658 matches
-
salonul bolnavilor, o să apreciezi o carne mai consistentă. Ozenfant sorbi cu poftă dintr-un pahar în formă de lalea și-și coborî colțurile gurii. — Din păcate, nu-ți pot recomanda vinul. Chimia sintetică are multe de învățat în această privință. Chelnerița așeză în fața lui Lanark o farfurie cu un cub de gelatină cenușie pe ea. Tăie o felie subțire dintr-o suprafață și descoperi că are gust de gheață elastică. înghiți rapid și, adînc în nări, simți un miros de cauciuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rămase nemișcat, descriind geografia locului cu mîinile. Ea îl prinse de rever și-l trase pe trotuar, din calea unui camion care tocmai trecea. — Nu vreau să fiu reținută ca martoră a unui accident. — Unde lucrezi acum? — La Brown. Sînt chelneriță în sala de mese. — O, trec uneori pe-acolo, dar mă duc jos, în club. Thaw îi descrise amănunțit obiceiurile lui culinare și ea părea că ascultă cu interes. îi arătă fotografia din ziar și ea se arătă mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-a putut abține să n-o privească înverșunat, căci apariția ei aproape nesperată îi dădea aerul unei surprize splendide. îi spuse că lucrase mult noaptea și maică-sa crezuse de cuviință să n-o trezească, iar ceasul nu sunase. Chelnerița care-i servi în restaurantul în care intrară era June Haig. — A trecut ceva vreme de cînd nu te-am mai văzut, June, i se adresă el în timp ce Marjory se uita peste meniu. — Salut, Duncan. Ma’ ești la șc’ala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Marjory părînd interesată. — O să-ți spun eu odată. E o poveste sordidă, adăugă Thaw cu jovialitate. îi plăcea să se vadă în postura de om de lume care putea glumi pe seama faptului că fusese lăsat cu buza umflată de o chelneriță. în vreme ce mîncau, Marjory își ridică privirea îl văzu cum se uită la ea concentrat, și schiță un zîmbet forțat. El își aminti cînd zîmbetul acela i se păruse hidos. Acum i se părea frumos, și era sigur că ridul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
produsele gastronomilor, în timp ce cafenelele își cultivă stilul retro pentru a-i satisface pe ultimii veniți, mai înstăriți și cu studii. Dacă faci colțul la stînga pe strada Lepic, poți zăbovi la tejgheaua barului "Deux Moulins", cafeneaua unde Amélie lucra ca chelneriță. Succesul filmului, ale cărui afișe împodobesc localul, joacă un rol important în ceea ce privește diversitatea clientelei. Te trezești alături de un cuplu de americani sau de tineri japonezi, care vor comanda o "crème brûlée Amélie" în cinstea gustului eroinei pentru amestecul de cald
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
EL A DAT DE TREI ORI DIN CAP. NUMELE LUI NU FUSESE ROSTIT ȘI RAOUL NU VORBEA DE EL DECÂT SPUNÂND "PRIETENUL NOSTRU". ― Prietenul nostru crede că are posibilitatea să vă ajute. El are să vă... Raoul s-a oprit deoarece chelnerița venise să ia comanda lui Rambert. \ El are să vă pună în legătură cu doi dintre prietenii noștri care or să vă facă cunoștință cu niște paznici care sunt de partea noastră. Cu asta n-ați terminat. Trebuie ca paznicii să hotărască ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CĂLDURA DE-ABIA ÎNCEPEA SĂ SLĂBEASCĂ. FUMAU UN TUTUN CU UN MIROS ÎNȚEPĂTOR. ÎNĂUNTRU, RESTAURANTUL ERA APROAPE PUSTIU. RAMBERT S-A DUS SĂ SE AȘEZE LA MASA DIN FUND LA CARE ÎL GĂSISE PRIMA OARĂ PE GONZALES. I-A SPUS CHELNERIȚEI CĂ ARE SĂ AȘTEPTE. ERAU ORELE NOUĂSPREZECE TREIZECI. ÎNCETUL CU ÎNCETUL OAMENII AU INTRAT ȘI S-AU INSTALAT LA MESE. ÎNCEPUSERĂ SĂ FIE SERVIȚI ȘI BOLTA JOASĂ SE UMPLUSE DE ZGOMOTE DE TACÂMURI ȘI DE CONVERSAȚII ÎNĂBUȘITE. LA ORELE DOUĂZECI, RAMBERT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
GOLEA PE NESIMȚITE. AFARĂ NOAPTEA CĂDEA FOARTE REPEDE. UN SUFLU CĂLDUȚ CARE VENEA DINSPRE MARE MIȘCA UȘOR PERDELELE UȘILOR CU GEAM. CÂND S-AU FĂCUT ORELE DOUĂZECI ȘI UNU, RAMBERT A BĂGAT DE SEAMĂ CĂ LA MESE NU MAI ERA NIMENI ȘI CHELNERIȚA SE UITA LA EL CU UIMIRE. A PLĂTIT ȘI A IEȘIT AFARĂ. ÎN FAȚA RESTAURANTULUI, O CAFENEA ERA DESCHISĂ. RAMBERT S-A INSTALAT LÂNGĂ TEJGHEA ȘI SUPRAVEGHEA INTRAREA RESTAURANTULUI. LA ORELE DOUĂZECI ȘI UNU ȘI TREIZECI, S-A ÎNDREPTAT SPRE HOTEL, CĂUTÂND ZADARNIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
