438 matches
-
încercat să organizeze rezistența anticomunistă. A treia organizație a AK a fost „Wolność i Niezawisłość” (Libertate și Suveranitate). La începutul existenței sale, obiectivele stabilite pentru această organizație erau de asemenea necombatante, ci era concepută pentru ajutarea soldaților care luptaseră în clandestinitate în epoca de tranzniție de la viața de partizan la cea civilă. Asigurarea secretului și conspirativității operațiunii era necesară în condițiile creșterii persecuțiilor veteranilor AK de către guvernul comunist. Organizația Wolność i Niezawisłość ducea mare lipsă de fonduri, necesare pentru falsificarea documentelor
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
sau practicau o meserie liberală oarecare. Printre ei se aflau academicieni, profesori, jurnaliști, ingineri, clerici, soldați, burghezi și aristocrați, dar și muncitori calificați, mici patroni de magazine sau meșteșugari. În contradicție cu părearea general acceptată, marea majoritate nu trăiau în clandestinitate, ci duceau o viață dublă, de luptători și de membri ai comunităților lor. Printre luptătorii Rezistenței se întâlneau toate orientările politice, filozofice sau religioase. Evreii, creștin-democrații, socialiștii sau comuniștii erau reprezentați în proporții semnificativ egale în rândurile Rezistenței. Anumite categorii
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
și Henri Rol-Tanguy, Raymond și Lucie Aubrac, Paulette și Maurice Kriegel-Valrimont, Hélène și Philippe Viannay, Marie-Hélène și Pierre Lefaucheux, Clara și Daniel Mayer și mulți alții. Printre luptătorii din Rezistență au existat destul de numeroase cazuri al formării unor famiilii în clandestinitate, cupluri care au avut copii, dar nu au întrerupt nicio clipă lupta armată. Unii dintre luptători au salvat viața partenerului lor de viață, așa cum au făcut-o Lucie Aubrac ori Mary-Helen Lefaucheux. Alții și-au urmat partenerii de viață în
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
al momentului”. SOE și OSS au creat în 1944 „Jedburgh”, grupuri de trei oameni - un francez, un elglez și un american - parașutați în uniforme militare după debarcarea din Normandia pentru a ajuta luptătorii maquis. Partidul Comunist Francez a trecut în clandestinitate în septembrie 1939, după semnarea pactului de negresiune germano-sovietic. Până în aprilie 1941, comuniștii nu s-au implicat în lupta dintre britanici și germani, dar începând din iunie 1941, invadarea URSS de către naziști comuniștii francezi s-au implicat activ în lupta
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
după semnarea pactului de negresiune germano-sovietic. Până în aprilie 1941, comuniștii nu s-au implicat în lupta dintre britanici și germani, dar începând din iunie 1941, invadarea URSS de către naziști comuniștii francezi s-au implicat activ în lupta împotriva ocupantului. Experiența clandestinității le-a oferit comuniștilor un avantaj major față de alte mișcări de rezistență. Aripa militară a Partidului Comunist era destul de slabă când, în august 1941, Fabien a organizat prima tentativă de asasinat împotriva unui ofițer german. În scurtă vreme însă, comuniștii
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
organizată după profesie. Cea mai mare imporatntă mișcare a maquisul francez, cea din Limousin, se afla sub conducerea francezilor și era condusă de Georges Guingouin care a format primul grup din propria sa inițiativă. Mai târziu, folosindu-se de regulile clandestinității, Guingouin a păstrat separate aripile militară și politică a mișcării sale. Comuniștii erau prezenți și în mișcările necomuniste ale rezistenței. De multe ori, comuniștii nu ocupau o poziție importantă în partid în perioada interbelică, dar care pierduseră din cauza clandestinității legătura
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
regulile clandestinității, Guingouin a păstrat separate aripile militară și politică a mișcării sale. Comuniștii erau prezenți și în mișcările necomuniste ale rezistenței. De multe ori, comuniștii nu ocupau o poziție importantă în partid în perioada interbelică, dar care pierduseră din cauza clandestinității legătura cu liderii comuniști, s-au alăturat altor mișcări de rezistență. Mai târziu, după ce PCF a reușit să refacă legăturile cu toți membrii alflați în lupta clandestină, i-a încurajat pe cei care deveniseră membrii altor organizații de luptă să
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
la Belgia) în ianuarie 1941. O altă CASE a fost fondată în septembrie 1940 pentru acoperirea zonei nordice a țării. În 1942, „Le Populaire”, organul de presă al SFIO din perioada 1921 - 1940, a reînceput să apară în condiții de clandestinitate. În același an, André Philip s devenit comisar național al Franței Libere de pe continent, iar Félix Gouin s-a realăturat lui Charles de Gaulle la Londra ca reprezentant al socialiștilor. CASE sud s-a transformat în organizația SFIO din ilegalitate
