476 matches
-
Augusto și se duse în sufragerie zicându-și: „Oh, psihologia asta!“ Își luă cu plăcere prânzul cel de toate zilele: două ouă prăjite, biftec cu cartofi și o bucată de brânză Gruyère. Își luă apoi cafeaua și se întinse în balansoar. Aprinse o havană, și-o duse la gură și, zicându-și „Vai, Eugenia mea!“, se pregăti să mediteze la ea. „Eugenia mea, da, a mea - își zicea el -, cea pe care mi-o făuresc în sinea-mi de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ceilalți? De ce să nu-i pun Eugeniei alt nume diferit de cel pe care i-l dau ceilalți, de cel pe care i-l dă Margarita, portăreasa? Cum să-i spun?“ — Poți pleca - îi spuse el valetului. Se ridică din balansoar, se duse în birou, luă tocul și începu să scrie: „Domnișoară: Chiar azi de dimineață, sub domoala burniță din cer, ați trecut, nălucire întâmplătoare, prin fața porții casei unde încă locuiesc, dar unde nu-mi mai aflu căminul. Când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
altare. Sunt ani de așteptare, nu disper; spun că va veni o dată, timpul meu. Iubirea-mi va fi veșnic, un reper , spre tine. Iar pentru mine, vei fi Zeu! Viața, pași de tangou Efemeri pe pământ, trăim ca într-un balansoar; dansăm pe muzica unui tangou, înainte și înapoi. Între noi există bucuria întâlnirii, voința și visarea, dar nu știm să ne armonizăm după muzica sufletului... Nu întotdeauna pașii ascultă muzica. Forțăm pe undeva, lucrurile; ne luăm la întrecere cu timpul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cel al umbrei, voi săpa adânc în mine să te sădesc ca pe un copac să fii anotimpul meu preferat dintotdeauna... Să punem un semn de primăvară-n gând Primăvara sună goarna în cele patru puncte cardinale; stau ca un balansoar între ele și mă alint în toate culorile curcubeului. Cerul rămâne albastru ca o oglindă, sub el, pământul reflectând nașterea. Pe unul din umerii mei a crescut o vioară; îmi cântă de dor braț la braț cu noaptea. Diminețile suspină
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
valiză, răspund supărată. — Ei, În cazul lui Connor cred că nu aveai nici cel mai mic motiv de Îngrijorare. Clatină din cap. Ești nebună. — Tu zici la fel, că sunt nebună ? spun, Întorcându-mă către Lissy, care stă pe fotoliul balansoar cu genunchii la piept și mănâncă o felie de pâine prăjită cu stafide. Fii sinceră. — Ăă... nu, spune Lissy pe un ton total neconvingător. Sigur că nu ! — Ba da, și tu crezi la fel ! Eu nu vreau să zic decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
corodează din interior. La spital l-au deschis și i-au scos ceva din stomac. Nu vreau să știu ce, spune el. La ce mi-ar sluji să știu? Acest soi de informații este cu totul inutil. Eva ședea pe balansoar, cu o carte pe genunchi. Cred că-i citise cu voce tare înainte să vin eu. Noi, cei din Norsjö, avem un fel de varice uriașe înăuntru, în stomac, spun eu. Obișnuiesc să se spargă și din pricina asta murim. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de vegetația luxuriantă a tropicelor. Era un bungalow de lemn nevopsit alcătuit din două cămăruțe, iar afară se găsea un mic șopron care slujea de bucătărie. N-avea altă mobilă decât rogojinile pe care le foloseau drept paturi și un balansoar pe verandă. Bananierii cu frunzele lor mari și zdrențuite, ca veșmintele rufoase ale unei împărătese decăzute, creșteau de jur împrejurul casei. Chiar în spatele ei era un avocado, peste tot erau cocotieri care aduceau venituri ținutului. Tatăl Atei plantase crotoni - odogaci - de jur împrejurul proprietății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să devin grădina ta, shangdi di liwu prin care să adulmeci parfum de caprifoi pe unde cuvintele tale să poată fi șoptite pe îndelete unde să poți să te ascunzi și să zburzi când vrei să te poți legăna în balansoarul sculptat al îmbrățișărilor mele. eu am îmbrăcat rochia de petunii mov am încălțat pantofii împletiți din trifoi cu patru foi și aștept să fiu luată de mână. șase în primul loc: mergi pe un îngheț teribil, auzi gheața crăpând sub
