3,537 matches
-
își șterge, cu dosul mânecii, gura. Când don Avito ajunge acasă, o găsește pe a sa anti-supra-bărbat sărutând-o pe gât pe Rosita care se agită, râzând în hohote; se oprește din gâdilitura de dezmierdare, în timp ce Apolodorin, dintr-un colț, contemplă cu ochii săi triști de geniu. În acest timp, doña Edelmira intră în biroul soțului său. Hai să vedem, Fulgencio, ce dracu fac cei doi închiși în orele pierdute discutând prostii... Prostii, femeie? Și ce altceva decât prostii pot vorbi
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Fulge, îmi faci o favoare să ieși o clipă; îndată vii. Mira, Mira, nu-mi zice Fulge spune filosoful soției sale, când nu îl aude băiatul. Da, te înțeleg; n-are importanță. Și rămân șușotind un moment. Între timp, Apolodoro contemplă în gând acest chip surâzător și placid, adăugat perucii blonde peste acea figură masivă. Privește în jur, la Simia sapiens și la Homo insipiens; ce vor să însemne astea? Intră don Fulgencio, merge direct la fotoliu în care se așează
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
drăgăstoasă și dulce auzului și își dă silința în remarci psihologice, și așa analizează propriile sentimente și ajunge deja la întâlnirile sale de amor cu o finalitate artistică. Începe să iubească ca să facă literatură și înalță înăuntrul său teatrul și contemplă, și studiază, și analizează dragostea sa. Pentru că... hai să vedem; în special, nu mă plictisesc cu Clarita?, nu e stupidă conversația cu ea?, are vreun geniu sărmana fată?, spune mai mult decât prostioare și vulgarități? O iubesc din inerție, din
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
unui palat regal, de unde vine vestea sfârșitului violent al Clitemnestrei și al lui Egist, fie ca un turn de pază (ca la Eschil, deși primele sale piese nu cer un decor de fundală, fie ca o tribună celestă de unde zeii contemplau treburile pământești (ca în Electra lui Euripideă. Spectacolul era și mai vivace grație elaboratelor picturi scenice (skenograficaă despre care vorbește Aristotel în Poetica sa1 (1449 a 18Ă, introduse în teatru de către Sofocle. În sfârșit, Vitruviu ne mai informează că în
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
c? universul nu este poetic. Devine poetic. Cap??? atâta lirism cât reu?im s? punem (s? transmitem) noi În el. Pentru În?eleptul asiatic universul este paradisul simbolurilor ascunse. Trebuie s? vin? ochiul care s? le elibereze prin exerci?iul contemplă? iei, adic? al concentr?rii, al ??tept?rii" . Opera lui Eminescu este un astfel de paradis al simbolurilor ce trebuie descoperit, este punctul de referin?? a unei Întregi culturi, este una dintre icoanele acelui muzeu interior, În fă?a c
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
doar omul, pentru c? doar el este supus trecerii ireversibile a timpului). Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului (subiectivitatea interioar?" fiind, În concep? ia hegelian?, „adev?râtul izvor al lirici"), toposurile poetice devin În lirica eminescian? adev?rate obiecte de contemplă?ie estetic?, elemente componente ale unei „entit??i metafizice", ale c?ror multiple semnifică?îi au r?mas, pan? la Eminescu, nedescoperite În plenitudinea ?i complexitatea lor. Citindu-i opera din aceast? perspectiv?, avem sentimentul c? descoperim o „terra incognita
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
asemenea metafor? a timpului cosmic. În aceast? ipostaz? de ochi ceresc „ce prive? te lumea În obiectivitatea impasibil? a gândului pur, deci În transparen?a rece a inteligen?ei absolute", ea devine simbol al cunoa? terii pure, „imagine perfect? a contemplă?iei" privilegiu de care doar filozofia ?i poezia se bucur? În opera eminescian?. Privit? din aceast? perspectiv? filozofic?, luna este prin urmare „ochiul revelator al iluziei", Întruparea inteligen?ei pure care tace, dar ?ție" (că În Upani?ade). Lumina lunii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sugestie a cuvântului, orizonturi nelimitate ce se reveleaz? necontenit privirii: „Întotdeauna mi-a fost drag colnicul acesta singuratic ?i perdeaua de tufe nalte ce r?pesc privirii o bun? partea-a z?rii dep?rtate Dar stând aici ?i preajma contemplând o, creeaz? mintea-mi..." . Poezia are privilegiul de a transcende limită oric?rui spa?iu finit. „Perdeaua de tufe nalte" desemneaz? În versurile Iui Leopardi „limită" dincolo de care se sugereaz? o continuitate a spa?iului că „infinitate non definit?" (dup
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
