836 matches
-
cameră întins pe spate, meditam, când s-a ivit Vizitatoarea. Era o femeie voinică și mare. De jos în sus, cum o priveam, părea o matahală. Purta o pălăriuță de pichet alb cu borul ridicat pe o parte, avea și breton, ai fi zis că atunci se coborâse de la volanul unui străvechi Ford decapotabil, își rezemase palmele de cadrul ușii larg deschise și mă privea fix. N-o mai văzusem niciodată, dar puteam să jur că era mama Mariei. „Dumneata ești
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
23 % provin din străinătate. Istoria provincialilor din Paris permite punerea în perspectivă a dificultăților actuale de integrare pe care le întîmpină imigranții cei mai recenți. La începutul secolului al XIX-lea, coabitarea dintre parizieni și cei veniți din Auvergne sau bretoni nu venea de la sine: părea să fie nevoie de timp pentru asimilarea imigranților care fuseseră stigmatizați. Journal de Débats vorbea în legătură cu aceștia de "invazia barbarilor", Haussmann făcea aluzie la o "gloată de nomazi", iar Thiers pomenea de o "adunătură de
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
în 1905 în primul număr al unei publicații pentru fetițe, La Semaine de Suzette. Povestea creată de Jacqueline Rivière și ilustrată de Joseph Pinchon redă pățaniile unei dădace de origine bretonă la Paris. Personajul a fost vreme îndelungată renegat de bretoni, care văd în Bécassine expresia disprețului elitelor pariziene față de provinciali, prezentați ca "sălbatici" și ridicoli (n.t.). 14 Maghreb desemnează în limba franceză ansamblul țărilor din Africa de Nord (Tunisia, Algeria, Maroc, incluzînd uneori Libia și Mauritania) (n.t.). 15 Liberation Tigers
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
lui adormită, iar cu ochii deschiși părea lipsită de mister. O gândise atât de intens cu ochi albaștri, încât nepotrivirea îl irita. Nu aflase până atunci că orice defect joacă, în asemenea cazuri, în favoarea sentimentului. Era, într-adevăr, mărunțică. Și bretonul cârlionțat îi stătea cam neobișnuit. Avu grijă de ea, adică de povestea lui, o însoți, o apără de bădărani, fiindcă în orice societate mai intră câte unul, iar vulgaritatea e azi mai frecventă decât oricând înainte, îi prezentă lumea, familia
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
unde năștea Lia și toți Îmi spuneau să mă calmez, pentru că În locul acela toată lumea năștea. Până la urmă, nici eu nu știu cum, m-am trezit Într-o cameră. Lia era palidă, dar de o paloare de perlă, și surâdea. Cineva Îi ridicase bretonul, Închizându-l Într-o scufie albă. Pentru prima oară vedeam fruntea Liei În toată splendoarea ei. Avea alături de ea Ceva. „E Giulio“, a zis ea. Rebisul meu. Îl făcusem și eu, și nu din crâmpeie de corpuri moarte, și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
gât, strânse într-o fustă minusculă, nu foarte diferită de cea pe care o purtase cândva Fran însăși, urmate de un corp de silfidă și un chip de o frumusețe răpitoare. Ochii întunecați, ușor migdalați, o studiau pe Fran, de sub bretonul băiețesc cu franjuri, stânjenind-o și amintindu-i acut de dâra de ruj întins. — Nu cred că ai cunoscut-o pe Miriam Wolsey. Jack, cavaler ca-ntotdeauna, nu se deranjase să-i deschidă portiera nou-venitei. Pe de altă parte, Miriam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
după explozia futurismului italian, la opt ani după Dada și la șase ani de la debutul constructivismului german, olandez și rus, odată cu „Manifestul activist către tinerime“ al revistei Contimporanul (dublat de efortul revistei-satelit Punct), în momentul în care, la Paris, André Breton și comilitonii săi lansau „Primul manifest al Suprarealismului“. Manifestul va fi prompt semnalat și comentat de către Vinea & Co, fără a crea emulație; Contimporanul va dedica un număr special mișcării, conținînd interviuri realizate de Marcel Iancu, în Franța, cu vechii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în centrul tuturor artelor și cultivă aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei, imagini sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inspirația” romantică și raționalismul scientist al psihanalizei: „Singura întrebare care, cu neliniște, ni se impune e următoarea: unde ne duce captarea secretului inspirației? Freud ucide simptomul maladiv prin aducerea în lumina subconștientului a cauzelor determinante. Procedeul similar al lui André Breton nu va stîrpi cumva inspirația? Să nădăjduim că nu. Pe măsură ce știința înaintează, tainele creației, ca orizonturile Saharei, se înfundă, se ascund ca pasărea măiastră, se topesc ca zaimful lunii. Și numai cei aleși ne pot conduce pe drumurile minunii”. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră invocate fățiș de liderul suprarealist în Le journal du peuple (22 februarie 1922). Iată și un extras copiat de mîna lui Breton din lucrarea Dada siegt (1920) a lui Huelsenbeck: „Monsieur Tzara qui se nommait l’hm le + libre (l’homme le plus libre) du monde chaque jour parcourait ses comparses de journaux dans léquels ont l’avait appelé grand homme à
