464 matches
-
avea de făcut. Avea chef de hoinăreală și prezența Elei îi era necesară. Curând, depășind mica stare nervoasă a început să alerge împreună cu Ela pe miriște. Țipau și râdeau când una o depășea pe cealaltă. S-au trântit într-o căpiță să-și tragă sufletul. Fânul mirosea adânc și răscolitor. Era greu să poți realiza un asemenea moment de beatitudine cu mijloace atât de terne. Și totuși era posibil. Soarele arămea totul în jur. Să nu te lupți cu morile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am ascuns într-o căpiță de fân. Cuibărit în ea, m-am liniștit și chiar am început să mă simt bine. Fânul mirosea puternic, mă amețea, mă făcea să mă doară plăcut capul. Deodată am auzit-o pe mama strigând disperată: "Daniel, Daniel, unde ești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ploaia: „Tout suffocant Et blême quand Sonne l’heure Je me souviens Des jours anciens Et je pleure...“ - Cine dracu’ să existe În comitatul Ramilly? a bombănit Amory. Cine să-i cânte versuri de Verlaine, pe o melodie improvizată, unei căpițe ude de fân? - E cineva acolo! a strigat vocea, fără să pară alarmată. Cine ești? Manfred, Sfântul Cristofor sau regina Victoria? - Don Juan! a strigat Amory, ascultând de un impuls și ridicând vocea ca să acopere vacarmul ploii și al vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ridicând vocea ca să acopere vacarmul ploii și al vântului. Dinspre stogul de fân s-a auzit un țipăt de Încântare. - Te știu - ești băiatul blond căruia-i place Ulalume! Îți recunosc glasul. - Cum urc acolo? a strigat el de la poalele căpiței, unde ajunsese murat până la piele. Un cap s-a ițit de după margine, dar bezna era atât de groasă, că Amory n-a deslușit decât un smoc de păr muiat de ploaie și doi ochi strălucitori, ca de pisică. - Dă-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mână, ceea ce este periculos dacă nu-mi vezi fața. Amory i-a dat iute drumul. Ca un răspuns la rugăciunea sa, a fulgerat din nou și el s-a putut uita atent la cea care se afla lângă el, pe căpița plină de apă, la trei metri deasupra pământului. Dar fata Își acoperise fața cu mâna, așa că n-a văzut decât o siluetă subțire, cu părul ud, negru, tuns scurt, și mâini mici, cu degetele mari curbate Înapoi, ca ale sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
morcovul. În schimb, Îți dau voie să reciți Ulalume, iar eu voi fi sufletul tău, Psyche. Amory s-a Îmbujorat, fericit că era invizibil sub perdeaua de ploaie și vânt. Ședeau față În față, Într-o scobitură puțin adâncă a căpiței, cu impermeabilul Întins peste cea mai mare parte a trupurilor lor, restul fiindu-le acoperit de ploaie. Amory Încerca disperat s-o vadă pe Psyche, dar fulgerul refuza să mai lumineze, așa că aștepta, arzând de nerăbdare. Dumnezeule mare! Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dar nu și energia necesară. N-am răbdare să scriu cărți și Încă n-am Întâlnit bărbatul cu care m-aș mărita. Oricum, n-am decât optsprezece ani. Furtuna murea blând și numai vântul mai continua să sufle fantomatic, făcând căpița să se Încline cu gravitate când pe o parte, când pe alta, și să se stabilizeze din nou. Amory era În transă. Simțea că orice moment era prețios. Nu mai cunoscuse niciodată o asemenea fată... niciodată n-avea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
persoană sentimentală este convinsă că lucrurile vor dura; persoana romantică nutrește o Încredere vecină cu disperarea că ele nu vor dura. (O mai veche distincție de-a lui Amory.) - Calambururi. Eu plec acasă, a zis ea tristă. Să coborâm de pe căpiță și să mergem până la răscruce, iar dacă de-acum Înainte nu mai scoți nici o vorbă, o să-ți dau un sărut de noapte bună. S-au dat jos Încet din locul unde erau cocoțați. Ea nu i-a dat voie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
în această lume era să muncească pentru alții. Cât va dura și când va lua sfârșit acest calvar, nu avea de unde să afle. Odată, într-o toamnă, să fi avut vreo zece- unsprezece ani, a trebuit să urce pe o căpiță de paie și să aranjeze firele răsfirate. Ar fi făcut-o bucuroasă, dacă bunica i-ar fi dat și un anumit obiect de lenjerie intimă, care ar fi ferit-o de eventualele priviri indiscrete ale celor din jur. Și poate
