425 matches
-
a oferit acestuia cartea gratis. Când Al-Mutanabbi avea vârsta de 10 ani, familia sa a părăsit Kufa și s-a mutat în tribul Banu Kalb în regiunea Samawah, în deșertul sirian. Pentru Al-Mutanabbi, cei doi ani petrecuți în deșert, alături de beduini au reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea sa ulterioară, beduinii fiind considerați a fi vorbitorii celei mai pure limbi arabe. La întoarcerea sa la Kufa, al-Mutanabbi a devenit apropiat de Abu”l-Fadl, cel care l-a pus în contact cu
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
versurile sale făceau trimtiere la profetul pre-Islamic Saleh, menționat și în Coran. În prima parte a carierei sale, Mutanabbi a muncit atât în Bagdad cât și pe teritoriul Siriei ca și creator de panegirice pentru burghezi sau lideri ai triburilor Beduine. Toți cei pe care i-a elogiat în primă fază au fost doar precusori ai cooperării de aproximativ 9 ani pe care Mutanabbi a avut-o cu prințul hamdanid, Abu’l-Hasan ‘Ali ibn Abi’l-Hayja’ Sayf al-Dawla, perioadă considerată apogeul
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
deplasează în Persia, iar după scurt timp intenționează să revină la curtea celui pe care îl admira atât de mult, Sayf al Dawla. În drumul său spre prințul hamdanid, Mutanabbi este atacat și ucis împreună cu fiul său de către un lider beduin presupus a fi unchiul regentului Abu’l Misk Kafur (cel în fața căruia poetul a preferat satira în loc de elogii). Poezia arabă din timpul secolului al 10-lea a fost influențată decisiv de către perceptele Arabiei preislamice, principalele opere fiind scrise sub formă
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
arestarea unor militanți palestineni suspectați de implicare în acte de teroare. În 1972 numărul evreilor israelieni aflați în această arie era de circa 1,000, în 2012 a ajuns la circa 300,000, față de circa 150,000 arabi palestinieni, majoritatea beduini și agricultori. Imediat după Războiul de Șase Zile, Israelul a introdus în partea de est a Ierusalimului legile israeliene - în fosta arie municipală iordaniană și în mai multe sate, orășele și arii deschise adiacente. Locuitorii arabi au obținut statutul de
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
cămilelor și caravanelor au supraviețuit până în secolul IX, când așa-numita poezie modernă a început să capete contur. Pe fondul avansului civilizației, secolul IX a surprins nevoia întregii lumi arabe de modernizare a limbajului poetic, deci de renunțare la influențele beduine. Primele schimbări au survenit în cazul poeziei de dragoste, numită "ġazal" și s-au manifestat printr-o extindere tematică spre subiecte precum iubirea pentru o persoană care aparține alteia sau legătura amoroasă cu o sclavă. Dragostea curtenească, intens exploatată în
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
dacă acest cuvânt era folosit în perioada islamică timpurie, în rândul Profetului Mahomed și a adepților săi, dar se poate afirma că rădăcina de la care provine - "fată", însemnând “un tânăr de sex masculin”, era folosită încă de pe vremea preislamică a beduinilor Peninsulei Arabe pentru a desemna războinicul arab ideal . Acest cuvânt apare mai apoi în Coran, devenind astfel parte a vocabularului întregii lumi islamice. Cel mai probabil o mișcare de origine persană, care a pornit cu scopul de a conserva valorile
Bresle islamice () [Corola-website/Science/331181_a_332510]
-
expusă în "Cartea Retoricii și a Lămuririi (Kitab al-bayăn wa-t-tabyīn)". Această lucrare retorica, ce aparține speciei are ca scop combaterea adversarilor arabilor, reprezentanții mișcării "Shu‘ubiyya" și “desființarea argumentelor lor prin sublinierea importanței limbii arabe din Coran, dar și a beduinilor, creatorii și păstrătorii acestei limbi, arabii prin excelență” (N. Anghelescu). Această mișcare a luat naștere în timpul dinastiei abbaside și apare sub forma unei neînțelegeri dintre iranieni și arabi, în cadrul căreia își combăteau tradițiile, persanii pretinzând superioritatea lor asupra arabilor. Aspirațiile
Shu'ubiyya () [Corola-website/Science/334285_a_335614]
-
se întorceau de la ceremoniile sărbătorii musulmane Nabi Musa. Când autoritățile britanice au emis împotriva sa și a lui Aref un mandat de arest, ei s-au refugiat pe malul de est al Iordanului (Transiordania), fiind găzduiți de un trib de beduini. Judecați în contumacie, au fost condamnați la 10 ani închisoare. Dar, în august 1920, în cursul unei vizite la As Salt, printr-un gest destinat să-și îmbunătățească imaginea în rândurile arabilor palestinieni, Înaltul Comisar britanic al Palestinei, Sir Herbert
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
de trei luni în zona moscheilor de pe Muntele Templului. Englezii au asediat cartierul, dar nu au îndrăznit să descindă în sanctuarul islamic. La 13 octombrie al-Husseini a reușit să se strecoare afară neobservat, și să ajungă, îmbrăcat în straie de beduin, la portul Jaffa, de unde oamenii săi l-au transportat în Liban, care împreună cu Siria se aflau sub dominație franceză. Ceilalți membri ai Înaltului Comitet Arab din Palestina au fost deportați de britanici în insulele Seychelles. În exil el a reînființat
