491 matches
-
din cauza opoziției nobiliare din Neustria și Austrasia, conform "Liber Historiae Francorum", fiind un eveniment omis în scrierile ulterioare prin politică propagandistică carolingiană. Pepin de Herstal și-a început activitatea în timpul domniei lui Dagobert al II-lea. Împreună cu fratele său, Martin, comite de Laon, Pepin s-a implicat în luptele dintre Ebroin, majordomul Neustriei și grupării aristicratice din Burgundia și Austrasia reprezentate de episcopul Leodegar. Leodegar este ucis în 679, Marin și Ebroin l-au propulsat pe Pepin că lider al majorității
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au ocupat peninsula iberică, au traversat Pirineii, cucerind posesiunile din sudul Galliei ale regatului vizigot, cetatea Narbonne, iar în 721, au cucerit Tolouse, pătrunzând prin valea Ronului în Burgundia. Musulmanii atacau și jefuiau în voie sudul regatului. Cu ajutorul lui Odo, comitele Aquitaniei, Carol Martel i-a învins pe arabi în apropiere de Poitiers în octombrie 732, surprinzându-i în drum spre Tours, unde intenționau să jefuiască mănăstirea Saint-Martin. Victoria de la Tours a fost interpretată ca judecată a lui Dumnezeu, favorabilă lui
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
trăi potrivit legii vizigote. În 759, a cucerit Narbonne. În 761, a întreprins expediții în Aquitania timp de opt ani, fiind cucerită pe deplin în anul morții sale, în 768. Pepin, bolnav fiind, s-a retras la Sainte, de unde nuea comiți franci în orașele supuse și promulga un capitular prin care asigura fiecărui locuitor al provinciei păstrarea legii proprii, precum și dreptl de a face apel la rege. A introdus o nouă monedă-denariul de argint-"denarus". Nu avea sediu precis, pendulând între
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
ajuns în Spania, oastea a eșuat în față Saragossei, unde aliații omeiazi nu s-au mai prezentat. Pe drumul de întoarcere, ariegarda lui Carol a căzut într-o ambuscadă pregătită de basci la Roncevaux, căzând printre victime senesalul Eggihard și comitele palatului Anselme; lupta este descrisă în Cântecul lui Roland. Carol a trebuit să instaureze o marca de hotar la Tolouse ce proteja regatul franc de amenințarea arabă. În 797, francii, sub conducerea lui Louis, au ocupat poziții în Spania, în
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
epocii, cu care se sfătuia: Adalhard, abatele de Corbie, Alcuin, diacon venit din York, Petru, gramatician venit din Pisa, Paul Diaconul, cărturar venit din Italia longobardă, sau Eginhard, istoric oficial al curții. Carol a numit dregători, cel mai important fiind comitele palatului. În subordine se aflau slujbașii de palat, cu atribuții și servicii domestice, pentru asigurarea hranei, băuturilor, a cailor necesari, cu atribuții militare și diplomatice rare. În vechile teritorii și în cele abia adăugate, s-au păstrat elementele administrative locale
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
subordine se aflau slujbașii de palat, cu atribuții și servicii domestice, pentru asigurarea hranei, băuturilor, a cailor necesari, cu atribuții militare și diplomatice rare. În vechile teritorii și în cele abia adăugate, s-au păstrat elementele administrative locale. Regele numea comiți și episcopi, legătură dintre palat și instituții fiind realizată prin intermediul trimișilor regali, recrutați numai dintre oamenii de încredere din rândul elitei. Erau numiți missi dominici, acestea fiind de câte doi: un laic și un cleric, ce aveau dreptul de a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
dominici, acestea fiind de câte doi: un laic și un cleric, ce aveau dreptul de a judecă și pedepsi, de a primi jurăminte și de a supraveghea orice aspect care ține de administrația regatului. Prin intermediul lor, Carol deținea control asupra comiților, prevenind corupția sau transmiterea ereditară a funcției și formarea unor grupări influențe. În zonele de frontieră au fost organizate mărci, conduse de comiți markgrafi: mărcile Septimaniei, Spaniei, Bretaniei, Beneventului, de Friuli, de Răsărit. Rolul regiunilor era militar, de protecție a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
și de a supraveghea orice aspect care ține de administrația regatului. Prin intermediul lor, Carol deținea control asupra comiților, prevenind corupția sau transmiterea ereditară a funcției și formarea unor grupări influențe. În zonele de frontieră au fost organizate mărci, conduse de comiți markgrafi: mărcile Septimaniei, Spaniei, Bretaniei, Beneventului, de Friuli, de Răsărit. Rolul regiunilor era militar, de protecție a hotarelor. O parte din vechile drumuri române erau încă utilizate că drumuri regale, fiind scutite de vămi. Au fost construite noi drumuri și
