1,124 matches
-
deloc exagerată, născută în mare parte din constrângerile mondene ale vremii ei, care e la belle époque, să nu uităm. Alexandru Dragomir a interpretat eronat curat al lui Pristanda ca pe o formă de obediență slugarnică. În realitate, nici un personaj caragialian nu e reductibil la stereotipia unor replici. Nici Cetățeanul turmentat nu poate fi considerat ostatecul replicii care ne vine automat în minte („Eu cu cine votez?”). Când, excedat, Tipătescu îi strigă: „Votează cu cine poftești!”, vine imediat replica: „Eu nu
Din nou despre Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4815_a_6140]
-
anul 1907. Ar fi de dorit să mai citim, în cadrul acestui dosar sau în continuarea lui, și texte despre situația actuală a populației rurale, așa cum arată ea astăzi, împărțită între subzistență și migrație. Până atunci, însă, recomandă m recitirea textului caragialian, măcar și pentru dubla aniversare - a răscoalei și a scriitorului - pe care o marchează acest an.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4849_a_6174]
-
Cosmin Ciotloș Doar a zecea parte din totalul de personaje caragialiene se regăsește în masivul dicționar publicat acum, în ediție definitivă, de Gelu Negrea la Cartea Românească. Filologic vorbind, cifra e îngrijorător de mică, în pofida tuturor precauțiilor pe care autorul și le ia în prefață: Sugestia există deja pe coperta volumului
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
precauțiilor pe care autorul și le ia în prefață: Sugestia există deja pe coperta volumului, adjectivul Ťsubiectivť din titlu vrând să însemne două lucruri. 1. Libertatea de selectare, dintre cele aproape o mie patru sute de personaje care apar în textele caragialiene, a celor circa o sută cincizeci pe care le-am considerat semnificative pentru creația scriitorului și cărora le-am consacrat articole de sine stătătoare; toate celelalte (dintre care unele se înscriu în serii tipologice deja tratate separat, altele nu dispun
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
observație formidabilă: "V-ați întrebat vreodată ce va să însemne inocenta sintagmă Ťrepaus dominicalť? Păi, ce să-nsemne: ziua a șaptea, duminica, destinată de Cel de Sus odihnei - repausului, care va să zică! Ion Vartic glosează inteligent pe chestia asta: ŤMetaforic vorbind, omul caragialian moare duminica spre a se naște lunea. Căci în biografia sa cotidiană, duminica reprezintă ziua malefică ș...ț Negată ca idee de repaus, duminica nu va mai fi duminică...ť etc. La fel procedează V. Fanache în Vesela sau Trista
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
a se naște lunea. Căci în biografia sa cotidiană, duminica reprezintă ziua malefică ș...ț Negată ca idee de repaus, duminica nu va mai fi duminică...ť etc. La fel procedează V. Fanache în Vesela sau Trista duminică în lumea caragialiană. Toate bune și frumoase numai că în bucata literară care prilejuiește respectivele pertinente considerații nu este vorba despre nici un fel de duminică: acțiunea din Repausul dominical se petrece în cu totul altă zi a săptămânii! Căci iată ce zice Caragiale
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
seara...ť și tot restul este încadrat în cele 24 de ore care succed momentul temporal menționat. și încă ceva: buclucașul Repaus dominical este publicat în Universul din 25 mai 1909. Dacă pornim de la ideea (omologată de numeroase alte momente caragialiene) că prozele din Universul se nasc din realitatea imediată și că datarea lor - explicită sau implicită - este corectă, ne mai întâmpină o ciudățenie: în anul de grație 1909, ziua Sf. Împărați Constantin și Elena - în speță 21 mai - nu cade
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
Daniel Cristea-Enache Fiecare geografie literară își are mitologia ei, proiectată și întreținută inclusiv în anii din urmă ai demitizărilor. În Ardealul postexpresionist, Poetul (cu majusculă obligatorie) este considerat Ion Mureșan. În sudul rotit caragialian în jurul Bucureștilor: Cristian Popescu. Iar în Moldova dependentă cultural de un Iași pendulând între melancolie și ironie, un nume ce cade greu e al lui O. Nimigean. Atât de înrădăcinați sunt acești autori în mentalul regional, încât ei ar putea
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
2); precizare: la televiziune submultiplii secundei sunt minutele... Și astfel a început bejenia distinșilor demnitari spre “dulcele târg”, via Focșani, având și scopul nemărturisit al spulberării credinței multor pesimiști cum că ei n-ar fi în stare să aplice principiul caragialian “pupat Piața Independenți” dacă interesele de imagine electorală o cereau. Culmea e că, peste toate, plutea elegant, și dezinteresat ?, dorința să-i convingă de acest adevăr pe răzeșii de pe cele două maluri ale Milcovului (secat acum “dintr-o sorbire” de
