517 matches
-
macrameul perdelei. Dincolo de fereastră, atelierul de reparat mașini de cusut, mașini de scris și de tocat carne. Tocilărie. Colț cu Văcărești. Pe care suie tramvaiul 1 venind dinspre cinema Tomis. Camera Înaltă, călduroasă. Femeia stă Întinsă pe canapea. De sub pulpana capotului iese piciorul lung de amantă. Bărbatul Își aranjează meticulos cămașa pe spătarul scaunului. Pe masă sticla de lichior de vanilie și paharele mici, așezate pe o tavă de alpaca, tremură ușor. Clinchet neauzit printre tic-tacurile amorțite ale ceasului. Totul calculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
al meu. Îmi întoarce spatele. Aștept. Nu vreau să fie tristă. Întind mâna spre ea, mă alungă cu o ușoară mișcare a umărului. — Să dormim, zice. A doua zi mă trezesc târziu. O găsesc pe Elsa în bucătărie, îmbrăcată cu capotul de mătase naturală. — Ciao spun. — Ciao. — Pregătesc cafetiera, o pun pe foc și, în timp ce aștept să iasă cafeaua, mă așez. Soția mea e înaltă, spatele ei este un trapez perfect, două linii oblice care coboară până la talie. Aranjează niște flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să se grăbească, zice, pentru că a rămas în urmă cu lucrul. Nu mai are poftă de băi în mare și de soare. Va lăsa ca pielea ei să se albească o dată cu venirea iernii. Nu s-a îmbrăcat, este încă în capot. În partea de jos mătasea cade pe podea descoperindu-i picioarele. Am pus discul cu Patetica lui Ceaikovski. Notele invadează ca o furtună de cristale salonul în care intră soarele, sunt în picioarele goale și citesc. Ochii mamei tale se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la mine în sat, apoi vom vedea, poate mă duc în Australia. — Vorbești engleza? — Învăț. Mama ta a născut în seara următoare. Contracțiile au început în primele ore ale după-amiezii. Mă aflam în spital și am plecat imediat. Era în capot, în fața televizorului stins din sufragerie. A întins mâna spre divanul gol. — Vino. M-am așezat lângă ea. Și-a dus mâinile la șolduri, s-a strâmbat de durere. Am privit ceasul, după câteva minute a mai avut o contracție. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o contracție. M-am dus în camera unde era pregătită de câteva zile sacoșa cu lucrurile voastre. — Pot s-o închid?, am strigat să mă audă. Dar ea se și afla lângă mine. — Da, a spus încet. Și-a scos capotul și l-a aruncat pe pat. Am luat rochia de pe scaun și am ajutat-o să se îmbrace. Fii liniștită. S-a mai învârtit puțin prin casă fără nici un rost. S-a apropiat de bibliotecă, a luat o carte, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
peste ea din întâmplare, credeam că-i o asistentă. E mică, nepieptănată, bătrână. Și știi ce este, Angela? Știi ce este cu fața aceea de bunică? O mamă care privește prin geamul unei nursery. Exact așa-i. O mamă în capot, cu sânul dureros din cauza laptelui, care își privește nou născutul, maimuțica ei roșie. Are ochii uneia cu burta flască și goală care pândește carnea care a ieșit din ea. Nu-i tristă, e amețită. Nu intră, rămâne acolo. Mă scol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fățărnicie. Îmbrăcă deci o cămașă curată și puloverul de la Yael. Cu un curaj care Îl uimi până și pe el, urcă scările și sună insistent la ușa vecinilor de deasupra. După câteva clipe Îi deschise doamna Pizanti, Îmbrăcată Într-un capot pe jumătate Încheiat, tras peste cămașa de noapte. Fața ei lată, copilărească i se păru lui Fima deformată, parcă puțin lovită. Dar cam așa, mai mult sau mai puțin, arată fața unei persoane trezite din somn. În spatele ei, din holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
iar el a zis că va veni în zece minute. Hai, să intrăm. Nu e cea mai potrivită stradă pentru așteptat. Sunt sigură că Maria nu se va supăra. Dar când Maria ne-a deschis, îmbrăcată la repezeală cu un capot, mi-am dorit să fi riscat să așteptăm împreună cu oamenii străzii. * —Ce s-a întâmplat? Mătușa Lynn? Harry? Mark? Apoi a văzut pantoful rupt al Lisei, ciorapii sfâșiați și picioarele sângerânde. —Ați fost atacate! Intrați, intrați! Nu am fost atacate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să vin să te văd. Bine, a fost tot ce am spus. Dumnezeu știa că nu voiam decât să plâng în hohote și să-i spun că James mă părăsise, dar în spatele meu era o coadă întreagă de femei în capoate roz care așteptau să vorbească la telefon (cu siguranță că voiau să-și sune soții iubitori) și, în ciuda tuturor așteptărilor, nu-mi pierdusem toată mândria. Curve îngâmfate, m-am gândit cu acreală (și, trebuie să recunosc, complet irațional) în timp ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
