1,124 matches
-
o structură vie pentru a stimula prin sensuri inedite gândirea și simțirea spectatorilor. Ne-ați mărturisit o foarte frumoasă profesiune de credință! Dar vă chestionasem asupra unui lucru practic: cum realizați concret intențiile dumneavoastră artistice? Una din problemele montării textelor caragialiene este de a nu confunda "vulgaritatea" lumii și a eroilor lui Caragiale cu vulgaritatea operei. Opera, da, vorbește despre instincte primare, despre raporturi interumane la limita vulgarului. Dar Caragiale oare mai e nevoie să v-o spun? nu este, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
încărcate de echivoc... nu a fost o ecranizare, ci revelarea unui univers al obsesiei și neliniștii. Care a fost următorul proiect? După ce am terminat filmul, eram conștient că trebuie să vin cu ceva care măcar să se apropie de adâncimea universului caragialian, și atunci am propus Meșterul Manole. Ion Bucheru, care conducea Casa de filme UNU, mi-a spus "Domnul meu, eu încerc. Nu știu ce șanse ai, dar încerc. Scrie acest scenariu." S-a purtat impecabil. Chiar dacă fimul nu s-a făcut, am
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cenzurându-și în viața de zi cu zi propriile afecte, a preferat să fie un depozitar al confesiunilor celorlalți, un receptacol ideal și fabulos de secrete demne de o sagă a veacului trecut. Genealogist, matein, dar și afin spiritului mordant, caragialian, criticul și istoricul literar (vezi edițiile critice Constant Tonegaru, Mateiu Caragiale etc.) își face din lectură un mod de a trăi, o fastuoasă aventură intelectuală, un dialog peste timp între carte autor și viață cititor. Explorarea adnotărilor de pe miile de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Bacovia. Mai degrabă decât național, șarjează europeanul comparatist, Eminescu a fost naționalist, un conservator radical, adversar al liberalismului, simptom paseist prezent în tot romantismul european. La fel de radicale ni se par opiniile lui Gelu Ionescu despre Caragiale exprimate în 2002. Geniul caragialian a indus involuntar românilor acomodarea cu prostia, cu viciul și frauda morală; ridiculizându-le, trecându-le cu vederea, îngăduindu-le ca pe o "fatalitate dirijată de zeii derizoriului". Opera lui Caragiale ar fi tergiversat astfel mai mult decât necesara viziune
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
124. 2. Ibidem. 3. Thierry Laget, Un amour de Swann, Gallimard, Paris, 1991, pp. 88-89. 4. Al. Călinescu, Biblioteci deschise, Ed. Cartea Românească, București, 1986. 5. Lăcrămioara Petrescu, op. cit., passim. SCENA ȘI IRONIA. CU UN INTERMEZZO DESPRE TEATRALIZARE ÎN EPICUL CARAGIALIAN DESPRE CUM NIMIC NU ESTE CE PARE A FI ... între protagoniști fericiți și nefericiți, despre oglinda întoarsă a cuvintelor nevinovate și meșteșugul vorbitorului inteligent. Despre cel ce ascultă și cel ce conduce ceremonia. Cu un sfîrșit despre "trouble-fête". "Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
guste din voluptatea jocului ironic, să creadă că l-au învins, să se îmbete cu vinul tare al puterii (rîsului interior) pe care le-o conferă efemera superioritate așadar: de circumstanță. Acel "credeați că..." (atît de natural "trouble-fête", atît de caragialian, în esență, de "pișicher"), deznodămînt fatal pentru ironia deconstruită , transformă subit pozițiile de forță. Mod de a spune că protagoniștii și-au schimbat rolurile: cititorii, deopotrivă cu "actorii" instalați pe tronul Ironiei sînt obligați să admită că au fost, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
