659 matches
-
nu oprește În stația Universității.” Vocea metalică din tavanul vagonului. Clicul microfonului care se Închide. Priviri speriate. Metroul nu oprește, Într-adevăr, dar Încetinește suficient pentru a zări pe peron cel puțin o duzină de indivizi Îmbrăcați În uniforme de camuflaj, cu șepci și bocanci Înalți, legănînd alene bastoane albe. Au aerul soldaților americani din trupele speciale de intervenție peste tot. Și e firesc să poarte uniforme de camuflaj, În stația de metrou de la Universitate sînt foarte mulți copaci. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe peron cel puțin o duzină de indivizi Îmbrăcați În uniforme de camuflaj, cu șepci și bocanci Înalți, legănînd alene bastoane albe. Au aerul soldaților americani din trupele speciale de intervenție peste tot. Și e firesc să poarte uniforme de camuflaj, În stația de metrou de la Universitate sînt foarte mulți copaci. Timp de patru, cinci secunde cît mă uit pe geam am sentimentul că trenul trece Încet printr-un orășel subteran din America de Sud a lecturilor mele. Cobor la Romană. Mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
secundă, vulnerabil, prins În implacabila cursă a destinului, ca un sconcs. Și-ar fi și greu să nu fie admirat, pentru că prezintă de-a curmezișul ecranului toate trăsăturile personajului pozitiv - curajos, singuratic, țintaș de cea mai Înaltă clasă, maestru al camuflajului, multimedaliat, demn, c-un acut simț al onoarei, puternic și-și mai și apără camarazii (asasini). Secundo: lunetistul are de Îndeplinit misiunea patriotică În altă țară, aici, Panama. Victimele, cel puțin, aparțin categorial galeriei ticăloșilor neschimbați din pubertatea lumii: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mîncare? Jack se uită În farfurie: cotlet de vițel, sparanghel, cartofi copți. — Comand Întotdeauna mai mult cînd plătește Procuratura. Unde e Loew? Vreau să vadă ce cumpără. Smith rîse. Jack aruncă o privire la croiala costumului lui: lăbărțat, bun de camuflaj, face din mine un irlandez de vodevil și Îmi acoperă de minune pistolul automat calibrul 45, boxul și bastonul. — Ce-are de gînd Loew? Dudley Își cercetă ceasul. — Da, aproximativ treizeci de minute de politețuri ar trebui să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
acoperit de cadavre, abia mai reușind să respire. A urmat goana cu spaima În suflet spre cartierul general al batalionului, oprită brusc la vederea unui alt măcel. Un mic altar shintoist, ascuns Într-o poieniță și acoperit cu plasă de camuflaj. Japonezi morți În hamacuri: cadavre Înverzite, descărnate. Fiecare om avea pîntecele tăiat pînă la coaste. LÎngă ei, aranjate frumos, săbii cu ornamente Încrustate, cu sînge Îngroșat pe ele. Sinucidere În masă - soldați prea mîndri ca să riște să fie capturați sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
În masă - soldați prea mîndri ca să riște să fie capturați sau să moară de malarie. Trei tranșee săpate În pămînt, În spatele templului; În apropiere - armamentul: pistoale și puști ruginite din cauza ploilor torențiale. Un aruncător de flăcări Înfășurat În pînză de camuflaj - funcțional. L-a luat de jos, știind un lucru sigur: n-o să supraviețuiască bătăliei de la Guadalcanal. O să fie repartizat la un alt pluton, iar fuga lui sănătoasă n-o să fie uitată niciodată. Nu putea să ceară transferul la Statul Major
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
o parte, cu spatele la mine, goală pușcă. Un tip cu aspect bolnăvicios, cu buza de sus transpirată și părul slinos, se amalgamase În cearșafurile ei: zecile de tatuaje Înspăimântătoare care se Întindeau și se Învârtejeau pe tot corpul Îi ofereau un camuflaj perfect pe plapuma ei verde cu bleu. Avea un belciug prins de o sprânceană, o grămadă de obiecte metalice Îi atârnau de urechi și două țepușe Îi ieșeau din bărbie. Din fericire, avea pe el niște chiloți, dar păreau atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe partea stîngă. Își amintea asta pentru că Fraser făcuse o glumă pe seama celor spuse de proprietăreasă, care numea camera lui fața fundului; zicea că numai o soră medicală ar vorbi așa. Draperiile de la fereastră erau trase. Erau vechi draperii de camuflaj, negre. Dar se vedea o lamă subțire de culoare strălucitoare În locul În care Fraser nu le Împreunase total. Duncan crezu că aude o voce vorbind monoton În cameră, dincolo de draperii. Sunetul vocii Îi dădu un un sentiment de nesiguranță. