676 matches
-
umede și răcoroase. Regiunea orașului este locuită din timpuri străvechi, fapt atestat de urmele istorice din neoliticul timpuriu (3000 - 2500 î.e.n.) descoperite în Lousberg (cremene de aprins focul). În epoca bronzului și epoca timpurie a fierului, regiunea este locuită de celți, fapt atestat de mormintele descoperite în regiunea Aachen. După celți, regiunea este locuită de romani. S-au descoperit urme de băi militare romane din secolul I e.n. (datorită prezenței apelor termale). Soldații romani fondează orașul în secolul I e.n., după
Aachen () [Corola-website/Science/296773_a_298102]
-
fapt atestat de urmele istorice din neoliticul timpuriu (3000 - 2500 î.e.n.) descoperite în Lousberg (cremene de aprins focul). În epoca bronzului și epoca timpurie a fierului, regiunea este locuită de celți, fapt atestat de mormintele descoperite în regiunea Aachen. După celți, regiunea este locuită de romani. S-au descoperit urme de băi militare romane din secolul I e.n. (datorită prezenței apelor termale). Soldații romani fondează orașul în secolul I e.n., după faimoasele băi termale ("Bad Aachen").Prezența francilor este semnalată prin
Aachen () [Corola-website/Science/296773_a_298102]
-
din regiune. De prin anul 500 î.Hr., triburile celtice numite Boii au locuit în regiunea care avea să primească numele lor - Boemia. Triburile germanice ale marcomanilor au migrat în Boemia în anul 9, sub conducerea regelui Maroboduus. O parte a celților a migrat către sud, în vreme ce restul lor a fost asimilat de marcomani. În anul 568, cea mai mare parte a marcomanilor, însoțiți de membrii altui trib germanic, lombarzii, au migrat spre sud. Marcomanii rămași au fost asimilați de slavii apuseni
Praga () [Corola-website/Science/296790_a_298119]
-
() este una dintre cele 26 regiuni ale Franței. Capitala regiunii este orașul Lyon iar regiunea cuprinde 8 departamente. Cu toate că regiunea a fost locuită încă din timpuri preistorice, primele menționări ale unor așezări datează din perioada celților. Aceștia au fondat numeroase orașe, ca de exemplu Lyon ( numit după zeul celtic Lugh), iar regiunea se afla pe o rută comercială între sudul și nordul Europei de Vest. Regiunea a fost cucerită de către romani în timpul Războaielor galice ale lui
Ron-Alpi () [Corola-website/Science/301328_a_302657]
-
este unul dintre simbolurile cele mai răspândite și în același timp printre cele mai vechi. El se găsește pictat sau scrijelit în peșterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană și precreștină el a fost un simbol preferat al celților (monezile lor ne stau mărturie). Știm însă cu siguranță că el a fost preluat ca simbol legat de divinități odată cu apariția civilizațiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverșilor zei egipteni
Cruce creștină () [Corola-website/Science/301447_a_302776]
-
mareele în Golful Muntelui Saint-Michel, unde datorită pantei foarte line, apa se retrage la reflux până la câțiva kilometri în larg. Primele relatări despre Bretania sunt oferite în „Comentariile” lui Iuliu Cesar despre Războaiele galice. Se spunea că era locuită de celți, dar numele actual se datorează unor alte triburi celtice ce au migrat aici din Insulele Britanice. Cele mai impresionante relicve arheologice predatează insă această perioadă, și sunt lăsate de către o populație preceltică, și consistă într-o civilizație a megaliților, datând
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
cuvântul celtic pentru "regiune de coastă". Confederația era formată din mai multe poapoare celtice, iar unii dintre cei mai cunoscuți erau "Veneții", navigatori de excepție ce locuiau în zona orașului actual Vannes, care este numit după aceștia. Teritoriul ocupat de celți nu se limita doar la coasta europeană a Canalului Mânecii, aceștia ocupând și mare parte din Insulele Britanice. După cucerirea romană, Imperiul le încredințează protecția coastelor nordice ale Galiei, iar după retragerea din Marea Britanie în 411, le încredințează paza acestei insule
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
mai există doar una cu funcționare intermitenta. Protejată de pereți de stâncă, Râul Huda lui Papara a adăpostit omul încă din cele mai vechi timpuri. Au fost găsite urme concludențe din paleolitic iar din epoca bronzului s-a găsit un celt de bronz care este o armă sau unealtă asemănătoare unui topor. Cel descoperit în Huda lui Papara are corpul masiv, trapezoidal, lama fiind latița și având tăișul asimetric, datorită probabil uzurii funcționale. Având în vedere contextul descoperirii, celtul de la Huda
Sub Piatră, Alba () [Corola-website/Science/300275_a_301604]
-
găsit un celt de bronz care este o armă sau unealtă asemănătoare unui topor. Cel descoperit în Huda lui Papara are corpul masiv, trapezoidal, lama fiind latița și având tăișul asimetric, datorită probabil uzurii funcționale. Având în vedere contextul descoperirii, celtul de la Huda poate fi considerat drept o depunere cu caracter votiv, el încadrându-se astfel în categoria binecunoscută a ofrandelor din peșteri. Tot în apropierea peșterii Huda lui Papara au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5000 de ani. De
