1,795 matches
-
aripile calde ale somnului. Feifel a dormit aproape o oră. Soarele asfințise. Aerul din cameră devenise albastru indigo. Era toamnă, zilele începuseră să se scurteze. După un somn bun, Feifel se simțea din nou bine, cu toate că își udase pantalonii și cearșaful. Dar ce miracol! Durerea îi dispăruse din piciorul umflat. Începu să fredoneze o melodie populară foarte iubită, deși nu-și mai amintea toate cuvintele: Cine te-a făcut pe tine, Tudorițo nene, așa Înaltă și subțire, Tudorițo nene! Parcă m-a-ntrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nene, așa Înaltă și subțire, Tudorițo nene! Parcă m-a-ntrebat pe mine, Tudorițo nene, parcă m-a-ntrebat pe mine, Tudorițo nene! Sub farmecul vechi al cântecului popular, Feifel își promise să devină un soț bun. Și-a schimbat repede pantalonii, a strâns cearșaful și a îndesat totul în coșul cu rufe murdare. Atunci și-a dat seama că era mult de spălat. Fără să se gândească prea mult, s-a hotărât să facă o faptă bună - să-i facă o surpriză Ritei, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Vasile Trandafir (Costan) - președinte-primar. Comisia care a făcut inventarul bunurilor aflate în locuințe au găsit la Vasilică Rosetti: 32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Vasile Trandafir (Costan) - președinte-primar. Comisia care a făcut inventarul bunurilor aflate în locuințe au găsit la Vasilică Rosetti: 32 arginți (probabil piese cu valoare numismatică, istorică) și doar 1000 lei. Din tot ce-a avut, i-au lăsat plapumă, pernă, cearșaf. Li s-a lăsat o cameră cu ceva mobilă în casa Sofiei Rosetti. Vasile Vasilaș confirmă ceea ce bănuia numai, că întâi primăria (vornicia) a fost la Filipeni - Slobozia, acolo unde era sediul proprietarului moșiei. Catinca Boteanu nu-și amintea de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
gărzi de corp ca să-i deschidă drumul, iar cel care se vede acolo mergând e un vagabond murdar și fetid, un bărbat trist, gata să plângă, o fantomă căreia nimeni nu-i împrumută o găleată de apă ca să-și spele cearșaful. Oglinda din lift îi arăta fața carbonizată pe care ar avea-o în acest moment dacă s-ar fi aflat în incinta stației când a explodat bomba, Oroare, oroare, murmură el. Deschise ușa cu mâinile tremurânde și se duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
grijă cu bunicul, firește, spuneam, chiriașii din celelalte apartamente se treziseră, totuși nici unul dintre ei nu se ridică din pat ca să se ducă să pândească la sita de aerisire a ușii, spuneau doar unii către alții în timp ce se cuibăreau în cearșafuri, Pleacă. S-au întors aproape toți. Asemănător cu ceea ce spusese cu câteva zile în urmă ministrul de interne când a trebuit să explice șefului guvernului motivele diferenței de putere între bomba care se ordonase să se pună și bomba care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
trădător brațele tale moi?/ Eu nu-s decât un bărbat cu mâini grosolane/și inima sucită într-o parte/ care, dacă e nevoie/să te calce-n picioare ca să treacă/te va călca, Știi bine, dădu brusc la o parte cearșafurile și spuse, Voi urmări desfășurarea operațiunilor în birou, tu dormi, odihnește-te. Prin mintea femeii trecu gândul iute că, într-o situație atât de critică precum cea de față, când sprijinul moral valora greutatea sa în aur, dacă un sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la capătul liniei de montaj, Ați învățat mult, Mă aflu într-o școală bună, domnule președinte, Știți ceva, Sunt numai urechi, Să-l lăsăm pe amărât în pace, poate că, eu însumi, când voi ajunge acasă sau la noapte sub cearșafuri, voi povesti soției mele ce spune scrisoarea, iar dumneavoastră, dragul meu șef de cabinet, veți face probabil același lucru, soția dumneavoastră se va uita la dumneavoastră ca la un erou, soțiorul drag care cunoaște secretele și urzelile pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o oră atât de neobișnuită pentru rutina unei clădiri cu birouri, e de presupus că cineva l-a convins cu vorbe bune în seara zilei de ieri să se ducă devreme la culcare, sfătuindu-l să nu se despartă de cearșafuri, chiar dacă insomnia l-ar împiedica să închidă ochii. Cei trei bărbați urcară cu liftul până la etajul al paisprezecelea, o luară pe un coridor la stânga, apoi altul la dreapta, un al treilea la stânga, în fine sosiră la biroul firmei providențial, s.a.