1,224 matches
-
Hartley figurând în ambele ipostaze. În realitate, de îndată ce-a intrat pe ușă, Hartley a și dispărut. Într-o secundă s-a strecurat, ca un șoricel, în dormitor și a închis ușa după ea. (În dormitorul mare, nu în cămăruța unde avusesem convorbirea cu Ben.) Câinele, ditamai javră, continua să latre, ca un acompaniament la cele ce se petreceau în hol. Ben se retrăsese spre ușa camerei de zi, Gilbert se sprijinea de ușa din față, acum închisă, Peregrine examina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dacă să-mi dea supă, coniac, aspirine... Când le-a venit în sfârșit strălucita ideea de a aprinde focul, n-au putut găsi lemne uscate, n-au putut găsi chibriturile. Până la urmă m-au întins pe perne, în fața focului, în cămăruța roșie. De îndată ce m-a pătruns căldura și durerile au mai cedat, și, în sfârșit, am fost lăsat în pace, m-am relaxat și am simțit că mă cuprinde somnul. M-a năpădit o senzație de ușurare și ceva din acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
visasem întreaga întâmplare. Desigur, nu aveam nici o îndoială că hârtia, dacă exista într-adevăr, era foarte importantă: cuprindea, desigur, numele asasinului meu virtual. — Dar cum naiba am ieșit de acolo? am întrebat-o pe Lizzie. Ședeam într-un fotoliu, în cămăruța roșie, bând ceai și mâncând sandvișuri cu anșoa pe pâine prăjită. Pe la ora două noaptea venise un medic exasperat, care m-a deșteptat din somn, m-a tras și m-a ciocănit, și m-a decretat teafăr. Nu aveam nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de alcool. După prânz, am colindat iar toată casa închizând cu grijă și zăvorând ușile și ferestrele. Am golit apa din cele două găleți din pod, și le-am așezat pe loc sub gaura din tavan. Când am coborât în cămăruța roșie, am descoperit brusc pe masă, pe jumătate ascuns de o sugativă, plicul cu scrisoarea lungă pe care o alcătuisem pentru Hartley înainte de moartea lui Titus și pe care nu apucasem să i-o expediez: epistola despre Ben care încercase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o avusesem cu Clement, despre Hartley. Da, lui Clement îi povestisem despre Hartley, și îmi spusese: „Acum, băiete, pune-o deoparte în dulapul cu jucării vechi“. Doamne, îi aud vocea puternică, sonoră, rostind aceste cuvinte, de parcă ar vorbi acum, în cămăruța întunecată. Și, pentru un timp, am pus-o deoparte pe Hartley. După acea perioadă de început a legăturii mele cu Clement, nu i-am mai pomenit nimic despre ea. Ar fi fost o lipsă de bun-gust, și Clement nu ierta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mărgele răpăia la intervale neregulate în clincăneli nervoase, sacadate. Mi-am căutat jerseul irlandez și, în cele din urmă, l-am găsit prin păturile și pernele ce continuau să zacă pe podeaua din bibliotecă. Am încercat să aprind focul în cămăruța roșie, dar proviziile mele de lemne din casă se isprăviseră, iar lemnele de afară erau prea ude. Am băut o cantitate mare de vin roșu, după ce mi-am mâncat supa de linte, și m-am dus la culcare devreme, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în noaptea când „fugise la mine“. M-am uitat la cilindrul lipsit de noimă și am încercat să văd în el un semn, dar arăta patetic și mi-a inspirat atâta tristețe, încât l-am pus într-un sertar din cămăruța roșie. Mi-am învelit din nou picioarele în scoarță și am început să revizuiesc situația. Un gând consolator și lămuritor, care-mi revenea statornic, în timp ce încercam să-mi imaginez starea de spirit în care se afla Hartley, era acela ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am zărit câteva scrisori în ingeniosul coș al lui Gilbert. Greva poștală, sau sărbătoarea, sau ce-o mai fi fost, se terminase. Firește, nici una dintre scrisori nu era de la Hartley, dar una era de la Lizzie. Am luat tot teancul în cămăruța roșie, și m-am așezat la masă, să le citesc. „Scumpul meu, mi-a rămas un gust amar în urma ultimei noastre întâlniri. Ai fost bun și generos, dar aș fi preferat să fim singuri. Toate hohotele acelea de râs au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am să plec cu alt tren. Nu-mi pusesem întrebarea ce aveam să fac la Londra. Să-mi aranjez apartamentul, să comand perdele? Asemenea lucruri aparțineau altei lumi. Cu toate că seara era caldă, am aprins focul ca să-mi țină