au schimbat rolurile: cititorii, deopotrivă cu "actorii" instalați pe tronul Ironiei sînt obligați să admită că au fost, ei înșiși, jucați. Făcuți să creadă că "inocentul" este victima si(n)gură. Spectacolul se termină amar. Nu-i de mirare. SCENE CARAGIALIENE Sentimentul de familiaritate pe care-l trezește pagina lui Caragiale, la orice vreme s-ar deschide, nu vine doar din memoria noastră literară, care se activează pe loc, fără a fi supusă voinței. Există întotdeauna dispoziția contrară, conștientă, de a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
temporar, pentru că integrat nu de puține ori schemei comice a ...retroversiei, fatalei viceversa...). Unele dintre acestea, precum ...Bubico, "puiul" Goe, sau tînărul ofițer de roșiori își atrag, prin insolență, o cruntă pedeapsă, iar satisfacția naratorului este neascunsă. Degrabă iritabil, omul caragialian (și poate mai abitir auctorele însuși) se bucură de orice "reparație", chiar dacă micii tirani susamintiți par a fi apărați de însăși condiția lor inatacabilă. Deși "nu face să...", povestitorul exultă cînd se simte răzbunat: curat sadism. Să nu ne depărtăm
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
roagă pe onorata și competenta critică să nu-i denunțe acest plagiat. E o poveste veche, pe care o iscălește numai întrucît i s-a părut că nu-i rău să o înnoiască."? Sau să judecăm "înnoirea" după toată rescrierea caragialiană, aceea care conferă aerul de familiaritate, senzația de ...déjà lu, nota de lejeritate spumoasă, sistarea prin etc., ș.c.l., a ...urmării diegetice, a "vorbei lungi", graba spre poanta lui, nu neaparat cea finală, canonică? Exemplele ne trag de mânecă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Ieși afară! ieși, că se-ntîmplă nu știu ce!"(Cititorul știe, deja: al treilea nu mai apucă nici să pună întrebarea.) " Se scoală împăratul necăjit foc și șart! o palmă lui Prîslea, de a răsunat tot palatul: Ieși afară, mucosule!" Suită în ritm caragialian. În felul acesta își trădează autorul "modelul" (anecdota preluată, povestea etc.) Ba chiar și mai explicit. Să ascultăm ce face Caragiale din intriga și finalul Imitației: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seamă singur!" (destul de economic, și clar
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
două și jumătate, șapte trecute...") și cîte altele. Uriașă a fost, la Caragiale, plăcerea de a (se) amesteca nestingherit (în) toate lucrurile aparent diferite, aparent serioase -, deconstruindu-le, încălcînd bunele convenții și rezervînd cititorului un traseu intertextual. Multe din soluțiile comicului caragialian vin din amestecul discursurilor "de gen". Dincolo însă de potențialul evident al rescrierii ironice, de parodia ca formă de intertextualitate, ne aflăm, cu citarea ostentativă a propriilor teme / clișee, într-o altă cheie a partiturii artistului. Anecdota Partea Poetului, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
petrecerea despart întotdeauna pe spectatorul insolitat de mulțimea înlănțuită în pornirea comună. Ceea ce se repetă este agresiunea sonoră, care a împărțit deja în două scena povestirii. Spectatorul needificat și ceata de scandalagii, cheflii, zgomotoși apar ca un tandem în imaginarul caragialian. Ca o formulă creatoare, chiar, de intrigă (precum în Conul Leonida față cu Reacțiunea), în jurul căreia se animă întreaga acțiune (pînă la descoperirea finală), sau ca un motiv secundar, complement auditiv reamintind personajelor existența urbei...Pînă și într-o proză
