589 matches
-
executor testamentar, mă silise să spun preventiv o minciună, că sala cu oglinzi ar fi fost goală, că nu stătusem de vorbă cu el, pentru ca în felul acesta să fie înșelați eventualii curioși care s-ar fi putut strecura în bălării să asiste la înhumarea lui pe care o vroia desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care s-ar fi putut strecura în bălării să asiste la înhumarea lui pe care o vroia desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în azil, m-am spălat, am băut un ceai cald și m-am culcat. Dimineața, le-am spus bătrânilor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată înainte. În fapt, n-ar fi știut să explice de ce anume se temeau, dar teama exista, se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
toată mascarada cu mormântul fals. Probabil, îl înjunghiasem și dacă ar fi asistat cineva la înmormîntare s-ar fi descoperit crima. Ca s-o ascund, înjghebasem o farsă. Îl înmormîntasem pe Bătrânul noaptea, ca un tâlhar, fără martori, undeva în bălării, și apoi săpasem un mormânt fals în altă parte ca să șterg orice urmă. "N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Planurile mele au dat greș. Și știi cum se întîmplă în asemenea situații. Riscul de mărire implică și riscul de a fi micșorat cu un cap. În loc să dorm în cortul de tuareg, voi putrezi probabil aruncat șerpilor și păsărilor în bălării. De ce să ai aceeași soartă? În definitiv, tu n-ai fost decât complice și n-ar fi drept să plătești pentru mine. Așa că du-te și dă-i drumul. Spune tot ce-ți trece prin cap rău despre mine fără
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcut de petrecanie lui Dinu ăla". "Cum adică "i-ați?"" m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat, strângând cățelul la piept: Lasă, dragă, nu trebuie să regreți. Se poate, dragă, să regreți ceva atât de interesant?" Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. Încă nu te-au doborît", îmi șopti o voce cunoscută
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. "Cel puțin să-i sperii". Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzîndu-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. "Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu..." Se temea că-l împușc? Idiotul. Doar nu era să-mi sporesc păcatele cu el. Marta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și cîinii"... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în sala cu oglinzi, m-am așezat pe fotoliul liber și i-am zis Bătrînului: ― Aș vrea să mai facem un joc. ― Cu trișorii... râse el batjocoritor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am pomenit afară din oraș. Mergeam din ce în ce mai greu, abia respirând și-mi simțeam inima gata să pleznească. Probabil, din pricina asta am alunecat și m-am rostogolit într-o râpă. Când m-am oprit în sfârșit și m-am ridicat dintre bălăriile între care căzusem, am descoperit că mă aflam între ruinele unei vechi arene. De jur împrejur, la o distanță nu prea mare, se ridica un zid înalt. Eram fericit acum deoarece scăpasem de apăsarea de pe piept, inima îmi bătea aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zorită numai de emoția prin care trecusem, iar deasupra mea cerul se spuzise de stele. Abia când m-am desmeticit, am priceput că nimerisem într-un fel de capcană și m-a cuprins din nou teama. M-am așezat între bălării ca să mă gândesc ce trebuia să fac. Să încerc să escaladez zidul? Părea imposibil. Nu mă simțeam destul de puternic pentru asta. Să-l acopăr cu flori și ghirlande de buruieni, ca să nu-l mai văd, să nu mă demoralizeze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
văzut că te-ai descurcat?” după care și-a reluat obișnuita lui vânătoare de muște. Am coborât treptele, pătrunzând într-o primăvară în care și marea și cerul străluceau de tinerețe. În spatele azilului, se întindea un teren uriaș plin cu bălării. Între el și mare se vedea cărarea ce ducea la baltă. Altă cărare cobora spre mica plajă unde stătusem cu o zi înainte și de unde clădirea azilului părea așezată la o răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. „Ca o cățea”, râdea Domnul Andrei, încrețindu-și pielea de șopârlă: „Poate că și acum dă târcoale pe undeva prin bălării. Dacă am nevoie pot s-o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ea nu m-am văzut decât pe mine. Pe când Hingherul suferea dezinteresat pentru fiecare câine lovit. Era în stare să doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj neomenesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. „Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se lasă păgubaș, nu mai cheamă pe nimeni. Și apoi, altfel îți cioplește piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-am părăsit. Acum nu mai sunt sigur. Îmi câștig oare pâinea fără să trișez pe nimeni? Nu sunt în stare să dau un răspuns. Poate chiar pe mine mă trișez, fiindcă în acest timp pământul făgăduințelor se acoperă cu bălării. 11 februarie Deși nu m-am restabilit de pe urma gripei, am ieșit. M-am dus la doctorul B. să aflu rezultatul noilor analize. L-am găsit furios pe tăcerea mea. „Nu am numai grija dumitale”, mi-a zis. Era mai sceptic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ciudat și un fel de superstiție, de respect superstițios, și mi-am dat seama că bătrânii simțeau nevoia să vorbească între ei despre omul enigmatic din sala cu oglinzi. Discutau despre mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile când portarul a apărut într-o dimineață cu o bufniță în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din umeri. Trecuse ceva timp și mă pregăteam să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a îndreptat spre mine fiindcă în clipa aceea nu se mai afla nimeni pe țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știa să se joace, dar era prietenos. Numai când mârâia își arăta colții și își trăda rasa. L-am botezat Alfa și câteva zile i-am adus de mâncare. Când se sătura să se joace cu mine se întorcea în bălării, dar în fiecare dimineață se obișnuise să mă caute pe țărm. Chiar mă atașasem de el când a dispărut fără să mai revină în zilele următoare. „Hingherul îl ține ascuns în bălării, mi-a șoptit Domnul Andrei. I-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se joace cu mine se întorcea în bălării, dar în fiecare dimineață se obișnuise să mă caute pe țărm. Chiar mă atașasem de el când a dispărut fără să mai revină în zilele următoare. „Hingherul îl ține ascuns în bălării, mi-a șoptit Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mâncare”. Și a adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui” Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi a smuls bălării, a făcut din ele un fel de pat pe fundul gropii și a întins hoitul cu grijă, acoperindu-l cu pământ. Eu ara pornit totuși pe coridor după el, cu intenția de a-i spune o vorbă bună. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul. Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]