459 matches
-
stuf, papură și nuiele, ce probabil fusese clădită cu cele patru membre egale ale sale. Era o mare amatoare a poziției bipede, membrele inferioare și le purta aproape drepte, capul semeț, ușor dat pe spate, doar mâinile foarte lungi se bălăbăneau haotic într-o poziție nefirească. Era foarte ușor de recunoscut între alte specimene de același gen cu ea, având o statură aproape umană. Trăsăturile ei antropomorfe aduceau întrucâtva cu liniile de expresie de pe amuletele tribului Makonde: ochii expresivi și inteligenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apropiam. Dar mă trezeam întotdeauna înainte ca străbunicul să-și facă apariția. Cred că mă trezeam pentru că mă ardea podul palmei, mă ardea cu flacăra dragostei. Și dragostea asta, cu toate că nu mi-era adresată mie, îmi devenise insuportabilă, cu sânii bălăbănindu-se pe deasupra dealurilor, mă ardea și înfricoșa, mă epuiza gândul la așteptarea preț de un anotimp ce o îndura străbunicul. Ultima dată când am visat-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o dată atenția ca și cum ar fi crescut intempestiv în imagine între două deplasări leneșe ale ochiului. Da, ca niște copii, așa păreau ei de la distanță, cu trupurile lor mici și aplecate ușor în față, cu gleznele fine și osoase, care se bălăbăneau deasupra podiumului de lemn, și fețele lor formau toate aceeași compostură mirată și râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
e redusă de oameni, iar noi avem de a face cu unul din aceste cazuri. Iar atunci, ne așteptăm ca medicul șef al Comunei să afle ceva mai multe decât să constate că nu mai răsuflă. Omul Începuse să se bălăbănească pe picioare, din ce În ce mai agitat. — Când am trimis să vă fie predat trupul am ordonat să se efectueze o cercetare necroscopică minuțioasă. Asta Înțelegeam eu să se facă. — Dar e tocmai ceea ce am realizat eu Însumi, respectându-ți Întocmai ordinele, priorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
efectele iubirii, messer Alighieri, decât cauzele sale, zise omul după o scurtă tăcere. De acum, renunțase să se mai elibereze. Glasul i se Îmblânzise. Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crâmpeie de amintiri, ce nu reușeau să prindă contur. Apoi, dintr-o dată, memoria i se limpezi, În timp ce ajungea la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră bălăbănindu-se și Își dădu drumul să cadă pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra spectacolului din fața lui. Aplecată pe pardoseală, cu brațele Întinse În față, către un obiect așezat pe jos, lângă genunchii ei, era Antilia. Sunetul pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să fac ceva cu el și în toți ciudații știrbi care-mi ieșeau în cale în timp ce patrulam mi se părea că-mi apare o viziune de coșmar a sonatului de Dolph Bleichert. Tocmai mă uitam la un trotilat care se bălăbănea pe picioare vizavi de intersecția dintre 3rd Street și Hill, când am primit prin stație anunțul care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. — 11-A-23, sună la secție. Repet: 11-A-23, sună la secție. Sidwell mă înghionti: — Suntem apelați, Bucky. — Confirmă. — Centralista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Să nu folosești cuvinte murdare în prezența mea! Și adresează-mi-te cu „domnule“! Repet, știai că sergentul Blanchard e aici, în Tijuana? — Nu, bolborosi De Witt. — Nu, domnule! îl corectă Fritzie și-l plesni. Capul lui De Witt se bălăbăni și bărbia i se sprijini în piept. Fritzie i-o împinse în sus cu un deget. — Nu, cum? Nu, domnule! țipă îngrozit De Witt. Deși mintea îmi era încețoșată de ură, mi-am dat seama că spune adevărul. — Lui Blanchard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doi sus-numiți alcooliști!... Din stânga, dreapta și lateral stânga, automobilele demarau ca niște șalupe. O sută de metri în aval, pe autostradă, se zărea plăcuța indicatoare cu Aeroportul Internațional Otopeni. De pe duna de metal a capotei taximetristului despicau semințe și-și bălăbăneau picioarele scurte, hidoase, de crocodil, Dulcele Doru, Relu Înmiresmatul și Fiorosul Marcel. În cabina Daciei 1300, căzut sub bancheta din față, sub efectul toxic al glasului crainicei Victoria Andrei, țocăindu-și buzele și răsucindu-se, șoferul taximetrului oprit de străin își
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
realitate, nu erau nesfârșit de multe palate. Ba, dacă erai cât de cât cinstit, trebuia să recunoști că, dimpotrivă, Podul Mogoșoaiei duhnea de bodegi. În ceafa fiecărui pălățel, în cârca oricărei bibloteci, fie ea academică sau universitară, atârna și își bălăbănea fundul murdar cel puțin cîte-un sac de bodegi. Dar nu niște bodegi tăioase, adulte, grosolane. Ci niște bodeguțe simpatice, neajutorate, peltice, în visteriile cărora adevărații cetățeni fini își vărsau, cotidian, adevăratele pensii alimentare. Și în stranele cărora, pătrunzând și miluind
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Geneluțule!... Că taximetrul nu mișcă fără degetuțul tău dolofan pus pe volan... Pune-mă, în treij de minute, spre Foișorul de Foc. Și căldărușa cu arginți, să-ți moară rudele. Îngropată, la doi metri, sub căpățâna ta, a ta e! Bălăbănea has-Satan, la bărbat, ca la un trup de cal mort. Dar, din somn, în loc de balinul Țaca, tot cucoana tresări din picioare și, c-o voce ieșită parcă din intestinul gros, horcăi: - Ce-aveți, băi?... Ce-ați... vrea, băi?... Veniți toți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