continuitate a spa?iului că „infinitate non definit?" (dup? cum o denume?te Assunto În studiul „Interpret?ri ale spa?iului"). Poetul aspir?, prin urmare, la crearea unor imagini deta?ațe de orice contingen?? real? („Dar stând aici ?i preajma contemplând o, / creeaz? mintea-mi..."). Spa?iul poetic, devenit proiec?ie a fanteziei creatoare, se organizeaz? conform viziunii specifice a artistului. În „Vis parizian" de exemplu, Baudelaire descrie un astfel de spa?iu, rod al propriei imagina?îi, În care succesiunea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ape. Un Babilon de sc?ri ?i-arcade Se Întindea la nesfâr?it; Havuzuri Împro?cau cascade Pe aur maț sau ?lefuit; ?i mari ? uvoaie-ap???toare, Ca lungi perdele de cristal, Sepovâmeau, str?lucitoare, Pe ni?te ziduri de metal" . Contemplând, iscodind „z?ri dep?rtate", mintea poetului creeaz? spa?îi „nesfâr?ițe", imagini ? i sugestii ce uimesc prin for?a lor plasticizant?. Aceast? deschidere c?tre „metaspa?ialitate" ' se contureaz? pe de o parte la nivelul con? inutului imagistic -fantezia
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Îndep?rtate ?i mai pierdute ale timpului ?i ale spa?iului" (E. Papu). Un Eminescu ce prive?te orizontul cosmic „foarte de sus ?i foarte de departe" (Ț. Vianu), de la În???imea superioar? a viziunii metafizice a poetului ve?nic contemplând „traiectul marilor dep?rt?ri cosmice" (E. Papu) c?tre care se Îndreapt? Întotdeauna sufletul Inc?rcat de „dorul" de a se elibera de propriile limite impuse de o existen?? efemer?, supus? trecerii ?i devenirii legilor universului: „El nu-?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
diferitele lor ipostaze sunt urzite din „figuri ?i imagini În care divinitatea, perfec?ia, puterea, beatitudinea sunt solidare de o durat? infinit?" (Zoe D.Bu? ulenga). Privite din aceast? perspectiv?, toposurile poetice devin În lirica eminescian? adev?rate obiecte de contemplă?ie estetic?, elemente componente ale unei „entit??i metafizice", ale c?ror multiple semnifică?îi au ??mas, pan? la Eminescu, nedescoperite În plenitudinea ?i complexitatea lor. Citindu-i opera din aceast? perspectiv?, avem sentimentul c? descoperim o „terra incognita" În
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
din lumea fenomenal? materia ?i ??i construie?te propriul s?u univers, unul al esen?elor, al ideilor: când spunem „teiul lui Eminescu" ne referim la ipostază artistic? a ideii de tei, la o entitate ce nu mai poate fi contemplat? decât În esen?a ei, unic?, nesupus? din acest moment proiec?iilor succesive ale devenirii fenomenale. Toposurile poetice devin astfel În poezia lui Eminescu „pilonii" pe care se sprijin? Întregul univers artistic al crea?iei sale. Prin raportarea la dimensiunea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
succed neîntrerupt, fiind supuse legilor universului. Chiar ?i b?trânul dasc?l, de?i cunoa?te „num?rul sacru", nu poate schimba „destinul imediat al fiin?ei care Îl poart?", r?mânând În sfera destinelor umane „peste care plute?te contemplându-le ?i egalizându-le ochiul cosmic al lunii, la a c?rui perspectiv? revine, simetric, discursul liric final". Privit din aceast? perspectiv? metafizic?, spa? iul terestru se desf??oar?, sub ochiul impasibil al lunii, ca o imensitate dominant? de solitudine
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ta ?i geniul mor? îi; La acela?i ?ir de pătimi deopotriv? fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! ". Exist? Ins? o cale de a transcende „multiplicitatea dezordonat?? ?i contradictorie a aparen?elor" cunoa?terea, mediat? prin contemplă?ie: „??ci În propria-ne lume ea deschide poartantr? rii". Identificându-se astfel cu Eul universal, poetul într? În lumea superioar? a esen?elor ale c?rei por?i Îi sunt deschise de aceast? contemplă?ie „singura cale pentru a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
elor" cunoa?terea, mediat? prin contemplă?ie: „??ci În propria-ne lume ea deschide poartantr? rii". Identificându-se astfel cu Eul universal, poetul într? În lumea superioar? a esen?elor ale c?rei por?i Îi sunt deschise de aceast? contemplă?ie „singura cale pentru a transcende timpul tranzitoriu ?i pentru a se identifică cu Eternul". Luna, ea Ins??i gânditoare că fruntea unui poet („Câte frun?i pline de gânduri, gânditoare le prive?ți!"), devine simbol al aspiră? iei umane
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
