526 matches
-
de cămară - unde vărul meu Iuri și cu mine ne opream, cu pistoalele trase, În drumul nostru spre Texas și unde, Într-o noapte, poliția a postat un spion gras, cu ochi urduroși, care a Îngenuncheat cu multă caznă În fața bibliotecarei noastre, Liudmila Borisovna Grinberg, când a fost descoperit. Dar cum Dumnezeu puteam eu să discut toate acestea cu profesorii de școală! 5 Presa reacționară nu a Încetat niciodată să atace partidul tatei și mă obișnuisem cu caricaturile mai mult sau mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
decât de un profesor universitar, iar Sacerdoțeanu era departe de a îndeplini această condiție, fiind respins chiar de la un concurs pentru ocuparea unei conferințe la Universitatea din Cluj. Drept răzbunare, Sacerdoțeanu a făcut ani de zile toate șicanele surorii mele, bibliotecara Arhivelor, și nu s-a potolit decât în ultimul timp. Sc. Lambrino, după ce îmi făcuse greutățile amintite mai sus, cu prilejul reintegrării mele la Muzeu, a trimis pe un fost elev al său, legionar, să-mi spună că, de fapt
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
n. Ilenuș) și a lui Gheorghe Târziu, mic industriaș; e căsătorită cu Andrei Brezianu. A urmat la București școala primară și Liceul Sanitar „Pitar Moș”, absolvit în 1957. Lucrează ca asistentă medicală la diverse spitale din capitală (1957-1967) și ca bibliotecară la Uniunea Scriitorilor (1969-1974). Se stabilește în 1986 în Statele Unite ale Americii, unde în anul următor devine profesoară de limba română la International Center for Language Studies din Washington D. C. Scrie inițial în revista pentru copii „Luminița” (1964), iar
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
Sorbona... am fost cu domnișoara Golescu, din familia Goleștilor... Aveam o simpatie reciprocă... Dânsa a fost scoasă de verii ei Racoviță și dusă În Anglia Înainte de terminarea procesului, că ea mi-a povestit pentru ce a fost arestată: a fost bibliotecară la Ambasada americană din București și a trimis prin valiza diplomatică o scrisoare. Și eu, prostuță, Întreb: „Cum, pentru o scrisoare, 20 de ani?”. „Păi”, zice, „da, că scrisoarea conținea niște informații care, sigur, regimului comunist nu Îi convenea să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să spună (și l-a spus fără să roșească) un banc cu unul care striga în piață: „Ouă de țăran! Ouă de țăran!”, iar cînd a fost întrebat cum le dă, a răspuns: „Cu tot cu aia”! și tot azi, Valeria Pantazi, bibliotecara de la Casa Armatei, mi-a relatat cum au „torturat-o” doi tineri în autobuz, povestindu-și, peste capul ei, cu voce tare, cuplările din seara precedentă. Asistăm la începutul unei epidemii de vulgaritate? A cui e vina? Oamenii vorbesc cum
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
complet nepotrivit pentru un „vis vechi“. Sau nu-mi era mie clar la ce trebuia să mă aștept. Îmi imaginasem că-mi va apărea în fața ochilor o scriere veche, ceva confuz, estompat, fără nici o formă. — E un vis vechi, spuse bibliotecara mai degrabă pentru sine decât pentru mine. Era distantă, iar în tonul ei n-am surprins nici urmă de inflexiune. Sau ca să fiu mai exactă, acolo este inclus un vis vechi. Am încuviințat fără să pricep nimic. — Ia-l în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi va lăsa, dar am înțeles în mare ce aveam de făcut. În timp ce-i priveam degetele subțiri atingând craniul, am avut impresia că mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
flux continuu, fără nici o opreliște. Numai că eu eram incapabil să le pricep, să le prind semnificația. Nu puteam decât să le confirm existența. Până la urmă am reușit să citesc două vise. Trecuse deja de ora zece. I-am înapoiat bibliotecarei craniul, mi-am scos ochelarii și m-am frecat la ochi. Mă înțepau îngrozitor. — Ai obosit? mă întrebă ea. — Puțin. Ochii mei nu sunt obișnuiți cu așa ceva. Cât am stat cu privirile pironite pe craniu, lumina viselor m-a orbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar nu m-am putut concentra mai mult din pricina ei. — Așa-i la început. Durează ceva până te obișnuiești. Ia-o ușor deocamdată! Cred că-i