extremă în alta a sălii. În pauza dintre cele două albume, Pink Floyd execută "See Emily Play". 241 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plus un pachet, protejat sub multiple pielițe textile, sigilat precum un container, în plumbi ce se bălăbăneau la capetele unor sforicele de cânepă, colet ușor, voluminos și plat, sugerând, dezgustător, un tablou. Acel tablou. - Poartă-le în zbor! Deschide-le drumul cu atenție. Transportă- le până-n salonul care, într-o bună zi, tot dumitale îți va aparține
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
porc. Visam să-mi înjgheb o încălțăminte din lifturi și să-l calc direct pe țeastă pe oricine ar fi pretins că Jeff Beck nu este un muzician încîlcit. Jeff, consideram eu, locuia pe marginea unei farfurii murdare, de unde își bălăbănea picioarle și nu putea fi înțeles. Vine ea ora 13, zi scurtă, dacă nu l-ai prins pe SRL, oră la care orașul se umple de o tensiune negativă, oamenii ies de la slujbe, au slujit cu toții tot ce-au putut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
militar castilian din secolul al XI-lea, supranumit El Cid de mauri și El Campeador de conaționalii săi.##) supunîndu-i din priviri pe mauri În bătălia de la Valencia. Am pornit În urma camionetei, care accelera către La Linea cu ușile din spate bălăbănindu-i-se și păpușile dansînd laolaltă cu picioarele În sus. PÎnă și cea mai scurtă confruntare cu poliția la trecerea frontierei avea asupra mea același efect, dezorientarea. Mi l-am imaginat pe Frank stînd chiar În acel moment În camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
sumanul și pantalonii albi, vârâți în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oțelite și limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învîrteau bice subțiri, din care pocneau pe neașteptate. Râdeau tare. Glumeau cu negustorii și-și bălăbăneau burțile revărsate peste centiroane. Geambașii cu cefe groase și roșii, cu dinți de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare fragede și alungite, umede de 63 nădușeală, care miroseau frumos, mișcîndu-și gâturile pline și încordate. Paraschiv era numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe tavanul halei de piatră tremurau copitele spintecate. Din ele picura încă sângele, se bălăbăneau scurt, izbeau aerul la întîmplare și, ajunse la o ușă groasă, erau despărțite de o mână dibace. - Ce faci, Marine? îl întrebă Chișcă, tovarășul lui. - Ce să fac, mă băiete, sânt cam ostenit... - Da ce-ai pățit? - Am băut aseară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
printr-o reacție instinctivă și felină făcu un salt Înapoi, iar ceea ce ar fi fost o lovitură mortală să se transforme Într-o simplă zgîrietură, care a făcut totuși să-i curgă foarte mult sînge, Îmbibîndu-i imediat pantalonii jerpeliți. Se bălăbăni vreo patru-cinci metri, dădu peste o piatră, căzu pe spate și scoase un răcnet de durere, dar cînd bucătarul se aruncă asupră-i, gata să-i dea lovitura de grație, se trezi deodată cu un pistol Încărcat Între ochi. - Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
afirmă că rasa lui e superioară tuturor celorlalte. — în cazul ăsta, sunt fascist. — Ești, într-adevăr, admise convins. Deși sunt sigur că, dacă ai știi ce înseamnă cu adevărat, ai renunța. — De ce? Asta nu e ceva ce se poate explica bălăbănindu-te pe o cămilă care pare beată... Ar fi mai bine s-o lăsăm pentru altă ocazie. Dar această altă ocazie nu se ivise și Abdul era convins că, pe zi ce trecea, scădeau posibilitățile de a se mai ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că putea trece neauzit În cafenea. Cât va dura, se Întrebă el, până când ea va deschide fereastra? Atunci o vor auzi. Plecă de la masă și În stradă auzi țipetele mai limpede, dar taximetrele treceau claxonând, câțiva portari de hotel se bălăbăneau pe pavajul lunecos, cărând bagaje, și nimeni nu se opri, nimeni nu auzi. Ceva lovi pavajul cu un clinchet metalic și Josef privi În jos. Era o monedă de aramă. Curios lucru, se gândi el. Semn de noroc. Dar, aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gîtul, oprindu-se cu degetul în gură. Pe cer, în spatele său, alunecau nori destrămați. Cînd m-am apropiat, băiețelul fugi scărpinînd parcă pămîntul. O căruță mă ajungea din urmă. Duhnind a borhot, două putini troncăneau între draghini; la codîrlă, gol, bălăbănea un poloboc iar, din paie, se ițeau, cu torți de nuiele, cîteva damigene. Un bătrîn cîrligat ca un semn de întrebare îmbrățișase polobocul. Părînd adormit, din cînd în cînd căruțașul lălăia. Singur calul se îndemna în ham. La primărie mirosea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă cineva. Sunt șiruri de capete congestionate, ciufulite, țepene sau bălăbănindu-se somnolente în jurul ovalului retezat și colțuros al Siei Hariga, care își păstrează nemișcarea obsesivă. Pare la un pas : obrazul de argilă uscată, fumurie deschide coline și văi, intrânduri abrupte : peisaj nesfârșit și imprevizibil, cu porii mari, uscați de vânturi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă credeam fortificat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
capul prin gura ghilotinei, să vadă chipul. Casierița depune pe un raft, în spate, felia, în care rămâne curbura dinților ei mari și ascuțiți, cercul de salam se rostogolește. Se apleacă, ridică semiluna de parizer roz. Mâini lungi și zdravene, bălăbănindu-se în marginea unor picioare subțiri și scurte. Încearcă să-și acopere cu buzele dinții mult ieșiți în afară, nu reușește. Întinde palma sub palma cumpărătorului, trage lent bancnota. Primise biletul, reintra în sală. Alte două ore în cușca unei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]