KorAP: Find »[drukola/base=clitic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată că gerunziul propozițional prezintă opțiunea de deplasare V-la-C (i.e. V-la-I-la-C, după cum arată încorporarea adverbelor clitice și a negatorului afixal ne-, discutate în §2.1.3 infra); apariția gerunziului cu procliză pronominală foarte rară (27b) (Nicolae și Niculescu 2016): (27) a. Dici Arbănașul, apucându-se, carei scriu mai sus (DÎ.1595-96: XII) depărtându-ne de toate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se ivind (CC1.1567: 96v) 2.1.3 Negația propozițională 13 Ne vom referi în continuare la unele aspecte privitoare la negație relevante pentru procesul sintactic de deplasare a verbului care nu au fost discutate mai sus (pentru interacțiunea dintre clitice și negatorul propozițional nu, v. §2.1.2 supra, ex. (17)-(19); pentru interacțiunea dintre negație și complementizatorul să, v. §2.2 infra, ex. (42)-(43)). La fel ca în româna modernă, marca de negație ocupă o poziție înaltă în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
îndrăzni a întra <într-a>pă, acela să margă cu tine, iară care nu, acela să să întoarcă (PI.~1650: 287v) Ca și în româna modernă, ca marcă a negației propoziționale, nu precedă verbul sintetic (29a), auxiliarele (29b) și pronumele clitice (29c), și este precedat de complementizatori (că, să, aINF) (30a-c) și de elemente din periferia stângă a propoziției (30d-e). (29) a. Și cu adevăr zice cum în vânt grăiaște popa când nuînțeleage au el, au oamenii (CM.1567: 249v) b

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tu, omule, când dai milostenie,nu te lăuda, ce dă întru ascuns. (Fiz.1693: 45r) e. Iară de la Aron vodă scrisnu să află, nice de altul, nice de Uréche vornicul (CLM.1700-50: 159r) Inversiunea verb-clitic la dreapta negației (nu - verb - clitic) este rar atestată, doar în traduceri (v. discuția în §2.1.2 supra, ex. (18)-(19)), iar inversiunea verb-auxiliar la dreapta negației (nu - verb - auxiliar) este atestată doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016). Raritatea inversiunilor de acest fel și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că inversiunile la dreapta negației nu respectă regulile sintaxei românei (vechi sau moderne). Diferențele de frecvență a celor două calcuri se explică prin aceea că inversiunea verb - clitic la dreapta negației (cu mai multe atestări) se grefează pe o structură slavonă (cf. Willis 2000: 336), pe când pentru celălalt tip de inversiune (doar în CB.1559-60) este mai greu de găsit un model străin. Astfel, cu excepția acestor calcuri/hapaxuri

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Și-l luo pre îns, neapărându-i nimea, și mearse în Ierusalim (PI.~1650: 281v) c. Iară el, nepricepându-să nimica de acel cuvânt, să depărtă (VE.1703: 126r) Ridicarea obligatorie la C a gerunziului negativ se diagnostichează prin encliza pronumelor clitice, obligatorie în toate textele din româna veche (32b-c), (33): (33) a. Și înotămu, neprecepându-ne, până la o vreame și anu cu sorocu, cumu și ceia ce înoată pre mare cu precepătură (CC2.1581: 55-56) b. Iar filosoful și alalte gloate, căutându

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
2013); doar în structurile cu recomplementare (să...să) cele două proiecții ale complementizatorului (FORCE și FIN) sunt lexicalizate prin dubla realizare a lui să. Vom menține aceleași diagnostice sintactice aplicate în §III.3.4: poziția față de negație și de pronumele clitice care indică faptul că să este un element extern domeniului flexionar; structurile cu scindare/dublare sunt relevante pentru statutul de complementizator al lui să. În primul rând, trebuie menționat că să în ipostază de complementizator care selectează subjonctivul coexistă cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
întărâtămu spr'inșii, nici a-i urî sau a-i dosădi, nici a-i goni sau a-i ucide, ca să nu măniemu pre Dumnezeu și dați să fimu piiarderei. (CC2.1581: 306) De asemenea, să precedă în mod sistematic pronumele clitice: (44) a. și domniele-voastre săvă păziți cum știți mai bine (DÎ.1521: I) b. Săsă știe cum amu fostu eu (DÎ.1563-4: II) c. săle fie pârâș la judecată Maica Precista (DÎ.1573: IV) Distribuția lui să prin raportare la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai bine (DÎ.1521: I) b. Săsă știe cum amu fostu eu (DÎ.1563-4: II) c. săle fie pârâș la judecată Maica Precista (DÎ.1573: IV) Distribuția lui să prin raportare la marca de negație propozițională nu și la pronumele clitice arată că să nu face parte din domeniul flexionar, ci din domeniul complementizator. Un prim argument pentru poziția joasă a lui să în domeniul complementizator (poziția FIN0) este coocurența acestuia cu pronume și adverbe relative; dacă să ar fi ocupat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structura ca(...)să. Sub ipoteza prezentată în §III.3.5, și anume că inversiunea/ridicarea la C se produce prin accesarea poziției (Spec,)FINP, predicțiile analizei pentru româna veche sunt aceleași ca pentru româna modernă: subjonctivele inversate presupun encliza pronumelor clitice și sunt incompatibile cu lexicalizarea lui să (ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, v. §III.3.5), v. (49) (v. §3.2.2.1 infra). Practic, encliza pronominală și/sau absența lui să diagnostichează o structură

