883 matches
-
nu există viitor posibil care să nu oblige imaginația la suplețe și vigilență. Interpretul se află la intersecția acestor două lumi care, ambele, știu să îndatoreze. Orice interpretare ce toarce o biografie se constituie prin geniul capilarităților. Folosind altă metaforă, comprehensiunea este un fenomen aluvionar, ieșind la suprafață - în câmpul manifestării - prin confluența dintre bunele vestiri ale genului posibil și vocația actualității. Hermeneutica devine în acest fel o fenomenologie a întâlnirii sinelui prin celălalt. Tradiția rămâne un palimpsest transparent sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fără discipoli, tradiția moare. Infinita generozitate a memoriei este împietrită, astfel, în labirintul trufiei amnezice a clipei. Dialogul este genul proxim al limbii, care are menirea de a strânge distanța originară dintre text și interpret 2. Limba este mediul oricărei comprehensiuni și conferă suportul viu care oferă universalitate experienței hermeneutice. Pentru Gadamer, „întreaga experiență a lumii este mediată lingvistic”1. Dacă în accepția sa limba are un caracter evenimențial, grație puterii revelatoare a limbii, acest lucru se datorează și unei meditații
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care poate fi înțeleasă este limbă” (Sein, das verstanden kann, ist Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin această indigență i-ar fi suficientă unei întreprinderi sofiologice. Vocația peratologică a matematicilortc " Vocația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ei, individului, este de fapt dominată de concepțiile sale filozofice”1. Bref, cele două teorii ale relativității, alături de exigențele teoretice fundamentale ale mecanicii cuantice, exprimă în mod neașteptat câteva realități apărate de hermeneutica ontologică a lui H.-G. Gadamer: imposibilitatea comprehensiunii obiective și articularea inevitabilă a cunoașterii în perimetrul cercului hermeneutic (ilustrat remarcabil în proiectul unei ontologii a nonseparabilității, sub semnătura lui David Bohm). Aceste evenimente din istoria științei au nutrit într-un mod copios discursul epistemologic relativist al sfârșitului de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unor obiecte epistemice izolate, privite „în-sine”, deci scurtcircuitate semantic în raport cu totalitatea. În actul contemplației focale, nici unul dintre obiectele cunoașterii nu este integrat deja unui sens. Integrarea corespunde unei sinteze pe care numai conștiința subsidiară o poate realiza. Ea răspunde exigenței comprehensiunii întregului, corelând obiectele de studiu ale conștiinței focale unei totalități căreia, în mod oblic, acestea îi aparțin. Așa cum afirma și E. Husserl în analiza câmpului transcendental de experiență, „orice trăire individuală imaginabilă a conștiinței nu se profilează decât pe fundalul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
discută tema precomprehensiunii într-un mod congenial cu analiza fenomenologică operată de M. Heidegger în Ființă și timp (¬32). Pentru Heidegger înțelegerea este un atribut al Dasein-ului relevat în structura proiectivă a intenționalității, prealabilă oricărei explicitări hermeneutice. Interpretarea este recesivă comprehensiunii, forjată în câmpul revelației unui sens unitar al totalității, fără de care nu am putea înțelege în ce anume „constă inteligența oricărui lucru”2. Dacă Heidegger discută temporalizările conștiinței prin postulatul structurării lingvistice a comprehensiunii, M. Polanyi pretinde că acest comportament
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oricărei explicitări hermeneutice. Interpretarea este recesivă comprehensiunii, forjată în câmpul revelației unui sens unitar al totalității, fără de care nu am putea înțelege în ce anume „constă inteligența oricărui lucru”2. Dacă Heidegger discută temporalizările conștiinței prin postulatul structurării lingvistice a comprehensiunii, M. Polanyi pretinde că acest comportament anticipativ al conștiinței se întâlnește și acolo unde elementul lingvistic al aproprierii pare să lipsească. Recunoașterea unei fizionomii, deprinderea îndemânărilor, sincronizarea organelor de simț ori stăpânirea unor unelte sunt toate procese care atestă rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
se vădește a fi supusă dialecticii cercului hermeneutic. Împreună cu Heidegger 5, Gadamer abandonase conceptul științific al adevărului qua adaequatio pentru a introduce noțiunea poetică a adevărului ca eveniment sau „survenire” (als Geschehen). Hermeneutul german a oferit o descriere fenomenologică a comprehensiunii în termeni care exclud obiectivitatea, descriind cunoașterea ca pe o „confirmare pe care o poate primi o preconcepție”1. Situat în aceeași perspectivă, M. Polanyi adaugă radicalei sentințe gadameriene (es gibt hier keine „Objectivität”) următoarea afirmație: „procesul descoperirii inductive este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
înțelegeri a realității. Labirint autotelic al conștiinței, fondul tacit al cunoașterii asigură unitatea sintetică, dar și indeterminarea formală a înțelegerii. Acest fond tacit coincide cu dimensiunea aperceptivă a conștiinței 2, oferind printr-o „vagă și subtilă aluzie” ritmul și calitatea comprehensiunii. Dacă Polayni tematizează caracterul nespecificabil al conștiinței, Husserl evocă nedeterminarea orizontului intențional al acesteia 3. Prin urmare, cunoașterea euristică nu este integral categorială. Arhitectonica cunoașterii propusă de Imm. Kant în Critica rațiunii pure nu poate sta în picioare. Polanyi leagă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
