596 matches
-
-se spre realism, notele licențioase dovedind ca sursă posibilă un fabliau al vremii: „De douăzeci de ani, nemăritată/ [...] Era huidumă-n lege feticica,/ Cu nasul cârn și ochi verzui ca sticla,/ Cu buci bogate și bogată-n piept,/ Dar păr bălai frumos, ce-i drept e drept.”930 Nu este foarte delicată sau manierată, ci bea bere și sforăie alături de părinții ei, însă își apreciază „asediatorul”, pe diacul Allan, căruia îi mărturisește furtișagul pe care tatăl ei, morarul, îl făcuse. Din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Viitorul odraslelor e cât se poate de sumbru. Ce-i așteaptă? Ai bine să nu ne mai gândim. Spectrul foamei bântuie peste tot. Șanse? Niciuna. Născuți pentru chin și disperare. Hotărârile conducătorilor țin câteva zile. Ba e laie, ba e bălaie. Azi dăm o lege, mâine o abrogăm, că doar tot noi am promulgat-o. „Legea sunt eu!" - spunea un dictator devenit celebru. „Partidul sunt eu". „Guvernul sunt eu". România sunt eu". Dumnezeu sunt eu" - auzi ca un ecou, glasul iubitului
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
în clipe faste, în nopți cosmice se aude "un vifor de floare de măr și de vișin". Răsturnător de noime, ironistul construiește programatic pe contra-sensuri. Într-o Narațiune de primăvară (altfel decât la Ion Barbu din După melci) un copil bălai cu "părul în bucle" contemplă un melc ("erau milioane"!) o "ipoteză a vieții". Nimic, în concisa "narațiune", din gingășia barbiană: "Copilul îl urmări în cochilie. / Tot mai adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de vânt, / Soarele s-a topit și a curs în pământ..." Un pușcaș împreună cu fiul (cu poetul adică) pleacă la "vânătoare de capre / vânătoarea foametei în munții Carpați". Faptul, în sine, nu are nimic neobișnuit; repercutat însă în conștiința copilului "bălai", actul ia proporții, inițiind în sensul durităților vieții. Inocența funciară, specifică primei copilării, se destramă brusc: Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit, Știam că va muri și c-o s-o doară (...) Cernea pe blana-i caldă flori stinse de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eu am stat pe loc."41 Mai întîi, evidențiem precizarea făcută de poet, că întîlnirea lor s-a întîmplat într-o zi de primăvară. S-au cunoscut și s-au plăcut. Ea era mică de statură, dar plinuță la trup, bălaie, cu ochii mari, albaștri, cu părul blond, împletit într-o coadă lăsată pe spate. Purta o rochie albastră și umbla desculță. Dacă totuși el a scris mai sus că ea avea părul negru, aceasta numai o dată a făcut-o, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
douăzeci de ani, el încă trăia într-o lume de vrajă a basmelor populare și a zeițelor antice, luate din Mitologia lui G. Reinbeck. Prin pădurea Ipoteștiului, pentru poet, trecea mîndră, la vînat, Diana, zeița vînătoarei, "cu fața dulce și bălaie". Pe umăr ea purta an arc de aur. Tot pe acolo trăia Chloris, zeița florilor, și Eol și Venus Anadyomene, iar în sat trăia împăratul cel cu trei fete frumoase-frumoase, că la soare te puteai uita, dar la ele "cam
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fel de premiză la marea problematică a Luceafărului și a Scrisorilor, închinate dragostei"; că "femeia singură s-a sustras sau s-a arătat nedemnă de marea cinste conferită ei, de către geniul îndră gostit" și, ca urmare, "floarea vestejită din părul bălai al iubitei, reprezintă fosta Floare albastră"; "Crăiasa din povești, zîna, a ajuns Dalila". Dar Floarea-albastră nu-i floare de pus la ureche, ci numele dat de poet numai iubitei sale, Casandra, care, în scurta ei viață, n-a suferit nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pentru cei culți, ea încă are ascunzișuri care trebuie luminate". Privind aceste ascunzișuri neluminate, N. Iorga a avut o intuiție justă: "Superstiții înfiorătoare a strigoilor formează însuși miezul legendei, și cînd regina vie și moartă "înlănțuie gîtul cu părul ei bălai", cînd "vîntul adună flori de tei", în calea dulcii umbre, Eminescu e în lăcașul, pe care nu-l poate părăsi, al propriei sale iubiri"200. Dar în Strigoii locaș al propriei iubiri eminesciene, nu-și are locul Veronica Micle, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dar chipul ei încă îi era viu, în minte. Iat-o, pe Casandra, apărîndu-i Din valurile vremii, în toate cele zece versiuni, lucrate după vînzarea Ipoteștiului: "Din valurile de aduceri aminte îmi răsai Cu mîna ca zăpada, cu capul tău bălai Și ca în vis aevea, iubito, eu te văd, Întind a mele brațe, spre tine mă repăd. Cum oare din noianul de neguri să te rump Și să te strîng la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fruntea ta cea albă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