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nepermisă de regulile de deplasare (negația propozițională realizată prin nu blochează deplasarea verbului la C, atât în româna modernă, v. §III.3.3, cât și în româna veche, v. §2.1.3 supra), însă atestată în structurile slavone (cu pronume clitic reflexiv) (v. Willis 2000: 336). (52) a. Pre tine nedejduiiu: să nu rușinedzi-mă în veac și să nu mă râdză aleanișii miei (CM.1567: 238v) b. Nu pomeni fă<ră>delegile noastre întăile, currundu se afle-ne cruțarile tale (PH

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
b) structuri perifrastice în care auxiliarul prezintă flexiune după categoria modului și a timpului, eliminate diacronic. (iii) Ridicarea auxiliarului în domeniul complementizator nu este atestată în româna veche, spre deosebire de alte varietăți romanice vechi (v. §3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
neinversate) este de aproximativ 10%. Vom îmbogăți această statistică în §3.2 infra, introducând o serie de criterii suplimentare. În fine, Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016) disting două tipuri de structuri cu inversiune (encliză a cliticului și a auxiliarelor): structuri în care deplasarea V-la-C este determinată de factori morfosintactici (propozițiile imperative și gerunziale) și structuri în care deplasarea V-la-C se asociază cu efecte discursiv-pragmatice (propozițiile nonimperative). Autoarele consideră că inversiunile din propozițiile nonimperative reprezintă o strategie

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
calitativă, cât și în analiza cantitativă: evitarea fenomenului de ambiguitate parametrică (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007). Nu vom avea în vedere deci structurile care sunt compatibile cu două analize sintactice: o formă verbală finită sintetică neînsoțită de pronume clitice(atunci trimise pre el în casa lui; NT.1648: 51v) este compatibilă atât cu o analiză în care verbul se deplasează la I (diagnosticată prin procliză pronominală: și-l trimise la Pilat;NT.1648: 101r), cât și cu o analiză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
C (diagnosticată prin encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale / auxiliare / clitice și auxiliare. Reamintim că adoptăm structura periferiei stângi propuse de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale / auxiliare / clitice și auxiliare. Reamintim că adoptăm structura periferiei stângi propuse de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1 Caracteristici ale gramaticii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din punctul de vedere al frecvenței decât propozițiile principale, opțiunea dominantă în subordonate fiind V1. Analiza calitativă confirmă analiza statistică: cel puțin unele dintre linearizările V2 reprezintă cazuri reale în care verbul se deplasează la C, dată fiind encliza pronumelor clitice în propoziția subordonată (64), analizată de Ledgeway (2007: 144-145) ca deplasare V-la-FIN (65). (64) credea certamente che li Troyani crede.IMPERF.3SG sigur că DEF troieni portasserole odio purta.IMPERF.3PL=îi ură 'cu siguranță credea că troienii îi purtau

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Roberts 1993; Ribeiro 1995; Ledgeway 2007, 2008; Mensching 2012; Poletto 2014)22, ci găzduiește mai degrabă constituenți cu intepretare tematică sau rematică (Ledgeway 2007, 2008); Mensching (2012) comentează asupra faptului că obiectele directe preverbale din structurile V2 nu sunt dublate clitic, distribuție indicând natura tematică a acestora. Astfel poziția preverbală în propoziții V2 poate fi ocupată de obiectul direct (66), obiectul indirect (67), circumstanțiale (68), numele predicativ (69) etc. (66) a. e viechy reduceva ad etate iuvenile și bătrân readuce.IMPERF.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în limbile romanice vechi: (73) a. Poder lo as fazer putea o AUX.VIITOR.2SG face ' O vei putea face' (spaniola veche; Rivero 1993) b. Fecho as

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de structurile dislocare a nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe care diagnostichează deplasarea verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007), fiind compatibile cu două analize sintactice: fie o analiză cu AUX-la-C de tipul celei discutate mai sus cu subiectul în [Spec, IP/TP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm analiza propusă explicit de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora contrângerea/regula

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]