747 matches
-
în urma lor și domnul Levy simți brusc că i se face greață. În dormitor era un miros de ceai stătut care îi amintea de ceainicul pe care Leon Levy îl avea mereu lângă cotul său, un ceainic de porțelan, puțin crăpat, în fundul căruia era întotdeauna o rămășiță de frunze fierte. Se duse la fereastră și trase jaluzelele, dar când se uită afară ochii lui îi întâlniră pe cei ai domnișoarei Annie care se uita spre el prin golul dintre jaluzele. Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
luminoși. Părea să-și fi revenit complet după efectul săgeților. Dar Gorevici se învârtea într-o parte și-n alta, extrem de frustrat, uitându-se la ceas. Pe masa de alături, camera lui video era așezată pe o parte, cu carcasa crăpată și apă murdară scurgându-se din ea. Gorevici ar fi desfăcut-o bucăți, ca să o usuce, dar nu avea sculele necesare. Nu avea ... nu avea ... Mai într-o parte, Zanger, reprezentantul rețelei, spuse: — Ce-o să faci acum? — Așteptăm altă cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de mândri de trecutul lor otoman, Încât nu poți să le aduci nici o critică. Aceștia au publicul larg și cealaltă jumătate a statului de partea lor. Nouă ce ne mai rămâne? Puse țigara la loc Între buzele sale livide și crăpate, unde a rămas tot timpul nesfârșitei sale litanii. — Moderniștii ne spun să mergem Înainte, Însă nu avem Încredere În ideea lor de progres. Tradiționaliștii ne spun să mergem Înapoi, Însă nu vrem nici să ne Întoarcem la ordinea lor ideală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
spre Est, a chicotit el. Nu e prea bine să te afli la mijloc. Politica internațională nu apreciază ambiguitatea. Însă cu capul În nori, Asya nu l-a auzit. A aprins altă țigară și și-a Îndesat-o Între buzele crăpate. A pufăit indiferentă din țigară, ignorând după aceea senzația degetelor lui pe piele, a limbii lui atingând-o pe a ei. — Trebuia să existe o cale de a ajunge la Johnny Cash Înainte să moară. Vreau să spun că tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fusese făcută pentru a demonstra calitatea mărfii, Hovhannes Stamboulian se Întristase puțin. Totuși cumpărase biroul. Împreună cu el achiziționase din același magazin o broșă - o broșă delicată, În formă de rodie, acoperită cu fire fine de aur de jur Împrejur, ușor crăpată În mijloc, cu sâmburi din rubine roșii strălucind dinăuntru. Era o piesă lucrată cu mare măiestrie de un artizan armean din Sivas, așa i se spusese. Hovhannes Stamboulian a cumpărat bijuteria pentru soția lui. Plănuia să i-o dea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mergem să o vedem, nu vrei? Fetița deveni serioasă, afectată de resposabilitatea acestei misiuni. Dar ea nu vedea nimic rău în asta. Porfiri simți strânsura copilăriei în mâna ei. § Ochii mari și neînțelegători ai Liliei priviră neîncrezători afară prin ușa crăpată. La început, ceva la fața ei îl șocă și abia apoi Porfiri își dădu seama că aceasta nu mai era machiată strident. Fața ei palidă îl confrunta acum cu umanitatea ei de netăgăduit. Machiajul, înțelese el, îi protejase pe amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
tot, nu vor trece nici o sută de ani și nu se va mai ști cine se află sub mușuroaiele de pământ, și, chiar dacă s-ar ști, e îndoielnic că mai interesează, morții, s-a mai spus, sunt ca niște vase crăpate, care nu merită prinse cu vechile cârlige de fier care uneau ce era spart și separat, sau, în cazul de față, explicând analogia cu alte cuvinte, pisicile memoriei și pisicile dorului. Cipriano Algor se apropie de mormântul soției, e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vor acoperi tufișurile, nici n-o să se mai observe, Deci ai lăsat acolo totul, Am lăsat, Cel puțin sunt aproape de sat, într-o bună zi un copil de aici, dacă mai frecventează groapa ideală, o să vină acasă cu o farfurie crăpată, o să-l întrebe unde a găsit-o, și o să vezi că toată lumea o să dea fuga să ia ceea ce acum