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
i se întâmplă ce i se întâmplă - începe să sughită. Îl apucă, domnule, sughițul! Fifi face caz de întâmplare și, venind în contact cu Mitică, îi povestește totul ca pe o nostimadă... Ionel se cunoaște bine cu Mitică. Luăm situațiunea caragialiană cunoscută, - amici de birou... Până când, într-o zi, la o bere, venind vorba de amor, - cine cu cine - pe Mitică îl umflă râsul. Râde așa, de unul singur. Ionel așteaptă cât așteaptă, privindu-l cum râde; pe urmă, întreabă, iritat
Despre Femei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15715_a_17040]
-
altfel spus, a celui ce așteaptă, cu speranță, un acces la puterea interzisă - fără să devină realitate. E cazul vicelui, Mișu, din prologul romanului, dar și al bibliotecarei Temătoru, față de directoare - gazdele inspecției monografice. Subalternii sunt isteți și violenți, resentimentari, caragialieni, iar Nicolae Stan, ca în alte părți, furnizează cititorului, prin toate acestea, o deschidere teatrală, ce anunță desfășurări ample. Lumea din Apă neagră stă sub semnul stigmatelor, după cum e și Istoria. Trădarea lui Osman, oferit Securității de localnici, lasă dâre
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
nu intră în sufletul nostru cu anasîna și otuzbirul" (p. 54), "Zădărnicie, zădărnicie, gioarse și chimval" (p. 179) etc. Pariul lui Pascal este evocat succint: "il faut parier sau laie ori bălaie" (p. 86). Limbajul familiar se legitimează prin spiritul caragialian: în trimiteri directe, în aluzii (o scrisoare e datată "8 august - ziua republicii de la Ploiești" - p. 41) sau în parafraze. Între mărcile distinctive ale stilului lui Steinhardt aș include și enumerarea, exasperarea seriilor de sinonime: "tremurînd de spaimă, nădușiți de
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
argumente în favoarea cititului deveniseră aprioric pueril-inutile. -Bravo, mă!, a exclamat imediat Haralampy bătându-mă pe umăr și așezându-se comod pe taburet. Fix asta ne lipsea!... Să vezi ce fain ne-om destinde! Conversația dintre cei trei (cam cu iz caragialian din "Un pedagog de școală nouă", respectiv cu întrebări de genul: "Nu-i așa că...?"...), a dus la destinderea prietenului sub forma unei fulgerătoare curbe gaussiene, însoțită de vreo trei rânduri de aplauze și de două ambrozii de "bistrițeană întoarsă", spre
Cupluri contemporane by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10671_a_11996]
-
piesa lui Rebreanu se dovedește ambiguă, deoarece Doinaș se confrunta cu o constrângere interpretativă. În 1956, trona imperativul ca orice comedie de moravuri de dinainte de instaurarea „democrației populare" să fie socotită o satiră la adresa „claselor exploatatoare". Or, având o influență caragialiană indiscutabilă, era obligatoriu ca piesa să fie situată Pe linia satirei românești: „Marin Iorda a scos în evidență identitatea de substanță dintre cele două piese [O scrisoare pierdută, n.m.], ceea ce - artistic vorbind - nu este deloc neindicat". Cronicarul introduce o distincție
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
respectiv proza literară. Demersul declarat este însă "recuperarea unui traiect evolutiv de la forme literare dominate de o componentă mimetica, spre experimentele narative guvernate de logică pluralismului și a ambiguității, traseu ce se confundă cu drumul căutării de sine a stilului caragialian." (op. cît. pag. 10) O înțelegere competența a acestei cărți, la origine teza de doctorat, presupune descifrarea titlului-metaforă, descifrare care, depărtîndu-se de speculații și ambiguități, poate fi regăsita chiar în textul lui Caragiale "Cîteva păreri" ("Opere 4", București, ESPLA, pag
Despre oglinzi by Tudor Vlă () [Corola-journal/Journalistic/17862_a_19187]
-
să realizeze în spațiul operei sale o dublă sinteză. Prima constă în îmbinarea dintre proza cotidianului și proza interiorității, în vreme ce a doua rezidă în joncțiunea dintre cele două orientări majore ale prozei citadine românești: orientarea de factură și de proveniență caragialiană, valorificînd toposul și limbajul mahalalei, și orientarea citadinismului reflexiv și senzorial practicat de Hortensia Papadat-Bengescu și Camil Petrescu. în acest sens, punctul de vîrf al operei îl ocupă romanul polifonic (caleidoscopic, cum l-au numit unii critici), Dimineață pierdută, apărut
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
a acestor texte preponderent violente (ori chiar a actelor de violență în toată regula, în cazul mineriadelor), ascendență care ar fi de găsit nici mai mult nici mai puțin decât în naționalismul "furibund" al publicistii eminesciene de la Timpul, în "mofturile" caragialiene sau în pamfletele argheziene. Departe de a fi analizat și denunțat ca mit cultural, Eminescu e din nou remitologizat, tocmai prin parțialitatea privirii aruncate asupră-i, prin radiografierea decontextualizată a publicisticii lui de la Timpul. Ruxandra Cesereanu pare a avea nevoie
