760 matches
-
Cicliștii care încheie etapa cu mai mult de o lungime de bicicletă în spatele celui de-al cincilea coechipier, în ordinea timpilor obținuți, sunt acreditați cu propriul timp. Contratimpul pe echipe a fost adesea criticat întrucât favorizează echipele puternice și defavorizează cicliștii puternici ce concurează în echipe modeste din punct de vedere valoric. Contratimpul pe echipe a fost reintrodus pe harta Turului Franței în anul 2009 după o absență de patru ani. Un an mai târziu el a fost din nou eliminat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
care s-a câștigat vreodată Turul. Cățărarea Alpe d'Huez este una dintre favoritele publicului și nu numai, ea regăsindu-se pe harta majorității edițiilor Turului Franței. În anul 2004, la Alpe d'Huez s-a încheiat un contratimp individual. Cicliștii s-au plâns atunci de insistențele spectatorilor și ca atare etapa nu a mai putut fi reluată în alte ediții. Mont Ventoux este adesea numită ca fiind cea mai grea cățărare din Turul Franței din cauza condițiilor aspre la care-i
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Prima radiodifuziune a cursei a fost realizată în anul 1929, când Jean Antoine și Alex Virot reprezentanți ai ziarului "L'Intransigeant" au transmis pentru Radio Cité, utilizând linii telefonice. În 1932, tot ei au difuzat sunetul ambiental din momentul trecerii cicliștilor pe Col d'Aubisque din Pirinei, la data de 12 iulie. Ziariștii utilizaseră un aparat de înregistrare, transmițând sunetele ulterior. Primele imagini televizate ale competiției au fost difuzate la o zi după înregistrarea lor. Canalul de televiziune național a utilizat
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
se temeau de concurență. Conflictul a fost aplanat, dar nu destul de repede, astfel că prima transmisie integrală a Turului Franței s-a realizat abia anul următor. Primul comentator de televiziune al Turului Franței a fost francezul Robert Chapatte, un fost ciclist. La început a comentat singur, ulterior alăturându-i-se un specialist al etapelor de munte și un comentator ce urmărea competitorii cu ajutorul unei motociclete. Mass-media franceză a fost o bună perioadă de timp monopol de stat, mai exact până în 1982
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
marginea șoselei, cu discuții privitoare la dificultatea traseului și la tacticile posibil de urmat și cu o retrospectivă de 30 de minute. Cele mai importante etape sunt transmise în direct de la început până la sfârșit și sunt urmate de interviuri cu cicliștii și cu alte persoane din anturajul competiției. De asemenea, la final este prezentată o versiune editată a etapei văzută prin ochii unui manager al unei echipe participante care-și urmărește și-și sfătuiește cicliștii. Posturile de radio transmit informații despre
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și sunt urmate de interviuri cu cicliștii și cu alte persoane din anturajul competiției. De asemenea, la final este prezentată o versiune editată a etapei văzută prin ochii unui manager al unei echipe participante care-și urmărește și-și sfătuiește cicliștii. Posturile de radio transmit informații despre cursă pe tot parcursul zilei. Este vorba, în special, despre postul național de știri, France-Info. Există și câteva stații de radio care furnizează comentarii permanente ale cursei. În ediția din anul 2009, controalele antidoping
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mașină”. În 2003, cu ocazia centenarului Turului, aceeași formație a produs un album muzical intitulat "Melodiile Turului Franței ()". În cinematografie, Turul a reprezentat punctul de plecare în turnarea filmului "Cinci lalele roșii ()" (1949), de Jean Stelli, film în care cinci cicliști sunt omorâți. În fruntea cursei ()" (1974) urmărea destinul lui Eddy Merckx, fiind selectat pentru Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Același subiect l-a propus și Alex Joffé cu a sa parodie "Spărturi ()" din 1967. Din distribuția acelui film au
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în Turul Franței. Filmul german "Iadul pe roți ()", a prezentat ediția din anul 2003 din perspectiva echipei Team Telekom. Regizorul acestui film a fost Pepe Danquart, cel care, în 1993, câștigase un Premiu Oscar pentru filmul de acțiune de scurtmetraj "Ciclistul negru ()". Filmul danez "Depășirea ()" de Tómas Gislason a surprins Turul din anul 2004 din perspectiva echipei Team CSC. Filmul "Abonat la victorie: Supraviețuind Turului Franței ()" a relatat povestea cicliștilor Baden Cooke și Jimmy Casper, ambii de la echipa Française des Jeux
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
