KorAP: Find »[drukola/base=cârmaci & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...26 >

628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

umărul lui. Soldatul se clătină și se retrase de-a-ndărătelea, cu mâna la cap. Alți patru se repeziră la Auta și-l înșfăcară de mâini. Încercă să se descleșteze, dar nu mai putu. Încercă să se uite în partea dincotro strigase cârmaciul. O mână puternică îi întoarse capul înapoi. Apucase să zărească între tufe lucind ceva argintiu; poate erau străinii cu Nefert, poate numai lumina lunii. Dar auzi dintr-acolo o voce subțire. Se încordă și încercă încă o dată să scuture de pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ca sălbaticii! spuse fata printre sughițuri de plâns. M-am săturat și de tata și de palatele lui... Nu mai vreau să fiu preoteasa lunii, nici... nimic. Vreau să fiu numai cu tine. Hor nu îndrăznea să-i tulbure. Dar cârmaciul îi trezi din această visare: - Trebuie să plecăm grabnic sus, la noi. Nu mai avem cu ce zbura, știi. Nefert ascultă mirată. Ea nu băgase de seamă luntrea în zbor, într-atît era de tulburată. În preajma lor nu mai era nimeni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Nefert ascultă mirată. Ea nu băgase de seamă luntrea în zbor, într-atît era de tulburată. În preajma lor nu mai era nimeni. Călăuziți de Auta, porniră pe întortocheatele poteci. Nefert pășea alături de el și-l ținea de mână, neîntrebîndu-l nimic. Numai cârmaciul nu avea liniște. O dată zise: - Cred că într-o lună pot înjgheba alta, mai mică, din ceea ce am adus cu mine... Altă dată rostit îngîndurat: - Cine s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sau pe buza unei prăpăstii. Drumul părea că nu se mai sfârșește. Totuși, se sfârși. Când soarele luminase munții, intrară cu toții pe ușa luntrei mari. Nefert era atât de istovită încît nici nu mai putu să se mire. Hor și cârmaciul căzură în jilțuri, storși de puteri. Pe toți îi înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur vorbind ceva neînțeles, sau cum i se păru ei, cântând. Și străinii și Auta erau foarte îngrijorați. Străinul care fusese cu Hor și cu cârmaciul să-l ducă pe Auta în luntre deasupra sclavilor răsculați tocmai spunea: - Am crezut că ați plecat spre locul răscoalei. Am încercat să vorbim cu voi, dar luntrea zbura fără să răspundă. Întâi am socotit că s-a stricat ceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înțeleg tot! Tefnaht a zburat spre Muntele de Foc: vrea să împiedice răscoala. - Zbura foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor încremeni. Uitîndu-se la el, și ceilalți se schimbară la față. Auta nu bănuia la ce se gândesc. Începu să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia oară atât de mare de când se știa. Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer, înainte de a ajunge la muntele acela primejdios? - Nu! murmură cârmaciul cu glas sugrumat. Nu m-am pregătit pentru asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer, înainte de a ajunge la muntele acela primejdios? - Nu! murmură cârmaciul cu glas sugrumat. Nu m-am pregătit pentru asta... nu m-am gândit. Auta simțea marea primejdie, fără s-o cunoască. Întrebă cu glas stins: - Și ce va fi acum? Hor nu-i răspunse. Umblă la o altă oglindă, pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta își dădu seama că era luntrea lor. Întrebă din nou: - Și acum ce va fi: Fără să-și ia ochii de la oglindă, Hor zise: - Nu știu ce va fi... Vocea lui tremura. CAPITOLUL XXIV Mpunzi era de mult prieten cu robul cârmaci care-l dusese nu o dată ascuns în luntrea pescărească. Dar acum erau douăzeci și cine putea să-i ascundă pe toți? Dimineața îi apucase într-o pădurice de pe țărm. Să meargă pe jos pe uscat spre Muntele de Foc nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Utnapiștim spuse: - Pluta noastră plutește prea încet, cu toate că vântul e bun. De ce să nu avem și noi o corabie sau mai multe corăbii? Și Utnapiștim le mărturisi planul său. Îndată ce va cădea noaptea, Mpunzi să se strecoare la prietenul lui, cârmaciul, și să-i spună în taină ce au pus ei la cale. Cârmaciul era rob, așa că n-avea să țină cu stăpânii. După ce vor socoti că Mpunzi a ajuns, unul din ei să se ducă ceva mai departe de țărm

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu avem și noi o corabie sau mai multe corăbii? Și Utnapiștim le mărturisi planul său. Îndată ce va cădea noaptea, Mpunzi să se strecoare la prietenul lui, cârmaciul, și să-i spună în taină ce au pus ei la cale. Cârmaciul era rob, așa că n-avea să țină cu stăpânii. După ce vor socoti că Mpunzi a ajuns, unul din ei să se ducă ceva mai departe de țărm, acolo unde pescarii își întind năvoadele la uscat, pe lemnăria dulgherilor de corăbii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lăsaseră țărmul, dar frica, amestecată cu bucuria libertății, care-i stăpânea pe toți, îi îndemna să se grăbească și îi făcea să le pară lungă și clipa. Mpunzi, Mahukutah și alți câțiva socoteau să mai stea, dar ceilalți și îndeosebi cârmacii stăruiau să plece. - Când ne-am ales și noi căpetenie, ne-a luat-o apa! spuse râzând unul cu barbă neagră, ajuns în Atlantida de undeva de departe, dintr-un mic ostrov răsăritean. Erau gata să întindă pânzele, și când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de jos și se făcu că vrea să spargă puntea. Abia atunci foștii robi înțeleseră de ce s-au întors din drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți? îl întrebă un cârmaci. Înoți bine! Dar Utnapiștim nu mai răspunse. Se duse la botul corăbiei și începu să privească apa. Cele două corăbii pluteau acum una după alta, una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
era când împinsă, când aruncată ca o găoace. Apa năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele și după timp că merg spre răsărit, și de patru nopți tot aștept să zăresc Stâlpii iui Melkart. Totuși, am trecut de ei fără

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
patru nopți tot aștept să zăresc Stâlpii iui Melkart. Totuși, am trecut de ei fără să-i vedem. - Cum? strigă iarăși Utnapiștim. Nu cumva peste ei!? Acolo e strâmtoare... I-a acoperit apa? - Nu știu! rosti cu glas stors năucitul cârmaci și de aici încolo se zăvori în tăcere. Corabia lor cu pânza zdrențuită și cu lemnăria zdruncinată din încheieturi abia se mai ținea pe fața apelor, aici în sfârșit mai liniștite. Gurile de râu de la miazăzi erau într-adevăr ale

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să ajungă pe acolo în țara lor, ocolind Ta Kemet. Omul cu barbă neagră intră în vorbă cu niște negustori din insula lui. Iar Utnapiștim porni din oraș în oraș, către răsărit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tău stăpân care se suie acum pe corabie, că luntrele noastre au o putere grozavă. Dacă se dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dezlănțuie toată deodată... - Atunci bătrânul a ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]