641 matches
-
Han cuceritorul, cupola Marelui Templu ardea în lumina apusului, aruncînd sulițe de aur pînă departe. În afara edificiului, în care, de la năvala noilor barbari contemporani, nu se mai slujea de cînd aceștia decapitaseră toți călugării budiști, mai era o clădire de chirpici, numită Primărie, un monument spoit cu culoare aurie, reprezentînd un vajnic soldat mongol, vreo patru-cinci iurte și un zoocid budal adică așa zis "hotel". Cam sfîrșiți de traversarea a peste 500 km de deșert, ne îndreptăm spre acesta din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
ploi nu mai circulau deloc. Noua Sulița era orașul de graniță între județul Hotin (Basarabia) și județul Cernăuți (Bucovina). Erau două orașe despărțite de o apă. Noua Sulița bucovineană modernă și Noua Sulița basarabeană (rusească) plină de noroi, case din chirpici și locuitori săraci. Și nivelul material și cultural diferea foarte mult. Bucovinenii aveau la Cernăuți liceu românesc și Universitate cu facultăți în limba română. Aveau conștiința națională dezvoltată. La întoarcerea din refugiu, în vara anului 1941, am găsit casa complet
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
nemilos. Miliția vroia să știe unde suntem iar ai mei nu au recunoscut niciodată aceasta. În așa-zisul “sat“, oamenii stăteau sub cerul liber, dar în cele din urmă și cu sprijinul autorităților, au început să și ridice case, din chirpici, cu acoperișuri învelite cu paie sau papură din balta Ialomiței. Dar pentru că persecutarea părinților nu mai înceta, a trebuit să plec din Râmnicu Sărat la o mătușă din comuna Aluniș de lângă Slănic Prahova. Așa că miliția nu m-a găsit la
POVESTEA VIEŢII MELE DE REFUGIAT. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vasile Flueraru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1682]
-
din Frenciugi s-a <citation author="unknown">„simțit ca Într-o <carceră duhovnicească>”</citation>, Înțelegând că se află față În față cu Dumnezeul său și a enoriașilor păstoriți. Pentru preotul Ioan Răzvan Scurtu . Noul preot transformă biserica de lemn și „chirpici” În catedrala sufletului său. Își susține examenul de capacitate la Centrul Ecumenic din Durău. Slujba de sfințire a locului viitoarei biserici a fost oficiată de Episcopul vicar . Preotul Ioan Răzvan Scurtu face demersurile necesare pe lângă primărie În vederea reparării drumului județean
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
care depășindumă, absorbeau bicicleta, eu trebuind să respect și niște reguli de circulație, de care n-aveam habar. Prinsesem curaj și pedalam de zor, lăsând în urmă imagini pe care le văzusem doar din mașină: o casă cu etaj, din chirpici, care avea să dispară înainte de a fi fost acoperită, un bordei unic prin izul de vechi pe care-l sugerau paiele acoperișului, podul peste pârăul urât mirositor, veșnica fântâna cu cumpănă strâmbă, vacile care traversau liniștite drumul. Pe nesimțite s-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
lor călăi. Avem, așadar, istoria unei familii deportate, familie formată din mamă și șase copii, căci tatăl copiilor fusese arestat, o poveste ce se deapănă în mai multe episoade, începând cu arestarea tatălui și sfârșind cu înălțarea unei case de chirpici în pustietatea Bărăganului. Pe acest subțire fir epic sunt intercalate, prin "flash-back", o serie de secvențe, de dinainte de deportare, din copilăria autorului, prilej pentru narator de a zugrăvi viața unei comunități din nordul României în perioada interbelică și imediat postbelică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
colibei unde stăteau "dușmanii", dau peste imaginea unei mame dormind alături de cei șase copii mici ai ei; înmormântarea concomitentă a unei nepoate și a bunicii sale; agonia și uciderea, ca să nu moară de foame, a câinelui Haiduc; ridicarea bordeielor din chirpici din colonia penitenciară a Bărăganului. "Dumnezeu a murit în Bărăgan" este o luminoasă revanșă a memoriei asupra unui trecut întunecat. Ioan Groșan CAIETUL NR. 1 Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Da, Silvia, hai, repede! Ploua. Sub acțiunea ploii, pământul se muiase. Sutele de picioare, care încălțate, care desculțe, l-au călcat, l-au sucit și l-au răsucit, încât acum cu puțină pleavă și paie era tocmai bun de făcut chirpici. În sfârșit, am ajuns acasă. 16. RĂCEALA Mama și bapțea erau deja în alertă. Tu, Rozinka, unde stau copii ăștia pe ploaie? N-ar fi mai bine să te duci după ei? Ce spui? Da, mama, ai dreptate. Uite, iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și deshidratat, propriile noastre vizuini... În apropierea locului unde am fost coborâți din mașină pentru a ne ridica viitoarea casă, se afla un depozit cu materiale de construcții unde erau tot felul de articole, inclusiv formele sau tiparele pentru modelarea chirpicilor. De la depozitul respectiv am obținut tot materialul de care am avut trebuință, atât pentru construcția unui WC, a bordeiului și, ulterior, a casei. Am început cu obiectivul numărul 1: grupul sanitar. Cei patru copii mai mari, însoțiți de mama, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
