KorAP: Find »[drukola/base=coif & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...48 >

1,198 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

puse iar. Repetă de mai multe ori operațiunea, până când căptușeala coifului îi acoperi perfect fața, fără să-i astupe nasul sau gura. Se așeză și așteptă. Prin micile fante pentru ochi abia îl zări pe Flamma apropiindu-se. — Scoate-ți coiful. În arenă trebuie să intri cu chipul descoperit, nu știi asta, lașule? Valerius blestemă în gând și-și scoase coiful, fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sau gura. Se așeză și așteptă. Prin micile fante pentru ochi abia îl zări pe Flamma apropiindu-se. — Scoate-ți coiful. În arenă trebuie să intri cu chipul descoperit, nu știi asta, lașule? Valerius blestemă în gând și-și scoase coiful, fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mintea unite de voința de a-și elimina adversarul. O clipă, mulțumi destinului că nu trebuia să lupte cu Marcus. Atunci i-ar fi fost cu neputință să aibă mâna necruțătoare și mintea hotărâtă să ucidă. Înainte de a-și pune coiful, Valerius se întoarse spre Flamma, care-i răspunse cu un surâs, sigur pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui deșert populat de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
deșert populat de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un pas spre el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic. Nu-și zărea adversarul și înghiți în sec, îngrozit, căci simțea deja tridentul lovindu-i spatele... Instinctiv, își trase pieptul înapoi, încercând să-l vadă pe Flamma prin găurile coifului de bronz, care apărau ochii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic. Nu-și zărea adversarul și înghiți în sec, îngrozit, căci simțea deja tridentul lovindu-i spatele... Instinctiv, își trase pieptul înapoi, încercând să-l vadă pe Flamma prin găurile coifului de bronz, care apărau ochii de loviturile tridentului, dar îngreunau vizibilitatea. Sări în lături și își dădu seama că încălțările sale, acele caligae cu ținte în talpă, permiteau o bună priză pe nisipul ud din cauza ploilor din ultimele zile. Alunecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l face bucăți pe celălalt. Zâmbi în timp ce-l urmărea pe Flamma, și-și aminti sfatul lui Marcus: „Obosește-l“. „O să te las fără suflare!“, râse. Începu să alerge mai repede, și i se părea că zboară, că și scutul, și coiful erau ușoare ca pana, la fel ca toate celelalte. Parcă fiecare parte a echipamentului se lipise ca prin farmec de trupul său. În urletele mulțimii, Flamma continua să alerge gâfâind; ca să se uite la spada și la picioarele lui Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ținea pumnalul. De fiecare dată când încerca să sară într-o parte și să se poziționeze pentru a-l lovi pe secutor, Valerius îl ataca, obligându-l să alerge în continuare. Nu te opri, ticălosule, mișcă-te! râse Valerius în spatele coifului care-i dădea un aspect enigmatic, mortal. Urmărirea dură multă vreme. Străbătură toată arena, ridicând nori de praf. Mulțimea continua să urle. Prin fantele pentru ochi, Valerius îl vedea pe Flamma alergând... Deodată, dispăru. Valerius întoarse instinctiv capul spre stânga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe care Valerius o repetase de nenumărate ori în timpul antrenamentelor cu Proculus. Începu să alerge, încercând să ignore fiorul de spaimă pe care-l simțea pe șira spinării. Trebuia să-l obosească pe Flamma. Se simțea epuizat, sfârșit de căldură; coiful nu-l lăsa să respire, gâtul îi ardea. Urletele mulțimii îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci pași de el, gâfâind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
hotărât spre Valerius, care luase poziția de apărare, cu piciorul stâng, apărat de ocrea de bronz, în față și piciorul drept întins în spate. Bustul era drept, scutul concav era ținut vertical, lipit de genunchiul și de umărul stâng, iar coiful abia se ivea deasupra marginii superioare a scutului, atât cât să-i îngăduie luptătorului să vadă. Flamma simulă un atac la cap, apoi schimbă brusc direcția și îndreptă tridentul spre tibia lui Valerius. Acesta intui mișcarea adversarului și simulă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Trebuia să se apropie încă puțin, doar doi pași, și să atace rapid, fără să-i lase rețiarului timp să arunce plasa. Dar dacă se apropia prea mult, intra în raza de acțiune a tridentului, care îi putea lovi scutul, coiful sau piciorul. În clipa aceea, Flamma lovi. Valerius își încordă mușchii gâtului; simți o durere cumplită în ceafă, capul îi fu împins brusc în spate și urechile începură să-i țiuie. Văzu un vârf al tridentului foarte aproape, înfipt într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
