1,565 matches
-
scoată o vorbă, decît cel mult pentru a pune vreo întrebare oamenilor de pe catarge sau pentru a le porunci să înalțe și mai sus vreo pînză ori s-o întindă mai bine - în timp ce se plimba astfel, cu capul ascuns de borurile largi ale pălăriei, trecea mereu pe lîngă ambarcațiunea lui sfărîmată, care fusese azvîrlită, cu fundul în sus, pe puntea de comandă, cu prova spartă, alături de pupa făcută bucăți... în cele din urmă, se opri înaintea ei, cu fața și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de rezervă și pentru a-și ascuți armele cele noi. între timp, dulgherul îi meșteri lui Ahab un alt picior, din chila sfărîmată a ambarcațiunii sale. Iar Ahab, întocmai ca noaptea trecută, rămase parcă înșurubat în spiraiul cabinei, privind, pe sub borurile pălăriei, drept spre răsărit, aidoma unui heliotrop care pîndește primele raze ale soarelui. Capitolul CXXXIV VÎNĂTOAREA - A TREIA ZI Dimineața celei de-a treia zile răsări luminoasă și proaspătă; veghetorul singuratic de pe arborele-trinchet fu înlocuit încă o dată de o armată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o pălărie încântătoare. Ceea ce ține de judecată și constituie o opinie personală. Mai departe, observațiile noastre nu mai sunt obiective, ci fac apel la propriile referințe, impresii și emoții. În schimb, dacă ne mulțumim să spunem: poartă o pălărie cu borurile largi, cu o panglică mov, nu ieșim din cadrul observării și rămânem obiectivi. În cazul visului, trebuie aplicat același procedeu, înscriind separat sau între paranteze emoțiile ulterioare. Interpretarea, în speță căutarea unui sens, va opera prin articularea dintre vis și realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
o seamă de foiletoane din „Curentul”, o parte dintre ele fiind absorbite în cartea, în două volume, Însemnările unui belfer (1935, 1939). Nimeni nu ar fi zis, întâlnindu-l pe rubicondul B., cu înfățișarea-i boemă, accentuată de pălăria cu boruri largi și de lavaliera neagră, că în el mocnește drojdia atâtor nemulțumiri. În lume, cu iscusință de povestitor, îi încânta pe cei din jur, după cum și la școală era, se pare, iubit de elevi. În scris, însă, zăcașul nu prea
BOTEZ-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
Tu m-ai făcut așa, eu n-am vrut să simt așa ceva... dar În cele din urmă ajunge disperat: Dă-mi putere, Iisuse, nu mă lăsa să fiu așa, dacă ea ar ști... cu ochii strâns Închiși, cu mâinile Îndoind borurile melonului, cu vorbele ridicându-se odată cu fumul de tămâie spre un Hristos În formare. Se rugă vreme de cinci minute. Apoi ieși afară, Își puse pălăria la loc pe cap și-și zornăi mărunțișul din buzunare. Urcă Înapoi pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
educatoarele cu ochelari Într-o dispoziție capricioasă, primăvăratică, domnișoara Baker gesticulând cu un gest de papă, ca pentru a binecuvânta aerul, În timp ce domnișoara Inglis (mereu În planul al doilea) se Întorcea să vadă ce Îi arăta colega ei. Pălăria cu borurile lăsate a domnișoarei Inglis Îi ascundea trăsăturile șterse. În singura notă avangardistă a lucrării, din capul domnișoarei Baker se Întindea o sârmă groasă, la capătul căreia plutea obiectul admirației sale: un colibri. Toate acestea mi-au fost sugerate de mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
douăzeci de ani. În a treia, stătea În picioare la malul mării. Nu era În costum de baie, dar purta o rochie albă pe care briza o făcea să fluture spre stînga, și Își ținea cu mîinile pălăria albă cu boruri largi. — Știi cînd și cum a fost comisă crima? — Evenimentele sînt greu de reconstituit. Lucrăm la asta de ieri-dimineață, dar n-am avansat deloc. Alaltăieri, deci luni seară, Hélène Lange a luat masa singură la ea În bucătărie. A spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ceva timp. Dar e mult de atunci... Eram tînăr. Și dumneavoastră erați mai tînăr, nu vă fie cu supărare... Maigret Își amintea de povestea cu metroul pentru că, În cursul urmăririi, prin Piața Bastiliei, Își pierduse pălăria, una de paie cu boruri drepte așa cum se purta atunci. Ca să vezi! Asta dovedea că purtase deja pălărie de paie! — CÎt ai luat? — Doi ani. Am Înțeles. M-am cumințit. Mai Întîi am lucrat la un negustor de lucruri de