cel mai înțelept lucru pe care-l pot face. După ce-a stocat visul, bibliotecara a început să se pregătească de plecare. A deschis ușa sobei, a scos cărbunii încinși cu o lopățică și i-a îngropat într-o găleată cu nisip. — Ai grijă să nu obosești și psihic. Mama îmi spunea mereu lucrul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și s-a dus să le spele. Când a reapărut, era îmbrăcat într-un palton albastru din material aspru. Părea un albastru sfâșiat dintr-un colț de cer, peste care timpul își lăsase cu prisosință amprenta, ștergând urmele altor amintiri. Bibliotecara rămase în picioare în fața sobei din care scosese cărbunii. O preocupa ceva. Nu ești de prin părțile locului? mă întrebă ea brusc, de parcă atunci și-ar fi amintit de prezența mea acolo. — Nu sunt. Și cum e prin ținutul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se cade să-l descoperi singur. Cască ochii bine, ciulește urechile, pune-ți creierul în funcțiune. Ca să prinzi absolut totul. Atâta vreme cât ai minte, nu o lăsa să lâncezească. Altceva n-am dreptul să-ți dezvălui. Dacă zona muncitorească, unde locuiește bibliotecara, este un loc cu un trecut glorios și înfloritor, atunci cartierul birocraților, care se întinde spre sud-vest, este cel ce-și pierde strălucirea pe zi ce trece. Aici, spectacolul minunat oferit de primăvară se dizolvă în vară, al cărei loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
face probleme. Se mai întâmplă. După desert, am mai băut cu ea niște whisky și bere și am ascultat două sau trei discuri. Apoi, țuști în pat. Mă culcasem cu o mulțime de fete până atunci, dar niciodată cu o bibliotecară. Poate eram în starea aceea și pentru că luasem totuși cina și mă simțeam balonat. Oricum, n-am fost capabil să am o erecție. Trupul ei gol arăta minunat. Își plimba degetul mijlociu pe pieptul meu. Stai liniștit. Se întâmplă oricui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ieșită din comun. Cred că și-a adus și ea contribuția la starea mea de încordare. Normal că mi-a dispărut apetitul sexual... Sper că doar temporar. Era o individă aparte: avea stomac dilatat, păr lung și mai era și bibliotecară pe deasupra. — Hai, lipește-ți urechea de stomacul meu! zise ea. A împins pătura cu picioarele, la capul patului. Avea corp frumos și pielea fină. Nici un strop de grăsime. Sâni potrivit de mari. Am făcut cum mi-a spus. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e înghițit imediat de o cavitate calcaroasă. După spusele Colonelului, întinderea aceea calcaroasă are și ea rolul de a capta numeroasele izvoare de apă. Bineînțeles, serile îmi văd de cititul viselor. Fix la ora șase deschid ușa bibliotecii, cinez împreună cu bibliotecara și apoi citesc vise vechi. Am ajuns să citesc cinci sau șase vise pe seară. Degetele mele captează cu ușurință firicelele de lumină și-mi transmit cu claritate imaginea și ecoul. Nu mi-e clar la ce e bun cititul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sau șase vise pe seară. Degetele mele captează cu ușurință firicelele de lumină și-mi transmit cu claritate imaginea și ecoul. Nu mi-e clar la ce e bun cititul viselor și nici pe ce principiu funcționează, dar după reacțiile bibliotecarei îmi dau seama că eforturile mele nu sunt zadarnice. Nu mă mai dor ochii din pricina sclipirii craniilor și nici nu mai obosesc atât de ușor. După ce termin cu cititul unui craniu, bibliotecara îl pune pe raft, alături de celelalte rezolvate. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nici pe ce principiu funcționează, dar după reacțiile bibliotecarei îmi dau seama că eforturile mele nu sunt zadarnice. Nu mă mai dor ochii din pricina sclipirii craniilor și nici nu mai obosesc atât de ușor. După ce termin cu cititul unui craniu, bibliotecara îl pune pe raft, alături de celelalte rezolvate. Când vin în seara următoare, raftul e gol. — Faci progrese serioase, îmi spuse ea într-o seară. Nu mă așteptam să meargă atât de bine. Câte cranii sunt? — O mulțime. Două mii sau trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și am privit în jur. Nu mi se părea nimic schimbat prin cameră. Lampa roșie de la sistemul de alarmă era aprinsă. Pe colțul mesei se afla o ceașcă goală de cafea. În scrumieră stătea înfipt mucul ultimei țigări stinse de bibliotecară. Marlboro Light. Fără urme de ruj. Dacă-mi aminteam bine, nu fusese deloc fardată. Mi-am verificat creioanele și carnețelul. Din cele cinci creioane pe care le ascuțisem frumos, două aveau vârfurile rupte, două boante, și unul era intact. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
