746 matches
-
În inimă. Dar mai poate murmura: „Sprijiniți-mă!”, Înainte de a se prăbuși. În vacarmul general, marele vizir Își vine primul În fire, strigă: „Nu e nimic, rana e ușoară!”. Cere să fie golită sala, iar șahul să fie dus la caleașca regală. Și, până la Teheran, face vânt cu evantaiul cadavrului așezat pe locul din spate, ca și cum ar fi continuat să respire. Între timp, Îi dă de știre prințului moștenitor să vină de la Tabriz, unde e guvernator. La sanctuar, soțiile Șahului tabără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dintr-odată, Îmi spuse: — Mâine, În zori, vizitiul meu va veni să vă caute, fiți gata, acoperiți-vă cu un văl și mergeți cu capul plecat! Eram convins că avea să mă conducă la legația mea. În momentul În care caleașca ei trecea de poarta orașului, am constatat eroarea. Ea Îmi explică: — Aș fi putut, Într-adevăr, să vă conduc la ambasadorul american, ați fi fost la adăpost, dar n-ar fi fost deloc greu să se afle cum ați ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Două fiice ale bătrânului an Bătrânul an dă sens vieții fiecărui muritor într-un anume fel. Eu ca un sol al acestuia venerez două dintre fiicele lui. Iarna cu o caleașcă de omăt într-o rochie cu diamante, cu pantofiori de cleștar, ne aduce Nașterea Domnului, sărbătorile, distracția și multă lumină. Și ce mai case! Dorm alene sub plapuma de nea. Pădurile suferă crivațul inedit de gheață al iernii, toată natura
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
minuni vor capăta o aură aparte. Atunci primăvara cea verde se va încolăci între ramurile naturii, iar noi vom admira începutul unei noi vieți. Cu o rochie din flori, cu pantofi de rândunele, cu o coroniță din bobocei și o caleașcă feerică din iarbă, coboară purtată cu șase perechi de căprioare, adorata primăvară. Ea poartă mereu un săculeț cu semințe magice care atingând pământul plăsmuiesc viață. Copacii înmuguresc, florile îmbobocesc, păsările concertează, vietățile baletează pe muzica brizei primăvăratice. Și încetișor, pe
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
cu destinație specială, pentru reținuți. În acea noapte, cotețul de un flintic de stea, avea un singur chiriaș, pe măsură, nespălat, împuțit, hirsut, zdrențăros, rufos și slinos, altminteri întrutotul familiar autorităților, ca și trio-u-lui de amici săltat de curând, în caleștile polițienești motorizate, din incinta Muzeului de Artă. Locatarul în discuție, Bogdănelu'-Nebunu', reținut încă de pe la micul dejun, pentru beție și vagabondaj (ca de obicei!), cu mâinile legate fedeleș, împiedicat astfel să se automutileze, tocmai ce se descolăcea și se întorcea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
apoi la o distanță numai de vreo sută de pași de gloatele țărănești. Intre ele, pe șosea, apărea trăsura prefectului Baloleanu, escortată de maiorul călare. ― Calm, domnule maior! Să nu ne pierdem calmul! bolborosi Baloleanu, foarte galben, coborând șovăitor din caleașcă, urmat de primul-procuror, care părea cel mai liniștit dintre toți. ― Cum ordonați dumneavoastră, domnule prefect! făcu maiorul Tănăsescu, agitîndu-și atât de vijelios cravașa cu mâner de argint, încît calul ciulea urechile. Deși acuma îi vedeți și-i auziți, și vă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în aer o roată de foc / heruvimii perpetuează speranța, iar absența punctului, la final, este o posibilă promisiune a continuării și a mântuirii, când Într-o bună dimineață / Mă voi trezi fecior de-mpărat / Îmbrăcat în purpură și brocarte / Celesta caleașca va trage la scară / Să mă ducă sub streșini de cer / În străluminatul crepuscul. Străbătând spațiul biblic ori numai având reminiscențe biblice - biblica dumbravă, de pildă -, căutătorul trăiește, de fapt, întoarcerea pe mare spre sine, microcosmosul zidit de Cel Bun
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în sonetul 23 întâlnim, spre delectarea noastră spirituală, o mioriță, un fragment de mioriță sau de dorință eminesciană: „Peste părul tău de iarbă vântul legene petale/ Și parfumuri revărsate să ne strângă-n trupul lor/ nunta noastră cea albastră și caleștile regale/ să ne caute prin somnul frunzelor sau într-un nor./ .../ Nunta noastră cea albastră să ne caute-n pământ/ și să fim reci policandre cu lumina lor pierdută.../”. Ideea trecerii imperceptibile îl chinuie pe poet în fiecare sonet, ca