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Gilbert”. Diferiți membri ai mișcării monarhiste „Action française”, precum Daniel Cordier, s-au alăturat luptei împotriva ocupantului nazist. Cordier a colaborat strâns cu Pierre Bénouville, unul dintre cei mai importanți coordonatori ai luptei de rezistență. În anumite cazuri, contactul din clandestinitate cu alte organizații de luptă și cu persoane cu altă orientare politică a produs schimbări importante asupra celor care împărtășiseră în perioada interbelică vederi de dreapta. Aceștia au abandonat treptat ideile preconcepute antisemite și ura lor față de democrația parlamentară, sau
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
politicile sovietice se aflau învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române. Dar opresiunea sovietică a vizat în egală măsură și mii de ucraineni, ruși, evrei din regiune. În Bucovina
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
au fost scoase în afara legi. Aceste rețele pot fi caracterizate mai degrabă ca „de opoziție” decât „de rezistență”, de vreme ce ele nu s-au angajat în activități de rezistență, altele decât cele care incitau la grevă, membrii de partid trecuți în clandestinitate căutând mai degrabă să păstreze vii organizațiile lor politice, decât să lupte activ împotriva regimului. Se pare că social-democrații și comuniștii au încercat doar să supraviețuiască în așteptarea unor schimbări politice în viitor. Una dintre puținele excepții a fost cazul
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Proasta organizare a acțiunii a dus la arestarea întregului grup. Douăzeci dintre ei au fost condamnați la moarte. Baum a murit în arest. Activitățile de rezistență comuniste au eșuat pe toată linia. KPD a continuat să lupte pentru supraviețuire în clandestinitate. Activiștii comuniști nu s-au mai făcut simțiți decât în ultimele zile ale războiului. La sfârșitul anului 1942, Tresckow și Olbricht au conceput un plan pentru asasinarea lui Hitler și declanșara unei lovituri de stat. Pe 13 marite 1943, în timpul
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
vestice ale Germaniei, în orașul Köln, răvășit de raidurile aeriene aliate și evacuat parțial de autorități, au avut loc o serie de dezordini. "Edelweißpiraten", aliați cu grupuri de dezertori din armata germană, prizonieri evadați, lucrători străini și comuniști ieșiți din clandestinitate au pus la cale o serie de jafuri, sabotaje și asasinate care priveau oficiali ai Gestapoului și Partidului Nazist. Au fost stocate mari cantități de materiale explozive destinate distrugerii sediilor Gestapoului. Himmler, temându-se de extinderea mișcării de rezistență în
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
poezie cunoscută este "Un lung tren ne pare viața". După 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tipărit în țară nici o carte dorziană. Manuscrisele erau însă copiate cu mâna sau la mașina de scris, în clandestinitate și în condiții de mare risc. Existența acestor acțiuni dovedește cât de mare era setea după literatura creștină, și în general cât de mare era atașamentul românilor la ideea de libertate de opinie, după Cortina de Fier ridicată de puterea
Traian Dorz () [Corola-website/Science/308803_a_310132]
-
Consiliu Central clandestin al țării. În Lituania a fost creat pe 25 noiembrie 1943 un organism similar, Comitetul Suprem pentru Eliberare. Pe 23 martie 1944 a fost format un Comitet Național al Republicii Estonia, care a funcționat de asemenea în clandestinitate. Încorporarea Estoniei în provincia germană Ostland a făcut ca numeroși estoni au preferat să se înroleze în rândurile armatei finlandeze și să lupte împotriva URSS. Regimentul nr. 200 de infanterie finlandeză a fost format aproape exclusiv din voluntari estoni. Până în
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
din cadrul Waffen-SS), au avut parte de execuții rapide după procese sumare, sau au fost pur și simplu împușcați de luptători ai rezistenței sau de civili răzbunători. Un număr oarecare de "miliciens" au reușit să scape de execuție, fie intrând în clandestinitate sau fugind în străinătate. O parte dintre ei au fost arestați până în cele din urmă. Unul dintre cei mai cunoscuți dintre aceștia din urmă a fost liderul miliției din Lyon, Paul Touvier. În 1994, el a fost condamnat pentru crime
Milice française () [Corola-website/Science/309895_a_311224]
-
doreau să lupte pentru apărarea patriei lor, să rămână pe loc și să hărțuiască forțele sovietice. Numeroși estoni și letoni au reușit să scape din încercuirile unităților sovietice și, împreună cu câțiva germani din Grupul de armate Curlanda, au trecut în clandestinitate și au format ceea ce a fost numită „frătia pădurii”. Dacă soldații ai unităților Waffen-SS au fost judecați și condamnați pentru crime de război și au fost declarați membri ai unei organizații criminale, Tribunalul de la Nüremberg a exclus explicit din această
