887 matches
-
având ca obiect „activitatea obștească”. Obișnuitele „instructaje”, „ședințe” și altele ca din întâmplare, totdeauna în sărbătorile Crăciunului și Paștelui. Avea să se întoarcă seara, târziu, înfrigurat, obosit. Se bucură, mă bucurai. Mama Anei, la strigătele acesteia, apăru și ea în cerdac. Nu părea prea îmbătrânită, avea în schimb părul, într-adevăr, alb. „Sărut mâinile!”, vorbii pentru amândouă. Intrarăm în casă. - Mamă, ceva de-ncălzit! Mi-aduse, după puțin timp, țuică fiartă. - Mă bucur, nici nu știți cât mă bucur, de câte ori veniți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
știți foarte bine, mai mult le târâm. Măcar de ne-am fi putut alege veacul în care să ne naștem. - Da, răspunsei și după două zile, în lumina soarelui de dimineață, plecai spre gară, întâia dată fără Lung. Și din cerdacul casei, Ana, dreaptă, nemișcată, asemeni unei statui, se uita spre mine; părea să-mi urmărească plecarea deși privea în gol. 7. Era în dimineața unei zile de luni, când doamna Pavel primi - în timp ce mă aflam la tribunal - fantastica veste din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părinților ei cu o deosebită bucurie. În fiecare ceas își lua din ocnița mare a sobei călțunul început și da fuga în uliță. Rifca, maică-sa, își ridica ochii negri, fără să-și clintească trupul gras din locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o vreme în cumpănă, după aceea porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
peste trupurile mari cu măturile de frunze de stejar, puneau la cale și deosebitele întâmplări din îngrămădirea aceea a târgului. Tudorița își dădu îndată sama că în jurul ei se petrece ceva neobișnuit și „se vorbește“. Când ieșea cu lucrul în cerdac, după ce se așeza pe scăunașul ei, vedea că se întind capete curioase spre ea de pe la colțurile caselor, prin ferestrele deschise. Când trecea peste drum, la dughenița Reizei, ca să cumpere ceva, privirile ascuțite ale ovreicei, deși erau însoțite de râs și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochii mari umpluți de visul dragostilor ei. Iar în vremea asta Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă; avea învăluiri de amărăciune și-i venea leșin. Abia se putea târî până la cerdac și de-acolo chema pe Reiza, ca să-i aducă ceva din dughenița ei de mărunțișuri. Încolo, zăcea cufundată în gânduri dureroase. Ion Rusu venea din când în când pe acasă, trântea într-un colț cortelul de doc și pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de multe zile, de multe luni, cu carnea încrâncenată pe ei. Ș-o femeie, o prietină, întoarsă c-o lumină de bucurie, chemă pe Rifca la cerdac și-i vorbi lămurit, cu ochii mari, dând încet dintr-o mână: —Rifcă! de-acu ai scăpat, de-acu toate s-au sfârșit... S-a dus feciorul lui Vartolomei!... Îl ia cu trenul și-l duce tocmai la Focșani... Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum înainte, n-ai grijă!... El se duce! tu rămâi cu noi! Dar Haia avea o privire cumplită. Fără nici un cuvânt, intră în casă. Se auzeau trântiturile capacelor de la sipete, bubuiau păreții, pe când femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
friguri. Nici nu băgă de samă că femeile o împresurau. Rifca o apucă de mână. O trăgea repede spre fundul mahalalei, spre întunericul căsuței din Broscărie. Și Haia tăcea, umbla ca o nebună. Așa ajunseră acasă. Fata se opri în cerdac. —Hai, intră în casă... vorbi cu sfială Rifca. Haia o privi cu spaimă. —L-am văzut... zise ea încet. L-am văzut. S-a dus... Nici nu s-a uitat la mine... A trecut la doi pași... S-a suit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el de câteva zile, Culi nu-și putu stăpâni de pe față zâmbetul acestei biruinți. Într-o clipă ieși din cărare în laturea hochstandului. La douăzeci de pași dincolo de aria albeții omătului, rezemat între doi brazi bătrâni, se înălța pătulul, cu cerdacul lui pardosit cu cetină. Cătră el suia o scară. Culi n-avu când rosti salutarea: „Servus!“ - minune mare! Coșgogeamite urs se acățase repegior cu brâncile pe dedesubtul scării, din fuscel în fuscel, până la podina pătulului și, sus, a întins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ridice pe acest biet om. Ce-o fi avut? După aceste cuvinte a învălit panerașul în pânza de matasă în care fusese adus și a privit în tăcere spre doi din slujitorii săi de taină, care îl așteptau la treptele cerdacului. Ei au plecat frunțile. Cel mai în vârstă a murmurat: —E un dar femeiesc. Bărbații întrebuințează hangerul. Să dea vracii știre că robul a murit de inimă, a hotărât, întunecat, Mustafa șahzadè. Vtc "V" Când s-a vestit în serai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
orizontul depărtat... Și în somn, pe banca veche, tot mai mic... Greierul zimțează noaptea, cu nimic. De iarnă Cum ninge repede, apoi încet Și nu știu cât timp mai trebuie de-acum, E la fereastră, alb - O fată cu șalul negru în cerdacul nins... Dar prin copaci largi înserează - Într-un departe nins era tot așa. În adevăr Și înnoptate zângăniri, Apoi va avea loc un bal, Sau o serbare de spiritism, Atâtea sunt de făcut... Când tu apari numai ca amintire. Cum
