3,500 matches
-
certurile lor. Pînă și un Ferhando Cortez a fost favorizat, în întreprinderea sa de cucerire a Mexicului, de războaiele civile ale americanilor. Există și alte vremuri, cînd lumea, mai puțin agitată, pare a nu dori să fie condusă decît cu blîndețe, cînd nu e nevoie decît de prudență și circumspecție; un soi de calm fericit domnește în politică, venind, de obicei, după o perioadă furtunoasă: atunci sînt negocierile mai fructuoase decît luptele armate și trebuie să cîștigi cu pana de scris
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ne amintim mereu că nimic nu e perfect pe lume și că nici un om nu e ocolit de greșeală și slăbiciune. Țara cea mai fericită este aceea în care indulgența reciprocă dintre suveran și supușii săi revarsă asupra societății acea blîndețe fără de care viața devine o povară, iar lumea o vale a nenorocirilor, în loc să fie un teatru al plăcerilor. CAPITOLUL XXVI [Despre diferitele feluri de negocieri și despre motivele care pot fi considerate juste pentru a purta un război] Am văzut
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ajunge doar la certuri, nu și la omor. O rea necesitate obligă însă principii să recurgă și la o cale mult mai crudă; există împrejurări cînd libertatea poporului trebuie apărată cu armele, cînd trebuie obținut prin violență ceea ce nedreptatea refuză blîndeții, cînd suveranii trebuie să salveze cauza națiunii lor în focul bătăliei. Într-un caz ca acesta se afirmă ca adevărat paradoxul că un război bun asigură și întărește o pace bună. Războiul este drept sau nedrept în funcție de motivul lui. Pasiunile
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Duhul care lucrează prin firea omenească a lui Isus, săvârșind minuni. Ioan Gură de Aur Interpretarea marelui capadocian la cuvintele Domnului se află în Omilia 41 despre Evanghelia după Matei. În confruntarea Sa cu fariseii, Isus merge până la capăt cu blândețea și îngăduința. El nu le reproșează că nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, dat fiind că El Însuși le-a cerut apostolilor să nu vorbească public despre acest subiect. În plus, faptul că s-a pogorât pe pământ
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
însuși îl execută pe Satana. Iadul s-a cutremurat, porțile morții și încuietorile lor s-au făcut zob, drugii de fier s-au rupt și au căzut la pământ și toate s-au deschis. Domnul Isus Cristos a venit cu blândețe, înconjurat de aura strălucitoare a luminii de sus, măreț și smerit, purtând în mâini un lanț. El însuși a legat strâns gâtul Satanei, apoi mâinile la spate, l-a azvârlit în tartar, i-a pus piciorul sfânt peste grumaz și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a făcut; pământul a cerut să fie roditor, casele au cerut să fie trainice și să aducă numai bucurie celor care stau în ele, animalele au cerut să fie oamenii mulțumiți de ele, vântul a cerut să-i dea Domnul blândețe... și așa a fost. La urmă, au rămas pietrele. Îngerul s-a apropiat de dig, dar pietrele erau mute: era cam greu ce făceau ele, n-aveau timp de vorbe își spuse îngerul și dădu să plece. Deodată, una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
biserică, în drum spre casă. O să stea până la sfârșit. Îl uimea mai ales cum stingea preotul lumânările. Punea pavăză cu mâna în fața fiecărei flăcărui, iar lumina se reflecta o clipă pe veșminte și pe fața lui. O clipă plină de blândețe și parcă fără de sfârșit... Mâine dis-de-dimineață... o să vadă și cum aprinde lumânările: uneori, o singură flacără pentru toate lumânările... focul iubirii, trecând la toți și toate... era bucuria lui de suflet, secretul lui, focul sfintei lumânări... prezență și amintire... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai liniște, o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu bucate alese" (cam așa sunau cuvintele psalmistului pe care mă căznisem să le învăț la școală) nu-mi bătusem capul să înțeleg despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mi spunea, în fiecare bătaie a inimii... Și nici măcar nu era nevoie să se uite la mine... Uneori, Îi căutam privirea și atunci ochii Lui mă priveau cu toată suferința și dorul și durerea lumii, cu toată bucuria Cerului și Blândețea Tatălui... și știam că Tatăl Lui mă iubește și pe mine, așa ca pe El... și respiram viața din ochii Lui iubirea Lui e viața fiecăruia... Și I-am simțit încă o dată vorbele: "Oricine trăiește și crede în Mine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Bătrânul a surâs și s-a uitat lung, lung în ochii mei: Ei, da, e adevărat, ceva tot îți cere: îți cere să iei jugul Lui asupra ta, adică, să-i dai Lui povara ta și să iei de la El blândețea, bunătatea, iubirea pe care El o are față de toți ceilalți. Acesta e jugul Lui. În timp ce jugul tău e toată durerea și povara vieții și chinul morții pe deasupra ! Ce zici, merită schimbul ? Am tăcut rușinat. Iar Iisus e liber când face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
În timp ce jugul tău e toată durerea și povara vieții și chinul morții pe deasupra ! Ce zici, merită schimbul ? Am tăcut rușinat. Iar Iisus e liber când face asta, sau nu ? continuă bătrânul. Puterea e libertatea Lui, sau Libertatea Lui e smerenia, blândețea, bunătatea, grija față de toți oamenii într-un cuvânt Iubirea ?! Vezi tu, El folosește puterea Lui, toată puterea Lui de Fiu al Lui Dumnezeu, ca să se facă sclav pe sine însuși, iar pe noi, ce mici, slabi și răi, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se ducă la deadul Vasile de la Gostinari, mărturisi fata pe neașteptate. Așa zicea... Mitică al lui Caloianu tresări și se făcu galben la față, iar Mitra începu din nou să plângă și să bocească. Mălci, ba, îi porunci el cu blândețe, pe bulgărește, nevestei sale. Taci, că te-aude lumea... Se făcu apoi liniște și, presimțind ceva neobișnuit, Stelian lăsă paharul de țuică pe masă și își ascuți urechile. Cum să se ducă la deadul Vasile de la Gostinari, Leano?! Ce tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ori, de nu, să binevoiască prea sfințitul s-o trimită la ascultare în altă parte, unde-ar fi socotit de cuviință. Înalt prea fericitul, însă, o primise prea bine și binevoise a-și pleca urechea la plângerile ei cu multă blândețe și îngăduință. "Știu, maică, îi răspunsese prea fericitul, după ce o ascultase, cumpănind lucrurile așa cum se cuvine, știu prea bine că viața mănăstirească e plină de canoane și de griji, mai cu seamă-n timpurile de-acum, dar și aici primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rotile. Un gând fugar trece prin creierul care nu a avut încă timp să se odihnească : "Oare și eu ?" Ca răspuns la temerea ei vine un ordin șoptit : "Dora, te rog să încerci să miști ușor piciorul stâng !" Asigurată de blândețea tonului, Dora încearcă să își miște piciorul, tentativă care îi dă o arsură vie în coapsă. Fără să își dea seama, face o grimasă de durere. Aude dialogul șoptit care se instalează între Alindora și altă femeie : Excelent ! Dacă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o vorbă aleasă, asemănătoare cu cea a oaspeților din Nordul Bucovinei. Se primeneau, mâncau, stăteau de vorbă cu tata și se culcau. Dimineața când mă sculam erau deja plecați, iar dacă îl întrebam pe tata cine fuseseră îmi răspundea cu blândețe dar categoric : Nimeni ! Ești de-acum băiat mare ! Te rog să bagi bine în cap că nu ai văzut pe nimeni, oricine te-ar întreba, orice s-ar întâmpla ! E un consemn între bărbați, înțeles ?" Niciodată tata n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de trei nu exista decât dragoste și înțelegere. Cât fusesem numai eu cu mama, gândul la soarta celui plecat ne-a apropiat mult. Îi sorbeam din ochi dorințele ca să i le îndeplinesc, o mângâiam, o adoram. Iar ea, mama, era blândețea și bunătatea întruchipate. La un moment dat, tata a devenit foarte trist și preocupat și parcă nici nu mai avea timp pentru mine. Iar mama... Mi se părea că se dedică numai lui : "Simion este slăbit de prizonierat. Simion are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Vasili ! Vasili !". Vasili, căci frumosul tânăr ofițer cu grade înalte în Armata Roșie era cu adevărat el, cel care fusese ca și fratele Minodorei, cel a cărui numeroasă familie devenise în deportare ca și a noastră, a îndepărtat-o cu blândețe și a privit-o. Deîndată și-a întors privirea de la ea și și-a îndreptat-o interogator întâi spre Alindora, apoi spre mine. Obrajii împurpurați ai Minodorei au devenit dintr-o dată albi ca varul. Vasili a rămas cu noi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Și dac-ar fi numai atât, ar fi încă ușor. Dar mai sunt și cei pe care i-ai iubit, cei care la rându-le te-au iubit, chiar dacă tu nu i-ai iubit, sunt regretele și dorul, tristețea și blândețea, tufele și șleahta zeilor (...) Singur! Ah! Cel puțin dacă-n locul acestei singurătăți otrăvite de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