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
specialiști juridici, ce i-au înlocuit în procese pe rachimburgii merovingieni. Numărul capitulariilor a crescut, fiind divizate în mici capitole, fiecare pentru o hotărâre, ce cuprindeau deciziile regelui ce priveau reglementarea unor aspecte publice sau private, instrucțiunile către trimișii regli, comiți sau episcopi. De aplicarea măsurilor se ocupau comiții și missi. Principalele surse de venit proveneau din domeniile regale, fostele domenii merovingiene, din ridicarea dărilor de către comiți, vămilor, amenzilor, ce suplimentau tezaurul. Magnații și mănăstirile aveau obligația de a se prezența
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
deciziile regelui ce priveau reglementarea unor aspecte publice sau private, instrucțiunile către trimișii regli, comiți sau episcopi. De aplicarea măsurilor se ocupau comiții și missi. Principalele surse de venit proveneau din domeniile regale, fostele domenii merovingiene, din ridicarea dărilor de către comiți, vămilor, amenzilor, ce suplimentau tezaurul. Magnații și mănăstirile aveau obligația de a se prezența cu ocazia adunărilor generale cu donum publicum-daruri oferite în bani sau în alte moduri. O altă sursă semnificativă de venit erau prăzile sau tributul plătit de
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
de predecesorii săi. Emitea capitularii, prin care reglementa probleme religioase ce țineau de organizarea clericală, decreta posturi și rugăciuni, își numea favoriții în posturi cheie. Recunoștea autoritatea abaților sau episcopilor pe domeniile bisericești. În rândul missi-lor, unul era episcop, celălalt comite. S-a implicat în creștinarea neamurilor germanice rămase păgâne că saxonii, trimițând misionari să predice de la răsărit de Elba, și în Iutlanda. Palatul a devenit un centru cultural. Regele era interesat de promovarea cunoașterii, curtea fiind școală, biblioteca, loc de
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
arheologice au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân. Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mănăstirea Tismana de ""Io. Mircea I Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Almaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori"", așa cum semna tratatele sale de alianță. Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan al
Târgoviște () [Corola-website/Science/298021_a_299350]
-
frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.. Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său. Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]
-
mai 1472. Cum aceștia au făcut parte dintr-un complot organizat împotriva regelui la 18 august 1467 la Cluj, ei au fost scoși din drepturile lor și începând din 22 septembrie 1467, jumătate din Racovița este donată de către regele Matiaș comitelui Gheorghe Tobiasi și fiilor lui Ladislau și Tobiasi de Eczel. De menționat că printre membrii complotului a figurat și nobilul Kövesd din Racovița, motiv pentru care a fost decapitat și el alături de ceilalți complotiști în Piața Mare a Sibiului. În
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
unui vechi castru roman). După retragerea tătarilor se construiește la poartă un turn hexagonal pentru apărare. Cetatea a fost distrusă două secole mai târziu, de către invadatorii turci. 1252 - Barassu: În acest an, regele "Bela al IV-lea" donează "„tera Zek”", comitelui Vincențiu, fiul lui Akadas, proprietate așezată între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor "„de Barasu”" și cele ale secuilor de Sebus. "Fr. Killyen", referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ținut întreg
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
emis de regele Ungariei, Venceslau al III-lea, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităților Mikofalva și Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum și a altora, privind familia comiților din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Brașov sau la Țara Bârsei. 1288 - Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
nobiliară. Prima atestare documentară datează din anul 1278, când banul Pál donează „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Rolul ei a crescut constant începând cu voievodul Ladislau Kán al II-lea care a stăpânit cetatea prin doi interpuși care erau și comiți de Arad: Alexandru (1310) și Dominic (1311). După 1315 ajunge domeniu regal, fiind reședința comiților și vicecomiților de Arad. Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv, trecând prin mâinile mai multor stăpâni, în final regele Vladislav I donând
Cetatea Șoimoș () [Corola-website/Science/312428_a_313757]
-
