3,188 matches
-
mult prea Întuneric ca să se vadă asta. Sunt doar obosită, am șoptit, arătând către ecran. Adevărul era că, de când ne Întorseserăm de la Megève, nu prea mai puteam să dorm. Ultimele zile fuseseră un coșmar, căci Hunter era din ce În ce mai mulțumit și bucuros, În timp ce eu fierbeam de supărare În spatele afurisiților ălora de ochelari de soare pentru schi. Am fost atât de uimită și de zăpăcită de ceea ce se Întâmplase În acea zi la L’Idéal, Încât am decis să aștept până ajungem acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sprâncene, ci medicația antidepresivă. — Vii sus? ciripi vocea lui Phoebe din spatele nostru. Avem masa de la fereastră... Ignorând-o pe Phoebe, am luat-o la picior pe ieșirea pentru caz de incendiu și apoi În jos, pe scări. În secret, eram bucuroasă că aveam pilula de Klonopin de la Marci: În situație de criză nu are cum să-ți facă rău o pătură de iubire indusă chimic. — Poți să crezi că Henri mi-a trimis o lamă drept cadou de Crăciun? Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ai spus? Cum ai putut să mă lași să mă Îngrijorez atâta timp, pentru toată treaba asta cu Lauren și Giles? Și cum rămâne cu logodnica lui? Ce se va Întâmpla cu ea? Asta le-ntrece pe toate! Pe cât de bucuroasă eram pentru Lauren, pe atât de enervată eram că putusem să fiu așa de naivă. —Sylvie, am inventat logodnica, spuse Lauren. Cum adică ai inventat-o? am Întrebat. —Nu Îți amintești? Ziua aceea la polo, când l-am Întrebat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a fost ca și cum ne-am fi Înțeles deodată perfect unul pe celălalt. Nu avusesem niciodată până atunci mai multă Încredere În soțul meu ca În acea clipă magică. Știu, am răspuns, simțind cum fericirea Îmi invadează chipul. Eram așa de bucuroasă, așa de mulțumită, Încât am simțit desfătarea până În vârful degetelor. — Și acum, cine are chef de o tequila la ora 4? Întrebă Lauren, după ce Își termină limonada, uitându-se În jur după un membru al echipajului. Ce ușurare: cu toate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
vreodată. Sirenele mă umplu. Fratele cel Mare. Îmi ocupă mintea, precum o armată care ocupă un oraș. În timp ce stau și aștept să mă mântuie poliția. Ca să mă întoarcă la Dumnezeu și la umanitate, sirena se tânguie asurzitor. Și eu sunt bucuros. Capitolul 41 Acum suntem după ce poliția îmi citește drepturile. După ce-mi încătușează mâinile la spate și mă duc cu mașina la secție. Acum suntem după ce primul polițist a ajuns la fața locului, s-a uitat la cadavre și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să apuce să-și ia rămas bun, că i s-au terminat fisele. Alături, la ghișeul de informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o mănînce, bucuroasă că a rămas singură în compartiment. Își descalță pantofii și-și întinde picioarele pe canapea, strîns lipite, aproape încordate, așa cum stă pe pat seara cînd citește și-l simte pe Radu apropiindu-se, știind că mîna lui, pornită într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de-ai fi fost cîine polițist, să iasă din tine o zamă bună... Doar n-ai de gînd...?!... murmură stupefiată bătrîna. Să vedem cum vor mînca asta arată Mircea Emil spre biberoanele în care țăranca a adus ceaiul de ghindă. Bucuroși, copiii prind biberoanele cu amîndouă mîinile, se uită atenți la culoarea aproape neagră a lichidului, înțeleg că nu e ceai, așa că ridică sticlele oftînd a ușurare, prind zdravăn între buze cauciucul tetinei, dar, numai după prima înghițitură, scuipă, opintindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nimic din teama lui nu poate fi real, dincolo de care gîndul statornic, ambiție impusă, de-a miza, știind că jocul e pe cîștigate. A coborît la stația din fața fabricii: o femeie cunoscută pe vremea studenției, eterna parteneră a studenților, ei bucuroși că nu-i costă, ea fericită că umblă cu studenți -, minunată pentru potolirea foamei de amor. O proastă care n-o mai slăbea din hi-hi-hi! și ho-ho-ho! cînd i se făcea curte, jenîndu-se foarte la vorbele frumoase, trimiterile la mitologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de broboadă, rupînd-o pe bătrînă din firul gîndurilor. Am, am! Ham face nani, puișor spune bătrîna copilului, prefăcîndu-se că leagănă cățelușa. Am nána, am nána întoarce copilul ochii către studentă. Hai să mai păpăm spune