1993, câștigase un Premiu Oscar pentru filmul de acțiune de scurtmetraj "Ciclistul negru ()". Filmul danez "Depășirea ()" de Tómas Gislason a surprins Turul din anul 2004 din perspectiva echipei Team CSC. Filmul "Abonat la victorie: Supraviețuind Turului Franței ()" a relatat povestea cicliștilor Baden Cooke și Jimmy Casper, ambii de la echipa Française des Jeux, participanți în Turul Franței 2003. Urmărindu-le încercările de a obține tricoul verde, câștigat în cele din urmă de Cooke, pelicula surprinde frământările psihice ale celor doi. Filmul a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
narare, ci se bazează exclusiv pe priveliști și sunete captate în acel Tur. În ficțiune, acțiunea filmului animat "Tripleții din Belleville ()", din 2001, se intersectează cu Turul Franței. Acuzațiile de dopaj au contaminat Turul Franței încă de la începuturile sale. Primii cicliști consumau alcool și foloseau eter pentru a-și reduce durerile. Odată cu trecerea anilor, performanțele cicliștilor au început să crească și ca atare, Uniunea Ciclistă Internațională împreună cu guvernele țărilor implicate au adoptat politici de combatere a practicilor de dopaj. În 1924
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
acțiunea filmului animat "Tripleții din Belleville ()", din 2001, se intersectează cu Turul Franței. Acuzațiile de dopaj au contaminat Turul Franței încă de la începuturile sale. Primii cicliști consumau alcool și foloseau eter pentru a-și reduce durerile. Odată cu trecerea anilor, performanțele cicliștilor au început să crească și ca atare, Uniunea Ciclistă Internațională împreună cu guvernele țărilor implicate au adoptat politici de combatere a practicilor de dopaj. În 1924, Henri Pélissier și fratele său Charles s-au destăinuit jurnalistului Albert Londres, relatând că pe parcursul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
destăinuit jurnalistului Albert Londres, relatând că pe parcursul carierei au consumat stricnină, cocaină, cloroform, aspirină, „anestezic pentru cai” și alte droguri. Povestea a fost publicată în ziarul "Le Petit Parisien", sub titlul de "Les Forçats de la Route" () Pe 13 iulie 1967, ciclistul britanic Tom Simpson a murit în timpul cățărării Mont Ventoux, după ce consumase amfetamină. În 1998, în ceea ce se numește „Turul rușinii”, antrenorul echipei Festina, Willy Voet, a fost arestat după ce asupra sa au fost găsite doze de eritropoietină (EPO), de hormoni
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
după ce asupra sa au fost găsite doze de eritropoietină (EPO), de hormoni de creștere, de testosteron și de amfetamină. Raidurile poliției asupra hotelurilor unde erau cazate echipele au condus la descoperirea produselor dopante aflate în posesia echipei TVM. Ca urmare, cicliștii au intrat în grevă. După ce directorul cursei, Jean-Marie Leblanc, a mediat conflictul, poliția și-a redus acțiunile, iar competiția a continuat. Totuși, unii cicliști au abandonat și doar 96 de sportivi au încheiat cursa. În procesul ce a urmat, s-
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
erau cazate echipele au condus la descoperirea produselor dopante aflate în posesia echipei TVM. Ca urmare, cicliștii au intrat în grevă. După ce directorul cursei, Jean-Marie Leblanc, a mediat conflictul, poliția și-a redus acțiunile, iar competiția a continuat. Totuși, unii cicliști au abandonat și doar 96 de sportivi au încheiat cursa. În procesul ce a urmat, s-a dovedit că oficialii echipei Festina organizaseră și susținuseră dopajul în cadrul formației. Ca urmare a acestui scandal, organizatorii cursei împreună cu UCI au introdus măsuri
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
a fost niciodată penalizat. În 2004, Philippe Gaumont spunea că în cadrul echipei sale, Cofidis, dopajul fusese endemic. În urma unei percheziții asupra locuinței sale, colegul de echipă al lui Gaumont, David Millar, a mărturisit că a consumat EPO. În același an, ciclistul Jesus Manzano de la echipa Kelme a relatat că a fost obligat de către echipa sa să consume substanțe interzise. Controverse stârnite de acuzații de dopaj s-au creat și în jurul lui Lance Armstrong, chiar dacă el a nu a fost niciodată învinuit
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
din 2006 a stat în umbra scandalului de dopaj denumit Operațiunea Puerto. Acesta s-a declanșat puțin înainte de începerea Turului, favoriți precum Jan Ullrich și Ivan Basso fiind suspendați de propriile lor echipe cu doar o zi înaintea startului. Șaptesprezece cicliști au fost implicați în acest caz. Rutierul american Floyd Landis, care a încheiat competiția pe primul loc în acel an, a fost testat pozitiv cu testosteron. Acest lucru s-a petrecut după etapa a 17-a, etapă pe care chiar
