628 matches
-
foamea își disputau prioritatea între closet și vagonul „restaurant”, pancartele roșii curgeau dintr-o stație în alta, trădând zelul secretarului de partid din Mehedinți sau obediența josnică a primarului de la Strehaia. România se gudura la picioarele tiranului. Între diplome și coronițe, anii curgeau într-o gimnastică a indiferenței. Comandant de detașament, mă atașez de emisiunile postului de radio Europa Liberă, unde fraza lui Malraux - „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” - era rostită, adesea, într-o cheie apocaliptică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din real, din logica firească a lucrurilor. Un singur detaliu nepotrivit, o insistență sau o precizie exagerată creează același efect nedorit - de incredibil. De pildă, este suficient ca într-o pădure să întâlnim o fată îmbrăcată în alb și cu coroniță pe cap sau să observăm pe stradă un tânăr îmbrăcat elegant, cu cravată de mătase, cămașă impecabilă și... șlapi în picioare. Brusc, întreaga întâmplare devine bizară, ciudată, nefirească. Depinde ce anume vrem să comunicăm prin scrisul nostru. Nu orice abatere
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
se obține cu atenție și efort, prin adaosul unor detalii suplimentare, prin alăturarea unei secvențe narative capabile să explice cât de cât ciudățenia. Spuneam că este incredibil ca, în pădure fiind, să întâlnim o fată îmbrăcată în rochie albă, cu coroniță pe cap. Lucrurile se lămuresc dacă, discutând cu fata, aflăm că a fugit de la nunta ei, că părinții voiau să o căsătorească silit cu un bătrânel senil și bogat. Chiar dacă este ireal să întâlnești la marginea unui sat o casă
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
sau narativ (cine?, ce?, unde?, de ce?) sunt tratate separat, ca un inventar, ca o bifare. Tot la proasta gestionare a începutului intră și atacul neclar, abundent, cu exces de informație, nu neapărat importantă: La secțiunea seriale pe TV-ul românesc, coronița îi revine cu felicitări anului de producție 2003. Din cele 63 de „va urma” la care se pot uita românii în acest moment, 13 sunt produse acum doi ani, majoritatea în Statele Unite. Analizând situația pe perioade. Mai mult de jumătate
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
după Revoluție” (Cotidianul, nr. 4385, p. 24). Acest exemplu, luat la întâmplare, arată (dacă mai era nevoie) că imperfecțiunile stilistice se însoțesc, apar în cascadă: neclarități, lipsă de concizie, de fluență sau metonimii și personificări neizbutite: „va urma” (pentru telenovelă), „coronița anului de producție 2003” etc. Apropierea inabilă, chiar ilogică, a două momente mult despărțite în timp și spațiu: „Am intrat în baie/Profesoara de română m-a scos la tablă” etc. Între cele două momente lipsește, în mod evident, o
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
46 Rotiri ale unui picior spre interior și exterior: piciorul de lucru este îndoit din genunchi (mobilitate în articulația șoldului) Exercițiul nr. 47 Îndoiri laterale cu brațele încrucișate deasupra capului: brațele se duc deasupra capului și se încrucișează (sau fac „coroniță”), musculatura abdominală și fesieră încordate (extensia părților laterale ale trunchiului și a musculaturii abdominale). Variantă: picioarele - fie încrucișate, fie depărtate, răsuciri dreapta-stânga ale trunchiului cu brațele la ceafă. Exercițiul nr. 48 Stând ghemuit, capul tras în jos spre picioare: se
Antrenament specific pentru pregătirea fizică pe uscat a schiorilor alpini. In: Antrenamentul specific pentru pregătirea fizică pe uscat a schiorilor alpini by Gheorghe BALINT, Puiu GASPAR () [Corola-publishinghouse/Science/255_a_502]
-
n-o să am pace până n-o găsesc. Împăratul și împărăteasa n-aveau ce face, decât să înțeleagă dorințele fetei, să lăcrimeze de dorul ei, dar de oprit din visurile ei, n-aveau atâta putere. Prințesa și-a dat jos coronița așezând-o pe patul ei, apoi chema camerista și o rugă să se dezbrace. După ce își schimbară hainele, prințesa arăta ca o fată obișnuită și așa porni la drum, să nu atragă privirile. Prima noapte dormi într-un luminiș și
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