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
înscrise in talismane ocrotitoare. În timp de sărbătoare fiecare oraș mai mare trimitea o delegație proprie, înzestrată cu un steag purtat cu mândrie de conducătorul ei. Majoritatea delegațiilor veneau din Nablus, Hebron, Ierusalim și Ierihon. Mai veneau și triburi de beduini din Neghev, precum și pelerini din Jaffa, și Haifa. În unii ani veneau și grupuri de pelerini din zone mai îndepărtate ale Levantului, ca Damasc, Homs și Aleppo. Pelerinii și toate delegațiile se întruneau la început la Ierusalim, unde participau la
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
Iisus, dar nu primiseră încă profețiile lui Muḥammad. Acesta este sensul atribuit perioadei jăhiliyya de către istoricii musulmani. Perioada jahiliyya durează 310 ani, începând din anul 300 d.Hr. și continuând până în anul 610, an care marchează începutul erei islamice. Religia beduinilor reprezintă cea mai primitivă formă de religie semită. Religia beduină este în principal animistă. Este posibil ca acel contrast dintre oază si deșert să reprezinte pentru arabi prima idee de zeitate caracteristică. Spiritul pământului cultivabil devine zeitatea bună, iar pământul
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
sensul atribuit perioadei jăhiliyya de către istoricii musulmani. Perioada jahiliyya durează 310 ani, începând din anul 300 d.Hr. și continuând până în anul 610, an care marchează începutul erei islamice. Religia beduinilor reprezintă cea mai primitivă formă de religie semită. Religia beduină este în principal animistă. Este posibil ca acel contrast dintre oază si deșert să reprezinte pentru arabi prima idee de zeitate caracteristică. Spiritul pământului cultivabil devine zeitatea bună, iar pământul arid devine demonul. Chiar după constituirea ideii de divinitate, elemente
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
după constituirea ideii de divinitate, elemente naturale ca arborii, izvoarele, stâncile rămân obiecte sacre deoarece se consideră că prin ele se poate ajunge în contact cu divinitatea. Izvorul este obiect al venerației. Luna se află în centrul credințelor astrale ale beduinului, în timp ce soarele este malefic pentru că acesta distruge plantele si animalele. Legendele spun că desertul era populat cu ființe supranaturale denumite ginni. Aceștia sunt personificări ale forțelor terifiante ale deșertului și ale animalelor sălbatice. Un om nebun este o persoană posedată
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
Ismael a primit de la Gavril Piatra Neagra aflată și astăzi în coltul sud-estic al clădirii. Tot arhanghelul l-a învățat pe Ismael cum trebuie să se desfășoare pelerinajul. Populația din perioada jăhiliyya se împarte în două mari categorii : sedentarii și beduinii nomazi. Relațiile dintre aceștia sunt motivate de interesele personale. Beduinul nomad încearcă să obțină de la sedentar ceea ce lui ii lipsește și face acest lucru prin violență sub forma raziilor sau pe cale pașnică , prin schimburi. Nomadul reprezintă cea mai bună adaptare
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
în coltul sud-estic al clădirii. Tot arhanghelul l-a învățat pe Ismael cum trebuie să se desfășoare pelerinajul. Populația din perioada jăhiliyya se împarte în două mari categorii : sedentarii și beduinii nomazi. Relațiile dintre aceștia sunt motivate de interesele personale. Beduinul nomad încearcă să obțină de la sedentar ceea ce lui ii lipsește și face acest lucru prin violență sub forma raziilor sau pe cale pașnică , prin schimburi. Nomadul reprezintă cea mai bună adaptare a vieții umane la condițiile de deșert. El trăiește și
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
ajuns la înlocuirea acestor tentative de definire cu un singur criteriu de tip lingvistic și anume că „arabii sunt deținătorii limbii arabe” (Nadia Anghelescu). Încă din perioada de dinaintea apariției Islamului, limba arabă era pusă la loc de onoare de către triburile beduine ce locuiau în Peninsula Arabă. Stilul nomad de viață al acestor grupuri a impus o importantă trăsătură - oralitatea, folosirea cuvântului în scopul creării unei forme de artă. A existat încă din această perioadă și până în zilele noastre, în cadrul poporului arab
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
de cuvântul rostit sau scris, ca arabii”. Stilul de viață al arabilor din aceea vreme nu favoriza constituirea unor grupuri mai mari de dimensiunea unui trib, fapt ce a dus la dezvoltarea unui pronunțat spirit de grup și a mitului beduinului ideal. În ochii locuitorilor deșertului și în conformitate cu marea lor pasiune pentru logos, prima calitate a acestui om era cea de poet. Trăsătura psihologică principală ce trebuia să-l definească era onoarea, un amestec de demnitate și orgoliu, din care rezultau
