944 matches
-
oamenilor umpleau tot văzduhul. În acele clipe, luna strălucea cu o limpezime deosebită. Deodată, din întunericul plâcului de bambuși se auziră clar pașii și urletele zgomotoase ale hoților. Se pare că ne atacă prin spate complicii individului cu lancea de bambus. Tâlharilor ăstora le stă în fire să profide de cel mai mic semn de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu luată în grabă, iar săbiile trase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu luată în grabă, iar săbiile trase din teci. — Blestemați să fiți! Cu un urlet tunător, cineva sări în desișul de bambus. Un zgomot ca al unei ploi de frunze sau poate al unei hoarde de maimuțe, sfâșie tăcerea nopții. — Shigemoto... Shigemoto... șopti Mitsuhide. — Aici sunt, stăpâne. — A... Shigemoto... repetă seniorul. Apoi dibui prin jur, ca pentru a căuta brațele care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apoi șase, apoi opt, înconjurară trupul lui Mitsuhide, în același fel, urmându-l în moarte. Cât ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise în desișul de bambus pentru a se lupta cu bandiții. Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unde să mor. Îi duc capul Seniorului Mitsutada, la Templul Chionin. După aceea, mă voi gândi cum să îmi găsesc sfârșitul. Ei bine, atunci, rămas bun. — Cu bine. Cei doi porniră pe căi separate, urmând cărarea îngustă din crângul de bambuși. Petele de lumină împrăștiate de lună erau fermecătoare. * * * Castelul Shroyuji căzu în aceeași noapte. S-a întâmplat chiar în timp ce Mitsuhide murea în Ogurusu. Generalii Nakagaba Sebei, Takayama Ukon, Ikeda Shonyu și Hori Kyutaro își mutară cu toții posturile de comandă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aplecându-se, din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită. Du-te și perie-ți părul. — Da, Mamă. Nene se retrase grăbită în camera ei. Se pieptănă, luă puțină apă din conducta de bambus pentru a se spăla pe față și-și aplică repede puțin machiaj. Toți samuraii și membrii personalului casei se aflau în fața porții, aliniați după vârstă și rang, ca să-l salute pe Hideyoshi. Chipuri de bătrâni ca și de tineri, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întuneric, ca valurile la mal. — Yahei! Unde ești? strigă Hideyoshi, în timp ce mergea de-a lungul șirului de ofițeri și soldați. Oamenii nu se distingeau clar în umbra copacilor, iar acum vedeau un militar scund care bătea cu un baston de bambus în pământ, pe când mergea urmat de șase-șapte soldați. Majoritatea ostașilor credeau, probabil, că era șeful unui grup al celor care pregăteau bagajele pentru drum, dar, când îl recunoscură pe Hideyoshi, deveniră și mai tăcuți, trăgându-și caii înapoi pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de încredere, ocolea, pe la miazănoapte, lacul Biwa, traversând, pe furiș, zona montană de pe granița dintre Omi și Echizen. În timp ce cutreierea satele alpine și podișurile, care încă erau îngropate sub un strat gros de zăpadă, Hideyoshi arăta cu un băț de bambus locurile strategice și dădea ordine din mers: — Ăla nu-i Muntele Tenjin? Construiți și acolo niște bastioane. Și înălțați unele chiar și pe muntele de-acolo. În ziua a șaptea din Luna a Doua, Hideyoshi trimise din Kyoto o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Pleacă! — Unde se duce, așa, dintr-o dată? Războinicii care-l păzeau pe Hideyoshi îi observară pe pajii care se îndepărtau și o luară la goană după ei. Îl putură vedea pe Hideyoshi mergând vesel în frunte, cu un băț de bambus în mână, de parcă s-ar fi dus la o vânătoare cu șoimi. Aveți de gând să urcați pe munte, stăpâne? Hideyoshi arătă cu bastonul spre jumătatea pantei: — Da. Cam până acolo. După ce urcară cam o treime din înălțime, ajunseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în umărul lui Shosuke. În timp ce privea sângele proaspăt