nu vrea, Așa suntem, nu m-ar mira. Cipriano Algor termină ceașca de cafea pe care fiica i-o pusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a descris fiicei lui aventurile și episoadele traumatizantei operațiuni de transbordare. Nu există, totuși, limite pentru ridicol. Dacă într-o zi, așa cum și-a imaginat Marta, un puștan din sat va recupera din grămadă și va duce acasă o farfurie crăpată, putem fi siguri că neplăcutul defect era acolo încă din magazie, sau va fi apărut, din pricina inevitabilei ciocniri dintre vase, provocată de hârtoapele drumului, în timpul transportului până la groapă. E destul să vedem cu câtă grijă coboară panta Cipriano Algor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru a le da o a doua posibilitate de viață, le-ar fi putut turti fără milă cum făcuse cu cele două figuri de bărbat și de femeie pe care le modelase la început, lutul lor e încă aici, uscat, crăpat, inform, și totuși s-a dus să ridice din gunoi zămislirile diforme, le-a protejat, le-a adăpostit, de parcă și-ar fi iubit mai puțin reușitele decât erorile pe care n-a știut să le evite. Nu va băga aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dori să găsească din nou drumurile fragmentate, narative, primitoare din amintirea sa. Conduce toată ziua și toată noaptea care urmează prin Iowa, Missouri, și o parte din Oklahoma, brunul iernii făcînd loc verdelui, zăpada - ploii, noroiul umed - solului tare și crăpat, apoi pămîntul se face deșert. Dacă ar putea să regăsească foamea și curiozitatea tinereții sale, Încă ar mai putea să-l Înfrîngă pe Diavol. Pe atunci nu-i păsa de bani sau de confort și nici măcar de companie: era pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În praful din fața unui han numit La Măgarul Mort. În parcare mai este doar o singură mașină, un Plymouth rablagit, ciuruit de gloanțe de carabină și un Harley foarte bine Îngrijit, parcat lîngă ușă. Înăuntru, locanta este Împodobită cu șei crăpate, o pereche de coarne de bivol și lasouri scămoșate; mai sînt cîteva mașini de poker mecanic și o masă de blackjack cu fetrul zdrențuit, la care nu stă nimeni. „Trebuie să fi ajuns În Nevada“, deduce Wakefield. Barmanul urmărește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au shotte! Dincolo de ușă se auzea femeia foindu-se. Era ca un leu în cușcă și căuta o cale de scăpare pentru Gaston. — Hai, du-te! repetă Endō. Gaston nu a avut de ales. Tavalul toaletei era foarte scund, pisoarul crăpat și pătat. Ușa, ieșită pe jumătate din balamale, nu se închidea. Tocmai când încerca să închidă ușa, Gaston auzi zgomot de palme, urmat de țipete de femeie. Fusese pălmuită femeia care-l strigase. — Eu... n-am făcut nimic. Țipătul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata, i-a spus polițistul mai în vârstă, privindu-l uimit pe Gaston. Dar nu mai stați acolo în ploaie. Poftiți înăuntru. Înfățișarea lui Gaston i-a stârnit, probabil, milă. Polițistul cel amabil sorbea un ceai călduț, dintr-o ceșcuță crăpată. A deschis sertarul și a scos o cutie din aluminiu cu murături. A pus-o în fața lui Gaston. Nu vreți să mâncați ceva? Ca să-l încurajeze să servească, a luat și el o murătură în palmă și a băgat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii. Și-a amintit fără să vrea de seara în care a stat cu Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în capul lui Josh. Și era într-adevăr uimitor, câte documente erau strânse acolo, de fapt, un roman întreg, căci Josh scrisese un istoric detaliat al casei. Imediat sub fotografia care înfățișa clădirea, așa cum arată ea acum, cu tencuiala albă, crăpată și umflată ca o coajă de cartof copt, cu cerdacul străjuit de coloane înflorite și curtea năpădită de buruieni, urma un istoric, scris cu „Times“, la un rând: Imobilul din Calea Victoriei, 144 a fost construit cu aproximație la începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Acesta îmi tăie calea în fața unei căsuțe din mahon și intră cât ai clipi, după care mă pofti înăuntru. Nu știu ce față aveam, dar cu siguranță am făcut ochii mari la vederea ciudățeniilor de acolo. Încăperea era ticsită cu blănuri, ceaune crăpate și colți de mărimea unui om, care serveau pe post de pături. Copilul nu-și putu stăpâni curiozitatea, văzându-mă obligată să-i istorisesc apariția mea în ținuturile lor. Hedwig mă luă de mână și mă trase după el până