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ne adoarme gustul, maiestuos întoarcere am înghițit și fluviul, am mâncat și toată povestea cu cojile nucilor, cu zimții castanelor verzi cu zorile cafenii, cu zahăr brun, cu amăreala migdalelor tale. luo na, atât vreau și eu, atât sper: un balansoar de ba da. nouă în primul loc: înainte de a pleca, înghite toate motivele tale de a pleca, și pe cele de piatră sculptată, și pe cele de piatră brută, și pe cele de nisip, și pe cele de cioburi, și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
te ții când faci dragoste“. Fără intimitate reală, atât femeia cât și bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori dis tractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puștesc, nesa tisfă cător de a face sex. De fapt, ajungi cu adevărat la maturitate sexuală doar atunci când începi să tră iești un ciudat solipsism în doi care te face
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
elaboreze niște statistici, în speranța că, la un moment dat, vor putea stabili un tipar. Camera copilului era decorată în galben și albastru, cu perdele înflorate la ferestre; lângă leagăn se afla o comodă de răchită. Mai era și un balansoar alb. Deasupra leagănului atârnau niște fluturi galbeni de plastic. Pe comodă era o carte, deschisă la pagina 27. Podeaua era acoperită cu un covoraș în dungi albastre. Pe un perete era prins un goblen pe care scria: Cine-n ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cam tare acest tradafir din fereastră. un câine mare ciobănesc doarme pe cojocul din mijlocul stânei. iarna va fi blândă? iarna va fi hâdă? numai flăcările din felinare mai joacă o horă. din ceașca cu ceai, aburii întorc amintirile acasă. balansoarul scârțâie, leagănă frunzele moarte. pe prag, doar pipa bunicului. păianjenii țes liniștiți marame; în curte: risipă de aur și crizanteme... cucul cântă ca-n fiecare an numai pentru Issa. modelări poetului Bernard Mazo sculptat în fildeș, poemul are forma unui
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai puțin entuziasm „la lecția de franceză” de joi după amiază, trecută În contul chiriei. Am obosit, domnule profesor. Vârsta! Dacă nu aveți nimic Împotrivă, vom continua la mine. Deși aici... e altfel... Când Încă mai venea sus, așezată În balansoar, lângă geamul mare al mansardei, distinsa septuagenară Își depăna amintirile Într-o franceză curioasă, când fluentă și plină de savoare, ca vorbitorii nativi, când stângace, școlărească, precum Începătorii sau autodidacții. Era un truc la mijloc. Dacă lucrul acesta ținea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rostise ultimele cuvinte păreau să Îl așeze printre cei aleși. Bătrânul era Îmbrăcat Într-un halat gros de molton, de culoare zmeurie. Pe cap avea un fes de lână vechi, ca schiurile finlandeze din podul casei. Pe un taburet, lângă balansoarul acaju, se găsea o veioză și un caiet liniat de o sută de file În care erau Însemnate toate cărțile pe care le citise de la ieșirea la pensie. Pe un alt caiet mai subțire scria: Filmele vieții mele. Iată-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
filă cu filă: Așa ceva se mai poate vedea? Nu prea cred... Rar... Sunt filme de cinematecă. Și personală pe deasupra, completă mândru bătrânul. Eu Însă le văd. Cum? Unde? Noaptea, aici. Deschid caietul și Îmi aleg un titlu. Mă așez În balansoar, pun bobina și dau drumul la motor. Uneori adorm. Filmele sunt vechi. Se mai rup. Mă trezesc ăia din sală: fluieră, strigă, bat din picioare. Câteva secunde doar. Apoi motorul toarce, din nou. E plăcut. Dimineața merg la culcare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