Frații pădurii () [Corola-website/Science/310420_a_311749]
-
Armia Krajowa au crescut în mod semnificativ. Pierderile germane produse de partizanii polonezi s-au cifrat la 850 - 1.700 de morți pe lună în 1944, față de 250 - 320 morți pe lună în 1942. În afară de Armia Krajowa, mai lupta în clandestinitate și așa-numitele Narodowe Siły Zbrojne (Forțe Armate Naționale), organizație șovină, ultranaționalistă și puternic anticomunistă. Armia Ludowa, organizație de partizani sprijinită de sovietici, a fost una dintre forțele care nu se supuneau autorității guvernului polonez în exil . În 1944, Armia
Contribuția poloneză la înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304900_a_306229]
-
la stația de radio a Irgunului, Beghin a rostit o cuvântare în care a acuzat autoritățile pentru ceea ce s-a întâmplat, a plâns și a ordonat capitularea necondiționată a oamenilor săi. Odată cu terminarea mandatului britanic în Palestina, Beghin ieșise din clandestinitate. El și-a ținut primul său discurs public la Ierusalim. A doua cuvântare publică a rostit-o la Tel Aviv la 14 august la cinematograful „Rina” de pe strada Ben Yehuda. Multe mii de cetățeni (ziarele au vorbit de 15.000
Menahem Beghin () [Corola-website/Science/305278_a_306607]
-
de raion în cadrul regiunii Cluj, într-o familie greco-catolică. A locuit împreună cu familia sa în orașul Turnu Severin, unde a absolvit școala generală și liceul. Pentru că familia lui s-a mutat la Turnu Severin, iar Biserica Greco-Catolică se afla în clandestinitate, tânărul Cornel Damian a fost format în Biserica Romano-Catolică, începând cu catehismul în parohie până la seminarul teologic. A efectuat studii de filosofie și teologie în perioada 1980-1986 la Seminarul Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iași, iar la data de 22 iunie
Cornel Damian () [Corola-website/Science/313119_a_314448]
-
au deportat în lagăre de concentrare, unde au fost uciși ca represalii la activitățile rezistenței. Imediat după 15 mai, a doua zi după capitularea Olandei, Partidul Comunist Olandez a ținut o întrunire având pe ordinea de zi organizarea activității în clandestinitate și rezistența împotriva ocupației germane. A fost prima organizație de rezistență organzată în Olanda. În timpul luptei împotriva ocupantului, aproximativ 2.000 de comuniști olandezi aveau să piară în camerele de tortură, lagărele de concentrare sau în fața plutoanelor de execuție. În
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
Frontul Marx-Lenin-Luxemburg, care avea să devină una dintre forțele organizatoare ale Grevei din Februarie. Conducerea Frontului avea să fie capturată de germani, toți fiind executați în aprilie 1942. Comuniștii și socialiștii au fost singurele organizații interbelice care au intrat în clandestinitate și au protestat împotriva operațiunilor antisemite ale ocupantului nazist. Istoricul CIA Stewart Bentley, afirma că până la mijlocul anului 1944, în Olanda au activat patru organizații importante de rezistență, care au acționat totatal independent una față de cealaltă: În afară de aceste grupuri, organizația
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
Rămas orfan de tată, Filimon a început să muncească de la vârsta de 14 ani, din 1930, ca ucenic strungar la Atelierele Căpităniei Portului Maritim Constanța. A devenit membru al U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), această organizație aflându-se atunci în clandestinitate. Deși nu avea multă școală, el s-a instruit autodidact, citind mai multe cărți despre Revoluția din Octombrie și despre lupta clasei muncitoare. A răspândit manifeste comuniste și a participat la întruniri și ședințe conspirative antifasciste. Aflându-se de activitatea
Filimon Sârbu () [Corola-website/Science/314136_a_315465]
-
Timișoara, unde lua cuvântul, îndrumându-i pe tinerii intelectuali în spiritul creștin catolic românesc. După interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), prin Decretul de la 1 decembrie 1948 emis de autoritățile comuniste ale vremii, preotul Iuliu Hirțea a activat în clandestinitate, iar la 29 iunie (după altă sursă 28 iulie) 1949, a fost consacrat episcop, în secret, de internunțiul papal Gerald Patrick O'Hara, la București. A fost arestat și întemnițat la Oradea, apoi la Gherla, pentru refuzul de a trece
Iuliu Hirțea () [Corola-website/Science/314992_a_316321]
-
a unui decret de grațiere, a fost eliberat din închisoare și a urmat un tratament de refacere după o boală care îi afectase plămânii, într-un sanatoriu din Moldova. După refacere a lucrat funcționar la întreprinderea „Vinalcool” din Oradea. În clandestinitate, a hirotonit un mare număr de preoți greco-catolici români. Episcopul Iuliu Hirțea a decedat la Oradea, la 20 iunie 1978, în urma unei leucemii. A fost înmormântat la Oradea, în "cimitirul Rulikovski", în asistența a mii de credincioși sosiți din toată
Iuliu Hirțea () [Corola-website/Science/314992_a_316321]