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt și trase draperia de camuflaj ca Duncan să poată urca. — A, domnișoară Langrish, zise domnul Leonard deschizînd ușa. Kay se sperie. Mersese Încet pînă la scara Întunecată, dar probabil că o trădase o scîndură care scîrțîia. Domnul Leonard, bănui, sătea de unul singur În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din spate, totuși, era mai mult sau mai puțin neatinsă. Trecură printr-un pasaj scîrțîitor și ieșiră, În mod bizar, Într-o bucătărie cu cești și farfurii pe rafturi și poze pe pereți, cu lumina electrică aprinsă și draperiile de camuflaj trase. Dar o parte din tavan se rupsese, și valuri de praf se rostogoleau printre crăpăturile tencuielii; grinzile continuă să cadă, spunea gardianul, și locul se va prăbuși cu totul. Le duse afară În mica grădină, apoi ieșiră În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să meargă la toaletă. Am scos-o, iar cîinele ne-a urmat furios. Apoi fetele au Început să plîngă, apoi el a ieșit - se referea la soțul ei - și a Început să alerge fără minte, ca un nebun, În plin camuflaj. Și apoi - jur pe Sfîntul Dumnezeu, domnișoară, a fost de parcă venise sfîrșitul lumii. Strînse pătura, Încă tremurînd. Dacă Începuse să vorbească, nu se mai putea opri. Uite-o pe maică-sa, continuă, pe același ton ridicat, plîngăreț, de bîrfă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
e teamă... Apoi fusese citat la raport pentru că distrusese cartea. Se Întoarse pe o parte, nedorind să-și amintească. Luna se instalase la locul ei, dar mai era și lumina stelelor; el și Fraser dăduseră la o parte perdeaua de camuflaj, iar fereastra - o serie de mici ochiuri de geam urîte - arunca o umbră interesantă pe podea. O vedeai cum se mișcă, descoperise Duncan, dacă te uitai suficient de atent; sau puteai sta Întins și să te uiți În sus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Reggie - Întotdeauna Îi trimitea cîteva rînduri după sîmbetele petrecute Împreună; era singurul mod În care Îi putea spune că e bine. De data asta, era o carte postală ilustrată cu un desen tîmpit: un soldat și o fată Într-un camuflaj, soldatul făcînd cu ochiul la legenda de desubt care suna: Ține-o la Întuneric. Alături, Reggie scrisese, ****biți norocoși!!! Iar pe spate: FT - care Însemna Fată Trăznet. Am căutat brunete, dar am dat doar de blondine. Aș vrea ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
adevăratul voiaj pe care-l avea de parcurs pînă În Încăperea cu dactilografe; trepetele dificile, coridoarele. Își imagină cum o să i se facă rău pe una dintre pardoselile de marmură lustruită. Avu În fața ochilor Încăperea Însăși, scaunele și mesele Înghesuite, camuflajele, toată atmosfera aceea irespirabilă, mirosurile de cerneală, păr, machiaj, și i se părură mai oribile ca oricînd. — Aș vrea să mă pot duce acasă, zise ea, pe un ton jalnic. — Ei bine, de ce n-o faci? Au mai rămas douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
deasupra micilor dinți albi. — E minunat. — „L-ul“ e cam bulit. — Deloc. Ridică portocala și și-o aduse la nas. De unde-ai făcut rost de ea? — O, zise Kay nedeslușit. I-am dat o măciucă În cap unui copilaș În timpul camuflajului. Turnă cafea. Deschide-ți cadoul. — Imediat, zise Helen. Trebuie să fac pipi mai Întîi. Ține tava, vrei? Dădu la o parte păturile cu lovituri ușoare și alergă la baie. Kay trase cuverturile la loc astfel Încît salteaua să rămînă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să stau de una singură, să Îngheț de spaimă, decît să văd niște străini care-mi surprind frica. Și eu, spuse Julia. Uneori ies, știi. Îmi place mai mult să stau afară. — Ieși să te plimbi, o Întrebă Helen, În timpul camuflajului? Dar nu-i periculos? Julia dădu din umeri. — Probabil. Dar totu-i periculos În zilele noastre. Lăsă perdeaua să cadă și reveni În mijlocul camerei și Întinse mîna după pahar. Helen simți că inima Începe din nou să-i zvîcnească. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cred. Da, asta trebuie să fie. Vorbeau Încet, pentru că strada părea părăsită. — Ești sigură? N-o să ne rătăcim? Cum să ne rătăcim? o Întrebă Julia. Nici nu știm unde mergem. Oricum, nu te poți rătăci În Londra, nici măcar cînd e camuflaj și fără nici un semn de circulație. Dacă te rătăcești, nu merită să trăiești aici. Ar trebui să facă asta subiect de examen. Dacă pici, ești dat afară? — Corect. Atunci, rîse Julia, va trebui să te duci să locuiești la Brighton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