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
o naștere pe care s-o prevezi fără probleme. Iar dacă într-o bună zi țăranul dat dispărut în Rusia ar fi apărut totuși în poartă... Întors acasă târziu... Afară în fața ușii... De multe ori încă am mai scotocit prin căpițele de fân de-a stânga și de-a dreapta drumului de țară, mai puțin pentru tânăra femeie cu fața mare, pe care se odihneau lumina lunii și o sumedenie de pistrui, mai mult în căutarea mea, a eului meu dispărut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nou legal la britanici, în Göttingen, după câteva zile în care am înfulecat din nou pe săturate în apropiere de Nörten-Hardenberg, la un alt camarad care era fiu de țărani și avea un ușor defect de vorbire. Dar fără alte căpițe de fân. Nimănui nu i-am mai ghicit în palmă cu folos. Nimic, în afara unei neliniști lipsite de țintă și pe care nici un domiciliu stabil nu a mai reușit să o ispitească. Și totuși trebuie să mă fi prezentat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
credință. Doi discipoli ai existențialismului, ce nu cunoșteau termenul acesta care tocmai începea să fie la modă sau, dacă da, numai din auzite. Amândoi citiserăm din Zarathustra și culeseserăm de cine știe unde sublime monstruozități lexicale precum „inițialitate“ și „aruncare în lume“. Căpițe de fân nu existau în regiunea asta. Pe urmă, după primul îngheț, când sfecla era gata de cules, ne duceam după lăsarea întunericului pe câmp cu saci și cu coșuri, grăbiți, cu sape cu cozi scurte. Nu eram singurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
va lua locul? Iat-o! E vara îmbrăcată în haine aurii și cu brațele pline de daruri: soare arzător care coace cireșele, caisele, perele și merele văratice, aurește grânele, umple hambarele de grâu, de orz și de secară, ridică multe căpițe de fân în văi și pe dealuri. Copiior le aduce drept dar, VACANȚA MARE! Soarele dogorește, teiul înflorește Graul este aurit Cine a sosit? Cu firea ei cea arzătoare sosit-a vara înapoi Toți pomii sunt în sărbătoare, In tei
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
tot ce apuca și, la lăsarea serii, luând-o pe albia pârâului, se Îndrepta spre graniță, cărând o groază de pachete, atât de bine mascată cu iarbă și crengi de răchită, Încât de la depărtare ziceai că ai În fața ta o căpiță de fân. Căpița o lua pe cărăruie, urca și cobora. Se oprea din timp În timp să se-odihnească. În urma ei, făcând mereu câte-un ocol, se puneau și alte căpițe În mișcare. Când ajungeau aproape de fâșie, căpițele se desfăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și, la lăsarea serii, luând-o pe albia pârâului, se Îndrepta spre graniță, cărând o groază de pachete, atât de bine mascată cu iarbă și crengi de răchită, Încât de la depărtare ziceai că ai În fața ta o căpiță de fân. Căpița o lua pe cărăruie, urca și cobora. Se oprea din timp În timp să se-odihnească. În urma ei, făcând mereu câte-un ocol, se puneau și alte căpițe În mișcare. Când ajungeau aproape de fâșie, căpițele se desfăcea În snopi. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Încât de la depărtare ziceai că ai În fața ta o căpiță de fân. Căpița o lua pe cărăruie, urca și cobora. Se oprea din timp În timp să se-odihnească. În urma ei, făcând mereu câte-un ocol, se puneau și alte căpițe În mișcare. Când ajungeau aproape de fâșie, căpițele se desfăcea În snopi. La rândul lor, snopii o luau la vale, rostogolindu-se peste fâșia arată. Ajungând dincolo, se descompuneau din nou În două. Unul rămânea pe loc, iar altul se Întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ta o căpiță de fân. Căpița o lua pe cărăruie, urca și cobora. Se oprea din timp În timp să se-odihnească. În urma ei, făcând mereu câte-un ocol, se puneau și alte căpițe În mișcare. Când ajungeau aproape de fâșie, căpițele se desfăcea În snopi. La rândul lor, snopii o luau la vale, rostogolindu-se peste fâșia arată. Ajungând dincolo, se descompuneau din