465 matches
-
învelitorii din plăci de azbest cu cea actuală, de tablă). Biserica, împodobită iconografic în 1996 și apoi de Emil Goțiu din Ilia, a fost târnosită la 22 septembrie 1929 și apoi resfințită la 14 iulie 2002. Edificiul actual ,menționat de conscripțiile din 1805 și 1829-1831, a coexistat, timp de trei sferturi de veac, cu o altă ctitorie de lemn, amplasată în mijlocul vechiului cimitir din „Bordeie”, în partea sudică a satului; traseul vechilor fundații încă se mai distinge. Ridicată în cursul secolului
Biserica de lemn din Vorța () [Corola-website/Science/317277_a_318606]
-
Lăcașul are hramul „Sfinții Arhangheli” și nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice. Localitatea Băla, este atestată documentar la 1327 sub notația “poss. Bala”, iar într-un act datat din 1497, așezarea e pomenită ca limită de hotar. În Conscripția lui Inocențiu Micu Klein din 1733, localitatea apare cu 300 de suflete. La acea dată, satul avea biserică și două case parohiale, dotația fiind de 8 jugăre arător și un cositor de 8 care de fân. Preoți erau trei: Popa
Biserica de lemn din Băla () [Corola-website/Science/317575_a_318904]
-
Zau de Câmpie, județul Mureș. Biserica nu se află pe noua listă a monumentelor istorice. Are hramul ""Sfânții Arhangheli Mihail și Gavriil"" și este încă folosită de comunitate.. Primele informații referitoare la istoria bisericilor din această localitate ne parvin prin intermediul conscripțiilor realizate în secolul al XVIII-lea. Astfel, conscripția din 1733 a episcopului Inocențiu Micu-Klein care consemnează că localitatea Săcalul de Câmpie - vechea denumire a localității, avea aproximativ 240 de suflete, biserică și trei preoți, din care, unul, popa Vasile era
Biserica de lemn din Bărboși () [Corola-website/Science/317611_a_318940]
-
află pe noua listă a monumentelor istorice. Are hramul ""Sfânții Arhangheli Mihail și Gavriil"" și este încă folosită de comunitate.. Primele informații referitoare la istoria bisericilor din această localitate ne parvin prin intermediul conscripțiilor realizate în secolul al XVIII-lea. Astfel, conscripția din 1733 a episcopului Inocențiu Micu-Klein care consemnează că localitatea Săcalul de Câmpie - vechea denumire a localității, avea aproximativ 240 de suflete, biserică și trei preoți, din care, unul, popa Vasile era și arhidiaconul districtului. Conscripția lui Petru Pavel Aron
Biserica de lemn din Bărboși () [Corola-website/Science/317611_a_318940]
-
al XVIII-lea. Astfel, conscripția din 1733 a episcopului Inocențiu Micu-Klein care consemnează că localitatea Săcalul de Câmpie - vechea denumire a localității, avea aproximativ 240 de suflete, biserică și trei preoți, din care, unul, popa Vasile era și arhidiaconul districtului. Conscripția lui Petru Pavel Aron din 1750 înregistreagă ca fiind la acea dată 558 de credincioși, cu biserică și un preot. Nu după multă vreme, în perioada 1760-1762, când generalul Bucow realizează o altă conscripție sunt surprinse următoarele informații: comunitatea ortodoxă
Biserica de lemn din Bărboși () [Corola-website/Science/317611_a_318940]
-
popa Vasile era și arhidiaconul districtului. Conscripția lui Petru Pavel Aron din 1750 înregistreagă ca fiind la acea dată 558 de credincioși, cu biserică și un preot. Nu după multă vreme, în perioada 1760-1762, când generalul Bucow realizează o altă conscripție sunt surprinse următoarele informații: comunitatea ortodoxă - 90 de familii ortodoxă, cu biserică și preot iar comunitatea greco-catolică era formată din două familii și un preot. Șematismul jubiliar din 1900 editat de către arhidiecesa metropolitană de Alba-Iulia și Făgăraș precizează faptul că
Biserica de lemn din Bărboși () [Corola-website/Science/317611_a_318940]