fratelui său. Rolul ei a crescut constant începând cu voievodul Ladislau Kán al II-lea care a stăpânit cetatea prin doi interpuși care erau și comiți de Arad: Alexandru (1310) și Dominic (1311). După 1315 ajunge domeniu regal, fiind reședința comiților și vicecomiților de Arad. Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv, trecând prin mâinile mai multor stăpâni, în final regele Vladislav I donând-o familiei Ország (1440-1444). În anul 1456 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara
Cetatea Șoimoș () [Corola-website/Science/312428_a_313757]
-
a ajuns până în ținutul aflat de-a lungul râului Diemel. După înfrângerea saxonilor din Hessengau au fost constituite la nord și la sud de Diemel în anul 772 comitate. "Wartberg"-ul, astăzi "Burgberg" , a devenit o dată cu scurgerea timpului reședința unui comite și a dat orașului numele actual. Prima atestare istorică într-un document a orașului "Wartburg" a fost făcută în jurul anului 1010. În Vita Meinwerci, autodescriere vieții episcopului Meinwerk din Paderborn, ne este relatat despre contele Dodiko din "Wartberg" care stăpânea
Warburg () [Corola-website/Science/309524_a_310853]
-
și există documente care îi consemnează pe pecenegii din zona Făgărașului ca participând adesea, pe lângă atribuțiile lor oficiale de "grăniceri", ca mercenari sau voluntari pe lângă saxoni și români în armatele diferiților magnați locali din Transilvaniei cum a fost cea a comitelui Ioachim din Sibiu Cavalerii teutoni, a căror prezență in zonă a fost scurtă (1211-1225) au fost chemati pentru ca apararea oferita de pecenegi a dezamagit regii Ungariei. Ei s-au așezat în sud-estul Transilvaniei si au construit un sistem de apărare
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
de către căpitanul Graf von Dietrichstein. Conscripția din 1765 pentru „partea iobăgită” consemnează două familii nobiliare: Ștefan Hajdu de Racovița, a cărui moșie era delimitată de „Ulița Donului”, vale și „Hudița Piști”, și familia nobiliară Martin Biro — înființată prin 1725 de către comitele Iosif Teleky de Szek — a cărei „curte” era vizavi de prima familie, începând de la gospodăria lui Aurel Fogoroș până la cea a profesorului Octavian Mînduc. În plus de acestea existau posesiuni de pământ a cunoscutelor familii de magnați unguri ai vremii
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
a fost numită „catarism”, de la cuvântul grecesc "katharos" „curat”). Borilă a organizat represalii împotriva bogomililor și a putut să înfrângă o conjurație a boierilor la Vidin cu ajutorul unei oști din Ungaria, compusă din secui, români și pecenegi și condusă de comitele Joachim (Ioachim). În timpul domniei lui Borilă, rolul românilor în statul Asăneștilor a început să scadă. În 1218 a revenit în țară Ioan, prințul moștenitor legitim, care cu ajutorul boierilor l-a prins și l-a orbit pe Borilă și a fost
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
împăratului, acesta dispunând de un personal birocratic. Au fost create centrele provinciale, "civitades", structuri urbane, magistrații fiind aleși. Aveau că responsabilități stabilirea bugetului, menținerea ordinii publice, aceștia fiind subordonați guvernatorului, ce adună cu o adunare provinciala. Orașul era condus de către comiți, senat, magistrați și curiați, ce răspundeau de plată impozitelor și de averile lor. Orașul mai avea doi consuli ce supravegheau piețele și drumurile, desfășurarea spectacolelor și distribuțiile alimentare. Era impus un impozit funciar pe suprafața terenurilor, un impozit pe cap
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
ori, mai mare decât un oraș sau municipiu, și care se găsește pe suprafața unui stat sau al unui teritoriu al Statelor Unite ale Americii. Cuvântul (a cărui traducere în spiritul limbii române și a semnificației inițiale de unitate administrativă, condusă de către un comite, este comitat) este folosit în 48 din cele 50 state, cu excepția statelor Alaska, care folosește cuvântul , a cărui traducere aproximativă ar fi "district", și Louisiana care folosește termenul de , a cărui traducere aproximativă ar fi "parohie" (deși nu are nici o
Comitat al unui stat al Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304826_a_306155]
-
doar o ruină, relativ greu accesibilă. Cetatea Hațegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Țării Hațegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Hațeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Hațeg și cel al cetății regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256. Cetatea Hațegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului hațegan, în numele regalității ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]