care-i curgea peste mânecă, își smulse din trup săgeata cu mâna lui. Apoi, se întoarse din direcția de unde fusese trasă. Vedea apropiindu-se o mare de coifuri, foșnind prin iarba de bambus, ca o turmă de porci sălbatici. Shosuke folosi timpul care-i mai rămăsese pentru a le vorbi, încet, tovarășilor săi: — Am luptat în toate felurile cu putință și nu avem nimic de regretat. Alegeți-vă fiecare câte un dușman respectabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând pentru a le clătina curajul: — Ce nerușinare din partea voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shibata. Acum, sub pretextul de a relata bătălia de la Yaganase, îi cerea corespondentului să-și definească propria atitudine cu privire la viitorul clanului său. Era o scrisoare personală și peste măsură de importantă. Kazumasa stătea așezat alături, privind, în tăcere, pâlcurile de bambuși, în timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu pierderea oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
temeinic și acordați-i toată atenția dumneavoastră personală. Dacă aveți unele obiecții, vă rog să mă înștiințați înainte de Luna a Șaptea. Este esențial să-i transmiteți toate acestea în amănunt Seniorului Mori Terumoto. Ochii lui Kazumasa priveau freamătul vântului printre bambuși, dar urechile îi erau absolut fascinate de tot ceea ce spunea Hideyoshi. Inima sa vibra ca frunzele de bambus în vânt. Se părea că, pentru acel om, până și titanica sarcină de a construi Castelul Osaka era doar o activitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Luna a Șaptea. Este esențial să-i transmiteți toate acestea în amănunt Seniorului Mori Terumoto. Ochii lui Kazumasa priveau freamătul vântului printre bambuși, dar urechile îi erau absolut fascinate de tot ceea ce spunea Hideyoshi. Inima sa vibra ca frunzele de bambus în vânt. Se părea că, pentru acel om, până și titanica sarcină de a construi Castelul Osaka era doar o activitate de care se ocupa în timpul liber. Și impunea, chiar față de clanul Mori, că dacă obiectau ceva, să-l anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ploaie, nu? Iacă nu vi-l dau, chiar dacă-i porunca stăpânului. — De ce? Fiindcă vă retrageți, pe când eu sunt unul din cei ce încă mai atacă. Refuzând scurt, omul se repezi înainte. Pe spinarea lui, un singur smoc de iarbă de bambus șuiera în vânt. Fir-ar să fie! înjură Hidetsugu, privindu-l cum se îndepărta. I se păruse că, în ochii acelui om, prețuise mai puțin decât un fir de bambus la margine de drum. Privind în urmă, Hidetsugu văzu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înainte. Pe spinarea lui, un singur smoc de iarbă de bambus șuiera în vânt. Fir-ar să fie! înjură Hidetsugu, privindu-l cum se îndepărta. I se păruse că, în ochii acelui om, prețuise mai puțin decât un fir de bambus la margine de drum. Privind în urmă, Hidetsugu văzu un nor de praf stârnit de inamic. Dar un grup de soldați călări din diferite unități, purtând lănci, puști și săbii lungi, îl văzură pe Hidetsugu și-i strigară să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiecare, ai un termen de producție de trei săptămâni, iar autorii au trei săptămâni, începând din secunda asta, ca să livreze manuscrisul complet. Te descurci? Aș fi preferat să mă fi pocnit. Ba chiar aș fi ales și niște așchii de bambus înfipte sub unghii. Patru cărți abia intrate, fiecare cu același program nebunesc, cu nici un cuvânt încă scris, însemna că aveam să petrec cel puțin douăzeci și patru de ore pe zi la birou, pentru o perioadă sănătoasă de șase săptămâni. și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
familia o consideră cea mai îndepărtată rudă. Tatăl ei avea șaizeci de ani când s-a născut ea. E ca un străin. Părul mamei e negru și lucește ca lacul, înfășurat într-un conci și prins cu un ac din bambus. Când începe, îi cere fetei să stea potolită. Pare solemnă, de parcă s-ar afla în fața unui altar. Ia piciorul drept al fetei, îl spală și îl șterge cu bluza ei. Nu îi spune fetei că asta e ultima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