asemenea metafor? a timpului cosmic. În aceast? ipostaz? de ochi ceresc „ce prive? te lumea În obiectivitatea impasibil? a gândului pur, deci În transparen?a rece a inteligen?ei absolute" , ea devine simbol al cunoa?terii pure, „imagine perfect? a contemplă?iei" privilegiu de care doar filozofia ?i poezia se bucur? În opera eminescian?. Privit? din aceast? perspectiv? filozofic?, luna este prin urmare „ochiul revelator al iluziei", Întruparea inteligen?ei pure care tace, dar ?ție" (că În Upani?ade). Doar magul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În poezia lui Eminescu, dup? cum observ? G. C?linescu o adev?rât? „obsesie a stelelor"proprie de altfel, romanticilor: „Aten?ia romanticului pentru câmpul sideric este o no?iune curent???i iese din dispozi?ia contemplativ? fă?? de macrocosm [...] Contemplă?ia se complic? cu teoria pluralit??îi luminilor, a astrului că duh superior sau că sediu ceresc al individului, cu sentimentul dependen?ei de constela?îi ?i cu zborul pe cer " . Astfel, În viziunea cosmogonic? eminescian?, steaua este „patria cosmic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
să retrăiască în detalii biografia lui Cervantes pentru a rescrie cu exactitate Don Quijote. Este, aici, însuși declinul metodei: un intertextualism perfect nu este doar copia mozaicată a operelor originale, ci originalul însuși. Dar perspectiva rămîne fascinantă: teatrul ajunge să se contemple pe sine (în alt fel decît la Pirandello), devenind propriul său subiect, așa cum poezia a devenit pentru mulți poeți subiectul poeziei. MIRCEA GHIȚULESCU CAFEAUA DOMNULUI MINISTRU (Rigor Mortis) PERSOANELE: Ministrul Jeni, șefă de cabinet Patroana, proprietară de bordel LOCUL ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ți se bate a stîngă? Ochiul ăl drept! Tîmpla a dreaptă! A stîngă?!? A dreaptă! Ochiul ăl drept! Ochiul ăl stîng! De plîns aș plînge, da' nu mai pot! Tratamentele nu dau nici un rezultat. Efimița e tot mai îngrijorată. Renunță și-i contemplă agonia. LEONIDA (delirează, bălmăjește ceva ininteligibil, ca Ștefan în "Apus de soare"): Ohoo!...Aaaa..Îîî...Mol...Mol... EFIMIȚA: Ce spui, soro? LEONIDA: Îîîî....Moldova.... EFIMIȚA: Pardon? LEONIDA: Moldova... La Iași... Nici un negustor român!... Nici unul! EFIMIȚA: Spui drept? LEONIDA (în delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
fac natură moartă pe amîndoi (dar Tatăl a ieșit). BUNICA: Of! S-a scrîntit bărbatu-tău de tot (ia tabloul abstract, niște dungi trase la întîmplare, pe care Tatăl nu l-a mai agățat și îl pune pe șevalet, îl contemplă cu dispreț și își face cruce). Poftim! Zice că asta-i pictură. Ptiu! EDUARD (intră repede): Săru-mîna! S-a întîmplat ceva? L-am văzut pe tata plecînd supărat. (dă cu ochii de tabloul pus pe șevalet și izbucnește într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
salute, posedat de rechizitoriul discursului care i se Învârtea În minte căutându-și parcă ieșirea, salvarea, ăia s-au oprit o clipă, au strâmbat din buze și s-au dus, ținân du-se de mână, la raionul de cămăși, să contemple verdele turbat, Încă un pretext de fericire. — Adică nu le-a convenit că nu i-am salutat, că nu le-am dat onorul, ei nu mă puteau saluta... Păi nu puteau, din moment ce nu exist, din moment ce nici ei nu există; iar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
sau dacă, Într-adevăr, el fluiera, și nu Dumnezeu. Și fluierând a coborât Încet pe strada Cuza Vodă, cu mâinile În buzunare, oprindu-se din când În când În fața câte unei vitrine, care i se părea lui mai interesantă. A contemplat, de pildă, stofele și sulurile de ață colorată care se zăreau prin geamul prăfuit al merceriei numită „Borangicul“, apoi a urmărit Îndelung meșteșugul unui frizer cu mâini de halterofil, care tundea plictisit un bărbat, iar bărbatul l-a remarcat și
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
și încearcă să ducă la îndeplinire un ordin de un sadism iscălit în tandem de Brecht și Jarry: măturarea frunzelor în condiții de vântoasă. Manevra are ceva - că tot vorbeam de Camus - sisific. Baleiem conștiincios, iar când ne întoarcem pentru contempla rea isprăvii, patul de frunze e tot acolo, ca și cum nu s-ar fi atins nimeni de el. Repetăm figura de douătrei ori și de fiecare dată vântul se comportă ca un pișicher inclement: scutură copacii și reface covorul. După o
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
ăla oribil cu cărți pretențioase. — Cărți. Nu e nici o pretenție acolo. Nu le-am expus pe fațada casei. Ai vrea să le țin în lăzi? Și-a plesnit palmele a exasperare. — Pe deasupra îți pierzi rapid umorul. Și-a trosnit falangele, contemplând efectul ofensivei. — Ești ca un copil. Un bébé... Aici s-a fandosit franțuzește, țuguind și strângând buzele: — Bébééé... M-a privit, brusc serioasă. — Tuturor bărbaților cu care mă culc și la care țin le spun mon bébé. — N-aș vrea
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]