4,874 matches
-
Te ajută să descoperi, să te descoperi așa cum ești tu, cel adevărat. Fără cosmetizări inutile. Uneori însă, toată această căutare, toată această frământare poate deveni istovitoare de-a dreptul. Și atunci mi se face dor, un dor cumplit de vremurile calme, în care nu căutam nimic, nu așteptam nimic... O privesc. Nu mai e de mult timp un copil. Și totuși, în ochii ei mari, parcă puțin mirați, zăresc licărul de naivitate pe care doar vârsta copilăriei ți-l poate da
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
tot împreună au fost până la adânci bătrânețe. Copii i-a avut pe: Gica, Costică, Vasile și Petrică. Doar Costică și Vasile ce mai aduc cu Toader, că Gica și cu Petrică doar îi purtau numele. Toader a fost un om calm și harnic, calculat în toate. S-a apucat de creșterea vitelor, așa că tot timpul se afla în preajma grajdului, de unde și atunci când se certa cu Maria lui pleca în grajd numai să evite a se certa continuu. Când înjura folosea doar
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
unde se adunau mai multe rude și prieteni de-ai lor. Mama o Îndemnase chiar să se ducă, prea stătea numai În casă, unde Învățase croitoria cu o vecină din bloc. La Revelion a cunoscut Letiția un tânăr senin și calm care a impresionat-o prin gentilețea lui. Făcea tot posibilul să-i intre În voie, să o binedispună. Il chema Ionel și terminase o școală de maiștrii. Lucra deja la o fabrică textilă și era foarte atent cu fata. Ne
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
la curent cu toate astea, nu mă las până nu-mi spui tot, adăugase Andreea, intrând În compartimentul unde erau puse bagajele. Odată coborâte din tren, pe peronul gării, mama spusese cu nostalgie: Abia aștept să văd marea... . Mare....caldă...calmă și...udă. Râd amândouă Îndreptându-se spre stația de troleibuz. Mi-ar place să călătoresc cu vaporul, mamă! Credeam că-ți place să călătorești cu mine, zisese mama amuzată de fanteziile fiicei sale. N-am putea lua un taxi? Cu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
prosopul să intre la duș. Atunci era poate cam devreme, dar Într-o zi va găsi un moment potrivit să discute cu mama. Un abur cu miros de lavandă ieșise din baie odată cu mama, iar fața ei era senină și calmă. Bună baie, după praful și căldura de pe tren... Și eu abia așteptam să termini, am transpirat și am o tonă de praf pe mine, zisese Andreea și intrase repede la duș. Peste puțin timp mama și fiica se Îndreptau spre
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
câțiva metrii În fața lor, zăriseră baiatul cu tricou alb, de la barieră, Însoțit de tatăl său. Uite, uite...tricoul alb! el este, n-am nici cea mai mică Îndoială...vezi? Spusese Andreea, gata să izbucnească În râs. Te rog, Andrea! Stai calmă...să vedem mai Întâi dacă te recunoaște el și ce are de zis. Hai să nu ne dăm În spectacol....habar nu avem cine sunt, Încercase Teia să pondereze entuziasmul fiicei sale. Uff ! uite că intră În sala a doua
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
am plecat cu ei din oraș. Eram și noi eroii anonimi, lipsiți de eroism și de cruce. O Golgotă fără răstignire, fața lui Crist fără strălucire în sacrificiul adus de cei care n-au văzut marea mai mare când era calmă și sfântă, cum o vedea Isus. Barbarie Generația mea a cunoscut barbaria. Fără soare, deși el ardea și fără stea, cerul strălucea. Am închis ochii și am încercat: pătratul, sfera, triunghiul lucrurilor care cândva ne-au înălțat. Pătratul era lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
care parcă apleca covorul de trepte, în mișcarea albă de brumă, prin cristale drepte, așezate sub tălpile celor câțiva ce au văzut cum răsare lumina roșie de sus, de undeva. În fiecare an de Paște, Lumina ne este dăruită nouă, calmă, ca o bucurie, mai spunea Slava; tot el mai povestea că cei cărora li s-a arătat vor cunoaște o mare suferință. O sete grozavă și câtă căință îl împinse, să cunoască flăcările roșii atinse de har desigur, Slava avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
