661 matches
-
și mari cât cepele. Percepeam prezența lui Ben în spatele ei, în ușa deschisă a odăii de zi. Chiar dacă aș fi plănuit pentru acest moment vreo comunicare intimă, lucrul ar fi fost cu neputință, pentru că amândoi eram ca paralizați. Câinele, un ciobănesc scoțian, suplu, negru cu pete albe și cu un bot lung, se găsea acum la picioarele lui Hartley, continuând să latre. Pe acest fundal de zgomot am spus: „Bună ziua“, iar Hartley mi-a spus: „Drăguț din partea ta că ai venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Amorne, nu-i așa? am rostit eu, întrucât mecanismul continua să funcționeze. Pe urmă m-am întrebat dacă se cuvenea ca eu să știu lucrul acesta, dar mi-am răspuns că nu mai contează. — Da, au o crescătorie acolo. Simpatici ciobăneștii ăștia scoțieni! Dar individul ăsta de-aici nu s-a adaptat, nu se pricepea să păzească oile. Așa-i, Chuff? Nu-ți plăcea să-ți pierzi timpul cu proastele alea de oi, așa-i, băiete? Chuffey sări din nou în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se poate una ca asta? Hai mă, dă-te încolo, când ți-oi trage vreo două... Ce, mă, ăsta minte și tu spui adevărul? Asta o fost nimic, că mă gândeam așa, pentru mine: Când ți-oi trage eu una ciobănească, dacă te scoli tu două zile de jos, să mă scuipi în gură... Dar v-au confruntat cu Virgil? Da. Eu am ținut numai a me’, fiindcă aia a fost realitatea. Când deodată mă confruntă cu fratele lui Victor, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
stâna cu pricina, la vreo 500 metri distanță. Neștiind ce înseamnă o stână de munte ... (era primul meu contact cu muntele) m-am apropiat fără complexe. La vreo 80-100 metri de stână ... ce să vezi? ... o haită de 12-15 dulăi ciobănești ... lătrând de mama focului și fugind de mâncau pământul în întâmpinare ... m-au făcut să rămân stană de piatră ... fără nici o idee de salvare decât o vorbă de-a tatii de când eram copil "de câini să nu fugi și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
acelui ziar, dar aceea ar fi cerut și un comentariu. Nereciproc Însă, acel comentariu se poate lipsi de corespondența imaginii, iar asta ca o consecință a celor de mai jos. Sigla ziarului cuprindea, În dreapta, capul unui câine cu aspect de „ciobănesc alsacian“ zice se „câine lup“, acoperit de o pălărie În a cărei panglică era Înfiptă legitimația de „PRESS“... Iar eventualul comentariu n’ar fi putut face altceva decât să sugereze dulăul - Întotdeauna - atent la orice e anormal, oriune Își aruncă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
maidanezii cu alergatul de colo-colo la ceasul când babele mai miloase aduceau mâncare și cu hârjoana, în restul timpului. Hingherii, nimeni nu se știe din al cui ordin, au schimbat într-o noapte raportul de forțe între haite. Becali, un ciobănesc flocos și cu coada sus, i-a luat jumătate dintre șarlele lui Vadim, un cățelandru colțos care latră tot timpul, dar de mușcat n-a mușcat încă pe nimeni; potăile liberale, care-și fac veacul lângă hala de carne, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai văd niciodată spun că au învățat de la câinii lor ce-i iubirea. Când omul ajunge s-o spună, nu mai știi dacă e o victorie sau o înfrângere. Pe vremea când nu aveam căței, am cunoscut un crescător de ciobănești mioritici. Datorită lui, am frecventat un club de iubitori de animale și am citit o publicație plină cu istorii despre câini. Toate îmi păreau exagerate. Poveștile duioase despre căței păreau să răzbune niște neîmpliniri în relațiile cu semenii. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cufundată în bezna adâncă licărea ca flacăra focului gata să se stingă în vatră, în liniștea încremenită, se deslușiră de undeva din curte, un mârâit scurt, un schelălăit ușor, ce aminteau de felul de a se gudura al câinelui lor ciobănesc. Cei dinăuntru tresăriră. Femeia ezită puțin nehotărâtă, apoi se îndreptă spre ușă și o deschise...Aproape târându-se, cel pe care îl așteptaseră cu înfrigurare atâta timp pătrunse în odaie și, fără să scoată o vorbă, se prăbuși pe lavița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