ocazie, unde am dres o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de la răspântie, Velasco aduse un bătrân și îl prezentă: L-am adus cu mine pe mai marele satului. Velasco îl luă pe bătrân de după umeri și îl împinse în fața japonezilor. Spre deosebire de ceilalți săteni, acesta purta o pălărie de paie cu boruri largi și stătea țeapăn ca un copil emoționat. Velasco îl întrebă ca pe un copil pe care îl asculta la catehism: Toți care trăiesc aici sunt credincioși creștini? Si, padre. — Sunteți fericiți că v-ați lepădat de credințele greșite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și aici era o piață. Indienii cu părul împletit ce stăteau pe jos cuprinzându-și genunchii cu brațele arătau ca niște statui. Întinseseră la vânzare legume și fructe, vase de lut numite talavera, șaluri lungi numite sarapes, sau pălării cu boruri largi, sombreros. Printre mărfuri treceau turme de capre de munte sunând-și tălăngile. Indienii nu se arătau deloc uimiți de japonezi, socotind, probabil, că făceau parte din cine știe ce trib de la munte. Sufletul samuraiului era cuprins de un dor sfâșietor după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mă lupt cu Japonia, tocmai pentru că nu este o țară lesne de cucerit.” Ușa din încăperea de așteptare se deschise cu un scârțâit. În prag stătea vărul său, Don Luis, muiat de ploaie și ținând în mână o pălărie cu boruri largi. Plimbându-și degetele pe marginea pălăriei, se uită cu milă la vărul său și îi spuse: — Episcopii tocmai s-au retras. — Oare am sorți de izbândă? Velasco își dădu la o parte mâinile cu care-și acoperise fața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sa, că toate ambiguitățile și limitele vorbirii pot fi eliminate. În acest sens, proiectează o limbă în care fiecare semn trebuie să semnifice un simplu concept. Caută în prealabil să clasifice toate lucrurile reale și posibile din universul cunoscut. Or, Bor ges surprinde imediat nebunia logică a unui asemenea proiect, acele redundanțe și deficiențe ce devin inevitabile în clasificarea pe care o presupune. În definitiv Wilkins practică haosul, cum se întâmplă și în alte proiecte de acest fel. Pare să aibă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sa, că toate ambiguitățile și limitele vorbirii pot fi eliminate. În acest sens, proiectează o limbă în care fiecare semn trebuie să semnifice un simplu concept. Caută în prealabil să clasifice toate lucrurile reale și posibile din universul cunoscut. Or, Bor ges surprinde imediat nebunia logică a unui asemenea proiect, acele redundanțe și deficiențe ce devin inevitabile în clasificarea pe care o presupune. În definitiv Wilkins practică haosul, cum se întâmplă și în alte proiecte de acest fel. Pare să aibă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pioasă cu iz de antichități a lui Gruner - era văzut (Înalt, vârstnic, din străinătate) drept ultimul dintr-o generație veche și minunată. Fratele mamei, unchiul Artur, cu smocuri mari palide deasupra ochilor, cu riduri subțiri auguste curgând de sub pălăria cu bor mare, posibil romantic britanică. Sammler Înțelegea de pe fața „nepotului“ cu zâmbetul cel mare și urechile ieșite În evidență că semnificația lui istorică pentru Gruner era considerabilă. De asemenea, experiențele lui erau respectate. Război. Holocaust. Suferință. Din cauza culorii sale vii, Gruner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Doctorii Îi urau cu pasiune pe laicii ce foloseau fraze medicale. Totul, firește, fu cenzurat. Tahicardia În ultimul rând. Nu-i arătă lui Cosbie decât o rumeneală vârstnică, reținută. Un măr iernatic. Un bătrân ocupat la minte. Ochelari colorați. Un bor lat zbârcit. O umbrelă Într-o zi cu soare - inconsecvent. Pantofi lungi, Înguști, crăpați, dar extrem de lustruiți. Avea oare inima rece față de Elya? Nu, Îl plângea. Dar ce putea face? Continuă să gândească și să vadă. Ca de obicei, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fiecare al patrulea pas, Sammler ținea manuscrisul doctorului Govinda Lal sub braț. Îl luase să-l citească În metrou, deși nu-i plăcea să iasă prea mult În evidență În public, trecând pagini Înainte și-napoi prin fața ochiului, Împingând Înapoi borul pălăriei și cu fața intens concentrată. Rar