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
l’édition français qui eut l’honneur de naître à Paris et y fut soumisse au Conseil de quatre, aucun allemand n’était représenté...” Într-un articol publicat în revista Comoedia din 7 martie 1922, Tzara îi va răspunde lui Breton negînd ferm existența corespondenței infamante a lui Huelsenbeck, citînd diverse opinii din presa germană privitoare la paternitatea cuvîntului Dada și invocînd tîrzia convertire la dadaism a catolicului Schad. Nota bene, printre cei care-i vor lua apărarea în scandal se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1947, apud. François Buot, Tristan Tzara. Omul care a pus la cale revoluția Dada, traducere de Alexandru și Magdalena Boiangiu, Editura Compania, București, 2002, p. 38). Mai tîrziu - naționalism francez, de data asta... - Tzara va fi taxat drept „venetic” de către Breton (v. polemica deja menționată)... În replică, la Zür Waag - unde, alături de prietena sa Maya Chrusecz, încălzea atmosfera cu poeme „negre” special culese din colonii și agrementate cu fragmente în limba română - Tzara lansează faimosul, histrionicul, destructiv-autodestructivul său „Manifest al domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scenă versuri ale poeților germani Herwarth Walden și Lothar Schreier, iar comediantul George Ciprian a citit din „paginile bizare” ale lui Urmuz. Au fost citite, de asemenea, poeme de F.T. Marinetti, Ardengo Soficci, Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Philippe Soupault, André Breton, Georges Linze, Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Ludwig Kassak, Tàmas Aladar, Serghei Esenin, Scarlat Callimachi — un adevărat cocktail reprezentînd tendințele „novatoare” ale momentului. Manifestarea a fost deschisă de către Eugen Filotti, directorul noii serii a Cuvîntului liber, om de stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moment semnificativ pentru „sincretismul constructivist” de la Contimporanul l-a constituit „demonstrația de artă nouă” din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular. Programul a cuprins o conferință a lui N.D. Cocea („Artă veche-artă nouă“), recitări din poeme de A. Breton, H. Walden, I. Vinea, I. Barbu, Tr. Tzara, Philippe Soupault (performate de actorii Lily Popovici, G. Ciprian, Felix Florian), spectacole de dans „pur” (dansatori și componiști — Makeeva și Dem. Constant), muzică interpretată la pian de Corina Sfetea (Danse Noire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost doar Voronca și prin el Marinetti a transmis lui Cosma un salut. Dar din 1928 Cosma luase locul lui Sernet” (Născut în ’02, Editura Minerva, București, 1973, p. 364). În 1928, Marinetti figura totuși la loc de cinste, alături de Breton, și în manifestul revistei unu... La sfîrșitul anului 1931, revista Contimporanul, ajunsă la numărul 100, publica un bilanț al activității de aproape un deceniu a grupării: „Aspect sintetic al evoluției Contimporanului, a influențelor pe care le-a degajat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îi ia un interviu Hélènei Krà, căreia „îi incumbă toată partea creatoare a nouei edituri Simon Krà, avantgarda librăriei franceze”. Interlocutoarea enumeră cîteva succese de public ale suprarealiștilor: „Cele mai mari succese le datorăm însă tinereții. „Manifestul Surrealist“ a lui Breton și Ariane de Ribemont d’Essaignes sînt epuizate. Deuil p. Deuil par Desnos, o revelație. Horace Pirouelle de Philippe Soupault și Il était un boulangére de Benjamin Pérret (sic) sînt foarte căutate”, și promite promovarea literaturii române în Franța: „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spritul românesc» în care am mare încredere fiindcă... Trebue să vă spun că noi, Francezii, vindem cele mai multe cărți în România”. În faza ei „artistică”, revista Contimporanul a prezentat destul de atent manifestele suprarealiștilor, a recenzat al doilea manifest suprarealist al lui Breton, a publicat în original (v. nr. 57-58, aprilie 1925) Declarația de la 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez (despre caracterul revoluționar „total” al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al Franței în Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