puternice. Asta era. Poate vă veți întreba de ce am stat atât de mult în bordei și nu ne-am mutat în casă nouă? La această întrebare vă voi răspunde imediat. 5. LICHIDUL VITAL sau FATA MORGANA Nu puteam începe confecționarea chirpicilor dintr-un motiv foarte simplu, dar esențial: lipsa apei. În localitatea aceasta, care mai întâi s-a numit Satu-Nou, apoi Tătarul Nou, și, în cele din urmă, Bumbăcari, fusese strămutată o populație de peste 2500 de suflete. Iar denumirea de Bumbăcari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lenevi! 6. SĂPAREA FÂNTÂNILOR sau EXERCIȚIU DE SUPRAVIEȚUIRE Se zice că viața a apărut pe Pământ din oceanul planetar. Probabil. Ceea ce știm cu siguranță e că în absența apei tot ce e viu moare. Obstacolul cel mai puternic în confecționarea chirpicilor îl constituia lipsa apei. Autoritățile locale au luat și ele notă de această realitate și au dat ordin să forăm câte un puț la intersecția fiecărei străzi. Oamenii s-au mobilizat și au trecut la treabă. Dar, din motive obiective
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că o bucată de timp am suferit îngrozitor din cauza lipsei de apă, că ne-a fost greu să ne adaptăm la niște condiții stringente și obligatorii, fără de care supraviețuirea era, practic, imposibilă: construirea grupurilor sanitare, a bordeielor, săparea fântânilor, confecționarea chirpicilor și ridicarea caselor. Dar, bunicule, nu cred că acolo era chiar iadul de pe pământ: nu a fost nici Auschwitz, nici Birkenau, Siberia, minele Vokuța, Canalul Dunăre-MareaNeagră, Delta ori Periprava sau Pitești. Nu au fost nici crematorii, camere de gazare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și fără rost, ducea la diminuarea capacității noastre de rezistență și de luptă împotriva vicisitudinilor. Până la urmă, am eliminat aceste frământări care ne obsedau mecanismul de gândire și am luat viața așa cum este: cu bune și cu rele. 7. CONFECȚIONAREA CHIRPICILOR sau MUNCILE LUI SISIF Viața în bordeie a constituit pentru noi un dureros și nejustificat regres social. Am coborât vertiginos pe scara istoriei universale, de la înălțimea lui "Homo sapiens" la stadiul incipient de "Homo faber". Dar viața de cârtiță nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ochii opiniei publice actul condamnabil al deportării noastre. Sătenii recunoșteau cu bucurie și sinceritate influența benefică, în foarte multe privințe, a deportaților asupra vieții lor. Viața își urma cursul ei firesc. Acum aveam apă. Am trecut "in corpore" la confecționarea chirpicilor. Mai întâi ne-am deplasat la depozitul de materiale, de unde ne-am întors cu patru forme sau tipare de lemn, nu înainte de a semna într-un registru pe care ni l-a pus în față gestionarul. Dar ne lipsea ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ni l-a pus în față gestionarul. Dar ne lipsea ceva. Mircea și Lică s-au dus înapoi și au revenit cu două sape și două căldări de tablă. Vecinul nostru, domnul Muca, împreună cu familia sa, începuse deja să facă chirpici. Era un om deosebit de frumos și foarte cumsecade. A trecut "strada" la noi și i-a arătat lui Mircea cum e mai bine să procedăm și să ne organizăm șantierul. Mai întâi am ales o suprafață de teren plană, ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
construcția viitoarei case, și am tăiat cu sapa o suprafață destul de mare de miriște, pe care am curățat-o frumos și am netezit-o ca-n palmă. Apoi am ales locul care urma să ne furnizeze materia primă pentru confecționarea chirpicilor: groapa. Un element deosebit de important în confecționarea lor, alături de pământ și apă, îl constituiau paiele. Acesta este liantul care dă unitate și forță văiugii, împiedicând fisurarea și ruperea ei. Spre norocul nostru, combinele seceraseră locul așa că aveam paie... gârlă! Trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