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Ce se întîmplă (sau se "petrece") alături, dincolo de spațiul vizibil, deplasează accentul, controlează, deformînd-o, atenția protagonistului. În ordinea textului, dubla scenă oferă concursul simultaneității unor forțe inegale, mistificate prin malentendu. Cînd implicarea "fandacsiei" și a ...puseului interpretativ (irepresibil în lumea caragialiană) este comică, îi auzim pe Leonida și Efimița. Cînd același efort concentrat auditiv pe scena invizibilă slăbește dramatic puterile eroului, ne aflăm în plin scenariu de groază (un frison ne avertizează de precaritatea graniței între ele). Pe o scară a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pseudonim (P. Nicanor & comp.) comentarii asupra romanului proustian (À la recherche du temps perdu, Pentru cetitorii lui Proust), același an în care apare volumul Scriitori români și străini, conținînd cunoscutele analize ale prozei scurte sadoveniene, note asupra unora din comediile caragialiene, articolul despre Creangă (...Țăranul și tîrgovețul), Duiliu Zamfirescu (La moartea lui...), Ionel Teodoreanu, Anatole France, Thomas Hardy etc. O chestiune constantă în meditația lui Ibrăileanu este raportul artă-realitate. Cum acesta se întîmplă a fi de prim ordin în reprezentarea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
moarte. Simbolic, survine moartea sinelui, iar nu a partenerului. Un exemplu extrem al naturii abisale a geloziei, comună naratorului și lui Swann, îl constituie atitudinea acestuia din urmă, exprimată în episodul scrisorii iubitei sale, Odette, către Forcheville. (Seamănă cu scena caragialiană în care mesagerul epistolei, vrînd să facă un serviciu, descoperă că scrisoarea îl privește, îl injuriază, la propriu; sau la figurat, cum e și cazul lui Swann, care se vede, dintr-o dată, purtătorul misivei Odettei către celălat amant.) Comentariul Juliei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ZID ȘI CASA DE SIMȚIRE 68 MOARTEA LENOREI 76 FASCINAȚIA ASCUNSULUI 81 NOTE 85 "...CAMIL CITEȘTE LA DAME AUX CAMÉLIAS..." 86 RE-SCRIEREA INTERTEXTUALĂ. LA DAME AUX CAMÉLIAS 99 NOTE 101 SCENA ȘI IRONIA. CU UN INTERMEZZO DESPRE TEATRALIZARE ÎN EPICUL CARAGIALIAN 102 DESPRE CUM NIMIC NU ESTE CE PARE A FI 102 SCENE CARAGIALIENE 105 MALENTENDU ȘI MAL... ENTENDU NENOROCIRILE AVANSCENEI 111 UMBRA AUTORULUI SAU IRONIA DISCURSULUI ROMANESC 119 IOANIDE ȘI SALVAREA PRIN IRONIE 120 SCENA EXOTICĂ. UN ...EASTERN MEDIEVAL 126
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
85 "...CAMIL CITEȘTE LA DAME AUX CAMÉLIAS..." 86 RE-SCRIEREA INTERTEXTUALĂ. LA DAME AUX CAMÉLIAS 99 NOTE 101 SCENA ȘI IRONIA. CU UN INTERMEZZO DESPRE TEATRALIZARE ÎN EPICUL CARAGIALIAN 102 DESPRE CUM NIMIC NU ESTE CE PARE A FI 102 SCENE CARAGIALIENE 105 MALENTENDU ȘI MAL... ENTENDU NENOROCIRILE AVANSCENEI 111 UMBRA AUTORULUI SAU IRONIA DISCURSULUI ROMANESC 119 IOANIDE ȘI SALVAREA PRIN IRONIE 120 SCENA EXOTICĂ. UN ...EASTERN MEDIEVAL 126 NOTE 133 CRITICI LA SCENA ROMANULUI 135 DESPRE REPREZENTARE CU G. IBRĂILEANU 135
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Caragiale a fost un scriitor realist și moralizator, un mare creator de oameni și de viață, cu spirit de observație necruțător (O scrisoare pierdută, D' ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea). În orice epocă întâlnim personaje caragialiene, care se caracterizează prin vicii, ridicol, prostie. Pentru a ilustra moravurile societății, dramaturgul utilizează satira și sarcasmul, creionează tipuri umane, tipologii, a vrut să contribuie la îndreptarea moravurilor sociale. O noapte furtunoasă este o comedie a moravurilor de mahala, care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
puie coarne, să nu le poți duce", "să ne vedem când mi-oi vedea ceafa... fără oglinzi". El a prelucrat în viziune comică această temă a diavolului însurat sau a femeii smintite, textul încadrându-se în "capitolul oriental al mitologiei caragialiene" (Mircea Tomuș). Fantasticul relevă acțiunea malefică a personajelor feminine asupra bărbaților, care scapă înțelegerii raționale. Vrând să afle adevărul despre comportamentul uman, Dardarot trimite un drac pe pământ, travestit în negustor. Acesta nu era "nici matuf, dar nici prea țângău
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