filozofia socială care pledează pentru „o cît mai redusă diviziune a muncii între oameni”. În mod oarecum ciudat, rezerve clare față de comunism întîlnim doar la colaboratorii externi ai publicației: Tzara și Fondane (aflat în conflict deschis cu gruparea lui André Breton, cel dintîi își va reconsidera mai tîrziu poziția). Într-un interviu-surpriză acordat la Paris lui Ilarie Voronca și publicat în Integral, anul III, nr. 12, aprilie 1927 („Marchez au pas, Tristan Tzara parle à Integral“), ex-liderul dadaist se delimitează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluția mea”. Oarecum pe aceeași linie, într-un amplu comentariu publicat la rubrica „Notițe” a numărului 12 (Les surréalistes et la revolution. La révolution et les intellectuels. Que peuvent faire les surréalistes? Position de la question, par A.D., Paris, 1926, André Breton: Légitime defense, dans La Révolution surréaliste, no. 8, dec. 1926), Benjamin Fondane aduce una dintre cele mai importante contribuții teoretice autohtone în problema raporturilor dintre suprarealism și comunism. Pornind de la un punct de vedere poetico-metafizic asupra suprarealismului francez (Le surréalisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alta”. Amănunt important: visul nu mai e privit ca evazionism romantic, ci ca formă de acțiune. Unul dintre cele mai interesante articole din Integral ale lui B. Florian („Suprarealismul în cinematograf”, ibid., nr. 8) stabilește - pe urmele lui Tzara, Freud, Breton - o legătură între cinematograf și „vagabondajul” oniric eliberator: „Vagabondajul din vis, personal, eliberat de acea constrîngere care îi acorda conștiința, trăiește virtualmente în realizarea cinematografică”. Sub semnul visului ca alteritate trăită, ideea de acțiune se asociază cu aceea de actor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sine stătătoare, ale căror cuvinte, rime și ritm sînt imagini de sine stătătoare prin frumusețea lor”, cu trimitere directă la „tradiția” poeziei „noi”: „Sînt realizările visate de toți ce au pregătit drumul practicabil al artei noi, de la Mallarmé la André Breton”. Eroii cinematografici principali ai integralismului sînt, așadar, Chaplin, Fairbanks și Malec: „trei clowni de cinema: Charlie Chaplin, Buster Keaton-Malec și Harrold Lloyd - Ei - au creiat măști permanente pentru epoca de acum. Aceiaș mască pentru indivizi diferiți. Ei reprezintă caracterul acrobatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai bună” decît cea de a scoate, rămas în țară, „vreo altă revistă de avantgardă”, Emilian face un scurt istoric al mișcării Dada, citîndu-i pe Ribemont-Dessaignes („Histoire de Dada”, în Nouvelle Revue Française, 213, XIX, 1 juin 1931) și A. Breton („Pour Dada”, ibid., 1 aôut 1920, p. 214), apoi - cu considerații despre „doctrină” - pe Gustave Lanson, F. Vanderéme, Jacques Rivière și René Lalou. Reprezentînd orientări critice diferite - de la pozitivism la impresionism - aceștia pun accentul pe „originea instinctuală a fondului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și organicitate compozițională. O discuție pe marginea poeziei „fulgurante” a lui Voronca din volumul Plante și animale începe printr-o paralelă relevantă cu literatura suprarealistă. Estetica surprizei, a arbitrarietății imagiste este ilustrată prin intermediul unor ample citate din manifestul lui André Breton, regretul fiind acela că „succesiunea de surprize luminoase nu e propice unei viziuni organice, stăruitoare, definite” și că, rămas fidel „noului alexandrinism” al „pointilismului poetic imagist”, Voronca „nu s-a decis să abandoneze această pistă de ocol și să revie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Boz e singurul critic interbelic care intuiește, la tînărul Bogza, depășirea poeticității canonice înspre explorarea - transestetică - a unor teritorii-limită ale psihicului, valorificate doar de Urmuz și suprarealiști: „La urma urmei, în aceste domenii de limită ale poeziei moderne, Éluard și Breton au scris o carte de poeme care imitau formele de psihoză și demență, că nu mai putem ști dacă mai are o valoare conceptul de poezie. Urmuz preconiza în unicul său flirt cu absurdul o para-poezie. Geo Bogza este tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]