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu compatibil cu discreția firească pe care o implică munca unui serviciu secret să pună la dispoziția agenților care vin să se instaleze aici o asistentă care să fie, în același timp, administratoare, bucătăreasă și cameristă. Comisarul trase cu brutalitate cearșaful și cuvertura, dădu doi pumni în pernă, rulă cămașa și ciorapii și le puse într-un sertar, aspectul dezolant al camerei se amelioră puțin, dar, evident, orice mână feminină ar fi făcut treabă mai bună. Se uită la ceas, ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ne bate vântul, exact în această situație se afla comisarul, obligat să aleagă între a petrece prost noaptea sub un pom din parc, în văzul femeii cu găleata, ca un vagabond, sau încălzit confortabil de pledurile deja ponosite și de cearșafurile mototolite de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări. Până la urmă explicația n-a fost atât de succintă pe cât am promis mai sus, însă, așa cum sperăm să se înțeleagă, nu puteam să abandonăm, fără evaluarea cuvenită, nici una dintre variabilele în cauză, detaliind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se luptase cu atâta vehemență împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe Strickland în atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la îngrijirile necesare bolnavului. Îi aranja patul în așa fel încât să-i poată schimba cearșaful fără să-l deranjeze. Îl spăla. Când i-am lăudat competența mi-a spus cu zâmbetul acela frumos al ei că lucrase o vreme la un spital. Nu mai dădea nici un semn că l-ar urî de moarte pe Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Lepelut, un hârțogar care avea mania preciziei, le măsură sub ochii noștri -, zgâriind cu un briceag mobilele una câte una până le transformase în niște coline mari și galbene de așchii. Gunoaiele atrăseseră o sumedenie de insecte de toate mărimile. Cearșafuri murdare zăceau pe podea ca niște trupuri descărnate, rupte, încremenite. Iar pe pereți, pe toți pereții, versurile Marseiezei își desfășurau cu litere delicate chemările războinice pe tapetul cu motive de margarete și de nalbă, iar nebunul scrisese și rescrisese aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un trup mare, moleșit de parfumuri și de mângâieri. Fermillin rămăsese în pragul localului său, privind cerul cu ochii lui roșii și frecându-și barba. Puștii ieșeau la joacă cu sandvișuri groase în buzunare. Pe sforile pentru rufe, femeile atârnau cearșafuri pe care le umfla vântul. Lysia Verhareine dispăruse. Mi-o imaginam mergând pe cărările văratice ca pe niște alei de nisip. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Vreau să spun: nu am mai văzut-o vie. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ținut-o strâns lângă mine în trăsură, în timp ce doctorul lovea cu biciul cele două dobitoace. Am ajuns la clinică. M-au despărțit de ea. Două infirmiere au dus-o cu un cărucior. Clămence a adormit inspirând eterul, învelită într-un cearșaf alb, șifonat. Mi s-a spus să aștept. Am stat ore întregi, așteptând într-o sală, lângă un soldat care își pierduse mâna stângă. Mi-l amintesc spunându-mi că era mulțumit că-și pierduse o mână, mai ales mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