de la mâna dreaptă Îi erau ridicate, binecuvântând un dud pitic, movuliu, care părea foarte Încrezut. După ce s-a uitat un timp la prezența aceasta botanică Însuflețită, Capitolul Unsprezece a tras cutia de sub pat și a deschis-o. Înăuntru erau două coronițe de nuntă făcute din frânghie și, Încolăcite ca șerpii, două șuvițe lungi de păr, legate fiecare cu câte o panglică neagră, sfărâmicioasă. A Împuns una dintre șuvițe cu degetul arătător. Chiar În acel moment un papagal a țipat, iar fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
grea? Așa s-a născut Servius Tullius, urmașul la tron. Era fiul larului casei... Superstiții, suspină Germanicus amintindu-și la rândul său istorioara. Îi cheamă pe Neron, Livilla și Drusus să i se alăture. Slujnicele încing imediat creștetele copiilor cu coronițe de flori. Un sclav se apropie de ei, ținând într-o mână o carafă cu apă și în cealaltă un lighean. — Spală-te pe mâini, i se adresează stăpânului, să poți îmbuna geniile strămoșilor tăi. Înclină cana: — Fie ca energia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vâjâie capul, gata să plesnească. Dintr-odată, la câțiva metri de zidul exterior, se opresc din nou. De data aceasta drumul le este barat de un grup compact de băieței și fetițe, în picioarele goale și cu frunțile încununate de coronițe din frunze de laur. Nero zâmbește nostalgic văzându-i pe micuții camilli și camillae cum treapădă de nerăbdare să fie chemați mai repede să-i ajute pe preoți. Grațioși, cu părul aranjat grijuliu de mămici, bunici și doici iubitoare, respiră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
schimb? Un fel de asigurare a complicității, un angajament, o dovadă de loialitate. Se tulbură. Loialitate? Față de ce? Suspină. Nu știe. Își întoarce istovit privirea spre altar. Lângă Augustus se află acum o micuță camilla. Împăratul îi aranjează cu tandrețe coronița cu lauri pe căpșor. Alături de ei un bărbat se roagă cu brațele înălțate. O mișcare a mâinii îi dezvelește creștetul. Tiberius îl recunoște imediat. Quinctius Caecilius Metellus. Senator. Nu s-a ridicat niciodată până acum la demnitatea de consul și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la fel de sărmane ca ale lor și ieșiră într-o câmpie întinsă. Se vedeau deja semnele primăverii. Câmpia era scăldată de un soare cald, în crânguri magnoliile erau presărate cu flori albe, iar pe câmpurile încă nearate copii se jucau împletind coronițe din flori de lotus. În fața acestei priveliști samuraiul își dădu pentru prima oară seama că avea să plece într-o țară necunoscută și îndepărtată. Dincolo de câmpie, se înălța castelul Stăpânului, negru, măreț și țuguiat ca o corabie de război. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întemeietorului acestei stirpe nobile, Johan Augenstein cel Statornic, Principe Elector de Saxa. Avea trupul masiv, înveșmântat în blană de samur, un șirag de coral la gât, pe care erau petrecute trei inele de aur și o cheie de aramă, o coroniță de merișor verde pe creștet și un ram de crini înfloriți în mâna dreaptă. Chipul bonom și melancolic era contrazis de raza de lumină reflectată de ochiul de sticlă care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
întemeietorului acestei stirpe nobile, Johan Augenstein cel Statornic, Principe Elector de Saxa. Avea trupul masiv, înveșmântat în blană de samur, un șirag de coral la gât, pe care erau petrecute trei inele de aur și o cheie de aramă, o coroniță de merișor verde pe creștet și un ram de crini înfloriți în mâna dreaptă. Chipul bonom și melancolic era contrazis de raza de lumină reflectată de ochiul de sticlă care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ei nu-i fusese atât de cald era, din cât reușisem să trag cu urechea pe trotuar, doamna de onoare a miresei. O femeie voinică, de vreo douăzeci și patru, douăzeci și cinci de ani, îmbrăcată într-o rochie de satin roz, cu o coroniță de flori artificiale de nu-mă-uita pe cap. Avea un aer evident atletic, de parcă numai cu un an sau doi în urmă absolvise un colegiu de educație fizică. Ținea în poală un buchet de gardenii de parcă era o minge de volei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
care te inundă, la o petrecere de copii, când vezi invariabilul copilaș urâțel cu un coif de hârtie care i-a căzut pe o ureche sau pe amândouă. — Doamne, ce zi! a exclamat doamna de onoare în numele nostru, al tuturor. Coronița de flori artificiale îi stătea șui, ea era înmuiată de transpirație, dar, am gândit eu, unicul lucru cu adevărat perisabil la ea era acel apendice detașat, ca să spun așa: buchetul de gardenii. Îl ținea încă în mână, deși într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