nou În două. Unul rămânea pe loc, iar altul se Întorcea lângă ceilalți. Făcând de câteva ori această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o stare de exasperare profundă. Omul Braic transpira din răsputeri, Încercând să se ascundă cât mai bine În valiză. Și cu cît se agita mai mult, cu atât oamenii de paie Braic din jurul lui se Înmulțeau, ajungând la dimensiunea unei căpițe. Drept rezultat al Înghesuielii dinăuntru, valiza se aprindea și ea... Și atunci ardeau În salon doi oameni Braic, unul ieșit din valiză, altul apărut pe geam... Fiind prevăzător de fire, omul de paie nu lăsa, totuși, niciodată lucrurile la voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și bănuitor.) „Ouăle sunt de la găini, asta știe oricine, dar de la ele am brânză și lapte, am de toate... De-asta le strâng și eu buruieni, că le mănâncă grozav. Le place...“ Părea încântat. „Pe vară, le-am strâns o căpiță. A doua o dau gata până vin ele acasă...“ „Păi, unde sunt ?“ „La țap, unde să fie ? Le-am dus la țap, în altă comună, că acolo e și apă curată, de izvor. Înainte le duceam la altă gazdă, dar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
sunt clădite cu fân abia adus de pe pajiște, de aceea au o miroaznă atât de plăcută - mă lămurește bătrânul, deși nu ar fi nevoie, pentru că în copilărie am stat și eu între brazdele de fân abia cost, apoi la umbra căpițelor clădite din fânul proaspăt adunat, sub dogoarea soarelui...Acum nu s-a întâmplat altceva decât să-mi amintesc de acele zile... Am încetinit pasul și până la urmă ne-am aciuat la umbra unui stog mai retras...De undeva se aude
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
a aflat că oamenii din sat vorbesc despre ea că umblă prin târg pe la Năsăud să vândă flori, că în zadar a învățat atâta amar de școală dacă a ajuns în rând cu țigăncile. Șocată, s-a ascuns după o căpiță de fân și a izbucnit încă o dată într-un plâns cu sughițuri. Se zbătea ca o apucată, dar totul îi ieșea pe dos. Am ajuns în sfârșit la Ștefi. O casă modestă, lipită de pământ, dar când am intrat înăuntru
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
creat un stil. Până la urmă, aș fi preferat să cumpăr un tablou kitsch semnat Adolf H., cu zorzoane sub semnătură și înflorituri, sau să mă duc să vizitez o expoziție de pictură cu vaci cu ugere hăhăhă de mari și căpițe de fân rotunjite ca un coc de profesoară, cu frauleine dolofane ce poartă cofițe, flori în cosițe, mă rog, tot arsenalul imagistic. Dar sunt prea obosit, mi-e greu să expir aerul, să producă toate sunetele trebuincioase. Și, în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deschide magazia și dă-mi o căldare să pun sub râșniță. Maică-sa era internată în spitalul Fundeni, iar nenea Vasile le trecea pe toate prin moara cu ciocănele. Pe Didina a ciocănit-o în ieslea vacilor, pe Argentina, în căpița cu fân, mătușa Varvara îl aștepta dimineața în șopronul din spatele casei. Tată, vacile vin sătule de la cireadă, le pasc pe zonă până le fac cobză, de ce le mai pui fân în iesle? Era în clasa a șaptea, ceilalți doi frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
căsători și aș fi fericită. — Să trag în verze ? De data asta a venit cu mitraliera după el. Și-o ține sprijinită pe umăr ca pe-o furcă. Parcă nu din Afghanistan s-a întors, ci de la adunat fânul în căpițe la el pe parcelă în Celei. Sprânceana dreaptă, decolorată de Amalia cu peroxid că așa e cool îi devine dintr-odată fosforescentă, ceea ce nu e normal, dat fiind că neoanele supermarketului își fac treaba lor de neoane mai mult decât
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
îi aminteau de uitare, pentru că el, de fapt, vroia să o uite și nu putea. Atunci, supărat, dădea cu tifla: eu nu fac nimic în grădina aia de acolo, mi-e scârbă, toți merii ăia, florile, caprifoiul, straturile, lucerna, legumele, căpița de fân, pârâul, mie nu-mi mai spun nimic, astăzi n-am timp să le văd, nici să le mai înțeleg nu vreau. Nu mai vreau. Blestematul ăsta de Paradis, băga-l-aș în pizda mă-sii!, mă lipsesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]