Sub Piatră, Alba () [Corola-website/Science/300275_a_301604]
-
Hasdrubal cel Cinstit, succesorul lui Hamilcar, care a devenit un general cartaginez în Iberia în 229 î.Hr. El va menține acest post aproximativ opt ani, până în 221 î.Hr. De curând romanii au devenit conștienți de o alianță între Cartagina și celții din valea râului Po din Italia de Nord. Acestea din urmă au acumulat forțele pentru a invada Italia, probabil cu sprijinul cartaginez. Astfel, romanii au invadat preventiv regiunea Po în 225 î.Hr. De 220 î.Hr., romanii au anexat regiunea Galia
Hannibal () [Corola-website/Science/301552_a_302881]
-
a intrat în Galia cu 40.000 de soldați și 12.000 de călăreți. Hannibal a recunoscut că este necesar pentru a traversa Munții Pirinei, Alpi, și multe râuri importante. În plus, el va trebui să se confrunte cu opoziția celților, odată ce le traversa teritoriul. În primăvara anului 218 î.Hr., el a traversat Pirineii și, prin concilieri cu căpeteniile galice de-a lungul trecerii sale, a ajuns la fluviul Rhône înaintea romanilor care puteau lua orice măsuri pentru a opri avansul
Hannibal () [Corola-website/Science/301552_a_302881]
-
populația întregii lumi punice-elenistice-romane. Practic, fiecare familie din Roma a pierdut un membru sau membrii în aria de distrugere adus asupra lor de către Hannibal și armatele cartagineze. În încercarea de a-și găsi aliați, face curte orașelor grecești din Italia. Celții, plini de ură împotriva Romei, care tocmai îi alungase din Italia de Nord, au facilitat trecerea armatei lui Hannibal. Își completează armata cu ajutorul triburilor din sudul Italiei și înfrânge în noiembrie 218 î.Hr pe râul Ticinus armata consulului Publius
Hannibal () [Corola-website/Science/301552_a_302881]
-
bronzului zona defileului Crișului Repede de la Bălnaca spre Șuncuiuș apare intens locuită, inventarul ceramic pledează pentru o locuire anterioară epocii bronzului cu o continuitate până în prima vârstă a fierului inclusiv. Demne de semnalat sunt descoperirile arheologice întâmplătoare, care atestă prezența celților în acest areal geografic. Celții făceau parte din marea familie a popoarelor indo-europene. Ei au migrat masiv din nordul Europei, în Balcani in secolul al IV-lea î.d.H. În jurul anilor 335 î.d.Hr. pătrund în Câmpia Tisei și
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
de la Bălnaca spre Șuncuiuș apare intens locuită, inventarul ceramic pledează pentru o locuire anterioară epocii bronzului cu o continuitate până în prima vârstă a fierului inclusiv. Demne de semnalat sunt descoperirile arheologice întâmplătoare, care atestă prezența celților în acest areal geografic. Celții făceau parte din marea familie a popoarelor indo-europene. Ei au migrat masiv din nordul Europei, în Balcani in secolul al IV-lea î.d.H. În jurul anilor 335 î.d.Hr. pătrund în Câmpia Tisei și podișul Transilvaniei. De exemplu, în
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
pe Valea Barcăului, pe Mortăuța, Crasna și de aici fie pe Valea Ragului, fie pe Calițca și apoi pe Poarta Meseșană. Triburi dace sunt răspândite pe teritoriul cuprins între Carpații Occidentali și Tisa. În secolul IV î.e.n. pătrund dinspre vest celții, care aduc noi tehnici de prelucrare a metalelor și roata olarului, dar sunt asimilați de populația locală, mai numeroasă. Această invazie a dus la dezvoltarea economică a zonei ce a constituit puntea de legătură dintre nucleul viitorului stat dac cu
Crasna, Sălaj () [Corola-website/Science/301787_a_303116]
-
Coastă de iepuri"”. Iepurii se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei. Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d.
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
și Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole. Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârșitul secolului al III-lea a.Chr. , când romanii au subjugat celții, ibericii și bascii care trăiau aici. Regiunea a rămas o regiune romană până ce vizigoții au invadat locul la începutul secolului al V-lea. De-a lungul următoarelor trei secole, regiunea a devenit creștină, dar în anul 711 o invazie în
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
și din El Argar (Regiunea Murcia) sugerează că acele culturi dezvoltate au locuit și în partea meridională a peninsulei în timpul neoliticului și al epocii bronzului. Principalele popoare istorice ale peninsulei au fost ibericii, care au locuit în partea mediteraneană, și celții, care au locuit în partea atlantică. În interiorul Penisulei Iberice, unde ambele culturi erau în contact, o cultură combinată, cunoscută ca celtberici, a existat. Adițional, bascii au locuit în jurul Pirineilor. Celelalte grupuri etnice au trăit pe lângă coastele Andaluziei. Între 500 î.Hr.