apărarea ta. — Cum e cu fata? — Ea nu e disponibilă, a părăsit țara. Mama ei e bolnavă, în Filipine. Dar mi s-a spus că se va întoarce, pentru proces. — Credeam că n-o să fie nici un proces, spuse Brad. Veni chelnerița. Îi făcu semn să plece. — De ce ne întâlnim aici? — Trebuie să fiu în tribunal, la Van Nuys, la ora zece. Mi s-a părut mai convenabil. Brad se uită în jur, neliniștit. — Locul ăsta e plin de oameni. Actori. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Charlie atâta timp la dispoziție. — Bine, dar ce altceva puteam face? Am avut atât de puțin timp Împreună, eu și Matthew! Ne despart 5000 de kilometri. În acel moment nici cu gândul nu puteam cuprinde distanța asta. Kitty Îi ceru chelneriței nota. O conduse pe Desert Rose acasă și Îi cumpără câte ceva de mâncare pe drumul de Întoarcere. Când ajunseră din nou În mansardă, Kitty puse să facă un ceai. Mirosul Înfiorător care venea dinspre frigider, rezultatul alterării alimentelor exotice, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Paris, dar a făcut și o descoperire cu mult mai importantă: dragostea. A cunoscut-o pe Mariana, o emigrantă din România. Reușise să plece din țară căsătorindu-se cu un spaniol, dar Îl părăsise de Îndată ce ajunseseră În Spania. Acum era chelneriță În Barcelona. Wakefield o dusese la film, la restaurant și la catedrala cea neterminată a lui Gaudi, apoi Îi ceruse mîna. Pe Mariana, Wakefield o interesa pentru că era american. Se declara plictisită de Europa și Își petrecea majoritatea timpului, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
șaisprezece ani, a trăit cu un muzician În ghetou și nu a luat legătura cu nici unul dintre ei pînă cînd nu a ajuns la facultate prin propriile forțe? CÎnd, În cele din urmă, a sunat-o pe maică-sa, era chelneriță Într-un steak house și mai avea și o altă slujbă misterioasă, despre care nu voia să vorbească. Oricum, după această primă convorbire lucrurile au Început să se Îmbunătățească. Margot a terminat colegiul, a mers la universitate, s-a specializat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
decide Milena. Cad cu toții de acord că cel mai călduros loc În care ar putea să intre este un restaurant ucrainean, din cauza aburilor de la borșul de varză și de piroști, și se Înghesuie În primul care le iese În cale. Chelnerița care le ia comanda este trecută de prima tinerețe, durdulie și prietenoasă. De unde stă, Wakefield poate vedea strada prin geamul aburit. Acum ninge cu spor. Pe masă se află un bol mic cu sare, cu o linguriță mică sculptată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dealerii sînt toți indieni, purtînd veste negre, ștanțate cu vulturi aurii și stau ca niște stane de piatră Împotriva valurilor de jucători decrepiți și bolnavi. Am ajuns În iad, Își spune Wakefield și se așează la bar și comandă unei chelnerițe cu fața lătăreață două Coca. Îl așteaptă pe Diavol să-și facă apariția. Asta dacă Întreabă cineva. După cîteva guri Începe să se simtă anonim și liber. Fumul plutește În jurul lui, scîrțîiturile și muzica Îi trec pe deasupra capului, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield era tînăr și sărac, prietenii lui, care, ca și el, erau săraci, disprețuiau luxul. Ar trebui să fie trist În fața acestei dispariții a idealismului, dar nu este. Azi apreciază mîncarea bună și alte plăceri costisitoare. În restaurantele de pe faleză, chelnerițele tinere recită poezia meniurilor, structura ingredientelor din fiecare fel de mîncare crește din ce În ce mai Înaltă, fiecare nivel asortîndu-se perfect cu cel de lîngă el, Într-o desăvîrșită stăpînire de sine estetică, fiecare specialitate oferită vederii, aidoma unei prostituate din Amsterdam, așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai puțin să-i ceară ajutorul în alegerea ținutei. — Un tricou mulat alb și o fustă mini neagră, o sfătui Sophie, cu cercelul din nas sclipind în lumină, atât de scurtă încât să ți se vadă chiloții când te apleci. Chelnerițele de la noul bar de vinuri trebuie să poarte așa ceva ca uniformă și bărbații stau la cozi de un kilometru. Sunt convinsă, se cutremură Fran, dar nu crezi că asta ar fi puțin cam bătător la ochi la prima întâlnire? — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
