3,622 matches
-
puf negru, ce părea să continue de-a lungul șirei spinării. Eram concentrat s-o privesc, când am simțit pupila imobilă a domnului Okeda scrutându-mă. Înțelesese, fără îndoială, că-mi exercitam capacitatea de a izola percepțiile asupra pufului de pe ceafa fiicei lui. Nu mi-am desprins privirea, fie pentru că impresia pufului moale pe pielea albă pusese total stăpânire pe mine, fie pentru că domnului Okeda i-ar fi fost ușor să-mi atragă atenția spre altceva, printr-o frază oarecare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
câțiva pași de pradă, mârâia înăbușit, zgomot pe care șarpele îl percepea ca pe o vibrație a solului. Derutat pentru o clipă, de obicei, șarpele începea să se retragă, iar în acest moment, câinele țâșnea și-l mușca abil de ceafă. Mușcătura îi rupea spinarea, iar șarpele înceta să se mai zbată. Domnul J.L.B. Matekoni știa că astfel de câini nu apucă o vârstă înaintată. Dacă supraviețuiau până la vârsta de șapte sau opt ani, reacțiile li se încetineau, iar balanța înclina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Sună plauzibil, încuviință Philemon. Când o vrei? De îndată ce faci rost de ea, replică ea. — O să-ți aduc una în seara asta, zise el. Întâmplător, am una de rezervă. Ți-o dau pe aia. Se ridică și-l atinse drăgăstos pe ceafă. Ești un bărbat de treabă. Poți să vii să mă vezi ori de câte ori dorești, știi asta. Oricând. Sunt bucuroasă să te văd și să te fac fericit. — Și tu ești o bucățică bună, spuse el râzând. Foarte rea. Foarte afurisită. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
citesc proză cu voce tare! Ai ceva împotrivă? Își umezește buzele, plimbându-și rapid limba peste ele, ca o viperă cât de cât îmblânzită, și continuă: - „Simțeam că sunt gata să explodez, o fierbințeală ciudată îmi cutreiera prin sânge până în ceafă, parcă îmi apăsa ceva pieptul. Aș fi vrut să nu se mai termine și, ca-ntr-un vârtej, toate femeile cunoscute se amestecau într-o singură imagine, într-un singur sex, într-o singură suflare și parcă tot orașul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
murit cum îi place ei, de când visa să ajungă la ziar, măcar o dată...”. Într-o buturugă de fag, un țăran din Neamț a găsit chipul Mântuitorului. Au apărut libărci mutante care rod și pielea copiilor, mai ales la coate și ceafă, și-a animalelor de casă. Un sat din Ardeal a plecat cu totul în Spania, luându-și popa și tăblița de la intrare, s-o planteze acolo unde ajung. Doi țânci au descoperit o bombă în curte. Unu’ s-a măturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
poftești? Să fii ca boțul de lut din Praga cu adevăru’ scris în frunte? Între noi fie vorba, nici ăluia nu i-a prea mers, c-au retușat inscripția... Prinde bine puțină oblojeală pe răni, asortată c-o prișniță pe ceafă din când în când, dar tot sper să n-ajung la iubite venindu-mi pe coada măturii, prin fereastră, dinspre Vamă. Marți Trec pe lângă nucul din care-au tăiat în vara aceea o creangă, cea mai groasă, ajungea peste gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la dreapta, fără a face deosebire de sexe. Nostimada e că, dacă redistribui tărtăcuțele, aproape că n-ar fi diferențe notabile. Nu știu cum se întâmplă, dar se ajunge în general la o figură standard, mustață rară, barbă relativ conturată, fălci umflate, ceafă dublă. - ...domnule Ștefan, ar trebui să dați mai multă atenție calității actului didactic, îmi scutură un glas de roabă neunsă ciocănelul din urechea internă. Și asta tocmai când reușisem să-mi duc până la capăt, fără greșeală, o „rupere de limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cinică! - Și cum ai vrea să fiu? Un bărbat adevărat, specie tot mai rară, crede-mă, își poartă masculinitatea calm. Nu se dă în spectacol ca marțafoiul, pentru că n-ai cum să nu-l vezi, chiar și cu ochiul din ceafă. E-acolo, impune, domină chiar fără să facă nimic, chiar fără să deschidă gura. Tot natura explică... E incontestabil mascul Alfa și nu se-agită. A, poate combina ca un pocherist, poate trișa, poate dansa pe sârmă cu aroganță sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