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
biografiilor. Și iată cum, în bezna refuzului quasi total al "Divinului" strălucește raza unei idei mai juste: "Intențional, Zarifopol era în artă un progresist". Chiar dacă moartea l-a împiedicat să ducă la bun sfîrșit monumentala inițiativă editorială, desăvîrșită de perfectul "caragialian" Ș. Cioculescu, gestul rămîne în atenția posterității. Nu scapă unei priviri mai atente nici diversitatea influențelor asumate: în ciuda antisentimentalismului afișat (și) prin repulsia față de lacrimi, "balele melancoliei" - cum preia ad literam de la ilustrul său prieten și mentor Caragiale, marele "singuratic
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14548_a_15873]
-
niște amici (Jean Steriade, Const. Steriade și, evident, Suchianu) încercat să-l „aprovizioneze” pe scriitor cu „miticisme”. Drept urmare, îi povesteau verzi și uscate, „spirite” trăite sau doar închipuite de ei, în speranța că măcar o parte vor trece în paginile caragialiene. Fetiș tipic al lumii literare. Spuneam însă că-l consider trist. Ba chiar de două ori trist. O dată, sub raportul calității anecdotelor (de un umor forțat): „Atunci Steriade: - Îți dăm noi una nouă autentică și cu replică. Anul trecut, foc
O enigmă neexplicată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2920_a_4245]
-
picior de egalitate cu Shakespeare și Cervantes: „În zilele noastre, când viciile societății pe care le ironiza Caragiale sunt nimicuri față de gangsterismul bântuitor într-o lume a criminalității organizate, într-o societate obsedată de bani și posedată de lăcomie, infernul caragialian pare un purgatoriu de voioasă relaxare. Ar fi, prin urmare, Ion Luca Caragiale contemporanul nostru, dar nu altfel decât Cervantes sau Shakespeare. Când, ca să batem nițel și făgașele sociologiei, din România vechiului regat, punând în circulație acei bănuți la mijloc
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
autorului, chiar dacă sentimentele și gîndurile abundă în cercuri concentrice. Replicile sale consumă un dozaj apreciabil de dramatic distilat, ironie subtilă și umor de cea mai bună calitate („se duce dracu’ rapița” e o replică peste timp la faimoasa „rapița, moft!” caragialiană), într-o alchimie care ține de precizia cu care autorul migălește la caracterul personajelor sale. Mă bucur că am putut contribui la primul spectacol-lectură după o piesă a sa - Ultimul dans al libelulei, regia, Mircea Cornișteanu, cu actori importanți al
Un ceasornicar: Cornel Mihai Ungureanu by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2423_a_3748]
-
a mândrit cu aceasta, mai mult decât Zarifopol (care uneori apelase la serviciul de scotocitor de reviste al lui Barbu Lăzăreanu) răbdarea și plăcerea de a cerceta direct presa vremii, a vădit "fervoare pentru cel mai mic vestigiu al duhului caragialian" astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului caragialian. Atâtea și atâtea pagini, care au apărut fără semnătura autorului lor, i-au fost atribuite grație darului cercetătorului de a recunoaște "cadența duhului și a frazei lui Caragiale", dar pe care-l dobândise criticul și editorul în urma îndelungatei frecventări a
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
informații verificate la sursă." De vreo două ori, însuși Cioculescu a luat distanță critică față de opinia lui Lovinescu, față de sintagma "zelul partizan", de epitete precum "vindicativ", "agresiv", caracterizând, totodată modul cum alcătuia ediții E. Lovinescu. Într-un text, inclus în Caragialiana (p. 67), scria: "Cât despre ironia din spatele observației de restabilire a punctelor și virgulelor, nu am a mă rușina. E. Lovinescu a publicat, în editura "Ancora", Benvenisti, un mare număr de clasici români, i-a publicat, ca să zic așa, cu
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
aceste proze trădau un "conservatorism artistic", pentru că astfel "ambiția sa de a fi vechi se putea desfăta în însăși savoarea populară și arhaică a materialului, în înțelepciunea bătrânească a povestirilor". Mai toți criticii care s-au referit la aceste proze caragialiene au vorbit despre "satanism", despre "duh balcanic", pendulare între tragic și comic, arta echivocului, ironie (Pompiliu Constantinescu, G. Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Șerban Cioculescu). Desigur, conținutul celor două volume de proze scurte, cel din 1908 (Novele, povestiri) și cel din 1910
Caragiale și franzela exilului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12813_a_14138]