1,211 matches
-
i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea Albă... Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-a trezit prima și frecându-și ochii cu amândouă mâinile, trase adânc în piept aerul rece care intra pe ușa dinadins lăsată deschisă de mamă-sa. Sări iute din pat și privi spre Mihăiță care, pe jumătate încă adormit, bolborosea cuvinte ce nu le înțelegea nimeni, apoi încercă să se rostogolească spre marginea patului. − Haideți, dragii mamei, săriți repede din paturi că avem multă treabă, grăi Maria tot pe șoptite. Tata a plecat dis-de-dimineață la chirie, trebuie să fi ajuns
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
capăt o pernă și-l ajută cu blândețe pe Costache să se întindă pe spate pentru a se odihni, și să-și mai ostoaie durerile pricinuite de dragii lui nepoți. Gemând dureros când se mai mișca, Costache a adormit dar bolborosea uneori cuvinte neînțelese și în vis își mai mișca brațele și picioarele stârnind astfel durerile produse de rănile oblojite și gemea de durere. Maricica și Ileana erau în spatele casei în livadă , împreună cu cei mici, care stăteau pe un preș lung
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
lui iar un soldat rus l-a luat în brațe și l-a sărutat, și-o fi adus aminte de ai lui de acasă. Eu eram fricoasă și am țipat dar rusul mi l-a dat în brațe, nu-ș ce bolborosea pe limba lui, m-a salutat militărește și a plecat, privind spre copil; − Apăi la ei s-au schimbat multe de atunci, Marie, n-ai auzit că nu mai cred în Dumnezeu? − Nu cred eu că-i chiar așa, adu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
care se dăduse jos, și întinde o mână lungă, arsă, cu multă prietenie, peste gardul de spini. Ce mai faci? Bine, zice doctorul mirat. Apoi dă un strigăt de mirare: A! nici nu te cunoșteam! Ce mai faci? zice repede bolborosind bărbosul, cu voce mare. Încotro mergeți? de unde veniți? De la Probota? La Hârlău? Aha! da! aha! da! Vra să zică ești bine! Ești sănătos? dar Agache ce mai face? Care Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sănătos? dar Agache ce mai face? Care Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine, e sănătos. Așa? zice stăpânul hambarelor și al batozelor. E bine? și pare foarte fericit. Și începe a vorbi iar repede, repede bolborosind. La revedere, la revedere! zice doctorul depărtându-se; mă grăbesc. Trebue să ajung coloana. Care coloană? care coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai bine, iată că mă zărește: A! ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în cer. Ici colo, în rărituri, se prevede muntele de var alb, și îți dă iluzia unei deschideri spre cer alburiu. Barnarul vine cu un vuet neîntrerupt de vânt, străbate în toate părțile, cu toate stavilile, cu toate canalele. Țâșnește, bolborosește, se zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în bătaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ea avea să-l afirme, așa cum un șarpe Își mlădie coada solzoasă și strălucitoare după micile și ascuțitele accidente ce-i stau În cale. Acele „mici accidente”, „pietre și mărăcinișuri” care, sub tensiunea unei „otrăvi” ce vine din adâncuri, ies „bolborosind” la suprafața conștiinței, a „vederii minții”, nu numai reordonând, aproape arbitrar, totul, dar și provocând revelații, uneori greu suportabile. Și, În fața lor, a marilor profeți, omenirea a fost nu numai dezarmată, stupefiată până la o formă a imbecilității, dar și Împinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
în șase colțuri; acoperămînt vechi, pătat de ceară, murdar. Mișu era culcat pe covor, fără pernă, învelit pe față. Prin mantie i se profila pieptul bogat și prindeau contur coapsele. Lungită lîngă el, nevastă-sa, Ghizela, îi mîngîia brațul stîng, bolborosind, cu ochii închiși, versete din psalmi. Într-un monolog paralel, mama lui Mișu repeta, cu o voce bătrînă și amară: „Mișulică, dragul meu!... Cînd s-a mai pomenit ca un părinte să-și îngroape unicul fiu... N-am murit, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vă răspîndiți în tot trenul și voi v-ați adunat aici!»” *Un stomac nesigur - i-am spus - înseamnă un program nesigur. Fiind sănătos, n-ai cum să înțelegi vorbele mele: nu ți-a fost teamă niciodată, cred, că-ți va bolborosi, pe neașteptate, într-o sală de teatru sau de concerte, nu te a neliniștit perspectiva de a merge cu trenul, avionul, mașina și de a avea nevoie imperioasă de closet. Ai mîncat de toate, ai băut orice. Un stomac nesigur
