602 matches
-
tăiat mai demult, zice el. Ea se întoarce spre el, cu ochii suferinzi rău. De ce nu mi-ai spus? Să-ți spun? Pe atunci nici măcar nu te cunoșteam. Oprește mașina pe pietriș și iese. El o urmează. Se apropie de ciot și rămâne acolo, în jeanșii ei largi, cu mâinile în buzunarele scurtei de piele exact ca aceea pe care o purta Karin Unu. Nu e un om rău. Pur și simplu a intrat în niște treburi murdare. Când l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Mark? Aia pe care o lua peste tot cu ea și care te făcea pe tine să crăpi de râs? Iisus îți umple golul? Și ziua aia în care s-a prins în sfârșit de ce râdeai? Amândoi stau acolo, lângă ciotul de platan, chicotind ca niște adolescenți drogați. Se stârnește vântul și se face frig, repede. El vrea să urce în casă, dar cuvintele ei sunt acum ca un râu umflat de zăpezi. Chestii de la sfârșit, când mama lor devenise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
casă. La anul pe vremea asta nu va mai fi aici, se va prăbuși sau va fi dărâmată cu buldozerul, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Acoperișul ca o carte deschisă, ușa piezișă a pivniței, proptită în fundația de cărămidă, ciotul pătrățos în formă de cutie, ițindu-se la orizontul pustiu. Adăpost pentru nimic. —Mai ții minte când tu și tati ați încercat să curățați rezervorul ăla înfundat? El se lovi peste cap, de parcă s-ar fi întâmplat o catastrofă. — Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
capetele care intrau în unghiul vederii lui păreau niște bulgări neregulați, ca niște cartofi, dar fără tihna acestora: cartofi cu suprafețe cutate și presărate cu găuri care se închideau și se deschideau, găuri astupate de gelatină colorată sau mărginite de cioturi de os, găuri elastice prin care aerul era aspirat sau pulverizat, găuri care secretau sare, ceară, salivă și muci. Puse mîna pe un creion din buzunarul de la pantaloni, dorindu-și să fie un cuțit pe care să și-l înfigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la șoimul cu un iepure tînăr în gheare, apoi se opriră în vîrful unei stînci. în fluviul de desubt, două lebede își îngemănară gîturile și primii îndrăgostiți îngenuncheară unul în fața celuilalt pe țărmul depărtat. La orizontul din apus răsărea un ciot din marele turn babilonian, și niște figuri minuscule fluturau steaguri în vîrf; la răsărit, pe Ben Sinai, pe un petic de vreme rea, pastorul cioplea tablele triangulare ale legii. „Sexul și istoria sînt niște probleme pe care nu le pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să recapitulați pe când eu, în așteptarea iernii, declamam ore în șir, iar Zenobia mă acompania bătând numai cu două degete într-o mică tobă făcută dintr-o bucată de piele găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
copiind prepelițele și peștii din albume de artă. Pe când râdea singur, ca un nebun, își simți hainele înmuiate, ca după ploaie. Și cearșaful sub el era ud, iar picioarele, când și le văzu, erau năclăite de mâl și zgâriate în cioturi de piatră. „Asta-i bună!“, își zise. „Că doar n-a fost cu- adevărat!“ Însă avea urme de pe unde umblase: intrase cu totul într-un tablou cu un lac peste care ploua torențial, în lumina sumbră de toamnă. Se înfioră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe însoțitoare. Degeaba încercase infirmul să glumească, să intre în vorbă. Ei erau ca două pahare pline- ochi cu apă de râu. Într-o zi, un bassidji care îi oprise din drum le ceru actele la toți trei. Șoferul, cu cioturile lui îmbrăcate în zdrențe de piele cicatrizată, se execută cel dintâi. Se întinse spre torpedou și de-acolo își scoase un portofel scorojit. Cu o clipă înainte ca milițianul să li se vâre prin geamul deschis, Ghazal nu făcu decât
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o seară, când stătea cu taxiul la intersecția Bulevardului Mirdamad cu Shariati, un bărbat care, după echipament, ținea de gardeh vijeh l-a somat să-i arate actele. Omid s-a executat tremurând și săltându-se ca un gândac pe cioturile lui amputate. — Bagă la cap că șeful cel mare te cheamă mâine! Pricepi, ologule? Să vii mâine la ora zece! Dar nu am făcut nimic, frate, de ce să vin? — Ai făcut, n-ai făcut, uite d-aia! Ca să îi spui