năluci. Realizând apoi că sunt aievea, sări de pe scaun și făcu câțiva pași înapoi. O liniște cumplită amenința să ne cuprindă, însă la timp rostii: Salut, Angi. Își duse mâna la tâmplă, se regăsi, iar apoi mă privi cu aceeași blândețe ca înainte. Irin.... Ia loc cu noi. Alice și cu mine luam prânzul. Alice, ea este Irin. Irin, ea este Alice. Încântată, spusei. De asemenea. Și, Irin, ce vei servi? Cartofi prăjiți, cașcaval pané și o Coca Cola, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
gândindu-se că nici de el nu i-a păsat, dacă l-a pus într-o asemenea încurcătură. Acum chiar că o ura. — Hai, băiatule din parc, mănâncă, l-a îndemnat Cecilia, că noi am servit deja grătarul. Urmează desertul. —Blândețea cuvintelor ei i-au alungat o parte a tristeții, înlocuind-o cu iubirea pentru fata de lângă el. —De ce ești supărat? Nu-mi place să te văd așa, îl mângâia pe mână Cecilia. Ești atât de iubitoare, fată din parc!îi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
că văzându-mă întristat, m-a mângâiat, m-a alintat dovedindu-și firea iubitoare, încât parcă mi-a luat pentru un moment necazul cu mâna. Nu mă așteptam să se implice atât de mult și să mă trateze cu atâta blândețe. Cum poți să nu iubești o asemenea fată? —Vezi? Tocmai pentru acest motiv spune-i adevărul. — Nu pot atât de repede. Dar să nu lași prea mult timp să treacă. Nu trebuie să ai rezerve, că de fapt este vorba
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a face câțiva pași prin încăpere - aceasta se descurcă de minune; practic, era ca nouă! Văzând limpede asta, din ochii amândurora țâșniră și mai multe torente de lacrimi, ce li se rostogoleau peste obraji în jos, unele peste altele. Cu blândețe, Victoria își bătu părintește fiul pe creștet, în semn de reconciliere totală și definitivă. Ei se strânseră în brațe cu putere unul pe celălalt, rămânând nemișcați într-o stare mai mult decât minunată, cu trupurile strâns lipite, cu sufletele etern
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
umăr pe Dondică în timp ce-i reproșa: -Vezi ce era să pățim? Doar ți-am spus să mergem acasă. Dondică a ridicat ușor capul să nu și mai sperie fratele, știindu-l în ce stare este și l-a întrebat cu blândețe: -Vrei să mergem acasă? -Da, că mi-e dor de Clănțău, a răspuns Dondonel. -Bine, mergem acasă, dacă asta vrei, a răspuns Dondică. În timp ce se ridica de pe cioată l-a mai întrebat pe Dondonel: -Spune că nu ne aude nimeni
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
altele, cu dedesubturi perfide de a distruge statul și credința noastră strămoșească cea conformă cu Evanghelia eu aș fi cel dintâi care să arunc piatra-n capul lor și să cer arderea lor de vii, ca unii ce au exploatat blândețea sufletului românesc și răbdarea lui"189. Finalul articolului articula perfect scopurile, pe care le credea superioare, ale adepților cremațiunii, nu doar de a răspunde unei utilități publice, ci și de a împlini un rost desemnat de existența umană. O astfel
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
altele, cu dedesubturi perfide de a distruge statul și credința noastră strămoșească cea conformă cu Evanghelia eu aș fi cel dintâi care să arunc piatra-n capul lor și să cer arderea lor de vii, ca unii ce au exploatat blândețea sufletului românesc și răbdarea lui. Nu văd însă nimic din acestea, până-n prezent, ci dimpotrivă respect către instituțiile strămoșești, și-n special către biserică și credința creștină, cea atât de largă și îndrumătoare spre adevărata civilizație. Singura luptă pe care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]