1,040 matches
-
regăsi atît în planul acțiunii social-politice (mai ales în prima etapă a revistei, 1922-1924), cît și în plan artistic (1924-1927), cu precizarea că, în tradiția Faclei lui N.D. Cocea, arta este separată de politică. Atitudinea amabil-distantă sau chiar ostilă a Contimporanului față de critica de direcție modernistă (E. Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
colaborării sale antebelice la gazetele lui N.D. Cocea și Tudor Arghezi - rămîne constantă; nu este vorba aici doar de antipatii ideologice (socialism vs. liberalism burghez), ci și de sensibilități artistice incompatibile. Oricum, dincolo de tonul pamfletar și de parti-pris-urile evidente, obiecțiile „contimporane” cu privire la dubioasele simpatii ale criticului sînt - privite din unghi modernist - valabile. În schimb, în nr. 12 al revistei Integral, la rubrica „Note-cărți-reviste”, Ilarie Voronca (încurajat la debut de Lovinescu, căruia tînărul Eduard Marcus îi datorează și pseudonimul) semnala entuziast apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schimb, în nr. 12 al revistei Integral, la rubrica „Note-cărți-reviste”, Ilarie Voronca (încurajat la debut de Lovinescu, căruia tînărul Eduard Marcus îi datorează și pseudonimul) semnala entuziast apariția Istoriei civilizației române moderne: „Primele două volume, din cele șase consacrate ideologiei contimporane, ale D-lui E. Lovinescu (...) constituie un efort prețios - în nediletantismul de la noi, singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia Drogoreanu în studiul ei despre futurismul italo-român, citînd teoriile lui Pierre Bourdieu - de o „cumințire” a avangardiștilor de la Integral, prin comparație cu „insurgența” din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se situa, în acel moment, pe poziții avangardiste mai radicale. Iar relațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se situa, în acel moment, pe poziții avangardiste mai radicale. Iar relațiile personale cu E. Lovinescu ale lui Ion Vinea, respectiv Ilarie Voronca, primează în raport cu programele revistelor la care aceștia din urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar între modernismul moderat al Sburătorului, expresionismul autohtonist și neo-bizantinismul de la Gîndirea, stînga ruralistă - colorată modern - de la Viața românească și cele mai radicale publicații avangardiste (75 HP, Integral, Urmuz, unu), fără a uita - după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea (colaborator ocazional și la Viața românească, și la Gîndirea), dar și prin B. Fundoianu și Felix Aderca, gruparea se va situa în locul geometric descris de alte reviste mai „populare”: Cuvîntul liber, Facla, Rampa, Adevărul, Adevărul literar și artistic. Cînd Contimporanul se confruntă cu crize financiare, Vinea se „repliază” la Facla lui N.D. Cocea; cînd Cocea este condamnat pentru atitudine antimonarhică, în urma procesului cu Regele Ferdinand, se refugiază în paginile primei serii a Cuvîntului liber, editată de prietenul și comilitonul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui N.D. Cocea; cînd Cocea este condamnat pentru atitudine antimonarhică, în urma procesului cu Regele Ferdinand, se refugiază în paginile primei serii a Cuvîntului liber, editată de prietenul și comilitonul de stînga Eugen Filotti. Tot prin Ion Vinea vor fuziona cu Contimporanul două reviste-satelit: Clopotul, cu orientare preponderent socială, director: Henri Gad, și Punct, cu orientare integral artistică; director: Scarlat Callimachi, aristocrat bolșevizant cu veleități literare, cunoscut și sub numele de „prințul roșu”, pe atunci - încă - membru al Partidului Țărănesc Democrat condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe atunci - încă - membru al Partidului Țărănesc Democrat condus de dr. Nicolae Lupu. Ultima fuziune va fi însă o victorie à la Pyrrhus, căci redactorul-șef Stephan Roll - alias Gh. Dinu - va fonda imediat, alături de Ilarie Voronca și de disidentul „contimporan” Maxy, o nouă revistă (Integral), mai combativă, în care eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ultima fuziune va fi însă o victorie à la Pyrrhus, căci redactorul-șef Stephan Roll - alias Gh. Dinu - va fonda imediat, alături de Ilarie Voronca și de disidentul „contimporan” Maxy, o nouă revistă (Integral), mai combativă, în care eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul anilor ’20, „umăr la umăr”. Membrii lor fondatori aparțin așa-numitei „generații a Marii Unirii” din 1918; sînt intelectuali independenți, dezamăgiți de compromiterea „politicianistă” a idealului național. Unii sînt adepți ai stîngii radicale, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la optimism „constructiv” pînă la ideologii antimoderne radicale. Adeseori, între ele există continuități paradoxale, ca într-un sistem de vase comunicante. Toate acestea sînt, desigur, locuri comune ale istoriografiei noastre cultural-politice. Important de subliniat rămîne faptul că generația creatoare a Contimporanului și a Gîndirii va fi, în anii ’20, un fel de placă turnantă dinspre generația „pozitivistă” a junimiștilor și postjunimiștilor înspre „tînăra generație a anilor ’30“. Cazul Nae Ionescu este, în acest sens, simptomatic: debutant în mediile cafenelei simboliste, simpatizant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modernismului lovinescian s-a impus îndeosebi prin Cenaclul „Sburătorul” și prin acțiunea magisterială a mentorului său (trecut, după război, de la faza impresionistă a foiletonisticii militante la impunătoarele sinteze despre istoria civilizației române moderne și a literaturii române contemporane), mai radicalul Contimporanul a avut o rază mult mai redusă de acțiune literară: a fost mai curînd un cîmp de confluențe moderne decît de iradieri. Contribuția sa majoră ține în special de domeniul artelor plastice. Numeroase expoziții interne de plastică nouă, expoziții artistice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ecumenică” de interviuri a lui Felix Aderca (Mărturia unei generații, 1929). A proiectat numeroase imobile în stil cubist și constructivist (nu doar în București; sanatoriul din Predeal i se datorează în egală măsură), parte dintre ele reproduse fotografic și în Contimporanul, iar în plastică a practicat un amestec de abstracționism, realism, postimpresionism, cubism, expresionism și fovism. A fost, de asemenea, cel mai avizat teoretician și promotor al constructivismului în România. La începutul anilor ’30 face parte (ca și ex-avangardistul Ion Călugăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
perioada statului național legionar, emigrează în Palestina (1940), unde va întemeia - la Ein Hod, pe muntele Carmel - un sat de artiști pe care-l va patrona pînă la moarte (în 1984, la aproape 90 de ani). Colaborarea lui efectivă la Contimporanul începe însă relativ tîrziu, începînd cu numărul 8/22 iulie 1922), pînă atunci desenele care ilustrau revista fiind semnate de A. Dragoș. Încă și mai tîrziu (nr. 15, 29 octombrie 1922) își începe colaborarea poetică Tristan Tzara, mai întîi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de A. Dragoș. Încă și mai tîrziu (nr. 15, 29 octombrie 1922) își începe colaborarea poetică Tristan Tzara, mai întîi cu „Vino cu mine la țară“ (datat „Gârceni 1915”), apoi cu „Cîntec de război“. În prima perioadă de activitate a Contimporanului, componenta literar-artistică deține o pondere secundară, revista implicîndu-se masiv în campaniile împotriva guvernării liberale și — de asemenea — împotriva acțiunilor antisemite ale Ligii Apărării Național-Creștine (studenții ieșeni discipoli ai profesorului ieșean A.C. Cuza, care, în 1927, vor constitui Legiunea Arhanghelului Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este relatat un episod de violență huliganică a studenților antisemiți din Iași, conduși de Corneliu Zelea Codreanu și formați la școala lui A.C. Cuza. Vinea s-a aflat acolo, fiind chiar agresat, împreună cu Ion Marin Sadoveanu (pe atunci, colaborator al Contimporanului); spre sfîrșitul anilor ’30, ultimul va adera la Mișcarea Legionară... Este combătut fascismul (v., între altele, Ion Vinea, în „Fascia română“) cu agresiunile sale antisemite desfășurate la adăpostul guvernării liberale, pretins antifasciste. De asemenea - așa-numita diversiune a „pericolului bolșevic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a unei campanii duse