877 matches
-
dar când se stinge, se stinge și poporul. Această matrice stilistică, mănunchi secret de puteri eficiente, este de altfel singura noastră "tradiție" (Blaga, 1969, p. 223). Esența identitară a românismului rezidă așadar în matricea stilistică dezvăluită de Blaga. În arhitectura categorială a matricei stilistice românești, două axe structurale capătă valențe determinative: i) orizontul spațial al "infinitului ondulat" al plaiului cu ritmicile sale suișui și coborâșuri în alternanțele de relief ale căruia prinde viață doina ca expresie muzicală sublimă a sufletului românesc
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu are o structură articulară care să marcheze punctele în care continuitatea temporală să fie despicată. Spectrul întins de alternative ce stau la dispoziția istoricului relevă faptul că nu există, și nici nu poate exista, un sistem unic de organizare categorială a trecutului. Însă această constatare nu schimbă faptul că recurgerea la o formă sau alta de periodizare este o necesitate cognitivă. Un scurt moment autoreflexiv ilustrează din plin această necesitate: inclusiv analiza întreprinsă în rândurile de mai sus operează pe
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
referire mai devreme și pe care trebuie să-l tematizăm în cele ce urmează aparține istoriei filosofiei. Dar tocmai pentru că limitele acesteia sunt bine trasate de tradiția însăși, reconfirmându-le prin demersul de față (din punct de vedere disciplinar sau categorial), vom zări și locurile de dincolo de ele. În plus, deși filosofia a părut întotdeauna un lucru cu totul nepractic, ea și-a insinuat regulile înseși convențiile judicativului constitutiv în toate ungherele unităților omenești de viață. Până la urmă, dominația gândirii autonome
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituantă, în forma unei imagini integrale a "obiectului". Dacă nu este posibilă aceasta (o cunoștință exclusiv sensibilă în forma imaginii integrale a obiectului), intervenția conștiinței trebuie să fie în sensul reorizontalizării "obiectului", pentru a-l cunoaște și altfel, de exemplu, "categorial". Acum, ceea ce capătă sens pentru o clipă este tocmai condiția de nimic a posibilului obiect. Pe de o parte, acesta apare ca un fapt al limitării din sine a conștiinței (constituante), iar pe de altă parte, ca un exces al
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ferește "obiectul" de trecerea lui către condiția de fenomen, care mai degrabă convertește datul în "element" al unei unități originare, în care parte este și "actul conștient", fie acest act un fel de intuiție sensibilă, fie un fel de "intuiție categorială" (în sens fenomenologic, de "sesizare" a generalului în contextul căruia apare însuși obiectul intuit), sau de "intuiție eidetică" (în același sens fenomenologic, de sesizare a esenței unui "lucru"). El se află, astfel păstrat, dincolo de lumea (interioară) a condiției de fenomen
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă este luat ca fiind constituit în orizonturile intenționale ale conștiinței; tehnic vorbind, avem de-a face cu "reziduul fenomeologic", cu o conștiință care nu poate fi cuprinsă prin epoche. Obiectul este "dat" în conștiință, prin intuiția sensibilă, prin intuiția categorială, prin cea eidetică. El capătă, datorită intenționalității conștiinței, ființare în fapt. Cubul perceput pe o față a sa este cubul întreg, susține, pe bună dreptate, Husserl. Dar trecerea de la "ceea ce se vede efectiv" (o parte a cubului) la cubul întreg
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o enunțare; b) formă a gândirii care oglindește esența unui lucru; c) noesis, un fel de intuiție intelectuală, de prindere nemijlocită a universalului 23; foarte apropiată de conceptul husserlian de "intuiție eidetică", chiar de cel fenomenologic, în general, de "intuiție categorială" (mai cu seamă de "actul ideației"), totuși fără a se confunda cu acestea. La începutul Categoriilor, Aristotel discută despre cuvinte legate în propoziție și cuvinte fără legătură. Dar legătura cuvintelor presupune o formă logică și de exprimare "suprapusă" cuvântului: este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
baze non-judicative, totuși, "noetice", reușește, uneori, filosofia.40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută de reconstrucția cunoașterii pe temeiul faptului intenționalității, al intuiției categoriale și eidetice și al originarității a priori-ului și care presupune în aceeași măsură "lucrul ca atare" și actul prin care acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-format, ci mai degrabă o unitate sintetică. Elementele obișnuite de cunoaștere (empiric și rațional, a priori și a posteriori, sensibil și categorial, observațional și esențial etc.), instanțele "naturale" ale sale (de fapt, judicative: subiectul și obiectul) dobândesc valabilitate prin această unitate sintetică, exprimată satisfăcător tocmai de enunțul S este P; cel puțin așa arată lucrurile din perspectiva istoriei cunoașterii. Elementele în cauză
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu) nu mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a sa "categorială" și "eidetică", spre exemplu. Așa încât, A este A (enunț care păstrează întreaga bogăție semantică a lui A, fără a distinge între A-subiect și A-predicat, funcții propriu-zis judicative) devine A este o unitate pentru că are anumite proprietăți; prin urmare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus. Kant tematizează în filosofia sa enunțul sintetic S este P: epistemologic, demersul critic are sensul dovedirii posibilității judecății sintetice a priori, adică a unei specii din genul acestui enunț. Așa încât, relația judicativă este reperul logic fundamental, matricea sistemului categorial kantian 43; identitatea rămâne doar un simplu criteriu de distingere a judecăților analitice de cele sintetice. Hegel, de asemenea, constată că judecata nu poate fi forma gândirii care să exprime adevărul: "forma propoziției, sau, mai precis, a judecății, este improprie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțeles ca nimic. Totuși, datorită felului în care gândirea operează și datorită ordinii în care întâlnește ea aceste două "obiecte", într-o primă instanță tocmai ceea-ce-nu-este reprezintă "faptul", "obiectul", "realul", în vreme ce ființa (cu toate ipostazele sale aristotelice sau înțelesurile sale "categoriale") este nimicul însuși. De aici putem înțelege că ființa nu reprezintă doar ceea-ce-este, că ea are în sine negativul, de vreme ce a fost gândită, în comparație cu ființarea socotită vrednică întruchipare a realului (a ceea ce este), ca nimic. Recuperarea nimicului din ființă este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara celei empirice și a celei pure care o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celei pure care o condiționează pe cea dintâi), admite conștiința de timp, timpul însuși, ca temei al oricărui fapt existență, cunoaștere etc. altfel spus, ca obiect al unei intuiții de alt tip decât cea empirică, am putea spune, al intuiției categoriale.120 Semnificațiile judicative ale acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel fiind constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie avute în vedere, mai departe, speciile nimicului. Nu toate, însă, ci doar una dintre ele care tăinuiește tocmai răspunsul la întrebările de mai sus. Este vorba despre ens imaginarium, "intuiția vidă fără obiect", corespunzătoare, în sistematica lui Kant, grupei categoriale a relației. Exemplele din context sunt și ele cu totul semnificative pentru ceea ce urmărim aici. "Simpla formă a intuiției, fără substanță, nu este în sine un obiect, ci numai condiția lui formală (ca fenomen), ca spațiul pur și timpul pur
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tabela categoriilor, substanța se află în grupa categoriilor relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de schema imaginativă (schemă temporală) a permanenței
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]