735 matches
-
mobilizare. Nicolae de Zyrma, comitele de Solnoc, retransmitea, în 8 aprilie, porunca regală în Transilvania. Printre alții, Petru, castelanul de Orăștie trebuia să fie gata de plecare, cu oastea sa de saxoni și români, în timp de două săptămâni împotriva cânilor de tătari. Cronica arhidiaconului Ioan de Küküllo descrie evenimentele din anii 1351 și 1352 în capitolele XXIX și XXX intitulate De exercitu contra lithvanos și De exercitu ad rutheniam, fără a da amănunte prea multe. Expediția din anul 1351 a
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
colaborarea, ultima apariție a numelui său datând din 26 iunie, când i se republică poezia Fluierul ciobanului, care intrase și în primul număr al gazetei. Poetul tipărește sau retipărește în S. mai multe poezii (Ziua nașterii, Destinul ș.a.), nuvele (Cârjaliul, Cânele din Văcărești), un „proverb original într-un act” (Gemenii), precum și două traduceri, din Lamartine (Lacul) și N. Gilbert (Adio la viață al unui june poet). Sunt prezenți cu versuri și V. D. Păun, N. V. Scurtescu, D. N. Saphir; Pantazi Ghica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289933_a_291262]
-
vremii sau la preocupările extraliterare ale lui Gane, precum pictura (aflăm că avea un deosebit talent la desen, iar cu unele tablouri a participat la expoziții, în Iași) și, mai ales, vânătoarea, care i-a inspirat și unele frumoase nuvele (Cânele Bălan, În vacanțe, Ion Urdilă), la care se adaugă călătoriile în țară și în străinătate. Este, indiscutabil, meritul memorialistului că a selectat spațiul narațiunii, l-a ordonat cronologic (începând cu înființarea societății Junimea la Iași, în 1863, din care Gane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
5 poezii. 1874. Continuă colaborarea la Convorbiri cu nuvelele: Vânătoarea, Hatmanul Baltag și poeziile: Domnița și robul, Mini. 1875. În paginile aceleiași reviste apar : Astronomul și doftorul, Șanta, Două nebunii (nuvele), Țiganca (versuri). 1876. Semnează, în Convorbiri, nuvelele: Duduca Bălașa, Cânele Bălan și poezia A mea domnie. 1877. Se tipăresc, în revista de la Iași nuvelele: Petru Rareș, Andrei Florea Curcanul. Este tradusă în limba germană, de către Mite Kremnitz, nuvela Șanta, în volumul Rumänische Skizzen, București, pp. 187-192. 1878. Convorbiri literare publică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din "Junimea"". Volumul întâi cuprinde: Domnița Ruxandra, Fluierul lui Ștefan, Piatra lui Osman, Comoara de pe Rarău, Privighetoarea Socolei, Vânătoarea, Aliuță, Hatmanul Baltag, Șanta, Astronomul și doftorul; volumul II cuprinde: Două nebunii, Duduca Balașa, Petru Rareș, Andrei Florea Curcanul, Ochii mamei, Cânele Bălan, În vacanțe, Sfântul Andrei. Tot în traducerea Mitei Kremnitz apar în limba germană nuvelele: Andrei Florea Curcanul și Sfântul Andrei, în volumul Neue Rumänische Skizzen, Leipzig. 1881. Publică în Convorbiri două nuvele : Zgârcitul și Stejarul din Borzești. La 27
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
p.), însumând o parte din publicistica nuvelistului: Amintiri din timpurile "Unirei", Zi-i patimă și te mântuie, Jalbă la Dumnezeu, Slănicul de ieri și de azi, Mărțișor, Cercului Convorbiri literare, Lettre ouverte à M. Anatole France, An nou, veac nou, Cânele călcat pe coadă, Serbarea comemorativă pentru moartea lui Grigore Ghica voievod, Discurs la statuia lui Ștefan cel Mare, Discurs la inaugurarea Teatrului Național din Iași, Discurs la punerea pietrei fundamentale a bisericii Sf. Niculai, Discurs la realizarea reformei învățământului secundar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la Cernăuți, în limba germană, cel de al doilea volum de Novellen care cuprinde: Comoara de pe Rarău, Stejarul din Borzești, Aliuță, Astronomul și doftorul, Petrea Dascălul, Andrei Florea Curcanul, Sfântul Andrei, Hatmanul Baltag, Două nebunii, Ciubucul logofătului Manole Buhuș, Zgârcitul, Cânele Balan, În vacanțe, Ion Urdilă, Ura din copilărie. Colaborează la Junimea literară. 1907. În Viața românească, apare Mângăiere. La 14 iulie N. Gane este numit pentru a cincea oară primar al Iașului (până la 6 ianuarie 1911). În editura "Librăriei nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
