723 matches
-
ea tot povestea, nici nu-și dădea seama că ei și-au Întors capul Într-o parte, se uitau cu zîmbete stînjenite spre ușa din pragul căreia Juan Lucas, Santiago și Bobby, care veneau direct de la golf, urmăreau scena ironici, batjocoritori, făcînd-o să se simtă puțin rușinată. Acum hotărîrea era luată. În primele zile după călătorie, avusese multe Întîlniri de afaceri și nu se putuse ocupa de asta. Dar acum Își reluase antrenamentele de golf și avea mai mult timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fericită, părea că-i spune, Îmbrățișînd-o și ea se cuibări la pieptul lui topindu-se de dragoste și adoptând pentru totdeauna rolul de grav bolnavă cu brațul umflat. „E o chestiune de cîteva zile“, explică medicul și Juan Lucas adăugă batjocoritor: „Susan și ușile ei“. Atunci ea Îl rugă să-i spună adevărul, să-i spună că arăta Îngrozitor așa umflată cum era și că o să divorțeze de un monstru ca ea... „Ha, ha! Frumoasa Înveninată! Asta-i bună! Celso, adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mine, domnule, Îi spuse: o să ne ajutați la colecta de dimineață“. Juan Lucas ar fi vrut să-i spună, ușurel părinte, cum a-i Încerca să potolești un bețiv, dar Susan, Bobby și Julius, surprinși și totodată Încîntați și puțintel batjocoritori, se trăgeau Înapoi lipindu-se de speteaza băncii și-i făceau loc să poată ieși. Și preoțelul Își rotunjea buzele Într-un cerc asemeni tonsurii și-i zîmbea recunoscător, făcîndu-i semn să-l urmeze pînă la măsuța pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nou o insultă pe Guadalupe, care nu Înțelege și e surdă și de aceea el crede că-l urăște. Să se uite la Carlos poate că n-ar fi o insultă, dar Carlos a uitat de el, are un aer batjocoritor, Își freacă mîinile și se uită peste tot cu un zîmbet fluturînd În colțul gurii, de parcă ar spune: și cu tavanul ăsta ce mai e, coană-mare? Arminda Îi invită să se așeze și se apropie cu ceainicul fierbinte, Îl pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la conacul cu clape germane“, Îi spuse Carlos. Julius se uită la el parcă vrînd să-i spună că e nepoata lui Beethoven, fii mai respectuos, dar preferă să nu facă nici un comentariu, fiindcă Întotdeauna Carlos se uita la el batjocoritor. Și pe urmă ăsta nu era conac, ci un palat vechi al Limei coloniale. Susan Îi explicase. Îi povestise că, fără Îndoială, hardughia asta fusese locuită de o familie de viță veche ai cărei descendenți locuiau azi În San Isidro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îmbrăcăminte domnul În negru semăna leit cu tatăl lui și acum toți izbucneau din nou În rîs, fiindcă tocmai se urcase pe taburet după trei Încercări nereușite și, din pricină că se uita la un copil care-l observa cu un zîmbet batjocoritor pe buze, Încercînd să-l săgeteze cu o privire ca a lui Al Capone, Își pierduse echilibrul și căzuse din nou și acum Încerca iar să se urce pe taburet, dar unul din lănțișoarele de imitație de aur de la vestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acum de două colțuri ca niște piciorușe. El zâmbi și, umflându-și obrajii, suflă puternic prin orificiul din capătul ascu țit al ciudatului ghemotoc, care se dilată deodată într-o față de drac mâzgălit de cerneală, cu coarne ascuțite și gură batjocoritoare, din care atârna o limbă ca o lamă de brici. Ingrid se aruncase pe spate, în patul pe care era așezată, râzând cu lacrimi, cu tot corpul tresăltând de o veselie nebună. De-atunci, în fiecare zi băiatul îi făcea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Dar nici fără ea. Rămas pe gânduri, împături mecanic scrisoarea, pe o diago nală, apoi pe alta, și iarăși un pliu, și apoi altul, până când umflă dintr-o singură suflare un drăcușor scris pe toate părțile, ce rânjea la el batjocoritor. Trecură câteva zile, apoi o săptămână de când fata trebuia să se-ntoarcă din tabără. Victor nu primi nici un telefon. Sună el, în cele din urmă, și-i răs punse o mătușă. Fata era de mult în oraș, iar acum plecase
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