complex viril”, încearcă să-l prevină sau, în fine, îl acceptă, menajând sensibilitatea masculină. Poate și pentru că ea știe ce îi poate oferi răbdarea... Aici, P.H.Lippa aduce un elogiu femeii superioare, capabilă să-și domine instinctul cu înțelepciunea așteptării calme a acelor momente de „fericire totală”. Ea știe să provoace și să dirijeze impulsurile bărbatului, controlându-l cu discreție pentru a-l proteja, pentru a nu-l pune în inferioritate. Intenții abia schițate și răspunsuri adecvate, înțelegere din priviri, mângâieri
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
sale de mamă, ei bine! tânăra femeie cu care i-a fost dat să se întâlnească (într-un tren accelerat...) a început să i se insinueze în suflet (oare bănuiește ceva?), să îl captiveze tot mai mult cu vorba ei calmă, cu felul cum îl privește drept în ochi, deschis, oferindu-i cu generozitate și încredere gândurile și trăirile ei imediate. Domnul R. se surprinde admirându-i mâinile frumoase, părul negru contrastând cu fața smeadă, și își dă seama că, într-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
trăiește permanent în adâncul ființei sale, cu forța indelebilă a instinctului matern. Bărbatul, indiferent de vârstă, pare mai superficial, mai limitat, chiar dacă are capacitatea de a „prelucra” în mod corect toate „datele subiectului”. În fața argumentației simple, expusă pe un ton calm de Teodora, Profesorul s-a simțit „școlar”. Tot ce spune ea izvorăște din logica normală a viețuirii umane - gânduri luminate de un alt fel de iubire, proprie viitoarei mame, cuprinzătoare și de neclintit în fața oricărui raționament „protector”, sau „preventiv”, sau
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ceva mai insistent pe Teodora, deși simte că iubita sa nu mai răspunde cu acea „urgență” de odinioară, cu zâmbete și vorbe „respirând” senzualitate și așteptare. La gesturi ce până mai ieri îi dădeau fiori, acum răspunde cu o tandrețe calmă. Mai mult, Profesorul are impresia că întreaga ei ființă emană „un aer de superioritate”, conferit, bănuiește el, de „taina” pe care o poartă în pântec. „Este ceva firesc!” - admite Domnul R. Le place amândurora să continue discuțiile pe teme religioase
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în minte un episod pe care Teodora l-a relatat zâmbind, parcă pentru a-l pune la încercare: în drumul ei de la serviciu spre casă a fost urmărită de câteva ori de un tânăr foarte insistent. Povestea pe un ton calm, fără reținere, pentru a-i da de înțeles că nu putea să răspundă decât într-un singur fel: cu indiferență. Și totuși... Aici intervine suspiciunea tipică bărbatului, mai cu seamă dacă are și „ceva ani în spate”. Oricât de neutru
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
modelului cultural în cadrele căruia s-au format, împreună ori separat, membrii cuplului. O rezultantă determinată, se înțelege, și de datele individuale înnăscute. Profesorul privește înapoi, până descoperă momentul în care căutarea obsesivă a femeii s-a transformat în contemplare calmă, meditație și „demers analitic”, prin care experiența personală este proiectată pe „ecranul lat” al existenței istorice. „Femeia visurilor” se suprapune acum peste imaginea conturată după un proces de decantare lentă a tuturor aluviunilor culturale. „Femeia de alături”, respectată, admirată și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o poliță mai veche, răspunse foarte serios: Vin singuri la mal cînd îi fluieri... așa, ca oile. Ești un zevzec! răbufni Virgil cînd observă tendința Bărzăunului de a-și bate joc de el. Și cum ajung la mal, continuă Bărzăunul calm, eu le spun că tu ai luat premiul I și ei încep să rîdă, și rîd, și rîd măi frate, pînă amețesc. Și mie nu-mi rămîne atunci decît să-i iau de coadă și să-i pun în borcan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