-
înregistrate șase familii. Către mijlocul secolului al XVIII-lea, numărul locuitorilor a crescut, datorită unor bănățeni care s-au refugiat aici, fugind de urgia turcească. Nu știm cât de exactă este această informație, păstrată de memoria colectivă a satului. În conscripția locuitorilor comitatului Arad, din anul 1743, la Roșia sunt înregistrate 22 de familii, printre care a „judelui” Faur Ion și cea a „juratului” Mocz German, adică Gherman „Moțul” dovadă că acesta provenea din Munții Apuseni, nu din Banat. (Familia Gherman
Biserica de lemn din Roșia Nouă () [Corola-website/Science/317754_a_319083]
-
Apuseni.) În acea vreme, puține sate aveau un număr de 22 de familii. Pe baza acestui număr, putem presupune că, în Roșia Nouă exista, la acea dată, o biserică. Presupunerea este întărită, credem, de episcopul Sinesie al Aradului care, în conscripția sa din anul 1755, menționează o biserică de lemn „veche”, la Roșia. Biserica avea hramul Bunavestire, un preot Ioan Popovici (deci „fiul popii”, adică urmașul tatălui său la altar) și un “diac” Ionaș ( probabil Ianăș). Totodată, episcopul notează că parohia
Biserica de lemn din Roșia Nouă () [Corola-website/Science/317754_a_319083]
-
la altar) și un “diac” Ionaș ( probabil Ianăș). Totodată, episcopul notează că parohia era compusă din 24 de case. Această biserică a-a aflat pe un platou ce se desprinde din “dealul lui Lazăr Dalcă”, cel care este înscris în conscripția comitatului Arad din 1743, ca locuitor - cap de familie, în Roșia. Ea a fost vândută satului Șteia, din județul Hunedoara, probabil în anul 1810, după ce s-a terminat construcția începută în anul 1808 a unei noi biserici, situată în partea
Biserica de lemn din Roșia Nouă () [Corola-website/Science/317754_a_319083]
-
păstrându-și cultura și tradițiile populare până în secolul al XX-lea. Cauza emigrării a fost organizarea Zonei de Frontieră secuiască de către Imperiul Habsburgic, ceea ce a pus în pericol vechile privilegii și drepturi ale secuilor. Secuii au protestat atunci împotriva încorporării (conscripțiilor) forțate în nou-înființatele regimente secuiești ale graniței militare, dar adunarea lor de la Madéfalva (azi Siculeni din județul Harghita) a fost dispersată de către generalul austriac József Siskovics la 7 ianuarie 1764. În acest masacru (cunoscut sub denumirea de Masacrul de la Siculeni
Secuii din Editura Bucovina () [Corola-website/Science/319058_a_320387]
-
dedicată manuscriselor românești din Bihor prezintă biserica ca fiind o "veche biserică românească de piatră", prea puțin cunoscută despre care tradiția locului afirmă ca ar fi fost clădită în urmă cu aproximativ trei veacuri. Dovadă în acest sens este adusă conscripția din anul 1789 a lăcașurilor românești din ținut, ce preciza că ""biserica satului era, la acea dată, veche, clădită din piatră, în stare bună și pe măsura nevoilor locuitorilor."" Dacă conscripția mai sus amintită atestă o biserică de zid, veche
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
aproximativ trei veacuri. Dovadă în acest sens este adusă conscripția din anul 1789 a lăcașurilor românești din ținut, ce preciza că ""biserica satului era, la acea dată, veche, clădită din piatră, în stare bună și pe măsura nevoilor locuitorilor."" Dacă conscripția mai sus amintită atestă o biserică de zid, veche, trebuie spus că alte două documente din aceeași perioadă ne vorbesc despre această biserică. Primul document, un extras cu privire la bisericile de lemn din "Conscrierea preoților și satelor valahilor de examinat în timpul
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