am făcut că nu înțeleg nimic. -Care târfă? am întrebat surprins parcă. -Prostituata cu care ați fost azi noapte, preciză el zâmbind. -Scuză-mă, i-am răspuns, te înșeli. Era o actriță, o fată cumsecade, foarte inteligentă.. El însă mă contrazicea batjocoritor. -Inteligentă, da.Tot ce vreau să vă comunic este că o să vă fac un scandal de o să vă ia mama dracului... -De ce? l-am intrebat surprins. Eram hotărât să rămân calm și să-l descos cât pot de mult
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
atace. Își repetă asta tot drumul spre Farview. Dar deja nu mai credea nimic din ceea ce-și spunea singură. Toate speranțele care o ajutaseră să meargă mai departe săptămâni de-a rândul se dizolvaseră în acest șuvoi de obscenități batjocoritoare. Găsi drumul spre Homestar prin bezna totală. Înăuntru, se duse glonț la telefon și formă numărul lui Robert Karsh. Evoluția ei constantă, de ani întregi, către autosuficiență era gata să depună iar armele. Răspunse fetița. Mai bine decât să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Lecții din școala primară, la fel de familiare ca orarul. Le intraseră pe sub piele, doar pentru că crescuseră aici. —Ditamai râul, dacă reziști pe malul lui. Nimic nu se compară cu el, nu? Gura lui se strâmbă într-o parte, o expresie aproape batjocoritoare pe fața oricui altcuiva în afară de Daniel. Îl înghionti ușor. Știi, când eram mici? Eram convinsă că nu există căcat mai mare decât Kearney. El sări ca ars. Uitase - nu suporta s-o audă înjurând. Centrul continentului. Mormon Trail, Oregon Trail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și culorile. Strada era minunată, răcoroasă și adormită. Traversă parcarea asfaltată spre centrul comercial amorțit. O singură camionetă amușina în jurul benzinăriei Mobil de vizavi. Urechile lui se adaptară, intrând pe frecvența unei cacofonii absolute. Simfonia zorilor: claxoane și strigăte, fluierături batjocoritoare, fâșâituri, alunecări, arpegii și game. La ora asta, riscul să fie arestat pentru vagabondaj era mic. Se opri la capătul cel mai îndepărtat al parcării de la MotoRest, își închise ochii încețoșați și ascultă. Cântecele se făceau auzite, matematic, melodios, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cuvinte pe care acești cercetători aveau să le trâmbițeze acum. Până-și va ține discursul, toată asistența le va fi auzit deja. Unul dintre organizatorii conferinței, un „psihoterapeut holist“ din Washington, îi făcu o prezentare atât de luminoasă, încât părea batjocoritoare. Abia când Weber se urcă pe podium, într-un moment când Sydney insista că era ora 8.00 p.m., își dădu seama că toată chestia cu invitația ar fi putut fi o capcană. Privi spre marea pestriță a fețelor zâmbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-a terminat !“. Și nu veneau doar din partea intelectualilor, a ilustrei comunități academice, ci inclusiv din partea unui cerșetor care, văzându-mă la un moment dat cu Nona în cărucior și cu Mira în spinare, în scăunelul-rucsac, a izbucnit în rime batjocoritoare : „Uite-o pe asta : unu-n mață, unu-n brață și unu de poale s-acață !“, până ce femeia lui, mai empatică, l-a potolit : „Las-o, amărâta, că-i destul de bătută ea de soartă!“. Așa că varza din imaginea mea începuse
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
Dacă nu-i, spuse tînărul, mergem alături, la Steve. Acolo-i deschis toată noaptea. El avea obrazul Întunecat și impertinent, ochii apoși, gura omului neputincios, slab, alintat, Îngîmfat și corupt. CÎnd rîdea, Îi răsuna În glas un gîlgîit ușor, dezlănțuit, batjocoritor, plin de siguranță răutăcioasă. — Teribil! spuse fata cu glasul ei indecent. Mi-ar plăcea să mergem acolo! Hai să mai luăm o pereche! Pe cine-am putea convinge să vină? Crezi că Bob și Mary or fi acolo? — Bob s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plin de neliniște: — Ce-i cu el? E bolnav? A leșinat? E beat? Ce are? Și se Întîmpla ca unul să-i răspundă, privind atent chipul mortului și apoi strigînd În gura mare cu voioșie, făcînd un gest categoric și batjocoritor cu mîna, și totuși cu o nuanță de neliniște și nesiguranță În glas: — Nu! Nu-i e rău! Tipul e beat! Asta-i tot! Ce mai! A leșinat... Ia te uită cum stau toți și-l privesc! glumește el. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