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
Toată viața m-a urmărit ghinionul. N-am obținut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit"... Ai râs atunci. "Mai degrabă va veni o caleașcă, ai spus, din care va coborî, poate, un trimis al lui Robespierre care va desface ordinul și ne va soma: "Urcați! Călăul vă așteaptă! Totul e pregătit de execuție și lumea e strânsă. Soarele de iulie arde tare și mulțimea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai face câțiva pași și vei putea avea în fața ta statuile unor personalități legendare ale neamului nostru, statui ce sunt martorele atâtor ierni și primăveri ce s-au perindat în spatele acelor ziduri mărețe. Mergând cu atenție în față, vei vedea caleașca de un negru scănteietor și misterios și sania dintr-un lemn sănătos și rezistent, ambele purtătoarele onoarei că, odată, foarte demult, i-au purtat pe membrii familiei lui Cuza. Palatul este de un alb strălucitor, chiar sobru, pe care până
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
de la un timp încoace. Calistru nu mai avea un apetit atât de mare, cum avea pe vremuri, pentru bogății. Era mulțumit. Cu siguranța de care era stăpânit, că, nimeni,în țara asta, nu mai putea fi ca el, vegeta,în caleașca lui din aur, ca un izolat de lume. Ajunsese, așa, încât, să nu mai știe nimic despre lume, dar, nici lumea despre el. Rar mai ieșea din cuhnia lui de aur. Și slăbea, slăbea, văzând cu ochii. Dar - să te
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
încărcătura semantică, textul ei între vis și realitate, deraparea lui spre obligația lectorului de a-i descifra sensul, goana prin cultura lumii, care constituie și un test de verificare a gradului de cunoștințe al celui ce-l citește, coborârea din caleașca aurită a sonetului în terenul atât de frământat al prozei, împreună cu uneltele native ale poetului, oare nu înseamnă nimic? Emilian Marcu dă frâu liber fanteziei și face din metaforă aripi de zburător în visare, departe de înțelegerea stricto-senso a concretului
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
am observat că lacătul de la poartă atârna deschis. Dacă vroiam, puteam intra. Ceea ce am și făcut, lămurindu-ne că șopronul acela era o fostă magazie de scânduri în care fuseseră strânse diverse lucruri ieșite din uz, printre care și o caleașca veche, fără roți, cu pernele de piele, jupuite, și cu felinarul căzut pe un maldăr de paie, lângă un teasc de struguri stricat. Am vrut să închid poarta la loc, dar Tereza m-a oprit: "Mie îmi place aici ― a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am măcar așa", mi-a spus într-o seară. Țin minte că afară era lună plină. Lumina care pătrundea prin fereastra șopronului îi înălbea fața. S-a ridicat de lângă mine și a încercat, fără succes, să pună la loc felinarul caleștii. Când a revenit, mi-a reproșat: "Eu aș putea să călătoresc o viață întreagă în această caleașca fără roți. Tu n-ai putea. Simt asta". "Simți prost", i-am zis, supărat că mă credea lipsit de imaginație. Dar a avut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care pătrundea prin fereastra șopronului îi înălbea fața. S-a ridicat de lângă mine și a încercat, fără succes, să pună la loc felinarul caleștii. Când a revenit, mi-a reproșat: "Eu aș putea să călătoresc o viață întreagă în această caleașca fără roți. Tu n-ai putea. Simt asta". "Simți prost", i-am zis, supărat că mă credea lipsit de imaginație. Dar a avut dreptate, adăugă doctorul Luca, urmărind un gând nemărturisit. 13. Într-o dimineață ploioasă, (mă aflam în vacanță
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de aceea m-am uitat cu îngăduință la ea când, ridicîndu-se de lângă mine, m-a chemat s-o însoțesc: "Hai să călătorim. Sau n-ai chef să cunoști lumea?" Ca să-mi demonstreze că vorbea serios, s-a urcat pe capra caleștii și, de-acolo, m-a somat: "Vii?" Era veselă, dar, fiindcă nu m-am grăbit să intru în joc, mi-a zis pe un ton aspru: "Treaba ta. Eu am poftă să călătoresc". Asta m-a deranjat. Înainte, îmi declarase
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-i fac plăcere și ca să-i dovedesc că nu eram deloc lipsit de imaginație cum mă bănuise. Am rămas, așadar, pe maldărul de paie unde stăteam de obicei culcați, unul lângă altul, după ce ne iubeam, așteptând să coboare de pe capra caleștii. N-a coborât, însă. Și nici n-a mai zis nimic. Nu-i vedeam prin întuneric decât silueta și abia într-un târziu am înțeles că plângea. "E isterică, m-am gândit. Nu i-am făcut pe voie, iar acum
