473 matches
-
și spicul boabe de pietre nestemate, la care cu mare greutate puteai privi!”. Imaginea opusă, a epuizării energiilor fertile, caracterizează în mod surprinzător celălalt tărâm: „Ce să vezi d-ta? Nici un pom nu mai era verde. Le căzuse frunza, și crăcile, și rămurelele, de erau ca despuiați. Pe jos, frunzele căzute erau făcute scrum de uscăciune”. Secătuirea energiilor roditoare afectează și planul sacrului, ca un paroxism al degradării, această imagine furnizând o explicație pentru jefuirea periodică a planului ordonat. Instanța epică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
copacilor sau pe schele anume făcute, pentru ca mortul să se poată bucura cât mai mult de razele binecuvântate ale astrului sfânt. Din această pricină, multe triburi de indieni din America de Nord își înmormântează morții în copaci sau pe schele sprijinite pe crăci înfurcite” Cântecul ritual- ceremonial citat mai sus avea grijă ca dispărutul să primească în continuare lumina solară, sufletul tânjind după tot binele fizic cunoscut. Similitudinile dintre practicile funebre arhaice și scenariul inițiatic dovedesc limpede că statutul neofitului se identifică în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a lui Charon spre moarte, leagănul păstrează caracteristicile rituale în ocurențele din alte specii folclorice. Circumscrierea succesivă a fetei izolate apare într-o colindă din Voineasa, Vâlcea: „Mijlocul cetății ei/ E un brad nalt, minunat,/ De poale cam lăsățat,/ De crăcile bradului/ E un leagăn deagățat”. Dublarea recluziunii apare și într-un basm din Pătroaia-Vale, Dâmbovița, în care fecioara este așezată într-un leagăn de mătase dintr-un castel cu 360 de odăi. În basmul Cu cerbulețul, din colecția G. Dem
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
căluțul meu/ spune: ce să mă fac eu?”. Uneori însă, sfaturile calului nu sunt urmate: „- Stăpâne, să nu cumva să te-agăț’ dă pădurea asta să rupi vo frunză, că e primejdie dă moarte. El nu s-anțăles. A rupt o cracă ș-a pus-o la urechea calului” (Voia - Dâmbovița). Pădurea de aur pe care o traversează perechea cal-călăreț constituie un spațiu sacru, dominat de simbolul solar. Nerespectarea indicației venite de la companion primește aici o justificare, spre deosebire de încălcările obișnuite. Forma învechită
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
A ajuns pân’ pădurili dă aramă. A luat șî el cracă dân pădurea de aramă. A ajuns în pădurea dă argint. A luat șî el cracă dân pădurea dă argint. A ajuns în pădurili dă aur. A luat și el cracă, semn, ș-a băgat-o-n buzunar. A ajuns pă locuri năstămite, pă gârle năstămite. A luat șî el piatră năstămită”. Nici un alt gest nu trebuie consemnat pe acest itinerar halucinant spre tărâmul soarelui, succedarea acelo¬rași verbe lasă impresia
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
văzui că florile pe mormintele din criptă erau cu totul prăpădite, înghețaseră și se uscaseră, nefiind înlocuite de două luni, de la parastasul lui Ionel. Mergând sus la ceaiul din sufragerie, unde ne întruneam toți, cerui Elizei voie să tai câteva crăci de mahonia și merișor pentru a le înlocui până la sosirea buchetelor de la București. „Nu, nu-ți dau voie să-mi devastezi grădina, strigă dânsa, în mirarea celor prezenți. Destul [că] moș Petre a pus acolo în toamna trecută astfel de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
i-a pus, poteca, pavată cu lespezi de el spre pădurea din dreapta, cu trandafirii și liliacul uscați din neîngrijire, iarba crescută peste pietre și poteca prin frumoasa pădure nu numai invadată de lăstari, dar tăiată de vie prin baricade de crăci uscate... Mai bine că nu le poate vedea... Iubea prea pasionat Florica pentru a putea îndura un astfel de spectacol. Nu mai vorbesc de zăvoi. Acolo făcuse un bazin cimentat, cu apă curgătoare, care cu aninii dimprejur formau un frumos
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