realism: pe de-o parte, interesul pentru om, pe de alta, interesul pentru mediul social (societatea și zona familială). Zaharia se caracterizează în primul rând, prin șiretenie, fiind în societate "venerabilul", "onorabilul" și în familie "neica Zaharia". În rândul personajelor caragialiene se manifesta, uneori, o criză a comunicării la nivel rațional și afectiv, ca o consecință a unui vid existențial. Acestea au o singură vocație: vorbăria, plăcerea de a "trăncăni" lungi monologuri, alcătuind un univers de marionete, o "lume pe dos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este prost, egoist și limitat sufletește. BIBLIOGRAFIE: Cazimir, Șt., Caragiale Universul comic, E.P.L., București, 1967; Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, 1982; Cioculescu, Șerban, Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977; Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, vol. II, E.P.L., București, 1967; Cornea, Paul, postfață la vol., Nuvele. Povestiri, Editura Minerva, București, 1985; Elvin, B., Modernitatea clasicului I.L. Caragiale, E.P.L., 1967; Fanache, V., Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984; Iorgulescu, M.
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Paul, postfață la vol., Nuvele. Povestiri, Editura Minerva, București, 1985; Elvin, B., Modernitatea clasicului I.L. Caragiale, E.P.L., 1967; Fanache, V., Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984; Iorgulescu, M., Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1988; Iosifescu, S., Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, București, 1972; Ibrăileanu, G., Studii literare, Editura Albatros, 1976; Lovinescu , E., Critice, vol. I, Editura Minerva, București, 1982; Mancaș, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983; Manolescu, Florin, Caragiale și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne, E.D.P., București, 1971. Cioculescu, Șerban, Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Editura Minerva, București, 1971. Cioculescu, Șerban, Prozatori români, de la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, 1977. Cioculescu, Șerban, Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1977. Cioculescu, Șerban, Itinerar critic, vol. III, Editura Eminescu, București, 1992. Ciocârlie, Livius, Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern, Editura Cartea Românească, București, 1979. Ciocârlie, Corina, Femei în fața oglinzii, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1998. Ciopraga
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
noapte, Editura Cartea Românească, București, 1974. Iorgulescu, M., Al doilea rond, Editura Cartea Românească, București, 1976. Iorgulescu, M., Scriitori tineri contemporani, Editura Eminescu, București, 1978. Iorgulescu, M., Eseu despre lumea lui Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1988. Iosifescu, S., Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, București, 1972. Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979. Istrate, Gavril, Studii eminesciene, Editura Junimea, Iași, 1987. Ivașcu, George, Istoria literaturii române, I, Editura Științifică, București, 1969. Ivașcu, George, Titu Maiorescu, Editura Albatros, București, 1973. Lovinescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
unde nu se cer examene. Particularități: Meloman; ureche, memorie și gust muzical bine dezvoltate. Superstițios; îi place să-i trosnească chibriturile; e semn că vin bani, de aceea nu uită niciodată să le usuce, înainte de a le întrebuința. (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 368 369). Am început acest capitol introductiv în opera lui Caragiale cu un scurt fragment, autoportret, semnat Allegro în „Adevěrul“ și reprodus în prima serie a „Moftului român“, sub titlul O răutate. Cu siguranță nu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]