morții, care este mult mai curat și mai odios. Erau treizeci, poate patruzeci de paturi, toate ocupate, pe care nu puteai distinge uneori decât forme alungite care dispăreau sub bandaje, și care de abia se mai mișcau. În mijlocul încăperii, patru cearșafuri albe, întinse de sus în jos formau un fel de alcov ușor, care putea fi mișcat. Aici se afla Clămence, în mijlocul soldaților care nu o vedeau, cum nici ea nu avea habar de prezența lor. Doamna de Flers a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jos formau un fel de alcov ușor, care putea fi mișcat. Aici se afla Clămence, în mijlocul soldaților care nu o vedeau, cum nici ea nu avea habar de prezența lor. Doamna de Flers a dat la o parte unul din cearșafuri și am văzut-o. Se odihnea, cu chipul tras, cu ochii închiși și cu mâinile așezate pe piept. Respira cu o lentoare maiestuoasă care-i făcea pieptul să se miște, dar îi lăsa trăsăturile nemișcate. Era un scaun aproape de patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de Flers a pus mâna pe fruntea ei și a mângâiat-o, apoi a spus: — Copilul e bine. Am privit-o fără să înțeleg. Apoi ea a mai spus: — Vă las, rămâneți cât doriți. A dat la o parte un cearșaf cum se face la teatru uneori. A dispărut în spatele pânzei albe. Am rămas toată noaptea alături de Clămence. O priveam. Nu încetam să o privesc. Nu îndrăzneam să-i vorbesc de teamă ca vreunul dintre răniții care o înconjurau ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
caut să-l regăsesc așa cum era cu adevărat, chiar dacă uneori, ca o recompensă, îmi este dat să-l zăresc în sclipirile vinului pe care îl beau. Toată noaptea, soldatul care se afla în stânga patului lui Clămence, ascuns vederii mele de cearșaful întins, a bâiguit o poveste fără cap și coadă. Câteodată o spunea încet, fredonând-o, alteori se ambala. Vocea îi rămânea însă mereu egală. Nu am prea înțeles cui i se adresa, unui prieten, unei rude, unei iubiri trecătoare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
finalul ultimei strofe e rupt în două cu arta unui bișnițar, Rică, fante de Obor, vorba MRP-ului, jocul e desăvârșit, un șmenar adevărat se naște în fața lor... Te-ai întors târziu acasă/ Primul lucru ce-ai făcut?/ Ai așternut cearșaf și pernă/ În patu-n care am zăcut./ Cu țărâna stau în gură/ Și cu viermii mă tot cert/ Că nu poci ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
s-a trezit singur, s-a ridicat și a coborât scara spre livingul de la parter, după ce-a plecat, ușor, am coborât și eu, m-am uitat întâi spre locul lui, nu mai era bărbatul meu acolo, în pat, doar cearșaful sub el se răsucise ca o funie și rămăsese acolo ca o dovadă grea, am coborât ușor scara din dormitor spre living să văd ce face și, în mirosul ăla al ei pe care îl știu atât de bine, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
desfăcute, de palmele rotunjite în sus, chemându-l parcă. Vocea lui frumoasă curge ca la radio, ca atunci când Tina îl asculta lipită de aparatul prin care el venea ca apa pe inima ei. Fata se ridicase în fund, își trecuse cearșaful peste trupul frumos ca sfârșitul și se întorsese cu spatele. Asculta... Nu ți-am povestit niciodată de ce m-am însurat cu Rita, prima mea nevastă, de toate nevestele ți-am spus câte ceva, spusei și de ea, dar n-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
copil. Avea o inocență nimicitoare. Am tot căutat privirea aia la toate femeile mele și n-am mai găsit-o niciodată... Poate tu... — Ei... dar Tina nu se uită deloc în ochii lui, el îi vede doar spatele lung, alb, cearșaful coborâse spre despicătura feselor, filmul e gata, gândește vârstnicul actor. — Da, poate la tine... Privirea ei mi-a plăcut cel mai mult. Era un înger care nu fuge speriat, ai mai auzit asta? — Nu... Îîî... — Mie așa-mi sugera: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În cleștii argintați, Cu flăcări tremurânde, sunt niște umbre-n vânt. Pia, Pompia... vino, să plecăm...“ — Acuma spune-mi și mie ce naiba Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene, ca barza În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul mic, o sfântă, Bella Cunizza, vino la lumină!“ — Dumnezeule mare, Kerry, despre ce-o fi vorba? Jur că nu Înțeleg nimic, deși sunt și eu un ins cu veleități literare. — E destul de greu, a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]