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și private sa domolit și ștafeta a fost predată exclusiv analiștilor din studio. Numai că pactul celor două formațiuni ia năucit complet pe aceștia din urmă. Susținătorii pânăn pânzele albe ai lui Băsescu au rămas interziși și au început să bolborosească vorbe fără șir, din care se distingea din când în când că, totuși, vinovatul e PNL, iar antibăsescienii anteniști au început să tragă, de buimăceală, în propria poartă. Acest spectacol, în care vedem cum cocoșii neamului, analiștii, se zbat acum
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
despică” În două umanitatea la un deceniu de la nașterea fiecăruia, o „despicare” asexuată, de parcă ne-am naște, cu chinuri uneori disimulate, mereu prezente, a doua oară - cu siguranță ne mai naștem o dată, „naștere” ca ivirea unui ou interior, viu și bolborosind, naștere ce nu face decât să anunțe alte și alte nașteri, un șir al cărui capăt... Și acolo unde „nebunii și proștii” se opresc, În complicata și nesfârșita lor viclenie față de „noi, ceilalți”, acolo trebuie să Înceapă „nebunia noastră”, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
om al bisericii solicita bunăvoința divină, pentru ca inițiativa gospodarului să aibă sorți de izbândă, inițiativa lui să fie cât mai eficientă. Dar în afară de preot, legătura cu divinitatea o mai țin și câteva babe ale satului prin descântecele pe care le bolborosesc spre «deplina» vindecare a celor ce au oarece suferințe și care cred că prin magia practicată de acestea ar putea fi lecuiți. Una din cunoscutele vrăjitoare ale satului a fost Baba Victoria Căpățână care ne-a lăsat câte ceva din cunoștințele
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
săptămânii, Ieși de la (se pronunță numele celui suferind), din unghii, din obraz, din șale, din picioare, din creierii capului, și tot așa ca la descântecul de deochi, de durere de cap . Se sting apoi câțiva cărbuni, care, cu cât vor bolborosi mai zgomotos, cu atât descântecul va avea mai bun leac. Pe urmă pacientul bea apa descântată în care au fost stinși cărbunii, din ceea ce a rămas, cu o parte se spală bolnavul pe față, restul se pune într-o sticlă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
la primele bănci. La amvon îl zări pe don Bosco care predica. Terminându-și predica, s-a îndreptat direct spre mine lăsându-și privirea-i dulce și pătrunzătoare asupra mea. Eu m-am aruncat în genunchi și am încercat să bolborosesc: „Oh, don Bosco! Eu sunt zero și mizerie!“, iar el, cu un zâmbet binevoitor, m-a consolat: „Zero și mizerie? Condiții bune, condiții bune!“. La drept vorbind, eu eram conștient că nu valorez nimic, că sunt un „zero“ și datorită
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
poarta casei și s-a împiedicat într-un pachețel moale. S-a aplecat și a descoperit un copil adormit, încovrigat sub un ghemotoc de cârpe. L-a scos cu ușurință. Acesta s-a mișcat, și-a frecat ochii și a bolborosit câteva cuvinte, plângând: «Mă bat, mă bat tare mult... și am fugit!». Don Giovanni recunoscu copilul; l-a văzut de multe ori cu un șoricel în cușcă de-a lungul străzii Cavour. Animăluțul prindea o foiță, unde erau imprimate câteva
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
direct la Ira’s Spirits și am parcat la intrare. I-am spus lui Robby să aibă grijă de sora lui, dar avea căștile Diskman-ului pe urechi, conectat într-o altă lume, cu viitorul aplatizat de prezența mea, apoi am bolborosit ceva în direcția lui Sarah și am închis portiera înainte ca ea să-mi poată răspunde, m-am repezit în magazin și am cumpărat o sticlă de Ketel One. Nici dacă trecuse un minut până m-am întors la Range