clătinînd din cap cu obidă și rostind rar și apăsat: Smintită făptură, doamne! Bărzăunul mai ucise cîțiva dușmani, apoi se așeză pe salcie lîngă Virgil. Știi de ce nu vreau să meargă Ilinca? întrebă el după cîteva clipe, cu voce mai calmă. Nu mă interesează! răspunse Virgil tot mai furios. N-ai decît să te duci singur, ori cu cine vrei și unde vrei tu! Cu mine ai terminat-o pentru totdeauna! Ba te interesează, frățioare, își muie vocea de tot Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește deasupra luminii curate Dumnezeu Preafericit încântat de jocul razelor sacre, În pace locuiește singur și prealumină este arătarea chipului său. (Întoarcerea acasă) La Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fel ca acum. — Ești ok? Tot așa și atunci. Cu jumătate de față umflată, pulsând. Ceafa udă și murdară. Plină de praf. Cerc de copii în jur. — Ești ok? Hai că vine doamna de la cabinet... Un profesor amabil, cu voce calmă, care trece de urechea amorțită, amorfă. — Cine i dirigentele tău? Poți să-mi spui? Ca să-l chemăm s-o sune pe mama ta... David nu răspunde și ei cred că lacrimile alea sunt de durere, pentru că nu, nimeni nu știe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în care ochii Karinei străluceau parcurgând rândurile scrise, iar pe buze se oprea adesea câte un zâmbet rușinat, discret, care uita să se mai desprindă de ele. Deși suferise în urma plecării lui mai mult decât din cauza rănilor de la genunchi, era calmă, destinsă și nu-i purta ranchiună. Nu-l putea urî. Îi stârnise curiozitatea de a încerca să descopere cine e, de a cerceta misterul. Nu știa de unde trebuia să înceapă, nu avea nici un indiciu concret de la care să pornească în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mama sa. Și raportul amoros? Îl va înțelege bruneta plutoniană? O, instinctul ghicește ce nu înțelege și își amintește Avito cum contemplase, cu câtă atenție observase odată o pisică cu un iepuraș de casă de India, inoculat cu tifoidă, și calma familiaritate cu care păsările cerului se așezau pe firele de telegraf, departe de stânjeneii câmpului. Lucru decis, deci: documentul redactat pentru Leonsia va merge, așa cum era, la Marina. * Terminând Marina de citit, în timp ce-i sălta inima, zise fără să vrea
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
totul ce este demn de a fi menționat, ce face sau zice viitorul geniu, pentru ca să le studieze apoi cei doi și pentru a ține cont de ele. Carrascal se retrage și se întâlnește cu doña Edelmira în hol. Femeie înaltă, calmă, statuară, intrată în ani deja, surâzătoare, cu fața nepăsătoare; poartă perucă. Se salută ceremonios și Carrascal iese. Este acesta Don Avito Carrascal, Fulgencio? Da, păi? Nu, nimic; pare un om bun. Filosoful prinde bărbia solemnei sale soții și-i spune
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
care să se descurce, oferindu-i scaune și alte obiecte de care să se agațe și un băț care îi servește de baston. Și dacă Marina vrea să vină la el, să-l vadă cum se clatină, întinzând brațele: Fii calmă, calmă, lasă-l să cadă, că nu va trece de pământ. Ce lume e asta Sfântă Fecioară! Și continuă visând, mama. Mama, care pe furiș își strânge în brațe fiul, îi zice: "Spune mamă, dragule, spune mama". Frecționările superauriculare au
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
să se descurce, oferindu-i scaune și alte obiecte de care să se agațe și un băț care îi servește de baston. Și dacă Marina vrea să vină la el, să-l vadă cum se clatină, întinzând brațele: Fii calmă, calmă, lasă-l să cadă, că nu va trece de pământ. Ce lume e asta Sfântă Fecioară! Și continuă visând, mama. Mama, care pe furiș își strânge în brațe fiul, îi zice: "Spune mamă, dragule, spune mama". Frecționările superauriculare au dat
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Și începe tatăl să lupte cu un temperament rebel ca să-l schimbe, printr-un procedeu științific, pentru că știința... of, știința! Dar cu toată știința, fata decade în galop întins și asta înseamnă că se duce. Tatăl luptă cu disperare, dar calm și liniștit, recuperând vechea sa fermitate, ajutat de don Antonio în munca sa, până într-o zi, convins fiind deja de neputința științei în acest caz, vede că Moartea se apropie de patul tinerei. Moartea? Ce e moartea? Un fenomen
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
întîmplare. JENI: Oricum, să nu beți din ceașca ei. Cine știe ce boli a avut. MINISTRUL: N-avea grijă. Fardeaz-o. Realitatea e crudă. Dar fardată, se coace. JENI: Ah! Ajutor! MINISTRUL: Ce-i dragă? JENI: A mișcat. MINISTRUL: Morții nu mișcă. Sînt calmi și riguroși. JENI: Dacă vă spun... MINISTRUL: Ia să văd... Nici pomeneală. Are un rigor țeapăn ca scîndura. JENI: Eu n-o mai fardez. Mi-e frică. MINISTRUL: Puțin pe pleoape. Un pic de albastru, ce naiba. Altfel o să fim acuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]