parcurgând informațiile oferite de documentele amintite, observăm că în răstimp de numai trei ani, din 1786 și până în 1789, biserica de lemn este transformată într-o biserică de zid, care este în "stare bună" și veche. Aceste atribute, precizate în conscripția din 1789, precizate de comunitate, oferă posibilitatea emiterii următoarei ipoteze: biserica de lemn, care era în picioare în anul 1786, a suferit modificări importante, cel mai probabil, pe lângă pereții de lemn fiind ridicată zidirea din piatră. Doar astfel, biserica, într-
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
se îngăduia să umble, prin satele și orașele dimprejur, să strângă ajutoare benevole pentru necesitatea săracei mănăstiri din satul Cioara, numită Plăișor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea , fiind nevoie să se înlocuiască, în satul Cioara, biserica veche, atestată de conscripția lui Bucow, cu 138 familii ortodoxe, se construiește, în cimitirul vechi, monumentul de astăzi, recuperându-se materialul lăcașului mănăstiresc, din nou stricat în 1788. Monumentul este astfel consemnat în pisanie : „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au făcut această sfântă biserică la
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
scrisă pe o grindă a pronaosului); „popa Gheorghie” , (săpat pe o altă grindă); „Ioan Suci 1801” (pe ancadramentul dintre naos și pronaos). Subliniem că Gheorghe Socaciu si dascălul Teodor Șuvaina își au numele înscrise în documentele privind mișcarea prilejuită de conscripția militară, ce a grăbit răscoala de la 1784. De la Plăisor, odată cu cărțile, au fost coborâte în vale și piese pictate, ca friza apostolilor (3,10 m / 0.50 m), cu Deisis, pictură pe pînză aplicată pe lemn, de o valoare artistică
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
Ion, cu toată cheltuiala satului, cu lemnul, cu șindrila, cu zugrăveala, anul 1761...”". Ea reprezintă nu numai un valoros monument de arhitectură, evocator pentru lăcașurile de lemn dispărute de pe întreaga vale a Pianului, dar și un document istoric, ce completează conscripția lui Bucow, care nu înregistrează străvechile așezări ale Pianului, și nici edificiul de cult, existent cu certitudine. După ce-a fost terminată biserica de lemn, biserica de grădele s-a stricat din interior. Din patrimoniul lăcașului anterior au răzbit veacurile
Biserica de lemn din Pianu de Sus () [Corola-website/Science/315641_a_316970]
-
acestei biserici. Prima mențiune documentară a satului: 1225 - terra Nema. Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, acum monument istoric, a fost construită în anul 1774, cu ajutorul baronului Taraskay Gabor, pe locul alteia mai vechi, menționată în conscripția de la 1733. Icoanele de pe iconostas au fost pictate în 1864. După tradiție, a fost împodobită cu pictură pe pânză aplicată, de Aurelia Iuga din Nicula. A fost reparată în 1905, când i s-a adăugat și un cor. În 1967
Biserica de lemn din Nima () [Corola-website/Science/315706_a_317035]
-
Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00265. Cercetările au coborât în veacul al XVI-lea, menționarea documentară a Belioarei, amintită fiind, alături de Poșaga și alte așezări din Munții Apuseni, într-o conscripție din 1560, a ivirilor aurifere. La origine crâng, apoi sat de sine stătător, Belioara a fost contopită în Poșaga de Sus, întreaga așezare folosind acum biserica sa de lemn, căci a Poșagăi a fost strămutată în cătunul Hărcana de lângă Turda
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
alte reparații au avut loc în anii 1937 și 1990. Biserica este menționată atât în tabelele recensămintelor ecleziastice din anii 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773); harta Sfântului Imperiu Romano-German din 1720 și conscripția din 1733 fac referire la o înaintașă medievală.