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se întoarse de la fereastră. Aparatul panoramă în jurul casei oferind acum priveliștea unei grădini mici și elegant aranjate, urmându-l pe tata care ieșise pentru a se îndrepta în direcția în care bolborosea jacuzzi-ul, aburul fiind împrăștiat de briza care unduia peste grădină. Luna atârna deasupra acestui peisaj și era într-atât de albă încât răzbătea printre nori și ilumina iedera de bougainvillea acoperind porțiunea de zid care delimita acest spațiu. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Pe La Spate). Ce-i cu femeia asta ? Dacă într-adevăr cunoaște toate limbile și programele alea, ce-o obligă să se angajeze la omul ăsta, în felul ăsta ? Dacă n-are altă calificare decît IPPLS ul, atunci de ce continuă să bolborosească nume de programe ? Ca să rîdem de ea ? Nu se știe. Realizatorii nu simt nevoia să ne mai spună nimic ; ea nu contează, e ca o femeie gonflabilă care, după ce și-a îndeplinit funcțiunea, s-a dezumflat. Dacă secvența asta îi
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
clopotarii Sătmarului...! Moartea observă că arabescurile mânerului seamănă cu niște cârpe: încercă să-și tragă înapoi mâna de pe cuțit, dar pânzele cleioase i se înfășurară pe degete precum fâșiile de pe trupul muribunzilor. Icni, se smulse și sări în apele Someșului bolborosind printre reziduurile orașului și cioturi de rădăcini. Poetul local țâșni de pe bancă fredonând: "De la crâșmă am venit... Tra la la ... Din pământ ne naștem În pământ ne vom întoarce... Tra la la" N-a privit cuțitul rămas pe scândura băncii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
să formuleze alta). Panaiota traversă sala, într-o aură luminoasă ca o pulbere de aur, luă o sticlă de lichior cu care își aroma prăjiturile și, după ce zâmbi complice spre locotenent, dispăru dincolo de ușa laboratorului ei, unde athanorul maeștrilor bucătari bolborosea scoțând trâmbe de aburi. După trecerea ei ca vântul, o undă mirosind ușor a scorțișoară se răspândi în aerul trăznind a vin al restaurantului. Grigore zâmbi: "Asta e marea întrecere dintre cele două bucătării, românească și grecească, dar ce zic
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
A ținut loc de doctor mulți ani în satul Lunca. Stomatologul satului era Catrina Boca, care estrăgea măselele făr anestezie; dezinfecția se făcea cu rachiu - arămeală (60-70%)... Exista credința că anumite boli se vindecau prin descântece de către babele doftoroaie, care bolboroseau cuvinte neînțelese, stingeau câțiva cărbuni, se spuneau și rugăciuni Î. Alți bolnavi erau duși la biserică ca să le citească preotul Moliftele Sfântului Vasile și să pășească peste ei în fața altarului. Funcția de moașe în sat o îndeplineau câteva bătrâne pricepute
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bolnav se lecuia. Mă duceam de multe ori pe la dânsa să aud și eu ce spune, că descântecul, spunea ea, numai atunci are leacă când l-ai „furat” de la cel ce descântă, dar niciodată n-am înțelesă nimică din ce bolborosea ea acolo. Atât mi-a rămasă în minte, vorbele de la fiecare descântec: „Descântecul de la mine și leacul de la Dumnezeu”. Într-o seară de iarnă, la vatra focului, cum era obiceiul odată, n-am de lucru și aducă vorba de mătușa
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
avântată spre mare, dar se opri brusc la mal. Nu cuteza. Nu cuteza să intre. Tălpile goale i se înfipseseră în nisipul umed și acolo rămăseseră, afundându-se cu din ce în ce mai multă strășnicie, cu fiecare val care se spărgea la mal, bolborosind neputincios. își dorea foarte mult să intre în mare și să înoate în larg, cu aproape aceeași ardoare cu care odinioară își dorise să scrie primul ei roman și să devină scriitoare. O scriitoare neobișnuită. Dar nu putea. Nu putea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sac. Se gîndi Întîi sé-și aminteascé unde-i sacul. „Dar n-are cum sé fie aici sacul!”, Isi zise Șasa și porni sé-l caute prin pédure. Culcé lemnul de carpen jos și-l mésuré cu pasul. Șaptesprezece pași și jumétate, bolborosi Nicolai Arsenievici. Se așezé pe lemn și scoase o țigaré. Își Închipui o scaré lungé de frasin, netedé și albicioasé, pe care o rezema de copaci și de case și putea sé urce oriunde voia el, chiar și pe stîlpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]