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
9 mai și pe 28 iunie. Rasmussen a susținut că în acea perioadă se afla în Mexic. Dar, jurnalistul italian Davide Cassani a relatat la televiziunea daneză că l-a văzut pe Rasmussen în Italia. Astfel, această pretinsă minciună a ciclistului a dus la concedierea sa de la echipa Rabobank. Pe 11 iulie 2008, după prima etapă a Turului din acel an, Manuel Beltrán a fost testat pozitiv cu EPO. Pe 17 iulie 2008, după etapa a patra, Ricardo Riccò a fost
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Beltrán a fost testat pozitiv cu EPO. Pe 17 iulie 2008, după etapa a patra, Ricardo Riccò a fost testat pozitiv cu CERA, o variantă a EPO. În octombrie 2008 s-a descoperit că un număr mult mai mare de cicliști folosiseră, în acel an, substanțe interzise. Aceștia au fost: colegul lui Ricco și câștigătorul etapei a 10-a a Turului din 2008, Leonardo Piepoli; Stefan Schumacher - cel care câștigase ambele contratimpuri; Bernhard Kohl - al treilea în clasamentul general și câștigător
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
și i-au permis acestuia să se înscrie la Turul Franței. În ciuda faptului că apelul formulat de UCI se afla încă în dezbatere, lui Contador i s-a permis să participe în Turul Franței 2011, încheind competiția pe locul 5. Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ ciclist al Turului, competiția
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
dezbatere, lui Contador i s-a permis să participe în Turul Franței 2011, încheind competiția pe locul 5. Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ ciclist al Turului, competiția pe puncte și clasamentul general, toate în același an, a fost Eddy Merckx. El a reușit această performanță în anul 1969, an
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
pe locul 5. Cicliștii care au decedat în timpul desfășurării Turului Franței sunt: De-a lungul timpului s-au mai petrecut alte șapte accidente fatale: Singurul ciclist care a reușit să câștige competiția cățărătorilor, clasamentul combinat, premiul pentru cel mai combativ ciclist al Turului, competiția pe puncte și clasamentul general, toate în același an, a fost Eddy Merckx. El a reușit această performanță în anul 1969, an în care a și debutat în Turul Franței. Cele mai multe participări le aparțin cicliștilor Joop Zoetemelk
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai combativ ciclist al Turului, competiția pe puncte și clasamentul general, toate în același an, a fost Eddy Merckx. El a reușit această performanță în anul 1969, an în care a și debutat în Turul Franței. Cele mai multe participări le aparțin cicliștilor Joop Zoetemelk și George Hincapie, fiecare cu câte 16 ediții la activ. Cinci sportivi au luat startul în 15 ediții ale Turului. Aceștia sunt: Lucien Van Impe (câștigător al unei ediții), Guy Nulens, Christophe Moreau, Viatcheslav Ekimov și Stuart O
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
nu a reușit să termine cursa a fost la prima sa participare. René Pottier, Roger Lapébie, Sylvère Maes și Fausto Coppi au obținut victoria în Turul Franței la ultima lor participare. Două ediții ale Turului Franței au fost câștigate de cicliști care, până după ultima etapă, nu îmbrăcaseră niciodată tricoul galben în respectivul an. În 1947, în ultima etapă, Jean Robic a recuperat un deficit de trei minute în cei 257 km ai etapei încheiate la Paris. În 1968, Jan Janssen
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
trei minute în cei 257 km ai etapei încheiate la Paris. În 1968, Jan Janssen din Olanda și-a asigurat victoria finală abia în ultima zi, ca urmare a contratimpului individual (ITT). Trei ediții ale Turului au fost câștigate de cicliști care au condus clasamentul general din prima etapă și până la finalul de la Paris. Maurice Garin a reușit acest lucru în prima ediție a competiției, în 1903; anul următor, el a repetat performanța, dar rezultatele sale au fost anulate de către oficiali
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
În 1928, Nicolas Frantz a reușit același lucru; mai mult, în acel an, podiumul final a fost ocupat în întregime de coechipierii săi. Deși nimeni nu a mai repetat această performanță de-atunci, au existat patru cazuri în care un ciclist a preluat tricoul galben din etapa a doua, reușind să-l ducă până la Paris. În anii de început ai Turului, cicliștii rulau individual, uneori fiindu-le chiar interzis să pedaleze în grupuri compacte. Acest lucru a avut ca efect înregistrarea
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]