studenta. Pá-pa, páaa-pa! strigă copilul bucuros, iar celălalt, din brațele tatălui, începe și el. Oof, i-am stîrnit clatină din cap studenta. Ce-o să le mai dăm, că numai carne de porc... Fratelui meu abia pe la doi ani jumate i-au dat, și nu dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ușa întredeschisă, îl vede pe Lazăr desculț, cu picioarele sprijinite de un lemn, iar profesorul, gol pînă la jumătate, se căznește să-și scoată cureaua de la pantaloni. ,,Brrr!" se înfioară bătrîna și fuge la locul ei, cuibărindu-se lîngă cățelușă, bucuroasă că are cine o păzi. Trei cărți zice Lazăr. Și trei repetă profesorul, apoi filează îndelung, concentrat. Nu era chiar așa frumoasă, ți-o spun eu. Știa să pară. Te lauzi c-ai sărutat-o? Am cuprins-o de mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oarecare doză de malițiozitate. Geena nu trebuise să insiste prea mult ca să o convingă pe Carol s-o însoțească în apartamentul ei de pe Harrow Road. Era ceva de mers până acolo, dar Geena avea mașină. Carol era cu atât mai bucuroasă, cu cât drumul cu mașina îi dădea ocazia să vorbescă despre lucrul care îi plăcea cel mai mult în momentul acela - șofatul. De când începuse să ia lecții de conducere, Carol era deosebit de interesată de tot ce avea legătură cu mașinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Wincanton și își schimbase grăbit hainele la pensiunea doamnei Critchley. Dacă apăsa pe accelerație, putea ajunge la Bexhill până la opt. Juniper și Razza Rob stăteau față în față în lumina verde și răcoroasă. Juniper își dăduse farfuria deoparte și oftase bucuroasă. — Mmmm, spusese ea, Razza, a fost minunat, trebuie să-mi dai rețeta înainte să plec. Nu am crezut niciodată că se poate face așa ceva din ciuperci și nuci. De fapt, erau migdale, bureți și trufe. Sosul era din ricotta topită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a devenit îndeletnicirea principală a omenirii și s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. 2. Snoave Când desenezi un șarpe, nu-i face și picioare Odată, în vremuri demult apuse, slujbașii unui mandarin au primit din partea stăpânului lor o ulcică de vin. Bucuroși nevoie-mare de cinstea făcută, au început să-și spună între ei e doar o ulcică de vin, dacă bem toți vinul din ea, n-o să ne ajungă, ar fi mai bine dacă vinul ar fi băut doar de unul dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
decis să-și retragă armata din Xianyang și să instaleze tabăra acesteia la Bashang, în apropierea capitalei. Apoi a dat ordin să fie închise palatele, trezoreriile și construcțiile importante și a ajutat populația din Xianyang să-și refacă viața. Locuitorii, bucuroși că Liu s-a comportat cumsecade cu ei și că armata sa respecta strict disciplina, au dorit cu toții ca el să devină suveranul țării. Supărat foc că Liu Bang a intrat primul în Xianyang, Xiang Yu a venit în fruntea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
na Xue a plâns la vederea traistei, a venit la ea și a descusut-o despre trecutul ei. Xiangling a început povestea cu întâmplarea din ziua nunții și așa a aflat Zhao că Xiangling era de fapt chiar binefăcătoarea ei. Bucuroasă din caleafară, a îmbrăcat-o pe Xiangling cu cele mai bune haine, declarând-o cel mai respectat oaspete și a început demersurile pentru găsirea soțului și a fiului acesteia. Nu peste multă vreme, s-au refugiat la Laizhou și soțul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
fi venit, se scuză el. — A scris În toate ziarele, Îl mustră doamna Wilcox, cu o mîndrie cam lugubră. Henry stătea În colțul lui, fără să scoată o vorbă: Îi clănțăneau dinții, În timp ce maică-sa urma să sporovăiască fără milă, bucuroasă că-și redobîndise fiul - deși plînsese, firește, și ea. — SÎntem mîndri de Doris. Întreaga conducere a Apărării Civile i-a lăudat curajul. Îi vom așeza pe sicriu uniforma, da, uniforma ei curată, iar pastorul va rosti o predică frumoasă... — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