A leșinat... Ia te uită cum stau toți și-l privesc! glumește el. Parcă n-au mai văzut În viața lor un bețiv! Haide! Să mergem! strigă el. Și pleacă grăbiți, În timp ce primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o șapcă, o scurtă de piele și un pulover gros de lînă neagră - se Întoarse - și, făcînd un semn disprețuitor cu capul spre băiat, fără a-l privi, Începu să le vorbească celor din jur pe un ton ironic și batjocoritor: — O ambulanță! exclamă el. O ambulanță! Ce dracu’ să mai caute ambulanța?! Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă dacă a chemat cineva o ambulanță, strigă el, arătînd din nou cu capul spre băiat cu dispreț și cîștigînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
caute ambulanța?! Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă dacă a chemat cineva o ambulanță, strigă el, arătînd din nou cu capul spre băiat cu dispreț și cîștigînd o oarecare siguranță și stăpînire din propriile sale cuvinte ironice și batjocoritoare. Ei, Doamne! Individul e mort și ăsta-ntreabă de ce nu s-a chemat o ambulanță. Plecă bombănind și bodogănind de unul singur și exclamînd „Ei, Doamne!“ și dînd din cap, ca și cum prostia și tîmpenia oamenilor depășeau puterea sa de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
replici ce rămîneau mereu incomplete, căci filozoful se lansa din nou În teoriile sale. — Și ăștia ne cer, pentru numele lui Dumnezeu, să mai și strîngem bani albi pentru zile negre! strigă el, rîzÎnd totodată cu un dispreț ironic și batjocoritor. Auzi dumneata, pentru zile negre! Se opri și zise din nou disprețuitor: — Și cînd vezi cîte unul de-ăsta, te-ntrebi la ce bun! Am sau nu dreptate? — Aici ai zis-o bine! spuse italianul, dînd hotărît din cap În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți, spaima și groaza ce-i vor Învălui pe toți - pentru toate acestea stăteau În fața ei tăcuți, singuri și Înspăimîntați. Apoi se Îndepliniră ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și apăsat: — Ei, ce ziceți, băieți? Ce mai aveți de zis? gesticulînd totodată către un alt șofer cu mîinile desfăcute. Apoi taximetriștii porniră toți spre șirul de mașini tăcute și strălucitoare, glumind, discutînd, dezaprobînd și rîzÎnd cu glasuri stridente și batjocoritoare. Și am privit din nou și am văzut cerul cel veșnic, chipul uriaș al nopții presărat de stele, și am auzit vapoarele ce pluteau atunci pe rîu. Și dintr-odată m-a cuprins din nou un val de tărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai blîndă, mai Îngăduitoare, ar da de bănuit tovarășelor lor și s-ar expune atacurilor, amenințărilor, asupririi și tiraniei. Așa se prezenta situația acestor femei acum: În Încăperea plină de fum răsunau pretutindeni glasurile lor aspre, rîsetele lor grosolane și batjocoritoare și Înjurăturile, și exclamațiile repetate cu o monotonie brutală, cu care-și presărau Întruna, abundent și exagerat, limbajul strident, expresiile cel mai des auzite fiind: „Doamne!“, Iisuse!“, „Ce-mi pasă mie de chestia asta?“, „Haide, haide! Ce-ai de gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ea. Ce mai fac oamenii din Hopewell? CÎnd Îi vorbi, ochii ei fumurii, luminoși deveniră tăioși și strălucitori, pe fața tînără și slabă, gura crispată de amărăciune era tăioasă ca o lamă, iar glasul ei căpătase intenționat accente tăioase și batjocoritoare. Și totuși, dincolo de acest dispreț sfidător, stăruia blîndețea ciudată din glasul răgușit al fetei și, În timp ce-i vorbea, Îi atinse ușor brațul cu mîna delicată, cu gestul grăbit, plin de o tandrețe inconștientă, al oamenilor care viețuiesc printre străini atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că da. Rămîi cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu-i așa, Bull? O să-ți arate unde cresc copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]