tovărășie în cămăruța roșie, consumând astfel scrisorile primite de la Rosemary și de la Angie, precum și fotografia fetei inteligente și neîncrezătoare. Mi-am luat cina în fața focului și am stat un timp, încercând să citesc Aripile porumbiței, dar minunatul, magistralul său început nu a reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o frică de moarte. Am încercat să aprind lampa, dar nu știu de ce n-am reușit. Am aprins câteva lumânări, după aceea m-am dus și am încuiat ușa din față și ușa din spate și m-am reîntors în cămăruța roșie. Când am intrat în cameră am văzut deodată, drept în fața mea, de parcă ochii mi-ar fi fost brusc răsuciți pe altă lungime de undă, o crăpătură în panelele de lemn alb, chiar deasupra locului unde porțiunea panelată se termina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pături și o pernă mare din dormitor. Am coborât în vâlceaua de lângă buza mării, acolo unde dormisem, în cealaltă noapte, și mi-am așternut culcușul. Pe urmă m-am reîntors în casă, unde lumânările răspândeau un halo prietenos în fereastra cămăruței roșii. Cerul, deși tulbure, șters, era încă destul de luminos încât să împiedice ivirea stelelor, cu excepția luceafărului, care sclipea, zimțuit și enorm. Luna joasă, cufundată, tăiată în jumătate, era albicioasă ca brânza. Am intrat în cămăruța roșie, unde lumânările, așezate parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un halo prietenos în fereastra cămăruței roșii. Cerul, deși tulbure, șters, era încă destul de luminos încât să împiedice ivirea stelelor, cu excepția luceafărului, care sclipea, zimțuit și enorm. Luna joasă, cufundată, tăiată în jumătate, era albicioasă ca brânza. Am intrat în cămăruța roșie, unde lumânările, așezate parcă pe un altar, flancau paharul meu de vin și sticla aproape goală. Mi-am turnat restul de vin, m-am așezat și m-am cufundat din nou în reflecții. Am încercat să-mi reamintesc mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o biată scorpie isterică; și mila degradantă pe care i-o purtam, și în care mă străduiam să văd un soi de compasiune spirituală, a fost începutul de cale al evadării mele. Nu puteam îndura spectacolul victimei plângăcioase, captive în cămăruța sordidă lipsită de ferestre, spectacol pe care-l revăd încă în coșmarurile mele. Imaginația iubiri mele a renunțat la Hartley cea reală și s-a consolat cu ideea total abstractă de „a accepta totul“, orbește. Acela a fost sfârșitul. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
da’ ne-o băgat împreună, femei, bărbați, nu ne-o mai despărțit lotul. Că până la proces am stat numai câte unu’, că n-aveai voie să iei contact... Și ne-o ținut de după masă până noaptea la douășpe’, acolo, în cămăruțele acele. Era sfârșitul lui noiembrie și era frig... Eu fiind arestată din august, eram fără ciorapi, că nu m-am gândit unde o s-ajung... Bietul fratele meu avea haine la el, că fusese la băi la Borsec în concediu, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
dinainte că dacă nu ne lasă, nu intrăm în atelier. Și-apoi după multe tergiversări și după multe amenințări, și după aceea și cu vorba bună, așa frumos venea la noi... Că pe noi ne-o izolat acolo unde era’ cămăruțele alea unde se stătea în carantină. Și-acolo ne-o dezbrăcat, și era iarna, în februarie, ne-o luat toate lucrurile calde... Ș-acolo la Mislea nu era obligatoriu să porți uniforma de închisoare, că puteai să intri și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o zis: Nu-i nimic, o să vă plătesc pentru colindele astea când o să fie mai mare gerul... Aia era în perioada gerului Bobotezii, când era’ la minus 30-32 de grade. Și într-adevăr, atunci ne-o dus acolo jos în cămăruțele alea unde nu era nimic... Era un frig groaznic... N-am putut să stăm cinci minute c-am fi înghețat, cu toate că ne-am îmbrăcat bine dinainte, cu multe pulovere pe noi... Dar v-a lăsat cu puloverele? Ne-o lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
niște ciuperci, pălăria șarpelui, și se întorseseră în sus, așa ca niște candelabre. Îi ziceam când ne întorceam și când ne culcam: Băi, să nu lovim ciupercile ăstea... Tot aburu’ acela pestilențial se ridica acolo sus. Îți închidea baraca seara, cămăruța aia de papură împletită, și 400 de inși la un singur hârdău... se pișau ăia pe jos, făceau nevoile... și tot mirosul acela venea acolo sus la noi. Mai făceam și haz, îi spuneam la hârdău „Hârdaul lu’ Petrache”. Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