reprezintă o comoară de înțelepciune românească, un izvor nesecat, că limba lui e, așa, ca fagurele. Când am mâncat eu, pe la vreo zece ani, prima dată fagure, m-am înecat cu ceara și a trebuit să-mi tragă văru-meu peste ceafă câteva, o luase pe calea cozonacului. Micile bestii au ieșit urlând din clasă, eu mi-am băgat în geantă foile pe care-am desenat cu aplicație hârci cu trandafiri ieșindu-le din orbite. Potrivit ritualului, urmează masa la unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cum ai ajuns în casa părții vătămate?” „A fost așa, domniță, mi-a spus ceva din mine să intru acolo, că trebuie să fie oameni milostivi...” Ne-am trezit cu gaborii că ne umflă din pat, jos, cu bocancii pe ceafă. A doua zi eram în avion, colet... - Și-aici? Merge? - Ce să meargă? Acolo, numai dacă făceai doi fraieri, puneai și de-o mie de euro într-o zi. Aici? Ce să salți? Pensia babelor strânsă-n basma? Paralele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sare cu adevărat în ochi. Totalul este mai puțin decât suma părților. Atâtea culori, toate într-un singur loc. Cu excepția curcubeului ăluia de produse, n-ai la ce altceva să te uiți. Când mă uit la oameni, le văd doar cefele. Chiar dacă mă întorc super-rapid, tot ce văd e urechea cuiva care se întoarce cu spatele. Și oamenii vorbesc cu Dumnezeu. — O, Doamne, zic ei. Ai văzut-o pe aia? Și: — Era o mască? Christoase, e puțin cam devreme pentru Halloween
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă. Stătea cu brațele încrucișate, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ceafa făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai de nădejde în privința asta. Dar avusese noroc. Un noroc atît de mare, încît o clipă i-a fulgerat prin minte gîndul speriat că totul se va duce dracului, prea ușor l-a găsit pe Bîlbîie. L-a privit atent, ceafa proaspăt rasă, urechile mari se înroșiseră puțintel de plăcere, haina de pe el era destul de bine lucrată și dintr-un material serios. Te pomenești că Leonard s-a ajuns! Era un gînd care îi dădu furnicături în degetele cam amorțite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și mai ales să depindă în tot ceea ce face de Basarab Cantacuzino. O marionetă, o păpușă trasă de mîna uriașă, ca de plugar, a prințului. Altcineva decît Caraiman nu putea fi. Era singurul care trebuia să fie adus. Luat de ceafă ca un cățel, ca un pisic nou-născut și așezat, orb, neștiutor, fără voință doar cu dorințe, pe creștetul țării. A simțit că i se face frig. Nu putea fi decît un alt semn, un alt avertisment. Afară era plină vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stilet la șold, încruntați, mestecă mărunt, încet, își mișcă alene capul pentru a privi în jur, de parcă ar avea gît de lup. Clienți, domnule Mihail, se ridică încetișor și părăsesc grădina aproape în vîrful picioarelor. Toți sînt tunși miliărește, cu ceafa rasă pînă aproape de creștet și poartă pe căldura aia mare bocanci de vînător de munte, se aude de la o poștă cînd se adună "trop, trop" pe pietriș. Nu sînt nebuni, domnule Mihail, poate pe cale să înnebunească, în afară de trei, unul Cezar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din mână a lehamite. Acum știu ce Însemna: Îndelungatul vis despre Adriatica, acea nălucă Îndepărtată, era cu mult mai fascinant și mai frumos, mai pur și mai profund, decât balta aia zoioasă În care se bălăceau bărbați unsuroși, groși la ceafă și femei unse cu uleiuri, „negre ca păcura“. Asta a fost ultima oară când s‑a dus În concediu la mare. Acum știu că atunci În el a murit cineva ca o ființă dragă, un vis Îndepărtat, o iluzie Îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața‑n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atâta terciuială și zvârcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcâie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața‑n sus, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