aranjate frumos, de parcă n-aș fi dormit niciodată acolo. Patefonul meu era încă lângă șemineu, dar toate discurile lui Kay dispăruseră. Am pus mâna pe scaunul preferat al lui Lee și am dat cu el de perete. Am aruncat cu balansoarul lui Kay în comodă și l-am făcut fărâme. Am răsturnat măsuța de cafea cu picioarele în sus și am folosit-o drept berbec, spărgând fereastra din față, după care am trântit-o pe verandă. Am adunat în șuturi covoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului nervul optic. Acomodîndu-se, din penumbră zvâcniră către el balansoarele de pai, radioul cu galenă, pozele sepia și pianina. Madam Nicolici n-avusese aerul că se înnebunea după mobilierul din secolul trecut. Dar poate, părinții vreunei nenorocite, nemaiavând parale să-i achite ficei pensiunea, vărsaseră, în contul săptămânilor de dormit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi adăugase scorțișoară. Risipa de scorțișoară avea să-i prelungească șederea aici cu cel puțin două săptămâni. Dacă ar fi avut pruni, madam Nicolici ar fi putut-o folosi pe lungancă să-i culeagă poamele care rămâneau întotdeauna în vârf. Balansoarul era haios. Poate că madam Nicolici o să-și cumpere și câțiva pruni. În timp ce-și închipuia felul în care îi va prevesti 349 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Nu-l pocni încă. Ia-l încă o țâră cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Înmuie degetul într-una și o studie. În loc să-l excite ori măcar să-l furnice, sărutul îi dădu senzația că prăjina din fața sa era bolnavă de piept ori că tușise pe el. Se gândi să-i spună ceva răutăcios despre balansoare, pe care, mai mult ca sigur, un alt nebun din familia ei le procurase. Dar o văzu pe lungană, ce înțelesese că sărutul ei nu-l crăcănase de plăcere, ridicîndu-se de pe taburetul din stânga lui. Și înghesuindu- și anatomia luxuriantă pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cămășoi alb de noapte, prelung și străveziu, recomandabil numai muierilor cu forme atât de năpraznice, de ți-ar fi furat, ca pe-un crâmpei de ață, mințile. Doru nu avea 390 DANIEL BĂNULESCU plastic, o carcasă infectă de frigider, un balansoar întrebuințînd drept scăunel o anvelopă. Zbură, mângâie și pluti până duminică, 24 aprilie, noaptea târziu, când literele scrisoricii începură să se stingă tot mai mult, precum vârfurile de jar ale unor țigări părăsite în stradă. Compunerea, transcrisă în vis, a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
față de plaja cea mică a insulei Calf. Ca urmare, mergea cu pași mărunți, ca o capră, pe cărarea care cobora în spirale, în urma unei babe cocoșate, încă și mai sprintene, numită Dolores O’Toole, care ducea, prins în spate, un balansoar din lemn de nuc, nemaipomenit de frumos. Era prins cu cureaua domnului Jones. Ceea ce însemna că acesta era obligat să-și folosească ambele mâini ca să-și țină pantalonii. Asta îi dădea destul de mult de lucru. Alte câteva informații despre domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
purtat acum în grabă pe creasta unui val, era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș aflat chiar deasupra plajei, unde locuiau domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era pe cale să descopere acest lucru. în momentul de față era inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș aflat chiar deasupra plajei, unde locuiau domnul Jones și Dolores. Domnul Jones se așeză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lume împreună cu domnul Jones îdeparte de K, de cârciuma domnului O’Toole și de locul de distracție preferat al acestuia, binecunoscuta casă de dezmăț a lui madame Iocasta). Și în zorii fiecăreia din zilele lui Tyr îi căra domnului Jones balansoarul pe plajă. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul lui Vultur-în-Zbor ajunse pe pământ cu fața în sus, fapt care explica de ce nu se înecase. Era destul de aproape de spatele balansoarului domnului Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
domnului Jones balansoarul pe plajă. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul lui Vultur-în-Zbor ajunse pe pământ cu fața în sus, fapt care explica de ce nu se înecase. Era destul de aproape de spatele balansoarului domnului Jones, iar valurile care-l împresurau îl împingeau din ce în ce mai aproape. Domnul Jones și doamna O’Toole încă nu erau conștienți de prezența lui. Ar trebui scos în evidență faptul că Vultur-în-Zbor era relativ blând și bun, ca orice om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]