incarnațional al epistemologiei teologice. Cunoașterea lui Dumnezeu și interpretarea lumii sunt evenimente corelative pe care Biserica le găzduiește printr-un apel sistematic la sursele tradiției, la adevărul istoriei și paradoxul revelației. Cercul hermeneutic este înțeles aici nu ca viciu de comprehensiune, ci ca mod holistic de existență al omului religios. Efortul teologiei de recuperare gramatologică a sensului creației în lumina revelației nu poate fi susținut fără acceptarea circularității credinței, rezemată numai pe rațiuni practice: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele” (Mt. 9
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
întâi tezele lui Foucault cu privire la semnificația corporalității în elenismul târziu și ecoul acestor idei în scrierile din primele secole creștine. Vom analiza apoi limitele interpretării orizontale a textelor creștine despre corporalitate, introducând argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre trup, revelația sinelui și dilemele alterității. Ambiguitatea erosului păgântc "Ambiguitatea erosului păgân" Dorința sexuală este o constantă biologică universală. Stilizarea acestei dorințe (fie prin eroism ascetic, fie prin rafinament estetic) ține de specificul uman
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o instanță vie și inobiectivabilă. Rămânea de sesizat resortul prezenței sale - neglijată de Kant, tradiția idealismulului și a neocriticismului german, ratată de Husserl și Heidegger prin structurile de transcendență ale conștiinței (intenționalitatea), întrevăzută parțial de psihanaliză (rămasă la modelele de comprehensiune binare ale metafizicii), revizitată incoativ în fenomenologia franceză postbelică. Darurile marginalitățiitc "Darurile marginalității" Michel Henry este nu doar autorul unei inedite fenomenologii a vieții, ci și cel care a sistematizat istoria filozofiei europene, într-o manieră care-l apropie, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
scientistă pe care Milbank o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur, teologul britanic recunoaște inevitabila mediere lingvistică a oricărui tip de cunoaștere. Conceptul de „narativitate” îi permite lui Milbank să integreze „explicația” și „comprehensiunea” într-un cerc hermeneutic complet. Conflictele generate de medierea lingvistică a cunoașterii impun recursul de ultimă instanță la hermeneutică. Caracterul indecidabil al anumitor propoziții științifice nu ține doar de limitele unui travaliu epistemic, ci și de barierele de comunicare. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
posibil în absența unei mitologii maligne, a cărei singură calitate constă în faptul că oferă o autodescriere a esenței fenomenului secularizării 4. Cultura emancipării de tip iluminist a inițiat „vânătoarea de vrăjitoare”. Mulți gânditori sociali s-au hrănit cu iluzia comprehensiunii exhaustive. Pozitiviștii secolului al XIX-lea n-au ezitat să afirme că înțeleg comportamentul „omului primitiv” (identificat de multe ori cu „omul religios”) mai bine decât acesta, lipsit de gândire conceptuală, s-ar fi putut înțelege pe sine. Pentru moderni
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
încinge coapsele. Fascinația pentru negativitate distribuie refuzul deliberat al poveștii. Semnele corporalității nu mai țes o intrigă, ci antamează un spasm. Acolo unde doar extazul clipei contează, sunt foarte puține lucruri de spus. Nu mai există un timp aparte dedicat comprehensiunii. Viziunea frumosului colapsează în vizuina obscură a experienței sublimului. Ochiul se fărămițează. Reapare, în schimb, nostalgia „tinereții fără bătrânețe”, ameliorată doar de legile televizuale ale iconoclasmului. Dimensiunea erotică a sublimului cu funcție de Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ci creator de mode. Rupt de categoria transcendentală a „binelui” sau „adevărului”, esteticul postmodern devine ambasadorul iluziei. Sublimul este promisiunea unui „dincolo” al diferenței pure sau - în cuvintele lui David Bentley Hart - „o limită mișcătoare, care nu doar descrie limitele «comprehensiunii», ci continuă să tulbure gândirea și limbajul la rădăcină; sublimul devine nu doar un alt sentiment decât percepția frumosului, ci chiar o abolire a frumuseții, o revelație a contradicției și futilității intrinseci frumosului”1. Bucuria vederiitc " Bucuria vederii" Pentru Ortodoxie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ceva din fervoarea și neliniștile existențiale ale subiectului. Dacă poezia trebuie să aibă un mesaj, o „misiune proorocitoare”, ele constau desigur În această tehnică a neliniștirii, implicînd solidaritatea cu o umanitate ea Însăși angoasată, aflată - cum zice poetul, afirmîndu-și larga comprehensiune umanitaristă - „În suferință”. De aici și patosul adeziunii față de cei umili, respinși, marginalizați. Acest mesaj se va auzi tot mai limpede În scrisul teoreticianului Voronca, paralel cu o redimensionare a „gramaticii” poeziei. Dacă În ultimele sale articole publicate În românește