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
O, nu mai cânta, harmonie pribeagă, - Că plâng, și nu mai știu unde să mă duc. Ninge Când iar începe-a ninge Mă simt de-un dor cuprins. Mă văd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, și nins. Sub streșină, cerdacul Se-ntunecă mâhnit; Stă rezimată-o fată De stîlpu-nzăpezit. Igienă Ea crede c-aș fi atacat... Și când o sărut se teme, Dar sclava plăcerii, ea geme Și cere un lung sărutat. Pe urmă, când spasmul a dispărut, Își udă-n
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
să-i dau eu o cană cu apă? Sigur că poți. Angelina luă o cană cu apă din găleata așezată pe o băncuță, lângă ușa bucătăriei de vară și merse la locul de unde se auzea cântecul greierelui. În fața casei, sub cerdacul alb ca o broderie de lemn, un fir de bună-dimineața se cățărase îmbrăcând cu haina lui înflorată burlanul de tablă prin care se scurgeau apele ploilor. Acolo, la rădăcina acelui fir, se auzea cântecul; aici, fetița turnă cu grijă apa
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
închise cu grijă amintirea acelei îmbrățișări, amintire menită să vindece sufletul de om mare de mai târziu. Bunicul Soarele răsărise la orizont, revărsându-și razele peste curtea inundată de verdeață și flori. Ascunsă între pomi, o casă albă, bătrânească, cu cerdac de lemn, plăcută și încăpătoare, adăpostește somnul cel dulce de dimineață, al nepoților. Bunicul se trezise din zori și tocmai isprăvise treburile casei. Era un bărbat nu prea înalt, uscățiv, cu părul cărunt, frunte înaltă brăzdată de cute adânci, cu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
multe nu știu. Tânăra se dădu la o parte, lăsând să treacă șirurile de oșteni purtând flamura cu cap de zimbru a Moldovei. Păși Încet prin ninsoare, tulburată, și nu-l văzu decât În prag pe tatăl ei, sprijinit În cerdac. Caii se treziseră și ei și se Învârteau dincolo de gard, neliniștiți. - Ce se Întâmplă, Erina? Întrebă logofătul, privind gânditor trecerea călăreților spre sud. Tânăra nu răspunse, sau nu auzi Întrebarea. Era limpede că hotnogul Nechifor nu știa mai multe decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Era limpede că hotnogul Nechifor nu știa mai multe decât Îi spusese. Dar era la fel de limpede că undeva spre malul Dunării vor avea loc lupte la care, cu doar câteva ceasuri mai devreme, nimeni nu se aștepta. Ridică privirile spre cerdac și abia atunci Îl văzu pe tatăl ei, care părea a aștepta un răspuns. - Tată... Trezește slujitorii... să-l Înhame pe Murguleț. - Erina! E toiul nopții! Ninge! Ești singură! - Nu-i nimic... Drumurile sunt mai păzite ca niciodată. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poate trei cai. Erina se uită, neliniștită, la Cosmin, apoi la Ștefănel. Nici unul din ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la masă, coborâ fără grabă treptele cerdacului, iar vocea i se auzi spunând cu același glas cu care poruncea atacurile Apărătorilor: - Fiți bineveniți În casa noastră, signor Gianluca și prietene Pietro! Poftiți! Chiar mă gândeam să-mi mai Împrospătez puțin cunoștințele de italiană! - Iertare, căpitane, spuse Pietro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să plecăm. Nu vei fi niciodată Întreg fără ea. Eu vreau să ajung la capătul lumii. Tu trebuie să ajungi la mormântul lui Amir. - Adevărat. Dar nu vom putea trece de Zid. - Poate. Asta nu ne oprește să Încercăm. În cerdac se ivi și Gianluca Fontanelli, privind pădurile dincolo de care soarele apunea Într-o lumină care cobora de la albastru spre negru, În toate semitonurile pe care le putea avea un cer senin care aștepta noaptea. Se Întoarse și Îi privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
teanc de cursuri, a doua zi m-am înființat la Patricia acasă. Ședea într-o clădire veche, cu zidirea groasă și curte interioară la care puteai s-ajungi prin gang. Prin perete urca, în melc, o scară. La etaj, un cerdac cu geamlîc înconjura clădirea. Pe vremea cînd casa aparținea celui care o zidise, fiecare încăpere avusese anume destinație: dormitoare, camere de zi, cabinet, sufragerii, bibliotecă, bucătărie; după naționalizare, imobilul fusese invadat de o colonie pestriță și săracă. În fața ușilor care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de China, cred că toate mi s-ar întoarce împotrivă. În acest arbore s-a rătăcit un străbun din Hios. Sîngele lui l-a subțiat pe cel vîrtos al țăranilor mei. Poate de aceea am cîteodată plăcere să stau în cerdac, la cafea, cu o țigară bună. Mă tem că grecul se vede doar în acest tabiet. - Domnule profesor, ați vorbit de claritate. Eu nu reușesc să vă înțeleg. - Nu poți fi cele ce-am spus pînă nu le trăiești pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]