n-avea nici un salariat. Mi-a aprobat cererea de angajare, ca merceolog... mi-a acordat avans din salariu 100 de lei, că n-aveam nici un ban, și mi-a dat și câteva zile să mă aranjez. Mi-am găsit o cămăruță doi pe patru une’ am stat cu soția vreun an și ceva și-am început să ne procurăm și noi. Am cumpărat două linguri, două furculițe... cum se spune... Așa am început noi viața asta... și suntem acuma în al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
să vorbesc cu Domnișoara Terente. La răspunsul sec că "eu sunt" ... să cadă cerul pe mine. Abia după ce îi înmânez scrisoarea ... "A, e de la Mihai!", se dă puțin în lături și-mi face semn să intru. Mă introduce într-o cămăruță cu o măsuță și un scaun ... spunându-mi să aștept ... și aștept ... aștept ... Am pus întârzierea pe faptul că desigur s-a dus să scoată vin ... măcar să mă satur și eu de vin ... și nu orice vin ... în care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
masă, proaspăt venită de la Iași. Pe noi ne-a cununat marele sculptor Ion Vlad, care a plecat între timp în străinătate. În atelierul lui ne-am mutat noi, în strada Pangratti. Jos era atelierul mare, spațios, iar sus erau o cămăruță de odihnă și un duș. Cătălina era cu abecedarul, eu cu rochiile de concert și partiturile agățate te miri pe unde, el cu dalta, ciocanul și marmura... Infern. Abia după ce am luat toate premiile prin străinătate, am făcut un memoriu
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
că sunt indiscret într-un moment atât de delicat pentru tine, dar n-ai nici o mătușă așa, mai sărăcuță? Să iei, de exemplu, doar argintăria și bijuteriile într-un geamantan și să nu te oprești decât la Agigea, într-o cămăruță cochetă, de doi metri pe doi, cu ieșire la mare?!“ „Niciuna“ - a răspuns Carlota și a izbucnit în plâns. Că era plânsul ei sau susurul izvoarelor ce se vărsau din Mexic direct în piscina din Florida, n-aveam cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
protest (deși sînt vechi membru al Uniunii). Știu că nu realizez nimic prin aceasta dar, totuși, anumite principii trebuie apărate oricum, dar apărate. De ani de zile cerem un sediu pentru Asociație: în afară de promisiuni nimic. Biblioteca stă înghesuită într-o cămăruță în care nu se poate intra. De consultat o carte nici vorbă. Nici colecția revistei nu-i de găsit decît parțial. A fost cîndva vorba de un club al artiștilor (sîntem peste 60 de scriitori iar în localitate e o
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
La rândul lui, profesorul mă luase într-o vizită la ultima reprezentantă a Prăjeștilor, una din cele mai vechi familii moldovenești. Fiică a lui Lascăr Catargiu, bătrâna locuia în Iași, pe strada Patruzeci de sfinți (actualmente General Berthelot), într-o cămăruță ce-i fusese repartizată în fosta ei proprietate, atunci naționalizată. Ca boieroaică, avusese până atunci D.O. (domiciliu obligatoriu) la Neamț. Bătrâna ne povestea cum l-a născut pe primul său băiat și cum taică-său, Lascăr Catargiu însuși, a
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
iarba necosită încă, pe cărare, urcă un bărbat tânăr, în trecere pe la otava în care, năimiți, au intrat cu coasele câțiva flăcăi. Își limpezește fața devale, la pârâu. E învățătorul ce apoi se îndreaptă către școala în care, într-o cămăruță, dorm nevinovat trei prunci care supun la grele încercări inima părinților. Un rictus sceptic față de veleitățile feciorului mai mare, de care se simte totuși mândru, s-a așternut pe obrazul bărbatului. Mama doar, sfânta mamă, privește cu o uimire blândă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
primejdios. Dar acesta nu rămăsese pasiv la un demers atât de "riscant". Mânat de o curiozitate specifică vârstei și funcției pe care o avea, caporalul s-a apropiat de unul din cele două gemulețe prin care se strecura lumina în cămăruța noastră. Cele două geamuri aveau, fiecare, câte două cercevele, prevăzute cu câte trei ochiuri nu mai mari decât un caiet de dictando. Distanța dintre geamuri era de vreo jumătate de metru. Afară începuse să se lumineze mai bine. Caporalul s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]