la balamuc, vasăzică asta era, da’ ce se mai aude mașina dumneavoastră de scris, au exclamat, pînă jos, parcă-i picamăr, de ce nu vă cumpărați un calculator, că pe noi nu ne deranjează, și mai vin și niște cucoane-n capot, cu varză caldă și cotlete pe tavă ori doar cu tava. Oricum, nu asta-i partea cea mai enervantă; ce-i mai prost e că-mi mută mobilele. Păi biblioteca n-ați amplasat-o cum trebuie, și-i Înțesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-o ei și au pus-o din nou, că eu nu mai puteam nici măcar să mă uit, și au așezat-o Într-o perspectivă á la Chirico. N-am comentat ca să nu-i fac să se simtă stînjeniți, doamnele În capot sînt foarte sensibile la nume străine, În special cînd mănîncă dulciuri. Uneori mi se pare totul atît de absurd, Încît Îmi vine să rîd. Însă mă abțin. Mi-au bătut covoarele. Mi-au adus franjurii intacți și cele cîteva bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Vor injecții. Respect Întotdeauna protocolul medical și Încep prin a-mi da jos pantalonii. Apoi le iau tensiunea În mod științific, c-un aparat negru cu mercur. Le arăt stetoscopul. Am un stetoscop foarte mare. Le rog să-și scoată capoatele, să-și țină respirația. Și-n momentul cheie cînd locatara este fixată pe canapea, cu acul În fesă, manșonul tensiometrului umflat la maximum, și În apnee forțată cu ochii gata să-i sară din cap, devin galant. O uimesc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
totul alta decât în prima zi când, întorcându-se cu copiii de la casa bătrânească de la țară, către munții Buzăului, a găsit-o lenevind pe o canapea, făcându-și unghiile, cu picioarele-i lungi încrucișate sub ea, îmbrăcată într-unul din capoatele ce nu-i aparțineau. A fost atât de surprinsă, încât n-a reușit să-i spună nimic de indignare, uitându-se doar cum își strânge ustensilele fără o vorbă, se ridică, își petrece capotul peste ea și se grăbește spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sub ea, îmbrăcată într-unul din capoatele ce nu-i aparțineau. A fost atât de surprinsă, încât n-a reușit să-i spună nimic de indignare, uitându-se doar cum își strânge ustensilele fără o vorbă, se ridică, își petrece capotul peste ea și se grăbește spre dormitorul profesorului. Ce rost ar fi avut să o întrebe ce caută acolo? Era cu siguranță ultima achiziție a soțului ei, de multă vreme o înșela, era convinsă de asta, dar până atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Marga Pop și la puțină vreme au răsunat de acolo sunetele alambicate ale unui clavecin. „Mi-a fost dor de tine. Abia te așteptam“, a spus bătrâna doamnă, uitându-se drept în față, aranjându-și cu o urmă de cochetărie gulerul capotului în jurul claviculelor firave și a umerilor subțiri și osoși, lovindu-se cu un bețișor lung, cu cealaltă mână, la intervale neregulate, peste genunchii întinși, acoperiți cu un pled. „Și mie.“ „M-am gândit la o mulțime de lucruri despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai mult voia să se gândească la ea, cum e, nimic altceva. Despre asta ar fi vrut să-i vorbească. Nu crede că se vor repeta clipele alea. „Știu“, zicea Andrei Vlădescu, o privea cum își scoate batista din buzunarul capotului, își șterge nasul și buzele, cu un amestec inconștient de bucurie și tristețe; se gândea: ar trebui să-mi inspire milă, dar nu simt altceva decât respect pentru credința ei, cât e de lucidă; și s-a răsucit cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am spus să plece. N-a vrut. M-a amenințat. Am fost în stare să mă împotrivesc, deși eram îngrozită. Și atunci a scos cureaua și m-a lovit, habar n-am de câte ori, s-a repezit și mi-a smuls capotul de pe mine, și a continuat să lovească, deși nu mă mai împotriveam, eram terorizată cu totul. Nu urăsc nimic pe lume mai mult decât violența. După ce s-a zbătut în mine vreo două