el cu melancolie impersonală își căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei"223. Const. Dobrogeanu-Gherea credea că femeia ideală, pentru Eminescu, trebuia să fie "o Veneră cu brațe reci, cu părul lung, bălai, cu forme perfecte și această Venere trebuie să fie blîndă, pururi fecioară, ca Madona, ca un înger și să iubească pe poet"... "Acest ideal de "iubită" e o fantasmă, după care în zădar aleargă, în zădar vrea să o cuprindă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
luna liniștit Și tremură din apă Și umple cu-ale ei scîntei Cărările din crînguri, Sub șirul lung de mîndri tei, Ședeau doi tineri singuri... Miroase florile-argintii Și cad o dulce ploaie, Pe creștetele-a doi copii, Cu plete lungi bălaie..."234 Boala, de care poetul nu va scăpa, a început să-și arate semnele, tot mai insistent. La 14 februarie 1882, Maiorescu nota în Însemnările sale zilnice: "Spiritual și bine Eminescu"235, dar la 21 februarie poetul i-a scris
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
6); forță (5); mare (5); adolescent (4); atracție (4); drăguț (4); el (4); mic (4); sex (4); simpatic (4); tip (4); gen (3); isteț (3); mușchi (3); partener (3); sport (3); vesel (3); (2); adolescență (2); ajutor (2); amabil (2); bălai (2); bicicletă (2); bou (2); brunet (2); coleg (2); cuplu (2); femeie (2); gentleman (2); idiot (2); liniștit (2); mașină (2); militar (2); mincinos (2); minciună (2); mîndru (2); naiv (2); orgoliu (2); păr (2); prieteni (2); relație (2); sprijin
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
lînă (116); animal (114); blană (46); creață (41); brînză (39); miel (37); berbec (27); albă (25); creț (23); capră (20); neagră (19); lapte (15); cioban (12); Paște (10); alb (8); blîndă (8); mioară (8); turmă (8); pufos (7); cîmp (7); bălaie (6); carne (6); iarbă (6); stînă (6); vacă (6); Becali (5); proastă (5); caș (4); păr creț (4); mîncare (4); ovină (4); animale (4); bîrsană (3); blîndețe (3); Machidon (3); mare (3); bătrînă (2); behehe (2); bou (2); cal (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
cu toate acestea, a cumpărat și ea, ca gospodina, un sac de sfeclă roșie... O săptămână a trebuit să aștept ca să-mi explice de ce: îi plăcuse mult preistoricul de la tarabă (un exemplar splendid: tinerel, musculos, cu pielea arsă de soare, bălai și cu o privire cam tâmpă, dar azurie; după descriere, orice ar fi vândut aș fi cumpărat și eu angro). Revenim la sfeclă: acum, că o luase, ce să facă cu ea? A târât sacul prin piață câțiva metri, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
1 Mircea Ivănescu își plimbă personajul pe străzi aglomerate cu femei, bărbați și copii, cu mașini și tramvaie, prin ploaie și zăpadă, îl surprindem îngândurat, bând la bufetul termita, urmărind trecătorii și ploaia: "Tramvaie treceau cu zgomote mari pe strada bălaie,/ în soarele matinal"("Îngândurări matinale"). Poetul încearcă parcă ieșirea din contextul poeziei actuale care merge în mare pe cele două coordonate: tradiția interbelică a universului țărănesc și cea modernă impusă de pana lui Arghezi, Barbu, Blaga. Mircea Ivănescu încearcă o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
primordială a copilăriei (avem în vedere și mitologemul lui Pascoli il fanciullino) se împlinește destinul Cătălinei în peisajul umanizat după "ruptură": " Finalul poemului, scrie Marin Mincu, imaginează cuplul nediferențiat din copilărie: Cătălin și Cătălina sunt "doi copii cu plete lungi bălaie". Reveria conferă dragostei proiectate în copilărie statutul de androginie pură, perfectă prin candoarea gesturilor. Deși amândoi își spun cuvinte ce apar ca replici consecutive în poem, avem de-a face cu un dialog simultan, cu un "duet interior animus-anima"". Dar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Gheorghidiu Ela este personajul feminin din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război care realizează cu Ștefan Gheorghidiu, la început, o căsnicie frumoasă și săracă. I se atribuie toate calitățile: "Era atâta tinerețe, atâta frângere, atâta nesocotință în trupul bălai și atâta generozitate în ochii înlăcrimați albaștri". După ce soțul ei intră în posesia unei moșteniri substanțiale, influențată de Anișoara, este atrasă în lumea mondenă. Ela se cufundă tot mai mult în această lume, face excursii și tot felul de plimbări