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care se îmbătase: — Sarok, n-a venit niciunul din ei, nici săptămâna asta! — Ce ți-am spus, Kambiz, că va ciripi singur, ca un canar, gâlgâi comisarul către ajutorul său nelipsit și, ca la un semn, gardianul trase căruțul de sub cioturile taximetristului și lovi cu putere jumătatea de corp, proiectând-o în perete, ca pe o minge. Cămașa infirmului se-nroși aproape instantaneu, fiindcă îi curgea sânge de sub bărbie. Domnule, vă spun adevărul, nu-mi puteți face asta, sunt infirm de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
casă veche. Dar luați loc, vă rog! Îi împinse un taburet mic de lemn cu trei picioare. Într-un colț, erau înghesuiți mai mulți saci de ghips. Siluete ciudate, obiecte sferoide și ovoidale, din care răsărea pe neașteptate câte un ciot lung și contorsionat, stăteau pe niște postamente rudimentare. Divanul, foarte scund, se afla sub fereastră. Afișe de la expozițiile sculptorului incendiau pereții în tonuri violente de roșu, verde intens, negru și portocaliu. Cristescu se opri în fața obiectelor. ― Ce reprezintă? ― Fiecare în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim". Am strâns mâinile pe vâsle, hotărît: "Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu". După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă salbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit picioarele trudite de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bufnitură în spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de prost, erau momente în care omul trebuia să privească lucrurile în față și să pună binele lui personal mai presus de orice. Dacă va continua mult s-o facă pe vânzătorul ambulant, picioarele i se vor transforma în niște cioturi însângerate. Ignatius se așeză cu greu pe scările laterale ale catedralei. Greutatea sporită din ultimul timp și balonarea cauzată de valva care nu funcționa cum trebuie făcea incomodă orice poziție în afară de statul culcat sau în picioare. Scoțându-și cizmele, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă sălbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit picioarele trudite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bufnitură în spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ale memoriei mele. Contururile fantasmei, care se decupau În Întunecimea pasajului, se dilatau și se retrăgeau, de parcă o răsuflare minerală Înceată Îi Însuflețea În Întregime statura... Și - cumplit lucru - În locul picioarelor, uitându-mă la el, am văzut pe zăpadă niște cioturi informe a căror carne, cenușie și lipsită de sânge, se răsfrânsese În sus ca niște umflături concentrice. O, amintiri ce mă mistuie... — Golemul! a spus Dee. Apoi Înălță ambele brațe spre cer, și anteriul lui negru Îi cădea În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de patru feluri... Albastru - cerul, nu? Și verdele - iarba? Apa, am patru feluri de albastru la apă. Am alb, cerul acolo o să fie albastru, maro de două feluri. Pentru cerb e maro, pentru mal e maro, am un copac, un ciot de copac care este, tot așa, maro cu negru, cu alb. Culori d-astea directe. Din ciorapi. Din tot felul de obiecte de îmbrăcăminte. Pur și simplu, n-avem ce să facem. Stând în cameră... Bine, acuma am activitatea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
uit pe harta pe care mi-a făcut-o. Cei doi au pornit-o conform indicațiilor bătrânului Higurashitei. Întâlneau baruri la tot pasul și chelnerițele erau deja la datorie: măturau trotuarul în dreptul barului lor cu niște mături care ajunseseră adevărate cioturi, goleau resturile de mâncare în lăzile de gunoi și așa mai departe. Dacă-l căutați pe sensei, îl veți găsi încă dormind în camera lui de la etaj. Vedeți clădirea aceea? spuse femeia căreia i se adresaseră, fără să-și scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe acela care trăiește pentru a suferi". Am trecut, chiar, printr-un moment de criză. Tocmai îmi isprăvisem penitența și ieșisem să mă plimb. Eram amețit de lumina de pe străzi. Jinduisem după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care am zărit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială roșie. Celelalte case, prăbușite cu totul, erau năpădite de muri și de tufe de soc din care răsăreau cioturi de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat și alta de femeie, probabil ultimii protectori ai satului. Erau din materiale de calitate, și cineva le curățase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]