clipa aceea, Flamma lovi. Valerius își încordă mușchii gâtului; simți o durere cumplită în ceafă, capul îi fu împins brusc în spate și urechile începură să-i țiuie. Văzu un vârf al tridentului foarte aproape, înfipt într-o gaură a coifului. Își încordă mușchii spatelui, ca să nu cadă. Făcu un pas în spate, eliberându-se. Încerca să nu se gândească la durerea aceea cumplită. Imediat veni o altă lovitură, tot în cap, dar din lateral. Fu atât de puternică, încât trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule, am scăpat, vezi? Valerius nu răspunse. Se întoarse spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu la față, țipa din ce în ce mai tare. — Ia sica și ucide-l! Valerius își înălță capul. — Nu mă recunoști? întrebă cu glas puternic. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să învingă, își simțise stomacul strângându-i-se dureros, iar când refuzase să-l ucidă pe Flamma, i se păruse o clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios că sacrificiul nu fusese înfăptuit. La sfârșit, când Valerius își scosese coiful și strigase numele acela, își amintise deodată cuvintele preotesei - „Orpheus...“ Bău, încercând să-și liniștească bătăile inimii. „Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își aranjă coiful de fabricație veche pe care, asemenea tovarășilor săi, trebuise să și-l pună pentru a satisface fantezia împăratului. Le explică pe scurt cum avea să se desfășoare lupta. — Ceilalți câți sunt? întrebă Marcus nervos. — Vreo cincizeci, mă tem. Îi va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt. Își agita gladius-ul, îndreptându-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor lor, care îi urmăreau cu atenție din vârful colinei, ridicară două castrapila și le întoarseră pe o parte, pentru a lăsa un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
parte, pentru a lăsa un loc de trecere. Apoi se întoarseră repede lângă ceilalți, în timp ce, jos, soldații lui Flamma ridicau săbiile spre cer, adresând un salut împăratului și mulțimii. — Fiți atenți! spuse Valerius respirând greu, în timp ce-și punea coiful. Printre gladiatorii de jos sunt soldați adevărați. Ei vor mânui mașinile de război. Își luă scutul și sabia. Trâmbițele acoperiră aclamațiile, marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mirmilon. Atenție la frânghii! Trebuie să țintești mai jos, altfel riscăm să-i lovim pe ai noștri! Mulțimea urla, încurajându-i la întâmplare pe luptători, fără să înțeleagă cine învingea și cine pierdea. Oamenii nu recunoșteau chipurile gladiatorilor, ascunse de coifuri, și mulți dintre ei nu-și mai aminteau că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul altuia. Lupta cu disperare, văzându-i pe tovarășii săi căzând unul după altul. Își redobândi calmul, luă sabia și îl atacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele lui și îi smulse coiful cu atâta violență, încât aproape că îi frânse gâtul. Când putu să respire iar, Flamma se simți înșfăcat de păr, aruncat la pământ și târât. Încercă zadarnic să-l apuce pe Valerius de picioare. Ocolind porțiunile de pământ întunecate, Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
drumului, bolovanii zburând prin aer, negri pe cerul înstelat. Auzi strigătele oamenilor zdrobiți... Masacrul... Catapulta ucigașă așezată de vitellieni pe marginea Viei Postumia făcea ravagii în rândul oamenilor lui Antonius. — Doi curajoși! strigă Antonius. Doi curajoși să ia scuturile și coifurile de la cadavrele dușmanilor, să se infiltreze printre vitellieni și să ajungă la catapultă. E de-ajuns o lovitură de sabie ca să tai frânghiile. Imediat, doi soldați tineri se năpustiră înainte și reușiră să taie frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi, închizând ochii. Iubea cu pasiune viața. Și o iubea cu pasiune pe Velunda. — Sunt gata. Se ridică și-și luă coiful. — Unde-i Skorpius? — Probabil că a fost condus jos... Împăratul adoră să-l vadă pe campionul său ivindu-se de sub pământ. În clipa aceea, o umbră se îndreptă precaut către ei dinspre coridorul strâmt ce ducea spre grajduri. — Listarius... Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i Skorpius? — Probabil că a fost condus jos... Împăratul adoră să-l vadă pe campionul său ivindu-se de sub pământ. În clipa aceea, o umbră se îndreptă precaut către ei dinspre coridorul strâmt ce ducea spre grajduri. — Listarius... Valerius lăsă coiful jos. — Nu-i voie să intri aici. Pleacă repede, băiete! zise Marcus. — E prietenul tău? întrebă Listarius arătând spre Marcus. — Da, spuse el. Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu pot să fac orice aici... Paznicii or fi ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]