445 matches
-
trezea puțin speriat; singur; ușor, ca o mîță, sforăia alături, obosită după o Încleștare fierbinte, Ingrid; și ea avea să moară, nu scăpa nimeni; doi morți Într-un pat. Aproape că Îi venea să strige din răsputeri, de acolo, de pe catafalc, spre cer, că el e nemuritor, cum să vină Clipa? Chiar dacă ar mai fi trăit o sută de ani, o mie, aceasta venea; peste o mie, momentul era ca și sosit, de vreme ce nu putea fi evitat. Ce rost mai aveau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cu obloanele trase era cufundată în întuneric, dar el știa de unde să aprindă lumina. Numai că acum, din prudență, bâjbâi îndelung în căutarea întrerupătorului. Era cea mai mare încăpere din casă, în mijloc se găsea o masă lungă ca un catafalc, acoperită cu un cearceaf ca să o protejeze de praf, iar pe pereți portretele membrilor dispăruți ai familiei atârnau cam strâmb. Încă din veacul al șaptesprezecelea toți cei din neamul Chavel fuseseră juriști, excepție făcând numai câțiva fii care luaseră calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o croială cincizecistă și o singură (non)culoare: alb. Și însoțea cu fidelitate femeia română din cea mai fragedă copilărie până pe ultimul drum (nu de puține ori, m-am întrebat dacă doamnele întâlnite uneori în biserici, culcate pe câte-un catafalc - ultima masă de examinare! -, purtau, la umbra fustelor și florilor, perechea de chiloți tetra, care, în ochii Sfântului Petru, va fi fost un foarte precis indiciu geopolitic și poate chiar moral-religios). Fiindcă veni vorba: chilotul tetra era un vajnic apărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
N-aveam decât să mă gândesc la moarte ca să-mi vină lacrimile. Oricine ar plânge ― cu o fire ca a mea, gîndindu-se la propria sa moarte.) Așadar, m-am izolat în mine, ca să mă văd aievea întins fără suflare pe catafalc. Mama aplecată asupra mea, mă jelea. Apoi auzeam pe Mihaela plângând în hohote. O înduioșare negrăită îmi copleși ființa, ochii mi se umeziră și am izbucnit în plâns, plângând de propria-mi milă. Dar plângeam cu adevărat și asta era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cititorul acum, plin de mânie. Era doar arogant și rece. Avea o atitudine de biruitor. Deloc nu se gândea că vărsase sânge nevinovat, luând viața unui om (practic, fără motiv!). La momentul înmormântării Carlei - acel stârv rece și inert de pe catafalc -, își făcu și el apariția printre îndoliații ce formau convoiul funerar, îmbrăcat fiind în straie negre și cu o adâncă și neprefăcută durere sufletească pe chip, gândind cucernic: „Dumnezeu s-o ierte!”, iar pe fundalul sepulcral putea auzi în surdină
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
acolo. Dar cum?... Sufeream îngrozitor, dar preferam orice, numai să nu fiu ridicol. Tot atunci atenția îmi fu atrasă în altă parte, pe obiectul din mijloc, în jurul căruia se dănțuia. Mi se păruse la început o masă, dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca și cum, dintr-o dată, și-ar fi venit în fire. — Ei, haide. Aveți de gând doar să stați aici și să plângeți? Să aprindă cineva o lampă. Trebuie să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. În timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare a lămpilor, pe când oamenii începeau să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ia de nevastă, și ani de zile îi dăduse târcoale, făcându-i scandaluri monstruoase, dar acum e totuna, să nu mai vorbim despre asta, și să nu-mi mai bat capul, că oricum ajungem imediat. Într-adevăr, ne apropiam de catafalc, boxele mari și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu poate să vorbească, iar atunci mama, plângând, a spus, Doamne Dumnezeule, ce i-au făcut, ce-au făcut din el și, dându-mi drumul, a trecut pe lângă bunica și a pornit-o repede spre tata, ocolise deja pe jumătate catafalcul, însă atunci unul dintre gardieni i-a tăiat calea și i-a mârâit că e interzis să te apropii de deținut, iar atunci mama a strigat că ei să nu-i dea ordine nimeni, o să se ducă la el, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atunci secretarul tovarășului Bherekméri m-a mai împins o dată, pe mama n-o vedeam nici unde, doar