Biserica de lemn din Rădulești () [Corola-website/Science/316766_a_318095]
-
Arad , datează din anul 1800. Are hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI . În localitate a fost consemnată existența unei vechi biserici situată pe "Dâmbul bisericii" unde era și cimitirul. În conscripția din 1755, satul Corbești avea 15 case iar locuitorii frecventau lăcașul de cult din Petriș, pentru că nu existau biserică și preot în sat. Biserica de la Corbești se înscrie armonios în ambianța monumentelor de arhitectură populară; ea datează de pe la 1800 și
Biserica de lemn din Corbești, Arad () [Corola-website/Science/316774_a_318103]
-
administrativ ținea de Scaunul Arieșului, iar restul clădirii de Comitatul Turda. Lipsesc de asemenea date istorice sigure asupra modului de trecere a mănăstirii și terenului din patrimoniul bisericii ortodoxe în patrimoniul bisericii greco-catolice (la începutul secolului al XVIII-lea). În conscripția lui Inocențiu Micu-Klein din 1733 se amintește călugărul Inocențiu de la mănăstirea de aici. În anul 1765 egumenul ei era Macarie, clopotar Nicolae Bucuș. O comisie topografică stabilește în anul 1773 arealul mănăstiresc ca având o suprafață de cca 2 ha
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
ușile împărătești și câteva icoane poartă amprenta inconfundabilă a altor doi pictori, anume Ioan, poreclit „Urean cel Tânăr”, respectiv artistul anonim de la Certeju de Jos. Învelitoarea de șiță, reînnoită în anii 1969, 1990 și 2006, conferă lăcașului un farmec aparte. Conscripțiile anilor 1773, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, precum si harta iosefină (1769-1773) atestă lăcașul în funcțiune, confirmându-i astfel vechimea multiseculară.
Biserica de lemn din Târnava () [Corola-website/Science/316270_a_317599]
-
păstrându-și cultura și tradițiile populare până în secolul al XX-lea. Cauza emigrării a fost organizarea Zonei de Frontieră secuiască de către Imperiul Habsburgic, ceea ce a pus în pericol vechile privilegii și drepturi ale secuilor. Secuii au protestat atunci împotriva încorporării (conscripțiilor) forțate în nou-înființatele regimente secuiești ale graniței militare, dar adunarea lor de la Mádéfalva (azi Siculeni din județul Harghita) a fost dispersată de către generalul austriac József Siskovics la 7 ianuarie 1764. În acest masacru (cunoscut sub denumirea de Masacrul de la Siculeni
Biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Măneuți () [Corola-website/Science/321031_a_322360]
-
fiind apoi împodobită iconografic în două etape distincte: 1848 și 1867 (din pricina degradării pisaniei, anul 1867 s-ar fi citit eronat 1807). Punând în balanță ambele ipoteze, considerăm că acest edificiu, cel dintâi al obștii din Tomnatecu de Sus (nici conscripțiile secolului al XVIII-lea și nici harta iosefină a Transilvaniei nu înregistrează prezența vreunei înaintașe), a fost ridicat și pictat parțial în perioada 1803-1807, în timpul păstoririi preotului Ioan Miheț; în sprijinul acestei afirmații vine atestarea în tabelele comisiei de catagrafiere
Biserica de lemn din Tomnatecu de Sus () [Corola-website/Science/321096_a_322425]
-
din bârne, renovată în preajma marii răscoale conduse de Horia, Cloșca și Crișan; pe un stâlp al cerdacului fusese prinsă o cruce de lemn pe care era săpat “văleatul 1784 august 23“ și “popa Nicolae“. Acel edificiu, menționat atât în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1761-1762 și 1828-1831, cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773), era situat în vecinătatea bisericii actuale. Și mai veche a fost ctitoria medievală din “Blidariu“, dezafectată cultului, cu probabilitate, la cumpăna secolelor XVIII-XIX“.
Biserica de lemn din Tomnatecu de Jos () [Corola-website/Science/321118_a_322447]