388 matches
-
în 1921 în revista "Viața Românească". Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-și continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară. Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferență al Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi și Blaga, mai ales din pricina caracterului ei ermetic. Mai exact spus, înțelegerea poetului asupra a ceea ce
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
reducea această clasificare la doar trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică. Această din urmă împărțire a devenit clasică. Prima etapă este cea a versurilor publicate între 1919 - 1920 în revista "Sburătorul", perioadă numită convențional de unii critici "parnasiană", deși lirica barbiană din faza debutului depățește cadrul limitat al "parnasianismului", întrunind caracteristici ale poeziei "pure" dublate de un nestăvilit elan romantic. Dintre ele amintim: "Lava", "Munții", "Copacul", "Banchizele", "Pentru Marile Eleusinii", "Panteism", "Arca", "Pytagora", "Râul", "Umanizare" ș.a.m.d. Scurte și riguroase
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
magazinul” lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de „stări care dor”, versul - „plâns” al condiției umane: «transcriu doar niște stări care mă dor / și scriu un vers atunci când nu-l pot plânge» ("Inevitabila poezie" - PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «foșnire mătăsoasă a mărilor cu sare», ci «un port la stranii mări»; poetul nu are «vreo pretenție de a urca / pe scări ierarhice, în veacu-acesta», în vârful piramidei sociale, dar el este mai mare decât împăratul, regele, președintele, decât omenirea
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
de direcție al "Enciclopediei României", proiectul debutând în 1938. Debutul are loc în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii”. Personalitatea stilistică a acestei poezii stă deopotrivă ca și a colegilor de generație Emil Gulian și Simion Stolnicu, sub zările autohtone barbiene și sub fantasticul misterios și tragic al lui Edgar Allan Poe. Cuvântul gustat și visat al acestor tineri triumviri poetici este eleat. Dealtfel, Simion Stolnicu își intitulează unul dintre volume: „Pod eleat”. Eleații Parmenide, Zenon și Melissos susțineau unitatea, imobilitatea
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
cristaline, poemele lui Dan Botta poartă o răceală nordică în chihlimbarul ușor parnasian sub care sunt propuse: „Drumurile mediane,/ Plaiuri și savane,/ Lande monotone,/ Lirice Oenone/ Duceți-mi la vale/ Albele ovale”. Deși poet adevărat, subtilul cărturar greșește, sub vraja barbiană tocmai în limbaj, neexagerând în patinarea acestuia pe loc, precum Barbu Brezianu în „Zăvor fermecat”, dar exagerând, totuși. Drumurile devin...”mediane”, ținuturile sunt „lande” etc. Fondului eladic, la care se ajunge prin puritățile eleatului, Dan Botta îi suprapune cultura spirituală
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
cu mitologia - toate acestea, cum pot prinde chip cărunt în realitatea imediată?<br> Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate, pe măsura aspirațiilor. Dan Botta ne-a lăsat, totuși o operă purtând nostalgia perfecțiunii. Poezia (între piscul barbian și pӧesc), eseistică (cu accente de filosofia culturii ce aduc aminte de Mircea Eliade), teatru (asemănător cu acela de mai târziu al lui Radu Stanca), toate converg sub aceeași cupolă, având o structură „mediană”. Ca traducător, în 1956, Dan Botta
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
un material poetic din 1920», cu care se deschide volumul "Joc secund", publicat de Ion Barbu în 1930, și poezia secundă a acestui volum, "Timbru", mai întâi «apărută cu titlul "Apropiat", în "Sburătorul", din noiembrie 1926», se constituie într-o barbiană artă poetică hermetic-parnasiană, „în două părți“: Cu privire la „prima parte“ de ars poetica, "Din ceas, dedus"..., George Călinescu evidențiază că «hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai filologic», cele două catrene din „deschiderea“ "Jocului secund" fiind «o cugetare clară, în limbaj
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
din contingent "(din ceas)" în pură gratuitate "(mântuit azur)", joc secund, ca imaginea cirezii resfrântă în apă; e un nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune» . Desigur, această primă parte a artei poetice barbiene grăiește despre faptul indiscutabil că "Poetul și Poezia" aparțin "sferei ceasului", adică prezentului, la mijlocul axei spațio-temporalității, în vectorizare paradoxist-geometric-lirico-semantică, între polul plus („plus-infinit“), al realului / istoriei, al cosmosului nostru, sugerat de calma creastă, zenitul, și polul minus („minus-infinit“), simetric, constituit
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
dinspre lumină spre întuneric; numai în acest chip istovitor, trăind / cunoscând profund marea vieții, se naște veritabila poezie, pura poezie, asemenea transparentelor meduze ivindu-se dintr-o foșnire mătăsoasă a clorurii de sodiu. În "Timbru", se continuă "ars poetica parnasiano-hermetică barbiană;" "cimpoiul" și "fluierul" (metonimie / sinecdocă: "Poet / Poezie") sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacoromâni-arhaici), întregului neam al orfeicilor; "misia Poetului / Poeziei" este de a cânta «durerea divizată», durerea lumii întregi din fiecare "ens / ins" al ei; dar nu numai omul
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
dumnezeiască. Poezia trebuie să fie «cântec încăpător», atoatecuprinzător, ca «foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare», ori ca imnul edenic al îngerilor din clipa în care Dumnezeu a făurit pe Eva din coasta bărbătească a lui Adam. "Poezia pură" în accepțiunea barbiană se vrea "holo-cântec", ori "cântare a Genezei", a întregului cosmos. În "Operele imperfecte" (1979), Nichita Stănescu a publicat și poezia "Evocare", surprinzând un aspect fundamental al esteticii stănesciene, "revolta sublimă a semnificantului împotriva semnificatului", modul în care "semnificantul" „atrage“, „naște
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
o poezie cerebrală și livrescă, ce dovedește o cultură vastă, dar care este în același timp lipsită de originalitate prin imitarea unor modele literare cu care autorul luase contact în anii tinereții. Unii critici au evidențiat un ermetism de tip barbian, în timp ce alții, printre care Emil Manu, „nostalgia epigonică a unui suprarealism pierdut”. Criticul literar Gheorghe Grigurcu îl considera pe Liviu Călin drept „un genuin pudic, ce-și complică sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-și obrazul cu măștile de hârtie japoneză ale
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
În context românesc s-au impus două transliterări ale acestui termen: "ermetism" (cum îl utilizează cel mai ermetic poet român Ion Barbu sau criticii literari Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu sau Marian Papahagi) și "hermetism" în studiile despre poezia barbiană ale lui George Călinescu, Perpessicius, Nicolae Manolescu, Marin Mincu. Având în vedere că în franceză cuvântul „hermetisme” începe cu un „h mut” și că se pronunță cu „e” inițial, varianta de transcriere „hermetism” este într-o oarecare măsură forțată, putând
Ermetism (literatură) () [Corola-website/Science/336570_a_337899]
-
cu un „h mut” și că se pronunță cu „e” inițial, varianta de transcriere „hermetism” este într-o oarecare măsură forțată, putând chiar induce la confuzia cu doctrina antică a hermetismului. De aceea, pare preferabilă utilizarea cuvântului în forma sa barbiană - "ermetism". Ermetismul este o tendință în literatură, devenită curent literar, cu precădere după Primul Război Mondial, mai ales în poezie, caracterizată prin folosirea deliberată, uneori cu ostentație, a unui limbaj excesiv intelectualizat, obscur, dificil, criptic, adesea ininteligibil, considerat ermetic. În
Ermetism (literatură) () [Corola-website/Science/336570_a_337899]