le putem lăsa toată inițiativa. Deschide valiza! Rowe Îi strînse nervos mîna, apoi, dîndu-i drumul, deschise capacul valizei, În vreme ce sirenele Își Începeau bocetul nocturn... PARTEA A DOUA Un om fericit CAPITOLUL I CONVORBIRI ÎN ARCADIA „Paznicii lui ar fi fost bucuroși să afle că În castel nu se ascundea un asemenea oaspete“ Micul duce 1 Soarele umplea Încăperea cu o lumină verzuie, acvatică, filtrată printre crengile proaspăt Înmugurite ale copacului din fața ferestrei. Lumina Învăluia pereții albi ai odăii, cuvertura gălbuie de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe. Oamenii lipiseră afișe, circulația fusese deviată - În fine, era o Londră destul de deosebită de aceea pe care o știa. Fețele oamenilor i se părură vesele, radioase chiar - ca În primele ore ale unei zile de sărbătoare națională. Oamenii erau bucuroși, desigur, că supraviețuiseră. Domnul Prentice se trezi, În sfîrșit, și Începu să bombăne. Indică șoferului adresa unui mic hotel din apropiere de Hyde Park Corner - „dacă o mai fi acolo“ - și-i spuse lui Rowe că-i va găsi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de problemele medicale minore. Îi deparazitau pe copii și-i ungeau cu cremă contra infecțiilor cu ciuperci, chestii de felul acesta. Guvernul le asigurase o mică provizie de medicamente, iar Burkhardt făcuse rost de altele de la diverse companii care erau bucuroase să scape de medicamentele expirate, dar încă foarte bune. Doctorul Merriweather încă lucra pe atunci la Spitalul Livingstone și avea obiceiul să treacă pe acolo din când în când, să verifice dacă totul era în regulă. Mi-a spus odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
niște apă, Rra. Mma Potokwane mi-a spus că ați venit aici fără nimic de băut și că v-ar putea fi sete. Băgă mâna în sacoșa care atârna sub scaun și scoase o sticlă. Domnul J.L.B. Matekoni primi apa bucuros. Chiar începuse să i se facă sete și regreta că nu luase apă cu sine. Bău cu sete și, între timp, o privi pe fetiță. Era încă mică - să fi avut vreo unsprezece, doisprezece ani - și avea un chip plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Matekoni. Sunt convins c-ar fi putut să-și ocupe timpul cu treburi mai importante. — Așa zic și eu, aprobă Mma Potokwane. Oricum, în ciuda acestui doctor Freud, băieții continuă să-și iubească mamele, ceea ce-i firesc. Făcu o pauză, apoi, bucuroasă că au abandonat subiectul acesta dificil, îi zâmbi larg domnului J.L.B. Matekoni. — Mă bucur c-ai trecut pe-aici. Tocmai vroiam să te sun. Domnul J.L.B. Matekoni oftă. — Frânele? Sau pompa? — Pompa, confirmă Mma Potokwane. Scoate un zgomot tare ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spuse ea. O să fiți fericiți la el. Fetița se întoarse spre fratele ei și-i spuse ceva ce nu auziră adulții. Băiatul se gândi un moment, apoi dădu din cap a încuviințare. — Sunteți foarte amabil, Rra, zise ea. Vom fi bucuroși să venim la dumneavoastră. Mma Potokwane bătu din palme. — Mergeți să vă faceți bagajele, copii, îi îndemnă ea. Spuneți-i educatoarei să vă împacheteze niște haine curate. Fata întoarse scaunul cu rotile și ieși din cameră urmată de fratele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în gropi adânci sau se unduia într-o mare de valuri care făcea dubița să scârțâie și să zăngănească în semn de protest. Ferma nu era decât la doisprezece kilometri de sat, dar înaintau cu greu, iar Mma Ramotswe era bucuroasă să o aibă pe Mma Potsane alături. S-ar fi putut rătăci în savana uniformă, fără dealuri după care să te orientezi și cu fiecare copac aidoma unul celuilalt. Totuși, pentru Mma Potsane, peisajul, deși văzut ca prin ceață, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
despre dumneavoastră, Rra? Apoi, ceva mai încolo, ne putem întoarce la întrebarea asta care vă tulbură atât de rău. Asistenta mea o să ne facă o ceașcă de ceai mai întâi și o s-o bem împreună. Domnul Badule încuviință din cap bucuros. Era în pragul lacrimilor, iar Mma Ramotswe știa că ritualul ceștilor de ceai fierbinți ținute între palme va face cumva ca povestea să curgă de la sine și-l va liniști pe bărbatul acesta încercat. — Nu sunt un om important, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în seara asta, zise el. Întâmplător, am una de rezervă. Ți-o dau pe aia. Se ridică și-l atinse drăgăstos pe ceafă. Ești un bărbat de treabă. Poți să vii să mă vezi ori de câte ori dorești, știi asta. Oricând. Sunt bucuroasă să te văd și să te fac fericit. — Și tu ești o bucățică bună, spuse el râzând. Foarte rea. Foarte afurisită. Foarte deșteaptă. Îi aduse arma după cum îi promisese, împachetată într-o hârtie cerată, pe care o pusese la fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]