auzea tocmai la noi. Ce să fie? răspundea tată-meu; ia, revoluție la Paris. Regele Ludvic-Filip a șters-o și poporul a intrat și a jucat dragaica 29 în palatul lui. Elei!... Auzi poznă!... Da, bine, era acolo sat fără câni? N-avea craiul 30 pihotă 31, cazaci, panțiri, jardani? Să-l fi picat cu lumânarea nu putea zice jandarmi. Ce pihotă, ce jardani, zicea tată-meu ironic. Armata s-a unit cu poporul și atunci înțelegi ce-a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă sfătuia să-mi păstrez sângele rece, lucru cam greu pentru un începător ca mine, care tresăream la fiecare zbor de pasere. Într-o zi, întovărășit de Turcu, mă dusăi pe o miriște ticsită de prepelițe aproape de Fălticeni. Turcu cu cânele lui apucă în stânga și eu cu al meu în dreapta, propunându-ne a ne întâlni peste două oare cu torbele pline. Nu bine făcui câțiva pași pe miriște și îmi sări o prepeliță. O ieu la ochi și o greșesc. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în viața mea. În toate duminicile și sărbătorile venea la Dorohoi și amândoi împreună cutreieram în lung și în larg miriștele și mohoarele 51. El, de obicei, purta pușca în spate și luleaua 52 în gură, dar în momentul când cânele, adulmecând prepelița, se oprea încremenit înaintea ei, avea totdeauna timpul să înarmeze pușca, s-o puie la ochi, să tragă și niciodată nu da greș. Dacă pleca de-acasă cu 30 de cartușe, se întorcea cu 30 bucăți la torbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-o odinioară în câteva versuri pe care îmi permit a le pune din nou sub ochii cetitorilor: La vânat 69 Aruncai pușca pe umăr, pușca mea cea cu noroc, Luai torba cu merinde, geanta cea plină cu foc Și-ntovărășit de câne, vechi amic de vânătoare Ce zburda de neastâmpăr, apucai peste ogoare. O! Să fi văzut ce falnic păream astfel pregătit! Cu-a mea armă, dragă soră, mă credeam nebiruit; Inima-mi era fierbinte, pășeam larg ca un viteaz; Vai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din fânațe, de pe iaz!... Pe sălbateca natură, astăzi mai cu osebire Voiam să se-ntemeieze dreptul meu de stăpânire. Fulger, tunet, moarte crudă, toate le țineam în mână; Să culeg a mele lauri, torba-mi sta la îndemână. Iară credinciosul câne, ce mișcările-mi păndea Cu isteața lui privire, vesel parcă îmi zicea: Sunt și eu pe-aici, stăpâne, gata să-ți dau ajutor, Și vânatul ce împușca-vei să-l aduc l-al tău picior. Condus, deci, de-al meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de curcubeu, Stăpânind întreaga lume, stăpânind și visul meu. Și O, doamne! Câte, câte mari minuni n-am mai văzut Cât în visul cel de aur fost-a sufletu-mi căzut. Iar când mă trezii din farmec, luna nopții răsărise. Cânele sta lângă mine și ironic parcă-mi zise: Ei, stăpâne, bună treabă mai făcut-am împreună, Vai de vânătorul cela ce cu ochii stă la lună! Eu îl netezesc pe spate, caut ciuda să-i alin Și mă-ntorc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
împușcăturile lui, alergă furios înspre mine. Da bine, cucoane, îmi zise el, nu-i pacat de Dumnezeu să ne stricați ogoarele, ca să vă faceți gustul de a ucide o vrabie! Ce stricăciune poate să-ți facă un om și un câne în popușoaie?, i-am răspuns eu. Nu-i vorba de d-neata, da uite la domnul cel gulerat de colo, care a întrat calare în mijlocul lanului. Hei! Domnule, fugi cui calul de acolo!... Atunci un hohot de râs mă năpădi. Știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și popușoaiele de pe șesul Șomuzului într-o zi din luna august, pe un soare care ne frigea pielea. Cutrierasem mai bine de o poștă pe jos, căci vorba ceea, unde te duce pușca și femeia nici dracul nu te duce; cânii scoteau o limbă de-un cot, noi eram bleașcă de sudoare și văzusem măcar un pui de prepeliță. Se întâmplă și de aceste în viața vânătorească. O! să nu creadă buhnacii de duminică că n-au decât să iasă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ne-o încăpea în pântece. Brava, Vasile! Iaca, zău, îl uitasem pe Manolucă, uita-l-ar relele, răspunsei eu. Ș-atunci noi toți care ne pusesem grecește pe iarbă la umbra stejarului, ne-am sculat răpede în picioare, am șuierat cânii și am plecat în pas milităresc, una, două, trei, la curtea lui Manolucă. Manolucă era un tânăr moșier plin de sanatate și de viitor, pe care multe văduve și mame cu fete de măritat își puseseră ochiul, să-l prindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să spun, eu unul care îl cunoșteam bine aveam în inimă un fel de îndoială, de teamă că n-o să primească