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
înțelegeam nimic. Ne despărțisem, ultima oară, ca de obicei, cu căldură și părere de rău. Ce se întîmplase după aceea? A intrat cu mine în șopron, dar n-a vrut să stăm pe maldărul de paie. S-a dus la caleașcă, s-a ghemuit pe capră și a rămas tăcută multă vreme. Într-un târziu, m-a strigat: "Nu vii și tu?" Mi-am închipuit că-i trecuse supărarea. O clipă, am bănuit, chiar, că era dispusă să reia jocul cu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
jocul cu călătoriile. Uneori, nefericirea cere droguri. De altfel, îmi schimbasem părerea. Refugiul în vis reprezintă aproape un viciu la unele femei. O compensație. Încât m-am hotărât să n-o decepționez. Și m-am grăbit să mă urc în caleașcă alături de ea. Poate, greșeala mea a fost că am forțat un ton vesel: "Doamnă castelană ― i-am zis, ca s-o amuz ― vă însoțesc oriunde vreți. Sunt la dispoziția dumneavoastră. Încotro doriți să pornim?" În șopron pătrundea un șuvoi de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
În care se pierdea cînd avea doi ani și Îl găseau Întotdeauna Încremenit În cîte un loc și privind, bunăoară, o floare; cu un pavilion separat pentru servitori, ca o aluniță neagră pe un obraz frumos; În sfîrșit, cu o caleașcă pe care o folosise străbunicul tău, Julius, pe cînd era Președintele Republicii - ai grijă, nu o atinge, e plină de păianjeni! și el, cu spatele la maică-sa, care era o femeie fermecătoare, Încercînd să ajungă la clanța ușii. Caleașca și odăile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu o caleașcă pe care o folosise străbunicul tău, Julius, pe cînd era Președintele Republicii - ai grijă, nu o atinge, e plină de păianjeni! și el, cu spatele la maică-sa, care era o femeie fermecătoare, Încercînd să ajungă la clanța ușii. Caleașca și odăile pentru servitori au exercitat Întotdeauna o stranie fascinație asupra lui Julius, fascinația acelui „nu pune mîna, puișor; pe aici nu e voie, darling“. Tatăl lui murise nu de mult. Murise cînd el avea un an și jumătate. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se gîndise și la asta), cînd servitorii au Început să vorbească din nou ca Înainte, cînd cineva a aprins radioul Într-o bună zi, atunci a murit tata. Nimeni nu l-a putut opri pe Julius să se instaleze În caleașca străbunicului-președinte. Aici Își petrecea toată ziulica, așezat pe canapeaua ruptă de catifea albastră tivită cu aur, trăgînd necontenit asupra guvernantelor și majordomilor care cădeau În fiecare zi secerați de gloanțe lîngă caleașca, murdărindu-și halatele pe care stăpîna Îi obligase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
putut opri pe Julius să se instaleze În caleașca străbunicului-președinte. Aici Își petrecea toată ziulica, așezat pe canapeaua ruptă de catifea albastră tivită cu aur, trăgînd necontenit asupra guvernantelor și majordomilor care cădeau În fiecare zi secerați de gloanțe lîngă caleașca, murdărindu-și halatele pe care stăpîna Îi obligase să le cumpere ca să nu-și strice uniformele și acum trebuiau să cadă morți la pămînt ori de cîte ori Julius avea chef să-i doboare ciuruindu-i cu gloanțe din caleașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
caleașca, murdărindu-și halatele pe care stăpîna Îi obligase să le cumpere ca să nu-și strice uniformele și acum trebuiau să cadă morți la pămînt ori de cîte ori Julius avea chef să-i doboare ciuruindu-i cu gloanțe din caleașca lui. Nimeni nu-l oprea să-și petreacă toată ziua În caleașcă, dar pe la șase, cînd Începea să se lase Întunericul, venea după el o fată, despre care mama lui, care era o femeie fermecătoare, spunea: frumoasă metisă, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca să nu-și strice uniformele și acum trebuiau să cadă morți la pămînt ori de cîte ori Julius avea chef să-i doboare ciuruindu-i cu gloanțe din caleașca lui. Nimeni nu-l oprea să-și petreacă toată ziua În caleașcă, dar pe la șase, cînd Începea să se lase Întunericul, venea după el o fată, despre care mama lui, care era o femeie fermecătoare, spunea: frumoasă metisă, poate că se trage dintr-un indigen de viță nobilă, din vreun inca, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]