distanțează fie prin simple goluri, fie prin intervalul verde al ogrăzilor și al grădinilor, puse ca niște silabe neaccentuate între case. Această distanță, ce se mai păstrează, e parcă ultima rămășiță și amintire a văii, care desparte dealurile cu așezări ciobănești (Ibidem, p. 198). Doina exprimă melancolia, nici prea grea, nici prea ușoară, a unui suflet care suie și coboară, pe un plan ondulat indefinit, tot mai departe, iarăși și iarăși, sau dorul unui suflet care vrea să treacă dealul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
enorm de la un individ la altul și mai ales de la o specie la alta. Sistemele receptive ale mucoasei olfactive dispun de un număr variabil de celule receptoare (Le Magnen, 1969): 10 milioane la om și 200 de milioane la un ciobănesc german. Aceste diferențe, probabil de zece ori mai mari la nivelul creierului (bulbul olfactiv), explică extraordinarele performanțe ale unor specii. Câinele ciobănesc are o sensibilitate de un milion de ori mai mare decât cea a ființei umane. Iată de ce simte
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
număr variabil de celule receptoare (Le Magnen, 1969): 10 milioane la om și 200 de milioane la un ciobănesc german. Aceste diferențe, probabil de zece ori mai mari la nivelul creierului (bulbul olfactiv), explică extraordinarele performanțe ale unor specii. Câinele ciobănesc are o sensibilitate de un milion de ori mai mare decât cea a ființei umane. Iată de ce simte sosirea stăpânului înainte ca noi să vedem mașina dând colțul străzii. Nu este vorba despre un al șaselea simț, ci despre miros
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
cinste tagma (oare?). Ne-am reproșat că nu studiasem bine harta la plecare, fiindcă ne-a surprins apariția indicatoarelor spre Cacica, după coborârea în mare viteză a unor serpentine spectaculoase. În partea de sus, după trecerea lui Mircea, un câine ciobănesc s-a luat după mine. Eram indignat, fiindcă ciobanul privea liniștit, fără să intervină. M-am oprit eu, conștient că o căzătură la viteza aceea, ar fi fost tragică. Numai că atunci s-a liniștit și câinele, cred, plictisit de
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
sete băiatului (era în clasa a șasea), rezolvată cu puțină odihnă și apă. La intrarea într-un sat, am profitat de prima fântână întâlnită, fiindcă atunci apa rece era neprețuită pentru noi. La ieșire eu fiind primul, am depășit niște ciobănești (noroc că era și stăpânul cu ei). Dacămi amintesc bine, înainte de a ieși din acel sat găsisem bere la litru, dar nu prea bună. A urmat un drum care părea că nu se mai termină din cauza soarelui puternic. Ca să rezistăm
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
lui păreau femei ducând ulcioare cu apă, fiind în mărime naturală. În apropiere nu mai erau locuințe. Mi-a confirmat că este casa dramaturgului chiar cineva din curte, care cosea iarba. Mai încolo apăru o casă părăsită, apoi un câine ciobănesc care mă lătra insistent, dar fără a se mișca, fără a se apropia de mine. Bine a făcut, că era prea mare. Îmi doream mult să știu dacă mai aveam de pedalat urcând, însă n-aveam pe cine întreba. La
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
spre Brașov voi coborî. Așa avea să fie. Într-un sat în care se schimbau județele - Argeșul cu Brașovulunde apăru primul milițian din acest drum, a început coborâșul. Mai rău a fost când s-a luat după mine un câine ciobănesc. Începusem coborâșul, aveam viteză mare. El, inamicul, era pe stânga, deasupra drumului. Văzându-mă, începuse să alerge înainte însoțindu-mă (din fericire, din locul acela nu putea, încă, să coboare pe șosea). Când a reușit, era așa de indignat, că
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de la baltă; sau când ciobanul bătrân și vesel, aproape omonim cu mine, fiindcă Îl cheamă Beldiman, cu care intru În vorbă din drum pe șoseaua Bonaparte, Își mână, fluierându-le pe Înțelesul lor, turma de oi, măgarul Împovărat cu tarhatul ciobănesc al târlei, câinii flocoși și Îngândurați, cu toții În plină transhumanță și astăzi, ca acuma o mie de ani, de la munte spre ostroavele de adăpost ale Dunării; sau când, În squarul Ateneului Român, În fața mândrelor coloane ionice, În jurul grupului de bronz
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