auzea jos, sub troturarele sparte, huruitul metroului; de parcă turme Întregi de vietăți nemulțumite se aruncau prin canalele orașului - așa cum, Într-un fel, erau și ele, se gîndea Helen. Strînse brațul Juliei mai tare. Întotdeauna trăiai starea asta deconcertantă cînd, În timpul camuflajului, părăseai locurile pe care le cunoșteai mai bine. Te cuprindea un anume sentiment, un amestec de panică și frică, de parcă ai fi trecut cu o țintă În spate, pe lîngă un șir de pușcași... Cred că sîntem nebune, Julia, șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încet. CÎnd Julia rîse, Helen Îi simți respirația aproape de gura ei: caldă, cu damf de vin și un miros ușor acru, de tutun. — Nu crezi că-i straniu, spuse Julia, să te aduc aici, la ruina unei biserici, În toiul camuflajului? Nu, cred că-i minunat, zise Helen simplu. — Mai bea niște vin, răspunse Julia, Încă rîzÎnd. Helen refuză, clătinînd din cap. Inima Îi bătea În gît. Era prea sus și prea plină pentru a putea Înghiți. Nu mai vreau, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Bărbatul - domnul Imrie - veni aproape imediat la ușă. A, da, zise el, destul de tare, uitîndu-se pe lîngă ei În stradă. Intrați, intrați. Rămaseră lipiți unul de altul În Întunericul holului, nesiguri de dimensiunile lui, În timp ce el Închise ușa și rearanjă camuflajul pe geamurile din sticlă glazurată, apoi Îi conduse Într-o sală de așteptare, unde era o lumină strălucitoare care-i făcu să clipească. În cameră era un miros dulceag, de lucruri lustruite, de cauciuc și anestezic. Pe pereți erau imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
după o clipă, Își deschise ochii și-i văzu pe cei de la ambulanță, În pantaloni și haine, cu caschetele pe cap, presupuse că erau un bărbat și un băiat de la Protecția Anti-Raid care veniseră să le reproșeze că nu respectau camuflajul. Dar băiatul rîdea. Avea un rîs din gît, dar subțire, ca de fată. — Îmi place pielea dumneavoastră de tigru, zise el. Totuși, nu vă sperie În mijlocul nopții? Mie mi-ar fi frică să nu se repeadă la gambă În timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ochiul de geam. Era precisă - un arc perfect - de parcă nu s-ar fi datorat violenței sau forței. Dar cînd puse mîna pe ea, simți că cedează, și știu că dac-ar apăsa mai tare s-ar sparge. Apucă draperia de camuflaj și o trase, prinzînd-o de pervaz; după ea putea fi orice altă imagine, iar celula - cufundată Într-un Întuneric aproape total - orice alt loc. Acolo unde lumina lunii ajungea În spatele draperiei, era confuză; dar din loc În loc se strecura prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Vânătoarele de Indicatoare Maro sunt viclene, au picioare lungi, sunt frumuseți recunoscute pe plan internațional, originare din Manhattan, Paris și Londra, care au meserii dintre cele mai nevinovate ca, de pildă, designeri de poșete, actrițe și artiste plastice. E un camuflaj perfect, fiindcă nimeni nu și-ar închipui vreodată că o femeie superbă ar da o carieră modernă pe ceva retro, cum ar fi un indicator maro. Chiar n-are nici o logică. Adică, ar fi echivalentul moral al renunțării la noii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ca altă dată să-mi bag mai puțin nasul în viața străinilor. Iar Charlie părea atât de drăguț. Speram ca Julie să-l prețuiască cum se cuvine. Julie termină, în sfârșit, de vorbit la telefonul ei Nokia cu carcasă de camuflaj - care, după părerea mea, e încă la modă, chiar dacă fetele Vandonbilt susțin contrariul - înșfăcă geanta și jacheta și ne anunță: —Trebuie să iau ceva. Continuați voi fără mine? și o zbughi pe ușă. Nu m-am mirat deloc. După cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
au nevoie În permanență de mici mementouri. Astea Îi mențin vigilenți. Acuma, uite-acolo... (Îmi indică rondul ornamental plasat la intrarea În piață dinspre bulevardul de vest.) O patrulă de poliție voluntară... Un jeep proaspăt vopsit Într-un kaki de camuflaj era parcat pe marginea străzii. Un rezident trecut de șaizeci de ani stătea În fața lui, cu un clipboard În mînă, verificînd numerele mașinilor care treceau pe acolo. Fost director de bancă din Surrey, pe nume Arthur Waterlow, purta o mustață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]