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
protagonistul evadează din turn, pune la cale împreună cu Ancuța cea de demult, eliberarea Varvarei. Planul lor s-a bucurat de succes. Portretul fizic: Todiriță Cătană era "întru adevăr om nalt și voinic subțire în mijloc, lat în spate. Avea mustăți bălai și ochii negri și se uita fudul în juru-i. Era îmbrăcat cu mintean și cu ciubote roșii cu tureatcă răsfrântă, ca un răzăș cuprins". Era cu capul gol și cu buzele "sângerate sub mustăți" . Pentru Costea Căruntu eroul este "un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei, pe care le împărtășea și autorul. În urma indicațiilor Smarandei, Nică însuși cred că băieții „cu părul bălai precum el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă afară când plouă, că unele pericole pot fi îndepărtate prin descântece, și că însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă protecție împotriva deochiului. Naratorul își exprimă totodată și regretul de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Sursele umorului sunt susținute și prin zicători rostite în versuri: ―La plăcinte Înainte, La război Înapoi.― Voinic tânăr, cal bătrân Greu se-ngăduie la drum.― Poftim punga la masă Dacă ți-ai adus de-acasă.― Că e laie, Că-i bălaie, Că e ciută, Că-i cornută. Creangă folosește proverbe și zicători care deși nu sunt rostite în versuri, sunt hazlii: ―apără mă de găini, că de câini nu mă tem-, ―când nu sunt ochi negri săruți și albaștri-, ―cine poate
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
trestie sub apăsarea vântului."97 În același episod, ironia este de o subtilitate rafinată, cu repercusiuni asupra genezei romanului Patul lui Procust. Portretul fizic al unuia dintre scriitorii de la masă este foarte concis și provoacă ambiguitate: celebru în lumea literară, "bălai și voinic". Lectorul avizat se poate gândi fie la Liviu Rebreanu, fie la Eugen Lovinescu. Rebreanu, cu care, de altfel, Camil Petrescu a avut tot timpul relații cordiale, este implicat, fără voia sa, în geneza romanului. Pentru primul număr al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mei; îi simțeam suflarea ei de gheață și îi vedeam, fără să mă uit înapoi, văpăile ochilor". Aparent interminabila încatenare de coșmaruri care efasează granițele dintre real și ireal se încheie cu concluzia că fata de pe masa de disecție era Bălaia, o prietenă din copilărie, albă (paloarea tipică anemicilor), zveltă și cu ochii verzi. Revelația îl proiectează pe Trubadur într-o criză de nervi, fiindcă "[l]umea s-a prefăcut într-o mocirlă în care numai porcii se răsfață". Oricum, întâlnirea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Craii de Curtea-Veche "De viță sunt însă străin" "treizeci de ani de periple [...] pe toate mările" "chefurile pînă la ziuă s-au ținut lanț" " Cum dam de fund, nenea Scarlat [...] îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice" "înțărcase bălaia" Probatoriul nu reușește, cred, să fie incriminant însă, psihanalitic, ar putea demonstra că intenția de a-și ucide tatăl deja mort nu i-a reușit în totalitate lui Mateiu fiu risipitor terorizat de modelul tutelar care, în esență, l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
să aibă ca regent nominal substantivul sau pronumele numai cu rol de complement direct al propoziției: Văd lumina lucind. Când gerunziul se raportează la numele (pronumele) subiect, el poate fi: sau exclusiv circumstanțial, dacă are topică adverbială: Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând . sau exclusiv atribut, dacă urmează, ca un adjectiv, după numele subiect: Dar mai presus de toate cele fii un om slăvind viața fericită. „Pentru ca un gerunziu atributiv să fie predicativ trebuie să se raporteze la
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
este iuțit cu varga; numai oaia se lasă ademenită de fluier, instrument mai întîi doar la îndemîna zeilor: Și cînd vîntul a sufla Fluierul a fluiera, Oile or înturna. Oile cele cornute, Mîndru m-or cînta pe munte, Oile cele bălăi, Mîndru m-or cînta pe văi. Oile cele-ocheșele, Mîndru m-or cînta cu jele. Oile cele streine Mîndru m-or cînta pe mine. La nunta (-moarte) se și „cîntă”, nu numai se plînge. Și încă „mîndru”, în colindele ardelene; adică
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]