De obicei durerea venea pe neașteptate, ca urmare a unei lovituri, a unei căzături sau atunci când calcă pe o piatră ascuțită în timp ce pescuia în laguna, dar să vadă cum se apropie ciocănelul și apoi să simtă imediat cum îi explodează ceafa de durere, asta era ceva șocant și diferit de tot ce trăise până atunci. Bătrânul îl privi iarăși în ochi și se părea că știe dinainte ce-o să descopere în ei, căci imediat retrase pieptenele și, după ce-l înmuie într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să mă căsăpească. E o bestie uriașă, plină de tatuaje. —Tatuaje? se interesa scufundatorul. Ce fel de tatuaje? —Oribile! Ceva ce n-am mai văzut în viața mea. Și avea capul râs, cu excepția a două mese, care-i porneau de la ceafa. L-am lăsat în râpă. — O fi plecat cu ceilalți. — Imposibil. Era inconștient. — Și ce căuta atât de departe de sat? — Probabil că era o iscoada, spuse Tapú. În cazul ăsta, ar trebui să aibă o canoe ascunsă pe undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
are nici o importanță pentru un navigator. Important este să fie utile, iar pentru mine sunt. Dacă formez un cerc cu brațele, atingându-mi vârfurile degetelor exact în dreptul Crucii Sudului, cotul meu stâng îmi va indica estul, cotul drept, vestul, iar ceafa mea va fi îndreptată spre nord. Tatuajele mele îmi vor indică atunci diferitele subdiviziuni, iar celelalte desene care apar lângă ele îmi vor aminti care este steaua reper de la care pornește Avei’á. — Adică ești un fel de Hartă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dezerteze. Te sună de la clinică, nu Lenny, ci un alt tip cu accent rusesc, încercând să te trimită pe la clienți, dar nu-l crezi. Paznicii te-au văzut cu Lentil. Sus, în mansardă. Sigur au o altă gaură pregătită pentru ceafa ta. Te sună ai tăi din Florida să-ți spună că o berlină neagră îi tot urmărește, și că le tot dă cineva telefon, întrebându-i dacă știu cum să dea de tine. Tu deja fugi de la un ascunziș la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
înghesuie volute de ipsos și suluri suflate în aur, acolo a stat Miss America, îmbrăcată în costumul ei de spandex roz, și a cerut cheia. Cu părul ei ca un ocean blond cu vălurele și cârlionți lovindu-i-se de ceafă, avea nevoie de cheie ca să iasă, doar pentru câteva zile. Ești romancieră? a întrebat-o domnul Whittier. Chiar și odihnindu-se pe brațele cromate ale scaunului cu rotile, degetele lui băteau o telegramă invizibilă. Împânzite de vinișoare și riduri, brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în timp ce Cora Reynolds aduce șoarecele înapoi, și lăbuțele ei stârnesc un norișor de praf încins din covor, ca o coadă de cocoș. Privindu-i, cu un braț îndoit sub piept ca să-i susțină sânii, cu o mână răsucită masându-și ceafa, doamna Clark spune: — La Villa Diodati aveau cinci pisici. Cu o lingură de plastic Sfântul Fără-Mațe halește clătite Suzette instant dintr-o pungă de plastic Mylar. Făcându-și unghiile cu pila, Lady Zdreanță urmărește fiecare lingură roz, picurând și trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în valiza lui de aluminiu. Și domnul Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea are cheie? Și doamna Clark clatină din cap, nu. Ochii mai că-i ies din orbite, dar botișorul ei siliconat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dintre cei doi incisivi, știu cum obișnuia să fluiere prin ea. Aici și acum, îi dă o injecție câinelui. Stând în picioare lângă o masă de oțel argintiu într-o încăpere friguroasă cu faianță albă, ținând câinele de blana de pe ceafă, spune ceva despre paraziți la inimă. Când l-am găsit în cartea de telefon, eram orbit de lacrimi, mă temeam că ar putea să-mi moară câinele. Și totuși, i-am văzut acolo numele: Kenneth Wilcox, Doctor vet. Un nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]