase, mari, se plimbă printre cei căzuți înfigându-și hulpav ciocurile dure în carnea încă palpitând, căutând orbitele ochilor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
care o aprinse cu o expresie de noutate pe chip. "Multe nu se rețin și un anumit timp încă nu se vor reține", repetă el și văzîndu-i piciorul care nu înceta să tremure avui senzația netă că și mintea îi bâzâia, ca un motor care fusese uitat la relanti în mijlocul drumului, în timp ce șoferul dispăruse în mă-sa, nu se știe unde. "Ascultă, Ioane, îi spusei, tu vorbești ca și când capul tău a mai fost la un cur de mătușă." El se gândi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
urechile: trilurile unei păsări exotice. Își recăpătase auzul și gustul, era timpul să treacă la simțul văzului. Ochii se deschiseră către o junglă ecuatorială. Copacii își ridicau spre cer brațele verzi și stufoase. Niște creaturi cu aripi multicolore, irizate, zburătăceau bâzâind, din ramură în ramură. Păsări cu pene caudale nemăsurate nu conteneau să se prăvălească și să se avânte iarăși în urma unor insecte. Un quetzal trăgea cu ochiul la ea din sălașul său, instalat în trungiul unui smochin agățător. Orhidee care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
puse în mișcare și tresări. O femeie de o vârstă incertă o privea îngrijorată. Meditehniciana din serviciul de noapte. Îngrijorarea ei părea sinceră, nu doar profesională. ― Iar coșmaruri? Vrei ceva ca să dormi? În stânga lui Ripley, un braț mecanic se deplasa bâzâind. Îl privi cu dezgust. ― Nu. Am dormit și-așa prea mult. ― Cum dorești. Știi mai bine. Dacă te răzgândești, folosește soneria. Ea întrerupse legătura și ecranul se întunecă. Ripley ridică patul și se rezemă ușor. după care apăsă pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se încolăci în jurul piciorului locotenentului cu o rapiditate fulgerătoare. Acul se înfipse în umărul lui și el urlă. Hicks se aruncă pe locul tunarului și prelua comenzile de tir cu o mână, cu cealaltă tot apăsând pe butoane. Motoarele scaunului bâzâiră și-l învârtiră. Consola se aureolă cu luminile aprinse ale indicatoarelor, un motiv insuficient de bucurie, dar îi smulse caporalului un zâmbet. Servomotoarele mugiră cu obediență și o mică turelă prinse a se învârti pe acoperișul blindatului. Creatura care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
la tastatură și murmură: ― Acum, dacă nu comit erori și dacă nimic nu se strică... Apăsă pe tasta de funcționare. Mult deasupra lui, Sulaco deriva răbdător și tăcut în neant. Prin culoarele lui nu era nici o suflare. Nici o mașină nu bâzâia în marele compartiment de debarcare. Unele instrumente clipeau fără zgomot, menținând nava în orbita geostaționară, la verticala coloniei. O sirenă mugi, cu toate că nu era nimeni să o audă. În compartimentul de îmbarcare se aprinseră girofarurile, unde nimeni nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
spuneam că erai un imbecil, Gorman. Degetele lui Vasquez se încleștară pe cele ale bărbatului: un contact special și rar. Apoi locotenentul îi întinse două grenade și desfăcu două și pentru el. El zâmbi și ridică unul dintre obiectele distrugătoare, bâzâind. Vasquez abia reuși să-l imite. ― Sănătate, murmură ea. El nu putea fi sigur dacă ea-i zâmbea, fiindcă ținea ochii închiși, dar așa crezu. Ceva tare și ascuțit se izbi în spatele său. Nu se osteni să se întoarcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a tunelului se dovedi a fi cea a unei forme amenințătoare. Hicks avu impresia că zdrobise butonul de plastic. Ușile ascensorului se închiseră... dar prea încet. Creatura întinse o labă enormă printre acestea și în fața oamenilor îngroziți, sistemul de securitate bâzâi și comandă deschiderea lor. Mașina nu făcea deosebire între brațul unei ființe umane și laba unui extraterestru. Grozăvenia pe care se prelingea o umoare vâscoasă se năpusti și Hicks declanșă vibratorul de aproape, provocând explozia. Prea aproape. Acidul țâșni printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]