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o medie a acestora); este imaginea percepută de „alții”; 5. imaginea reală „manifestă”: este imaginea formată, finisată printr-o contribuție hotărâtoare a factorilor exteriori din CP. Din punctul nostru de vedere, considerăm configurația anterioară completăși mai apropiată de dezideratul unei comprehensiuni socio-psiho-pedagogice a reprezentărilor. Este de menționat evidentul caracter perfectibil al prezentului demers. Odată cu persistența temporală în acest CP, numărul reprezentărilor se amplifică gradual, devenind din ce în ce mai larg și complex, dar și selectiv, dând naștere unui Sistem reprezentațional. Printr-o selecție mai
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
fiecărui copil, antrenarea capacităților/resurselor personale și de grup ale specialiștilor, pentru a răspunde Într-o manieră eficientă la provocările diversității elevilor dintr-o clasă/școală. Toate acestea Îl ajută pe profesor să evalueze nivelul achizițiilor școlare și capacitatea de comprehensiune a fiecărui copil, să folosească rezultatele evaluării pentru adaptarea programelor curriculare și să valorifice la maximum potențialul fiecărui copil. Dintre autorii de referință care au anticipat și au susținut ideea educației diferențiate Îi enumerăm pe: - Maria Montessori a propus ca
Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
dezvoltare ale fiecărui elev În parte. A răspunde diferențiat la diversitate Înseamnă a antrena capacitățile/resursele personale și de grup, având la bază individualizarea și colaborarea actorilor procesului didactic. Permanent, educatorul trebuie să evalueze nivelul achizițiilor școlare și capacitatea de comprehensiune a fiecărui copil, să utilizeze rezultatele evaluării pentru adaptarea programelor curriculare, să valorifice la maximum potențialul fiecărui copil. Pentru o mai corectă Înțelegere a conceptelor care se aplică În contextul strategiilor de adaptare a Învățământului la cerințele specifice diferitelor categorii
Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
procese și caracteristici ferm conturate ar fi de neînțeles. Contrastul puternic dintre abordarea pozitivistă și cea fenomenologică s-a particularizat în sociologie în distincția dintre explicație și „înțelegere” (verstehen) - sau, cum tot mai mult i se spune și în românește, „comprehensiune”. În cadrul explicației, cercetătorul lucrează cu scheme cauzale și cu subsumarea fenomenelor particulare la legi generale; aici el evidențiază legături statistice, influențe și determinări (de preferință cuantificabile) între fenomene și procese sociale, lucrează cu variabile „dependente” și „independente”, cu structuri factoriale
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
cele două abordări. O asemenea opoziție este, după părerea noastră, în mare măsură artificială, pentru că: a. Interacțiunea cu alții, jucarea de roluri, motivațiile, strategiile și consecințele acțiunilor proprii, semnificația atribuită acestora, experiența noastră cultural-profesională, deci aproape tot ce este subsumabil comprehensiunii, poate servi ca punct de plecare în proiectarea unor cercetări „pozitiviste” (plan experimental, chestionar, plan observațional). Același bagaj comprehensiv este inevitabil prezent în faza de analiză și interpretare calitativ-globalistă a unor date statistice. b. Referitor la intuiție, atât de asiduu
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
punct de plecare în proiectarea unor cercetări „pozitiviste” (plan experimental, chestionar, plan observațional). Același bagaj comprehensiv este inevitabil prezent în faza de analiză și interpretare calitativ-globalistă a unor date statistice. b. Referitor la intuiție, atât de asiduu invocată în viziunea comprehensiunii, ea reprezintă probabil un plus semnificativ față de procesele de cunoaștere numite clasic inducție, deducție, asociere, imaginație etc., ce nu este încă explicat psihofiziologic. Să nu uităm însă că și în științele mai tari se face apel la intuiție (vezi „intuiționismul
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
procesele de cunoaștere numite clasic inducție, deducție, asociere, imaginație etc., ce nu este încă explicat psihofiziologic. Să nu uităm însă că și în științele mai tari se face apel la intuiție (vezi „intuiționismul” în matematică). Din acest punct de vedere, comprehensiunea nu poate fi nicicum opusă modelului pozitivist (naturalist) de știință. c. Aptitudinile empatice există cu certitudine, dar, ca și alte caracteristici psihice, ele pot fi puse în evidență tot prin mijloace „pozitiviste”. Un exemplu este chestionarul prin procură (apud Radu
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
subiect, B, pe care are pretenția că îl cunoaște bine. Prin comparația răspunsurilor lui A și B ne dăm seama de calitățile empatice ale subiectului A. Nu dorim să spunem că problema empatiei - și cu atât mai mult cea a comprehensiunii - se reduce la această situație. Afirmăm doar că, prin actul de comprehensiune, nu ne plasăm neapărat în afara raționalului și că acest act poate fi, la rândul lui, „înțeles” și descris în termeni raționali. d. În fine, ca un rezumat al
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]