va rămâne pentru judecata sau simpla curiozitate a viitorului. Primăvara, 1950 Cartea a doua Antropologia omului bucureștean Apariția și formația eroului În putredul sfârșit de veac XIX și prea temutul Început de veac XX. - „Ce naște din pisică...“ sau armorialul ciobănesc și haiducesc al memorialistului. - Totuși neamurile lui de țărani În cioareci și În opinci gustă Menuetul lui Beethoven. - Un părinte exagerat și o mamă duioasă, cu bun-simț ardelenesc. - Bestiile pedagogice ale copilăriei noas tre. - Plimbare retrospectivă prin Bucureștii lui 1900
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
muiate În zăr și barba țăpoasă: Aoleo, cioarecii mei, Dârlii, dârla, Cum se uită la femei Dârlii, dârla, și fomeile la ei, Dârlii, dârla, Să vadă ce joacă-n ei, Dârlii, dârla. Asta se cheamă, vezi bine, În graiul nostru ciobănesc, a avea dănănaia „de potecă“, dovada, aș zice, irefutabilă a virili tăți lor noastre, a „părților noastre capitale“, cum le spune Stendhal și de care vechii egipteni se țineau strâns În clipa solemnă a jurământului. Sau, dacă voiți, rețeta aplicată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea potolindu-l. Nu-i pentru mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acasă. Dar n-avea bani, n-avea cal, n-avea nimic și nu știa Încotro s-o apuce. Așa Îl Întâlni Simeon pe străzile Bizanțului, căscând gura la minunile unei lumi pe care n-o crezuse aievea, ca un dulău ciobănesc uriaș care s-a pierdut de turmă. Mânat de o simpatie inexplicabilă, poate fiindcă și el era un străin În această parte a lumii, Simeon Îl luase acasă, Îl hrănise și-i ceruse Îngăduință meșterului Tzamblakis să-l adăpostească acolo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulgeau și le adăposteau într-un ocol foarte mare, din scânduri late. Ocolul se putea muta de două trei ori din loc, pentru a gunoi (îngrășa) și alt ogor, cu îngrășământ natural de oi. Ocolul era păzit de 2-3 câini ciobănești, care ajutau și la mânarea oilor pe tarlale. Stâna și ocolul erau luminate de câteva felinare, care ardeau toată noaptea. Prin rotație, ciobanii făceau de serviciu și noaptea, păzind stâna și oile. Ei aveau niște bâte mari de lemn, ce
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
podișorul, colțarul, blidarul, polițele, cuierul și lingurarul (cutia), hambarul, grindarul. Tâmplari renumiți: Nemțoc Gheorghe și Nicolaescu Constantin. Omul din sat a simțit nevoie să-și împodobească și uneltele de muncă: jugurile carelor, șeile de lemn, codiriștile de bici, botele(bâtele) ciobănești, cupele de muls (donițele), ciubărașele, balercuțele (damigenele); furcile de tors; stativele (război de țesut), sucalele de țevi, vârtelnițele, pieptenii (pentru cânepă), rășchitoarele, căruțele și rădvanele (briștele de lux). Sculptura populară sătească se înscrie în circuitul mondial de valori de o
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
prin Eisenach, mica localitate unde se află casa natală a marelui compozitor și unde, spre plăcuta noastră surpriză, într-un colț unde se prezentau donații de instrumente muzicale din diverse țări ale lumii, am întâlnit un nai și câteva fluiere ciobănești de la noi. Am încheiat ziua cu un recital de orgă la Thomaskirche, axat spre bucuria noastră pe fugile maestrului "Bach din Eisenach"! Ne-am culcat devreme, având în vedere că a doua zi ne aștepta o etapă "grea" Weimarul. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
dată. Cifrele se încrestau numai pe o față a răbojului și anume pe partea de sus sau de jos (în dungă) jumătățile de unitate respectiv unitățile, în timp ce zecile și sutele se însemnau pe fața întreagă. La stână se întrebuința răbojul ciobănesc și prăjina cu coajă. Cel dintâi e cioplit cu patru fețe și pe el se înseamnă cu semnele cunoscute cantitățile (în ocale) de mălai sau de sare ce s-au adus la stână de către proprietarii de oi. Pe răboj își
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
servit mâncarea, noi de la pachet, restul de la restaurantul nu chiar grozav al sătucului. Era ziua de Sfânta Maria și toata lumea era în centrul comunei, unde mesele terasei de vară intrau până în ușa bisericii. Se vindeau „glite” - niște ciomege lungi, ciobănești cu capătul de sus îndoit și tot felul de obiecte artizanale nefuncționale și pitorești. Noi ne-am plimbat, fericiți pentru aerul de munte, mai răcoros decât cel care ne teroriza la Athena. Drumul mai departe a fost ceva înfiorător de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]