împotriva Constituției din 1923 și a Regelui Ferdinand I (acuzat de a fi adus la putere dinastia „plutocrată” a Brătienilor), Cocea va fi condamnat pentru lezmajestate, iar Vinea ține să îi ia apărarea și în paginile Contimporanului („Cocea și pisma dinastică“, nr. 43), făcîndu-i ulterior un portret complex: reorganizator al Partidului Socialist, pamfletar temut („articolele lui Cocea - ritmice, rapide - retorică, lirism, pornografie...”), conducător înnăscut, combativ și independent, omul e „un spectacol de modern dramatism” („N.D. Cocea“, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolele lui Cocea - ritmice, rapide - retorică, lirism, pornografie...”), conducător înnăscut, combativ și independent, omul e „un spectacol de modern dramatism” („N.D. Cocea“, nr. 44). În iulie 1923, revista își încetează apariția. Vinea se refugiază la Facla aceluiași N.D. Cocea, iar Contimporanul reapare abia în aprilie 1924, schimbat la față: pe copertă - „Cap de femeie” de C. Brâncuși; în interior - un conținut modernisto-avangardist. Începe acum cea de-a doua fază a publicației, cea literar-artistică și „constructivistă”. Periodicitatea lunară scontată va fi însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intelectuală și de critică socială. Din efemera Chemarea (1915) este republicat crochiul „anarhic” „O viață“ al foarte tînărului Claudian (probabil viitorul sociolog social-democrat Alexandru Claudian). Reproducerile de „plastică nouă” și informațiile despre activitatea avangardelor artistice europene nu lipsesc din paginile Contimporanului. Încă din numărul 4, o notă informa discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al standardizării și „maladivului” pe care acesta tinde să le propage. „Notele de pictură” ale lui Ion Vinea, cronicile sale la expoziții de Marcel Iancu și M.H. Maxy, profesiunile de credință abstracționiste culminează cu prologul avangardist din apelul (nesemnat) „Pentru contimporani“ (nr. 34, 10 martie 1923). Ulterior, în nr. 37-38, un text intitulat „Pentru cetitori și scriitori“ anunța și mai apăsat schimbarea profilului revistei: „ne-am asigurat colaborarea efectivă și inedită a scriitorilor și artiștilor conducători ai mișcării noi din întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi extrem de util de cunoscut și de studiat care a fost în realitate frecvența aparițiilor românești în revistele avangardei europene. Din interiorul literaturii române, aceste detalii nu sînt cunoscute în prezent. Însă un studiu aprofundat al revistelor străine citate în Contimporanul ar putea scoate la iveală elemente surprinzătoare” (Drogoreanu, op. cit., p. 99). Ceea ce trebuie însă reținut din textul lui Vinea este: 1) complexul necunoașterii literaturii române în străinătate; 2) dorința „contimporanilor” de a promova - prin intermediul prietenilor avangardiști din Europa - literatura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezent. Însă un studiu aprofundat al revistelor străine citate în Contimporanul ar putea scoate la iveală elemente surprinzătoare” (Drogoreanu, op. cit., p. 99). Ceea ce trebuie însă reținut din textul lui Vinea este: 1) complexul necunoașterii literaturii române în străinătate; 2) dorința „contimporanilor” de a promova - prin intermediul prietenilor avangardiști din Europa - literatura română în genere (oricum, cea „pe gustul lor”), nu doar cea a literatorilor de avangardă. Chestiunea deprovincializării moderne a culturii române l-a preocupat pe Ion Vinea încă din adolescență; dovadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Scott Fitzgerald, George Bernard Shaw, Sigrid Unsted, Ramon Gomez de la Serna, Miguel de Unamuno, Maxim Gorki, Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor fi, de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv autori mai puțin sau deloc avangardiști. „O ediție a lui Caragiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv autori mai puțin sau deloc avangardiști. „O ediție a lui Caragiale“ (nr. 16) elogiază figura clasicului reeditat în condiții excepționale, „Cincuantenarul lui Téophile Gautier“ (nr. 16) și „«Revizuri» de H. Streitmann“ (nr. 17) atacă - pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]