pe tata, gardienii îl târau afară, și atunci m-am aplecat și am luat de jos ranga pe care groparii o lăsaseră lângă catafalc și am pornit-o după tata, dar între timp ușa mascată se și închisese, iar în fața ei stăteau milițieni, și știam că pe-acolo n-am cum să ies, atunci secretarul tovarășului Bherekméri mi-a barat calea și eu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și doctă de artist și savant, de cugetare conservatoare și totuși paradoxală și dizolvantă”). Într-un articol din 1922, îi combate pe „criticii zilei”, care deplîng dispariția autorității magisteriale: „E foarte vădit că cei ce confecționează lucruri și flori pe catafalcul severei matroane care a fost critica lui Maiorescu și Gherea se pregătesc să continue tradiția ei trăncănitoare. (...) Critica română reînvie, după cum reînviase și în Chendi, în Iorga, în Dragomirescu”. Sînt respinse, pe rînd, atitudinea criticii profesioniste („apucăturile ei rămîn pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și profeții zâmbesc ironic atenție urmează stația anii cinzeci cu peronul pe partea dreaptă bariera este ridicată și deținuții aleargă fericiți spre gulag îmi dă mâna să fiu ironic am epoleți de lacrimi atenție se închid ușile de piatră pe catafalc preotul înveșmântat în alb a scris cu tocul brutalismul arta informală action paiting cinetic art gutai popp art grupul zerro internaționala situaționistă gruppo t afișismul noul realism atenție se închid ușile de piatră bătrâna vaduvă dansează până în vârful everestului urmează
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o clipă, Încercând parcă să-și amintească cât mai fidel declarația din balcon. Le-am spus așa: Sper ca fiecare dintre voi să aibă În mână un buchet de flori. Eu voi sta Întinsă pe podeaua uscătoriei ca pe un catafalc, Învăluită În răsuflarea voastră puturoasă de șliboviță și bere de doi lei și ... Am fost Întreruptă de vocea caraghioasă a unui ventriloc care m-a Întrebat, plin de bunăvoință, aș zice: Donșoară, cum o serviți? Cu prezervativ sau natur? Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de Înmormântare, asistat de alți doi preoți din partea locului. Era o zi de octombrie rece și vântoasă, cu frunze care se scuturau din copaci și acopereau aleile. În biserică, urna care conținea cenușa lui Du Maurier fusese așezată pe un catafalc, la picioarele scării care ducea spre altar, acoperită cu jerbe. Stranele erau Înțesate de lume: artiști plastici și scriitori distinși, colegi de la Punch, vecini din Hampstead, vechi prieteni din timpul studenției pariziene și, ocupând primele două sau trei rânduri, numeroasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de martie, cu ani În urmă, când trecuseră pe sub o fereastră deschisă din Porchester Square, de unde se auzea un glas de tenor, acompaniat de un pian, și unde Kiki se oprise și, ridicând un deget, spusese: „Ah, Serenada lui Schubert!“ Catafalcul fu purtat Într-o procesiune solemnă până la cimitirul nou, aflat la capătul celălalt al lui Church Row, dat fiind că cel inițial se umpluse cu generații Întregi de morți, care se Întindeau pe secole Întregi. Ainger citi ultimele rugăciuni ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
jumătate fix, în toată lungimea străzii Stoian Militaru, că acolo o să iasă și o să ne vindece ea... Zis și făcut. Încă de pe la șapte jumătate tropăiau deja pe Militaru Stoian toți odioșii. Parcă ne candriserăm. Țipam. Orăcăiam. Ne păcăneam între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Se mai auzi doar țipătul disperat al mamei zbătânduse neputincios Între pereții casei. Misterul s-a dezlănțuit a doua zi, seara, când domnul Martin, Învățătorul, a venit la priveghi, la capelă, unde tata (bunul său prieten) fusese depus pe un catafalc plin de flori roșii și albe, cu același surâs cimentat pe buze. Îl privi grav, atingându-i cu degete tremurătoare obrazul și se miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Valeria trebui să-l tragă repede de guler pentru a nu se dezechilibra peste el)... și cum te mai rupea pasărea aia, fratee-le meuuu, cum te mai rupeaaaa nenorocita aiaaa cu ciocul ei mizerabiiil... iar tu... tuuu... Se prăbuși În josul catafalcului și rămase acolo Înțepenit, zbuciumat de murmurul unui plâns surd, care stârni indignare și nedumerire printre cei veniți. Mama făcu iar gestul acela de femeie ce-și duce dosul palmei la gură, iar tanti Valeria o sprijini de braț protector