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
Ancean, Mureșan etc. Nicula a făcut parte până în 1919 din comitatul Solnocului Interior (Solnoc-Dăbâca), iar apoi din județul Someș. Conform recensământului din 1930 populația Niculei era de 848 locuitori, dintre care 826 greco-catolici, 10 ortodocși, 6 romano-catolici și 6 reformați. Celt - din bronz; datare repertoriu: bronz final . În contextul unirii ecleziastice cu Biserică Romei la sfarsitul secolulului al XVII-lea, iezuiții prezenți cu acest scop în Transilvania au consemnat în 1699 lăcrimarea icoanei de la Nicula, ocazie prielnica pentru stimularea pietății populare
Nicula, Cluj () [Corola-website/Science/300344_a_301673]
-
dacică, modelată cu mâna sau lucrată la roată, o monedă imitație dacică de argint după o drahmă a lui Alexandru Macedon, un denar republican și un denar imperial de la Vespasian și Traian. Pe teritoriul satului s-au mai descoperit un celt de bronz, un vârf de lance și un topor de piatră având forma ciocanelor de aramă, toate aparținând Epocii Bronzului. În apropierea satului se semnalează și urmele unei așezări de tip "Monteoru". G. Popa Lisseanu a aratăt într-o lucrare
Brețcu, Covasna () [Corola-website/Science/300373_a_301702]
-
făcute de-a lungul timpului și consemnate în literatura de specialitate atestă locuirea teritoriului satului Aruncuta cel puțin din epoca bronzului. În hotarul satului au fost descoperite o serie de vestigii arheologice, precum o secera de bronz cu buton, un celt de bronz cu plisc și cu corpul de secțiune ovala, un fragment de picior de vas de lut, de la sfârșitul epocii bronzului, În punctele la Cremeniș, Cânepiști și la „Râtul Jii” (Viei) au fost descoperite, în anii 1846-1847, mai multe
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
Descoperirile arheologice efectuate de-a lungul timpului și consemnate în literatura arheologică atestă locuirea teritoriului satului Aruncuta începând cu epoca bronzului. În hotarul satului au fost descoperite o serie de vestigii arheologice, precum o secera de bronz cu buton, un celt de bronz cu plisc și cu corpul de secțiune ovala, un fragment de picior de vas de lut, datate la sfarsitul epocii bronzului., În punctele la Cremenis, Cânepiști și la „Ritul Jii” (viei) au fost descoperite, în anii 1846-1847, mai
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
fortificații care, în caz de pericol, constituia cetatea de refugiu. Numărul așezărilor mici de jur împrejurul fortificației era variabil, de la câteva zeci la peste o sută (de exemplu complexul de la Wicina, Polonia). Nu au avut loc mari mișcări de populații, cu excepția migrațiilor celților, care au ajuns până la Babilon (324 î.Hr.). Din punct de vedere al structurii sociale, unitatea de bază o constituia familia, principala forță economică. Populația era preponderent rurală, agricolă. În perioada Hallstatt timpurie se pare că se ajunsese la o relativă
Hallstatt (perioadă) () [Corola-website/Science/298615_a_299944]
-
viața spirituală în această perioadă este apariția panteonului, chiar dacă in cadrul anumitor populații au dăinuit credințe ancestrale, cum ar fi animismul, cultul naturii. Panteonul se caracterizează prin asocierea unor expresii umane cu principii naturale, sociale, economice. S-a manifestat la celți, traci, daci, iberici. În privința ritualurilor funerare, înhumarea devine preponderentă, înlocuind, cu timpul, incinerarea. Fenomenul de stratificare socială a dus la o dezvoltare fără precedent a artelor minore. Importanța persoanei era adesea sugerată prin purtarea de obiecte de prestigiu, cel mai
Hallstatt (perioadă) () [Corola-website/Science/298615_a_299944]
-
fost introduse legile și cutumele engleze, principatul rămase în afara regatului și nu trimitea deputați în parlament. Abia în secolul al XVI-lea, Henric al VIII-lea făcu din Anglia și Țara Galilor un regat unic (Actul de unire: 1536). Învingător al celților din Țara Galilor, Eduard I nu reuși să iasă victorios în lupta sa împotriva celților din Scoția. După ce muri regele Scoției, nelasând ca urmaș decât o fetiță care locuia în Norvegia, Eduard făcu o propunere foarte înțeleaptă: s-o ia în
Eduard I al Angliei () [Corola-website/Science/298702_a_300031]