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
Yemenului în sud-vest, nicio parte a Arabiei nu avea un guvern, și, așadar, nici legi sau ordine. Populația recunoștea autoritatea șefilor triburilor lor. Vendeta, alături de atacuri, prăzi, jafuri și răzbunări, era unul din relele inerente în fiecare sistem al vieții beduine. Sângele cere sânge și conflictul poate dura chiar și 40 de ani, așa cum s-a întâmplat în unele cazuri. Lupta pentru existență era intensă și rareori beduinii stăteau liniștiți. Într-un mediu social caracterizat în mod primar prin războaie inter-tribale
Vendeta în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331845_a_333174]
-
intre altele, în provincii otomane, inclusiv în Palestina, pentru evrei Țara Sfântă sau Țara Israelului. Un număr de renumiți cabaliști evrei s-au stabilit la Hebron.În urmatoarele doua secole s-a produs și o migrație semnificativă de familii tribale beduine din Peninsula Arabică spre Palestina. Multe din ele s-au așezat în trei sate diferite din Wadi Al Khalil (Depresiunea Al Halil) și urmașii lor au format cu timpul majoritatea populației orașului Hebron. Comunitatea evreiască a numărat în cursul secolului
Hebron () [Corola-website/Science/335702_a_337031]
-
Ali Bey, unul din puținii străini, care au reușit să se strecoare în cetate, a raportat în anul 1807: În timpul stăpânirii turcești, Hebronul a devenit faimos prin industria sa de sticlă, stimulată de aportul de materii prime minerale aduse de beduini de la Marea Moartă. Sticlăriile arabilor din Hebron sunt amintite în cărțile călătorilor din Vest care au vizitat Palestina în cursul secolului al XIX-lea. Ulrich Jasper Seetzen, de pildă, a notat pe la 1808-1809 ca în acei ani circa 150 persoane
Hebron () [Corola-website/Science/335702_a_337031]
-
mai târziu, în perioada traducerilor masive de filosofie elină. Astfel încât Ħiğăzul, Yamăma, podișul Nağd și tot restul regatului kindit ar putea fi într-adevăr socotite nuclee de iradiere a spiritului semit. Chiar și termenul ’"arab ", care denumește în primul rând beduinii nomazi și abia apoi arabii în general, este un cuvânt de origine semită, folosit pentru a desemna, folosit pentru a desemna orice origine aridă, pustie. Inițial, cuvintele "arab" și "deșert" au fost sinonime.”„ Dacă din punct de vedere etnic arabii
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
evolua spre monoteism: apăruseră hanīfii, care contestau politeismul, fără a se alătura însă marilor religii monoteiste. Iudeii își răspândeau învățăturile talmudice în marile oaze ( mai ales Yaŧrib ); creștinii ( începând cu ereticii, cu monofizismul iacobit al ġassanizilor, nestorianismul lahmizilor ) erau cunoscuți beduinilor nu numai prin misionariate ( precum cel din Origene, secolul al IV-lea ), ci și prin călugării, sihaștrii care trăiau în pustiu, cântați de poezia preislamică ( e frecventă comparația „ca o torță de sihastru” ). Își mai făceau simțită influența maniheenii și
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
sihaștrii care trăiau în pustiu, cântați de poezia preislamică ( e frecventă comparația „ca o torță de sihastru” ). Își mai făceau simțită influența maniheenii și mazdeenii. Credințele lor se suprapuneau diferitelor erezii și rituri din mai multele faze ale evoluției religiei beduinilor: fondului vechi de polidemonism ( cultul pietrelor, al "ğinnilor" și ġūlilor, portul amuletelor și practicile magice ), adorării sanctuarelor - situate în jurul unor izvoare, arbori sau stânci ( Ka’ba, lîngă izvorul Zamzam și Piatra Neagră, de pildă ) - credinței în zeități locale, în general
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
sanctuarelor - situate în jurul unor izvoare, arbori sau stânci ( Ka’ba, lîngă izvorul Zamzam și Piatra Neagră, de pildă ) - credinței în zeități locale, în general adorate prin pelerinaj, prin înconjurări ale idolilor și jertfe.” „Unele nume de zeități adorate de vechii beduini s-au păstrat în Coran: sunt pomeniți "Wadd", întruchiparea puterii bărbătești, Suwa’, zeița frumuseții și a schimbării, "Yaġūŧ", cu chip de leu, prin care era adorată puterea animală, "Ya’ūq", întruchipând în formă de cal idealul iuțelii și Nasr ( vultur
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
și spre afară ). Nu e vorba de divinitățile cele mai cunoscute la Mecca, ci de rămășițe ale cultului asiro-babilonian. Alți idoli apar citați în poezia veche sau în formule de jurământ. Multe nume s-au păstrat în alcătuirea numelor proprii beduine - de pildă: ’Abd Manăt, „Robul zeiței Manăt”, Aws al-Lăt, „Darul zeiței Lăt”. Altele au dat chiar denumirile unor triburi - de pildă Hilăl, „tribul Semilunii”, Badr, „tribul Lunii pline”- iar numele „astrale” de persoane ( căci beduinii adorau cu precădere stelele ce
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]