făcea așa. Coborâți o perpendiculară de la lună. Fie ca perpendiculara să intersecteze un mormânt. Înăuntru, un om până acum Îngrijit, ținut la cald, manichiurat. Veneau acele culori grele de curcubeu. Descompunere. Domnul Sammler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ești mai În vârstă, e adevărat. Dar eu abia am ajuns În țara asta. Sammler i se adresă hoțului de buzunare: — Ia mâna. Dă-i drumul. Fața lată a bărbatului se Întoarse. New Yorkul i se reflecta În lentile, pe sub borurile tari ale edenului. Poate că Îl recunoscu pe Sammler. Dar nu spuse nimic. — Dă-i aparatul, Feffer. Dă-i-l, spuse Sammler. Feffer, holbându-se șocat și implorator, arăta de parcă se aștepta În curând să-și piardă cunoștința. Nu lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
plin de praf și încins de soare și se transformase într-o parcare pentru SUV-uri și autocare portocalii. Pe docul din lemn, stăteau așezați într-un șir amețit duzini de turiști cu picioare albe, sandale noi-nouțe și pălării cu boruri largi, care să le acopere și urechile. Unii se foiau agitați, alții tăceau, câțiva au izbucnit într-un râs zgomotos atunci când unul dintre ghizi i-a anunțat că nici el nu mai mersese în viața lui pe-un râu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o plantație de cafea din America de Sud probabil. Se adunase atîta praf În colțurile ei Îndoite, Încît, cu siguranță, cel care a lipit-o acolo a și uitat de existența ei. Și totuși, cei din poză purtau pălării din paie cu boruri largi. Dacă priveai atent fotografia, observai să soarele strălucea puternic. Aici Însă, dincolo de perdeaua cu găurele, zilele tăioase de februarie, Îndulcite de un soare pal, sînt rare și nu te Încălzește decît flacăra roșie de la soba cu gaz care fumegă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lui inspirară adînc, cu gurile căscate și cu ochii Întredeschiși, de parcă se simțeau stînjeniți. — Zău, băieți! E tare albastru! Dar pe măsură ce albastrul se adîncea, vîntul se intensifica și băieții-și țineau poalele paltoanelor cu servietele. Cu mîinile libere, au apucat borurile căciulilor și le-au fluturat În vînt așteptînd să se ridice bariera. Exact În stînga intersecției cu calea ferată, se afla gara de la marginea orașului. Perforatorul de bilete se afla doar cu patru trepte de beton mai sus decît nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu florărese oacheșe ducând coșuri din rafie pline cu tufănele, buchete de liliac, micșunele, violete, frezie, trandafiri, garoafe, lalele, explozie de culori însoțite de plecăciuni politicoase și cuvinte meșteșugite pentru perechile tinere și doamnele cu voaluri elegante la pălăriile cu boruri mari, amintind vremurile dinaintea războiului abia încheiat, cu orchestre cu dirijori solemni, purtând plastroane albe și papioane perfecte. Asta în centrul înveselit seara de becuri puternice cu lumini irizate până spre fluviul ce-și ducea apele dinspre vestul Europei până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi o leacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăs... și fân bun, Roibule, și te-oi adăpa... Zicând acestea, legă roibul de belciugul bătut în stâlpul gros din fața crâșmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
priveau întinderile și schimbau din vreme în vreme cuvinte puține. Hazu întrebă într-un timp, întorcându-și ochii căprii de pe fânețe spre tovarăș: — Nu te-am întrebat. Ai copii? — Am, răspunse Ion Băieșu, ridicându-și de pe frunte pălăria lată-n boruri. Am trei: doi băieți ș-o fată... Pe cel mai măruț a venit profesărul și mi l-a luat la școală... —Iaca, eu n-am, zise Dumitrache dând din cap c-o ușoară mâhnire în priviri. Am avut și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care undițarii pasionați îl așteaptă cu răbdare toată viața. Vorbind și povestind, trăgeam de pe mine, unul după altul, învelișurile netrebuincioase. În răstimpuri depuneam și pălăria, ca să-mi înfășur capul cu o pânză udă, deasupra căreia potriveam iarăși acel acoperemânt cu boruri largi. Soarele avea atâta putere și aerul era așa de neclintit încât, ca într-o etuvă, lepădam râuri după râuri de broboane. La ceasul al treilea al după-amiezii, și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]