va lăsa s-o întâlnesc, chiar dacă îmi promisese că va face lucrul acesta când zilele se vor mai scurta și forțele Umbrei vor mai păli. Se pare că acum îndeplineam toate condițiile. Apoi, cu ochii închiși, m-am gândit la bibliotecară. Simțeam cum mă năpădește tristețea, dar nu-mi dădeam seama care era motivul. Cu cât mă gândeam mai mult la ea, cu atât eram mai trist. O tristețe adevărată, pură. Trăiam cu senzația că am pierdut ceva legat de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Imensă! Dacă efortul meu ar fi fost menit să contribuie la progresul omenirii, mai înțelegeam, dar așa cum mi se prezentau lucrurile, munca mea era în zadar. — La ce bun să citesc visele astea vechi din cranii? am întrebat-o pe bibliotecară. Știu, mi-ai mai spus că asta e treaba mea. Dar ele trec prin mine și-atât. Nu pricep o iotă. Și cu cât citesc mai multe, cu atât mă simt mai epuizat fizic. Cu toate astea, citești ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Poate mă concentrez atât de mult ca să umplu golul din mine. Știu însă că nu este singurul motiv pentru care o fac. Cred că fata are dreptate. Îmi fac treaba de parcă aș fi posedat. — Cauza e undeva în interiorul tău, zise bibliotecara. — În interiorul meu? — Părerea mea e că ar trebui să-ți deschizi mai mult sufletul. Nu pretind că știu prea multe despre asta, dar sufletul tău e foarte bine sigilat. Visele vechi au nevoie de tine, și tu ai nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De fapt, asta înseamnă a citi vise și așa mi se întâmplă tot timpul. Chiar tot timpul. După ce craniul rămâne fără pic de căldură în el, stors de toate visele pe care le-ar fi putut avea, i-l dau bibliotecarei și ea îl pune pe tejghea. Fac o mică pauză. Îmi pun mâinile pe masă, îmi reazem capul în mâini și încerc să mă relaxez. Nu pot citi mai mult de cinci-șase vise pe noapte pentru că nu sunt capabil să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mult decât pot, degetele mele nu mai percep decât un fel de bâlbâială de nedeslușit. Pe la ora unsprezece mă simt întotdeauna foarte obosit. Atât de obosit, încât nici nu sunt capabil să mă ridic o vreme de pe scaun. După ce termin, bibliotecara mă tratează întotdeauna cu cafea. Uneori mă servește și cu fursecuri sau cu plăcinte cu fructe pe care le face acasă. Nu vorbim niciodată în timp ce mâncăm și ne bem cafeaua. Oricum nu m-aș simți în stare să scot o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să mă excit numai din pricina a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata flutura lanterna când am ajuns eu jos. — Sunt Întunegri pe-aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pornind spre bibliotecă. N-am putut citi ca altădată. După ce descifram visele unui craniu, ochii mă înțepau din pricina luminii pe care o emanase. Aveam senzația că erau plini de nisip. Și vârfurile degetelor își pierduseră parcă sensibilitatea. În asemenea momente, bibliotecara îmi aducea un prosop rece ca să-l țin pe ochi, precum și niște supă caldă sau lapte rece. N-aveau nici un gust și parcă îmi amorțea limba. După ce mă mai obișnuiam puțin, eram în stare să le beau fără să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
concentrat toată atenția asupra părții de jos. Eforturile mi-au amintit de situația în care încercam o erecție, dar penisul refuza să reacționeze. Era ca și când voiai să introduci energie în vid. Nu se putea! Am ajuns să mă gândesc la bibliotecara cu părul lung și cu stomacul dilatat. Și la fiascoul meu total. Cam de pe-atunci toate au început s-o ia razna. Dar nu puteam să mă gândesc o veșnicie la asemenea prostii. Nu erecția este scopul principal în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]