o privire Îndrăzneață spre mijlocul Încăperii. Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada șerpuind pe podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul răhățit de muște, ci se afla ceva mai jos. Iar șobolanul scăzuse un pic din dimensiuni. Faptul acesta Îi dădu un oarecare curaj lui Ippolit: „Sunt pe drumul cel bun, Își spuse el. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu un cap... Și când te gândești că adineauri ați reușit să intrați Într-o găurică În care un șoarece abia Încape...“ Șobolănița părea să se amuze, ca să zic așa, din tot sufletul, la aceste șotii ale brigadierului de salahori. Coronița de păun crescută În creștetul ei cenușiu se mișca Într-o parte și În alta, tresăltând parcă de râs. În sfârșit, ajungând la un pas de brigadier, vedenia Își băgă lăbuța stângă În marsupiu, de unde scoase un teanc de grive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să mai piardă timpul prin depozit, astfel că, după ce puse lacăt pe fișet, se Îndreptă spre ușă. „Gheișa“ Însă Îi tăie calea, făcând un scurt ocol și proțăpindu-se În fața lui. „Cum ne-a fost Învoiala?!“, spuse ea, aplecându-și coronița spre fruntea lui. Ippolit nu-și aducea aminte să fi făcut vreo Învoială cu această creatură care, iată, Începea să-l terorizeze. De spaimă, brigadierul scăpă geanta jos, din care se rostogoliră o mulțime de acte, câteva conserve și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prieteni care știau că am fost în 21 în Piață, dar nu mă mai văzuseră de atunci, m-au căutat pe la morgă fără să mă găsească și crezuseră că am murit. Mi-au aprins lumânări și mi-au pus o coroniță în fața garsonierei (mai târziu am aflat ca Adi Arion scrisese deja un panegiric pentru ziarul local). Am râs în hohote până mi-au curs lacrimile. „Am murit o dată, așa că n-o să mai mor curând!”, mi-am zis. Iată, iubită prietenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un străin oarecare? Ce fel de alcătuire ești? Și n-ai mai dat nici o veste. Fața îi era palidă cum nu i-o cunoscusem niciodată, ochii cu privirea mărită. Nu mi-am lepădat încă, după cum vezi, voalul de mireasă, nici coronița de lămâiță de pe cap”. Nu puteam vorbi. Mi se uita în ochi cu fixitatea unei lumi nefirești. „Nu mi-am dat jos toate acestea de pe mine, au rămas așa de atunci, pentru că am venit aici, în mijlocul acestei câmpii să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
În timp ce orchestra începu nu știu ce melodie ușor tărăgănată, mă adresai către toți: - Știți ce-a fost aici, chiar în locul acesta acum...câți ani?... Eram copil, terminasem clasa I-a primară... în 1930; luasem premiul I... Mi s-a pus pe cap coroniță de premiant, aici, în sunetele unei fanfare militare aflate chiar pe podiumul acesta unde e acum orchestra. A fost prima și ultima dată în viață... Ana deschise ochii mari, nu știu ce a însemnat privirea aceea, atunci. Domnul Pavel începu iar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Edward, care poseda acum nu una, ci două perechi de urechi. Făcând Încă o scamatorie, Satanovski Își deplasă toate cele patru urechi, rotindu-le În jurul capului. În curând, În jurul frunții lui apăru ca un fel de nimb sau ca o coroniță „Împletită” din urechi de câine. Când veni ospătărița să strângă resturile de la masă, golind scrumierele de mucuri și lăsând În locul lor altele, curate, inginerul Edward, pocnind din două degete, transformă urechile de câine Într-un triplu careu de ași, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de diverse orificii...” „Sunteți pervers” spuse medicul. „Nu trebuie să excludem nici una dintre variante”, căzu pe gânduri inginerul. „În materie de sex sau de hazard totu-i posibil, nu-i așa?!” i se adresă el domnișoarei Lily. Aranjându-și pe sâni coronițele Împletite din flori și fructe, femeia râse, aruncând În ei cu bobițe de struguri. „Vezi”, zise Satanovski... „În fond”, continuă el, „În trei, jocul erotic Începe să prindă miză... În doi, orice ai face, până la urmă intervine plictiseala de rigoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câmp plin de trandafiri, ale căror petale pâlpâiau În Întunericul nopții ca niște candele pe jumătate stinse, iar deasupra lui plutea o lună imensă, palidă ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul asudat și obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu o licoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]