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cuvintele pe care le-am Învățat de la Iisus: Tatăl nostru carele ești În ceruri... Mormântul lui Jill e la poalele unui deal care coboară abrupt În spatele bisericii. În vârful lui se află pietrele funerare În stil victorian - socluri și cavouri și catafalcuri Încărcate de Îngeri păzitori; cu cât cobori pe cărarea de pietriș, cu atât te apropii de prezent și cu atât devin pietrele funerare mai mici și mai modeste. Strămoșii noștri știau că aveau un loc rezervat, fie el și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rugă alunec-a ta dreaptă, Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndreaptă. Ea?... cade în mulțime cu fața la pământ. De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasă, Ca de marmură un înger sub boltirile înnalte, Pe un catafalc depusă - un popor ar plînge-ncalte, După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă. Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beție Prin ciocnire de pahare și prin danțuri desfrânate.. Vre un cioclu de pe uliți va-ncărca-o-atunci-n spate, Dară nici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
acte: priveghiul, înmormântarea, comemorările și sfințirea oaselor sau schimbarea crucii. Era o înfrățire contractuală cu câțiva dintre descendenții defunctului, pe un termen de șapte ani. Pentru clienții lui, care apelau la serviciile de pompe funebre, orice ins întins pe un catafalc devenea pentru totdeauna un rege. Maradona își dădea silința să îi facă vasali pe toți cei în viață. Orice înmormântare cu fast era ca o semnătură papală pe o bulă de grațiere: îți plătisei onoarea de a fi rămas între
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care au asistat masonii portughezi, s-a hotărât asasinarea lui Sidonio Paes". Înmormântarea Președintelui a fost încă o mărturisire a dragostei pe care portughezii i-o purtaseră în timpul vieții. Întreaga Lisabona defilează câteva zile în șir, în haine cernite, prin fața catafalcului. Nenumărați sunt aceia care văzîndu-l neînsuflețit, izbucnesc în plâns și cad în genunchi. Aproape toată lumea poartă doliu și oamenii plâng pe stradă, cunoscuții și prietenii se îmbrățișează plângând. Parcă sufletul nației ghicise tot ce avea să vină în urma acestor două
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rememorarea. Un joc în care nici nu mai știu cât adevăr descopăr, câtă minciună strecor. Mă fascinează doar veșnicia acestor locuri pe unde mi-e dat să umblu, să mă trec. Venise Eftimiu, vizibil marcat de întâlnirea cu Moartea de pe catafalcul din holul Facultății. Mai era cu desenatorul Demian, cel care făcuse grafica la Gândirea de pe vremuri. Am făcut o notiță despre acea întâlnire și am dat-o la Viața studențească. A apărut și, nu știu din ce impuls (m-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i ierta pe toți, după cum afirmă Tacit în Istorii, și de a-și curma zilele. Depresia alcoolică pusese stăpânire pe cugetul lui. După o noapte de somn adânc, își înfige un stilet în piept. E plâns ca un martir, „lângă catafalcul lui unii soldați se sinucideau. În mai multe tabere militare gestul acesta era repetat“, consemnează Tacit îngrozit. „Numai un om care vrea să trăiască se ia la harță cu zeii și cu oamenii“ - iată, se pare, ultima frază rostită de
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cititorul acum, plin de mânie. Era doar arogant și rece. Avea o atitudine de biruitor. Deloc nu se gândea că vărsase sânge nevinovat, luând viața unui om (practic, fără motiv!). La momentul înmormântării Carlei - acel stârv rece și inert de pe catafalc -, își făcu și el apariția printre îndoliații ce Istorisiri nesănătoase fericirii 63 formau convoiul funerar, îmbrăcat fiind în straie negre și cu o adâncă și neprefăcută durere sufletească pe chip, gândind cucernic: „Dumnezeu s-o ierte!”, iar pe fundalul sepulcral
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]