formei treceam palmele udate cu apă pentru a netezi materialul. Tiparul era prevăzut la cele două laturi cu câte o ureche. Așadar, introduceam agățătoarea (trăgătoarea) într-una din urechi, târâm pe pământ tiparul până la locul de descărcare, apoi îl răsturnam. Chirpicii se aliniau frumos, unul după altul, în șiruri drepte de câte 15-20 pe rând, stând în bătaia soarelui pentru a se usca. În inconștiența sa furibundă, soarele Bărăganului pârjolea fără discernământ atât materia vie, cât și materia moartă: lucruri, plante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
câte 15-20 pe rând, stând în bătaia soarelui pentru a se usca. În inconștiența sa furibundă, soarele Bărăganului pârjolea fără discernământ atât materia vie, cât și materia moartă: lucruri, plante, animale și oameni. Astfel că, în decurs de câteva zile, chirpicii erau uscați și îi așezam spre aerisire și întărire în piramide liliputane cu baza de 10, fiecare dintre ele având un număr de 55 de exemplare. Dar treaba nu era deloc ușoară, iar lucrurile nu se desfășurau în ritmul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
duo fermecător. Într-o după-amiază târzie, când munca de pe șantier se încheiase, iar noi, obosiți și flămânzi, o așteptam pe mama să vină de la spital, Mircea s-a dus, ca de obicei, la Țile. Acesta era afară stând pe niște chirpici. Ochii triști ai băiatului, înroșiți de fumul lumânărilor, de nesomn și de lacrimile care-i curgeau pe obraz, l-au speriat cumplit pe Mircea. Țile, ce s-a întâmplat? Spune! Babica, babica mea cea bună... s-a dus... Și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rău, o, Doamne! Țile! Țile! Țile! Copiii aceștia sufereau. Se aflau în fața unei realități crude, a unei lecții dure. Omul este pe acest pământ doar în trecere, drumul e scurt, iar la capătul lui ne așteaptă mormântul. Au stat pe chirpicii uscați timp îndelungat, unul lângă altul, fără să scoată o vorbă, maturizați violent de un act biologic ale cărui consecințe sunt ireversibile. Într-un târziu, s-au despărțit. Mircea a intrat în bordei tocmai când mama ne dădea de mâncare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Amin. 9. SE NAȘTE UN SAT "Eu nu știu nașteri fără de dureri, Și iată, astăzi poți privi sub soare Cu mult mai multe bucurii ca ieri." (N. Labiș) După înmormântarea babicăi, "șantierul minorilor" și-a reluat activitatea de confecționare a chirpicilor, în aceeași formație, dar într-un ritm ceva mai lent. Explicația rezidă în faptul că autoritățile locale au decis începerea construirii clădirilor în care urmau să funcționeze o serie de instituții absolut necesare în orice comunitate cât de cât civilizată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
unui copil dreptul la învățătură este o crimă de neiertat, un sacrilegiu. Astfel că noi nu ne întâlneam decât după ore pentru a lucra pe șantier. Programul nu era ușor deloc. Veneam de la școală, mâneam ceva și treceam la făcut chirpici. Apoi, seara, în bordei, la lumina lămpii, în jurul unei măsuțe din scândură de brad, stăteam toți patru și învățam și ne scriam lecțiile pentru a doua zi. Dar oboseala își spunea cuvântul. De multe ori adormeam cu capul pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
n-o mai pot... Unde ești, copilărie. Cu pădurea ta cu tot?" (M. Eminescu) Activitatea noastră pe șantier s-a prelungit mult, până în prima decadă a lunii noiembrie. Timpul deja se stricase, iar nouă ne era din ce în ce mai greu să facem chirpici. Apa era rece, pământul se răcise și din înaltul cerului începuseră să apară, balansându-se ușor în aerul înfiorat de vântul aspru, primii fulgi de zăpadă stingheri și timizi, uitându-se plini de curiozitate la munca noastră de pe șantier; parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
trecut strada la noi, la șantier. Bună ziua, copii, spor la treabă! Mulțumim, domnule Muca. Ne-a examinat pe toți, cu atenție, câteva secunde bune, apoi i s-a adresat lui Mircea: După opinia mea, voi ați confecționat peste 2000 de chirpici. Cred că sunt suficienți pentru ridicarea casei. Mie mi-au mai rămas. Dacă veți mai avea nevoie, vă voi împrumuta eu. Acum e momentul să vă apucați imediat de construirea casei: iarna bate la ușă. Dar nu știm, domnule Muca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu respect numele cât timp îmi va bate inima în piept. Ce om! În a doua iarnă a șederii noastre în Bărăgan, din cauza ciorilor care aduseseră vreascuri în horn și își făcuseră cuib, a ploilor și a zăpezilor care mulaseră chirpicii, rândul de sus se dărâmase aproape tot în interiorul hornului și era cât pe ce să luăm foc, dacă n-ar fi venit repede să ne ajute același domn Muca. A luat scara din fața casei și s-a îndreptat năvalnic prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]