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
iar când m-a văzut, a început să strige că, na, bine c-am ajuns în sfârșit, e timpul să mă car de-acolo, și s-o iau numaidecât cu mine și pe prăpădita de maică-mea, cu călcâiele ei crăpate, și că nici nu știe de ce ne-a dat drumul în casa lui, când ar fi trebuit să știe alde cine suntem, până și bunicu’ nu făcuse nici cât o ceapă degerată, cât un căcat pe băț, iar pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Nu-mi dau seama ce gândește. Apoi, în cele din urmă, scoate din buzunar o cheie. Trece pe lângă mine și deschide ușa apartamentului 32 - apoi se întoarce în fine către mine. — Intră. DOUĂZECI ȘI DOI Mă trezesc cu un tavan crăpat și murdar deasupra mea. Ochii îmi poposesc pe o pânză uriașă de păianjen din colțul camerei, apoi coboară în josul peretelui spre un raft rahitic înțesat de cărți, casete audio, scrisori, ornamente vechi de Crăciun și chiloți aruncați. Cum am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-l găseau, știau Încotro s-o ia și porneau, mai departe, pe urmele noastre. Am strâns pleoapele cu putere. - Nu mai face așa, se răsti Tuni și, Într-adevăr, simții cum o apă sărată prinse a-mi curge din pleoapele crăpate. Numai că nu eram sigur dacă nu-mi ieșea chiar din ochi, așa eram de supărat. Enkim, Enkim, mi-am spus. Of, of, Enkim, tu m-ai trecut prima apă mare pe care am văzut-o vreodată și tot tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acest ceas depărtat de soare nu crește nimic comestibil în sânul maicii noastre pământul, tot creștinul îl privește indiferent și-l tratează cu dispreț, zvârlindu-i în obraz orice nu-i face trebuință. Cizme vechi, moloz, oase, sticle, cutii, lighene crăpate, pungi, înghețat bocnă, pământul nu poate primi și nu poate ascunde nimic și până la vară când or răsări buruienile, istoria se oglindește mai departe în geografia patriei. Femeia care învârte în mămăligă trage ceaunul de pe foc, apucă găleata de zoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde. Și să nu uiți, eu voi veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pot face nimic, nimic, nimic. Orice efort este zadarnic. Și oftează, zicând: ─ Mai bine iau o pauză. Atunci lasă jos din brațe geamul dublu, adus cu destule opinteli de la prăvălia de oglinzi și rame unde i-a fost înlocuită sticla crăpată. Se odihnește pe pat, își scoate ochelarii de miop și își tamponează cu batista fruntea asudată. Geamul e greu. Balamalele nu spun nimic. Însă își pune ochelarii la loc și le inspectează atent, în nădejdea că o observație sinceră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
românește, fiindcă, să nu uităm, am fost odată profesoară. Am întâlnit un călător dintr-o țară străveche Care a zis: Două picioare imense, fără trup, de piatră Stau în deșert... Lângă ele, pe nisip, Pe jumătate scufundat, zace un chip crăpat, a cărui căutare, Și buză-ncremenită, și rânjet de poruncă rece, Spun că sculptorul bine i-a citit acele patimi Ce-au supraviețuit, întipărite-n lucrurile fără viață, Și mâinii ce le-a modelat și inimii ce le-a nutrit: Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și simplu singur. Acesta e un lucru foarte trist. Uneori, rar de tot, dacă cineva ca Sgsdgff îmi trece prin pat, devin și mai deprimat. Vrăbiile încep să ciripească drăgăstos în copacul din spatele blocului, iar cântecul lor intră pe geamul crăpat, înduioșând unele femei și făcându-le să-mi lase ceva bani pe noptieră. Le aud cum își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]