tocmai cu brațele deschise, când o vedea în casa lui cinci guri de oameni și alte cinci guri de câni, care de al răsăritul soarelui n-au îmbucat 141 nimic. Ceilalți tovarăși ai mei, veseli și nepăsători, mergeau fără leac de grijă și își lingeau de mai înainte buzele, gândindu-se la oalele cu smântână și la puii fripți ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deschis poarta dacă cuconul Manolucă este acasă și, la răspunsul lui că da, am descărcat odată în aer, la comanda lui Vasile, cele cinci puști ale noastre câte cu două țevi, de-au răsunat toate dealurile și am stârnit toți cânii din sat. Manolucă, la auzul acestei salve neașteptate, a ieșit în balcon să vază cine se vestește în mod așa războinic ziua amiaza-mare, căci doar timpurile lui Bujor și ale lui Tunsu erau de mult trecute, iar despre Vodă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trăsnit ca de fulger cu ochii holbați, ațintiți în pământ, cu-n picior în aer, cum îl apuca vremea, cu coada dreaptă, întinsă, a cărei vârf se mișca ritmic după bătăile inimii lui. Atunci un curent magnetic se stabilea între câne și mine și emoțiunea ce-l cuprindea în fața sălbătăciunei tupilate, se repercuta cu aceeași putere și în inima mea. Pil!... strigam eu atunci. Doamne sfinte!... Cine ar putea spune în ce stare de friguri se găsea Milordachi, de câte ori auzea acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mine, când o vedea zburând mai departe! Parcă-mi zicea: Da bine, stăpâne, ce-ai pățit?" Noroc că asemenea greșuri nu se întâmplau tocmai des, căci mi-aș fi pierdut toată buna opinie ce avea el de mine. A, ce câne era Milordachi! Rog să nu se supere domnul Coșbuc de acest diminutiv. El nu era un simplu câne ca toți cânii, era prototipul, expresiunea ce mai fină, cea mai perfectă a rasei prepelicarilor. Ce inteligent, ce bun caracter, ce iubitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
asemenea greșuri nu se întâmplau tocmai des, căci mi-aș fi pierdut toată buna opinie ce avea el de mine. A, ce câne era Milordachi! Rog să nu se supere domnul Coșbuc de acest diminutiv. El nu era un simplu câne ca toți cânii, era prototipul, expresiunea ce mai fină, cea mai perfectă a rasei prepelicarilor. Ce inteligent, ce bun caracter, ce iubitor de stăpân! Ș-apoi era frumos să-i scoți portretul. Întocmai ca la un cal arab, toate vinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se întâmplau tocmai des, căci mi-aș fi pierdut toată buna opinie ce avea el de mine. A, ce câne era Milordachi! Rog să nu se supere domnul Coșbuc de acest diminutiv. El nu era un simplu câne ca toți cânii, era prototipul, expresiunea ce mai fină, cea mai perfectă a rasei prepelicarilor. Ce inteligent, ce bun caracter, ce iubitor de stăpân! Ș-apoi era frumos să-i scoți portretul. Întocmai ca la un cal arab, toate vinele corpului i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
patimă nepotolită; mă pricepea din ochi, asculta de semn, mă înfierbânta, mă electriza, încât de multe ori, în loc să-l conduc eu, mă conducea el pe mine. Bag de samă că m-am întins cam mult pentru a face psichologia unui câne. Cer iertare, dar n-am putut să nu dau cinstea cuvenită memoriei unui amic de casă, care făcea, pot zice, parte din familia mea. Milordachi era considerat ca al noulea copil al meu. O! Dac-aș sta să descriu toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prepeliță. Pil!... P..a..a..c!... Torba se umplea văzând cu ochii. Pe la oarele 10, când soarele ridicat de câteva suliți se încălzise din cale-afară, m-am adăpostit la umbra unui stog de fân și, după cer am ospătat bine, cânele și eu, din merindele aduse cu noi din Folticeni, ne-am așezat frumos, la pământ, eu lungit pe spate pe un strat de fân, cânele colac lângă mine și, să dea Dumnezeu bine; am dormit duși sub bolta cerului pănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
m-am adăpostit la umbra unui stog de fân și, după cer am ospătat bine, cânele și eu, din merindele aduse cu noi din Folticeni, ne-am așezat frumos, la pământ, eu lungit pe spate pe un strat de fân, cânele colac lângă mine și, să dea Dumnezeu bine; am dormit duși sub bolta cerului pănă pe la vreme de toacă, de ne-au trezit clopotele de la biserica din Baia. Apoi, odihniți, ne-am pus iarăși pe răscolit miriștea. De astă dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]