au oase delicate, ar prefera paturile pământului gol. De data asta, Fairlynn acceptă oferta fără să cârtească. Ne facem bagajele și ne lăsăm conduse de croitoreasă la camera ei. Ne sunt înfățișate două paturi. Unul e de o persoană, din bambus, iar celălalt e agățat de tavan, fiind de fapt o placă de scândură. Pe el sunt așezate materiale și diverse zdrențe. Are vreo cinci picioare lățime și opt picioare lungime. Și e la vreo șapte picioare înălțime de la pământ, aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
adepții și a făcut un miracol. Acesta a fost denumit Marșul cel Lung. * Peste deal, soarele începe să apună. Batalioane de soldați sosesc și se aliniază. Se așază pe jos în șiruri, în fața unei scene improvizate, înălțată din țăruși din bambus spre cerul de un albastru din ce în ce mai închis. Orchestra își acordează instrumentele. Fata din Shanghai s-a impus ca actrița principală a trupei de operă din Yenan. E pe cale să cânte un solo intitulat „Povestea fetei de pescar”. Fata se pregătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dă mai multă lumină decât o lumânare și are un miros plăcut. Toți îl folosesc pe acolo. Când eram copil, îmi petreceam după-amiezile curățând semințele de beema. Le înșiram pe o ață lungă, o legam la capătul bățului meu de bambus și îl înfigeam acolo unde citeam. Uneori, îl luam la iazuri, ca să mă ajute să găsesc pești și țestoase... Vorbește mai departe și o trage la pieptul lui, strângându-i mâinile. Ea ține minte că încăperea avea tavanul înalt. Pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
părtașă la asta. Însă încerc să nu fiu atentă la gândurile lui, ca să mă pot concentra pe plăcere. Îmi îndrept ochii în altă arte, la un suport pentru creioane de pe biroul lui. E făcut dintr-o legătură de bețe de bambus. E plin de pensule și stilouri, care stau în sus, spre tavan, ca un mănunchi de orhidee limba-dragonului. Sunt stimulată în mod ciudat. Am creat un mit, spune el mai departe. Le-am spus generalilor mei să fie jucăuși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
reședința să rămână permanent nelocuită. Îmi place foarte mult locul ăsta, eleganța mobilei și decorațiunilor lui. Ador sălbăticia grădinii mele, mai ales cele două cascade naturale. Arhitectul a proiectat reședința în jurul cursului apei. În fața ferestrei mele, sunt tufe dese de bambus. În nopțile cu lună plină, locul arată ca un magnific teren poleit cu gheață. Și cu toate astea, niciodată în viața mea nu m-am simțit mai rău ca acum. Sunt lăsată singură cu toate aceste comori. Sunt lăsată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de Vest. Are o înfățișare obișnuită, însă înăuntru este un adevărat rai. Una dintre caracteristici eate un deal artificial care se înalță în spatele casei. E înalt cam cât o clădire cu trei etaje și e înconjurat de o pădure de bambus. A fost pe vremuri casa lui Andehai, eunucul-șef și mâna dreaptă a împărătesei Ci-xi, în timpul dinastiei Ching. Casa e păzită de o companie de soldați. În casa lui Kang Sheng, în pivniță, în mijlocul colecției sale de sculpturi din piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o mie de ani, putrezește de la umezeala din aer. Are niște ochi triunghiulari și sprâncene stufoase. Încearcă să-și ascundă silueta lipsită de robustețe în uniforma militară. Însă îți dai seama de consituția-i bolnăvicioasă după gâtul cât un bețișor de bambus și capul lăsat într-o parte, de parcă ar fi prea greu pentru gâtul său. Și totuși, acum, ea e ispirată de Lin Biao. De felul lui de a-l cuceri pe Mao. Un mod atât de simplu și copilăresc. Funcționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]