minute, s-a întors cu fața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ușa dormitorului lor. Apoi începură zgomotele. Bufnituri și trosnituri și inconfundabilele sunete ale unei încăierări. Doi bărbați se băteau din toate puterile, înșfăcând orice armă nimereau. Gemeau de atâta efort, răcneau și se înjurau. Rebecca abia apucă să-și pună capotul pe ea și să aprindă lumina în dormitor, când auzi un urlet cumplit, mult mai puternic decât celelalte. Luminile se aprindeau acum în toată casa și auzea oameni alergând în direcția sursei scandalului. Dar Rebecca rămase pe loc, paralizată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
programez și eu la unul. Nu exista nici o oră liberă decât spre seară, așa că am sunat la recepție și am comandat un mic dejun complet. Când băiatul de serviciu mi l‑a adus, mă Îmbrăcasem din nou Într‑unul dintre capoatele acelea de catifea, Îmi pusesem și o pereche de papuci din același material și eram pregătită să mă Înfrupt cu omletă, cornuri, prăjituri, brioșe, cartofi, pufuleți și clătite, care au venit Însoțite de o aromă amețitoare. După ce am devorat toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
așa cum te și așteptai să fie În apartamentul adiacent elegantului apartament Coco Chanel din hotelul Ritz din Paris, și am petrecut alte câteva minute ca să mă ung pe tot corpul cu crema discret parfumată. Apoi, Înfășurată În cel mai moale capot de catifea pe care Îl pusesem vreodată pe mine, m‑am așezat să dau telefon. Fără să mă gândesc, am format mai Întâi numărul părinților, ceea ce probabil că a fost o greșeală: chiar și acel „Bună“ rostit de mama a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o auzi pe Anne bodogănind prin somn, dădu la o parte pătura. Dacă bombele ar veni mai aproape, Anne s-ar putea trezi. Asta ar complica lucrurile. Trebuia să acționeze acum, se gîndi ea, sau niciodată... Se ridică, Își puse capotul și papucii și luă lanterna. Ieși În hol, coborî o rampă, mergînd atent, pipăind drumul, pentru că scara era luminată doar cu un bec albastru. Probabil că pășise fără să facă nici un zgomot, pentru că o fată, care venea cu o farfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe un raft, uitîndu-se temătoare pe la colțuri și crăpături după păienjeni și șoareci. GÎndește Înainte de a vorbi, era scris pe o etichetă lipită pe telefon. Avea numărul de la unitatea lui Reggie pe un petic vechi de hîrtie, vîrÎt În buzunarul capotului; i-l dăduse cu ani În urmă, pentru cazuri de urgență, dar ea nu-l folosise niciodată. Dar ce era asta, dacă nu o urgență? Scoase numărul. Ridică receptorul și formă 0 pentru Telefoane, lăsînd cadranul să se răsucească Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
perete, plîngînd fără să se oprească, dar atît de lipsită de vlagă, că suspinele ei erau ca niște mici gîfÎieli de durere. Încă plîngea cînd Reggie se Întoarse. O adusese și pe bătrînă. Era Îmbrăcată În cămașă de noapte și capot, dar Își trăsese un palton pe deasupra și-și pusese o pălărie și galoși de cauciuc. Probabil că erau hainele pe care le avea pregătite pentru momentul În care suna Alarma. Răsufla din greu după ce urcase scările, și se vedea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu te uita la mine, spuse ea trăgîndu-și mîna. — De ce? — Eu... eu nu merit. — Toanto, spuse Julia rîzÎnd. După asta, Închiseră ochii, și, probabil că Helen ațipi. Își dădu vag seama că Julia se ridicase din nou, se Îmbrăcase În capot și coborîse la baie, dar era În miezul unui vis absurd și se trezi de-a binelea cînd Julia Închise ușa la Întoarcere. — CÎt e ceasul? Întrebă ea. Ridică repede ceasul deștepător al Juliei. Dumnezeule, e unu fără un sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
apropii de poartă, neștiind ce să fac- să intru sau să bat mai întâi? Dar cum stam pe gânduri, ușa de la intrare se deschide și o femeie între două vârste, legată cu un batic dupa ceafă și îmbrăcată cu un capot din mătase bleumarin cu trandafiri galbeni, își face apariția în prag. Am rămas lipită de poartă, privind. În mâini ține un ghiveci cu clopoței roșii, pe care-l pune în fața casei pe o bancă. Pe rând alte 10 ghivece sunt
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]