făcut ce i s-a spus. A coborât scara îngustă. Jos l-a găsit pe Napoleon cu botul pe labe. Câinele ridică spre el niște ochi parcă plini de reproș. În fața WC-ului public de peste drum stătea o femeie, probabil chelneriță la vreun bar. Când l-a văzut pe Gaston, a tresărit și și-a întors privirile în altă parte. Chiuveta era lângă WC. Gaston s-a spălat pe față și s-a întors în cameră. Bătrânul punea niște sardele prăjite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să-ți arăt adevărata Japonie! Bătrânul Higurashitei și-a scos puloverul roșu și pantalonii și a îmbrăcat hakama și haori pe care și le punea când își practica meseria de ghicitor. Când au plecat de acasă, barurile erau deja luminate. Chelnerițele, care stăteau în dreptul ușilor, l-au salutat pe bătrân, dar zărindu-l pe Gaston, s-au arătat surprinse. Napoleon a apărut și el ca din pământ și se târa, cu mersul lui nesigur, între ei. — Stă la mine... Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a oprit cu prietenul lui, Iijima, la un restaurant mic pe nume Otafuku, unde, în clipa aceea, beau bere și înfulecau cu alune. Domnule, vi s-au cam adunat datoriile. V-aș ruga să plătiți astăzi. Dar tonul dur al chelneriței nu-l descumpăni câtuși de puțin. Era obișnuit. Tomoe îl muștruluia și-l bombănea tot timpul. Takamori se gândea tot timpul la Gaston. Roțile trenurilor huruiau deasupra capului lui Gaston. De câte ori trecea câte unul, cădeau câteva picături de lichid negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tinere care se întâlneau la gară. — Unde e... locuința ghicitorului? Stai o clipă. Trebuie să mă uit pe harta pe care mi-a făcut-o. Cei doi au pornit-o conform indicațiilor bătrânului Higurashitei. Întâlneau baruri la tot pasul și chelnerițele erau deja la datorie: măturau trotuarul în dreptul barului lor cu niște mături care ajunseseră adevărate cioturi, goleau resturile de mâncare în lăzile de gunoi și așa mai departe. Dacă-l căutați pe sensei, îl veți găsi încă dormind în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Japonia nu mâncase nimic care să nu-i placă. Când l-a dus Endō la un restaurant ieftin din Sanya, a mâncat supa cu bucăți de ridichi murate, pe care le vâra în gura lui mare, sub privirile uimite ale chelnerițelor și ale zilierilor. Fața lui de cal atrăgea atenția tuturor. Deși nu o arăta, lui Gaston îi era tot mai milă de Endō. Îi dispăruse teama și tremuratul la vederea lui. Două nopți petrecute împreună în cămăruțe sărăcăcioase nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să aștepți cam mult, zise el pocnind din degete. Iartă-mă. — Nu face nimic, răspunse Tomoe cu ironie în glas. Doar zece minute. S-a aplecat spre ea, a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și mai arzătoare să rănească orgoliul acestui pui de nobil îngâmfat. — Cine? întrebă el cu voce spartă. Doar nu-i vorba de francezul acela, sper. — Francezul? — Da, Monsieur Gaston. Tomoe a râs cu atâta poftă, că s-a întors și chelnerița spre ea, uimită. Până și Ōkuma a izbucnit în râs, fără să vrea. Bineînțeles că nu avea cum să te prindă în mreje, Tomoe-san. Cum să te îndrăgostești de un nătâng de străin care arată de parcă tocmai ar fi venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
desfășoare activitatea în Tokyo. — N-aveați cum să auziți. Funcționăm ca un club particular. Tocmai de aceea acest domn Sade... Endō și bărbatul cel grăsan, față-n față la masă, au început să discute în șoaptă ca să nu-i audă chelnerițele. Între timp, Gaston dădea din cap disperat și clipea din ochi, străduindu-se din răsputeri să-l facă pe om să priceapă că-l paște un mare pericol. Dar bărbatul nu-l băga în seamă. — Europence? De care aveți? Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
momeala. — A, deci așa stau lucrurile. Ei bine, atunci cred că mai bine mi le prezentați acum. Dar nu știu nici o limbă străină. S-a ridicat de la masă. Endō a luat repede nota de plată și a chemat-o pe chelneriță. Apoi îi șopti lui Gaston, aspru, la ureche: — Tais-toi, sacré Gas... Să nu dea naiba să-mi încurci treburile. Endō s-a postat între Kanai și Gaston și au pornit toți trei spre șantier. Voia să-l împiedice pe Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]