aveam o misiune de dus la bun sfârșit. Pe drum însă, la un moment dat, mi-a atras atenția un gard de lemn câinesc și am început să-l tai cu acea foarfecă după care mă dusesem. Am tăiat o cracă și eram fascinat de proprietățile miraculoase ale foarfecii, proprietăți pe care atunci i le descopeream cu adevărat. Mă fascinau netezimea tăieturii, frunzele care cădeau, seva ce mustea în acea tăietură. Nu știu cât timp am rămas acolo meșterind, căprind acel gard. Probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dintre puținele lucruri la care mă pricepeam cât de cât bine - și uite că asta demonstra că nu eram chiar un om de nimic. Nu făcusem absolut nimic altceva. Ceva productiv. Odată vândusem cireșe. Le culesesem cu Gogu din câteva crăci tăiate și plecasem cu ele pe șosea. În prima mașină care a oprit, era un individ care m-a și întrebat, m-a luat din pripă, au, mă, viermi? Și n-am putut să-i spun că n-au. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe cât a mai rămas după decenii, prin colțurile memoriei, vreo câteva, dintre ele.... La cireșe Câțiva dintre cei care locuiam la internat, am pus ochii pe un cireș falnic, înalt și plin de cireșe mari, și multe, de se rupeau crăcile. Cireșul era în curtea unui coleg de-al nostru, dintr-un an mai mic. Și într-o seară, imediat după ce s-a lăsat întunericul, vreo doi-trei dintre noi, am pornit la atac. Ne-am urcat în copacul înalt, de pe care
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
era un dud de care sta sprijinită o scară. În fiecare an, omul își învăța găinile să doarmă în copac. Seară de seară, găinile urcau fusceii scării până sus, în vârful copacului, așezându-se în rânduri pentru a dormi pe crăci. Când se lumina de ziuă, coborau pe scară în curte. Fiica mortului a declarat că în urma procesului de învățare, care dura săptămâni în șir, găinile erau foarte deprinse cu el. Așa că nu s-au lăsat tulburate din liniștea lor când
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
coborau pe scară în curte. Fiica mortului a declarat că în urma procesului de învățare, care dura săptămâni în șir, găinile erau foarte deprinse cu el. Așa că nu s-au lăsat tulburate din liniștea lor când s-a spânzurat de o cracă. Nici o bătaie din aripi, nici un cotcodăcit. În acea noapte, din curte nu s-a auzit nimic. Fiica a spus că, spre ora trei dimineața, a vrut să vadă cum se simte tatăl ei. Pe pat se afla doar pijamaua, fără
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lunii scosese din întuneric întreaga curte. Găinile erau așezate, ca totdeauna, sus, în coroana dudului, și cele albe, mai ales cele albe, povestea ea, străluceau ca un serviciu de porțelan într-o vitrină. Iar sub găini, el atârnând de-o cracă. Spânzuratul era un vecin de-al nostru. De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și cu el. Însă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
din România, ediție Al.V.Diță, prefață dr.Dan Zamfirescu, București, Editura Roza Vânturilor, 1994. Manoilescu, Mihail, Dictatul de la Viena. Memorii. Iulie-august 1940, ediție Valeriu Dinu, București, Editura Enciclopedică, 1991. Maria, Regina, Povestea vieții mele, vol.I-III, ediție Ioana Cracă, București, Editura Eminescu, 1991. 325 Pop, Valer, Bătălia pentru Ardeal, ediție Sandală Pop și Nicolae C.Nicolescu, București, Editura Enciclopedică, 1992. Prost, Henri, Destin de la Roumanie (1918-1954), Paris, Edition Berger-Levralt, 1954. Rosen, Moses, Primejdii, încercări, pericole, București, Editura Hasefer, 1990
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca o zdreanță pe craca unui arbore mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e spre apus. E singur... Credința multora în Vodă a început să se clatine. Apusul l-a lăsat ca cucu' pe cracă. Singur și-a săpat groapa, cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune... "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trebuit s-o constat, eram chiar eu; imediat am fost poftit să vin la tribună (unde se mai afla încă prietenul meu) și „să spun ce am de spus” (adică, traducând, să mă înfund definitiv: „vedeam cum își taie singur craca de sub picioare”, avea să-i povestească după aceea d-na Tamara Gane, profesoara noastră de literatură rusă, unchiului meu, pe care îl cunoștea din copilăria și tinerețea lor basarabeană). Cu o îndrăzneală pe care de mult mi-am pierdut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
motivul mamelor orfane de propria progenitură sunt evocate și ilustrate o dată, zguduitor, în poezia Vaca (din vițelul mic și pintenog la care, la vârsta senectuții sale, vaca se gândește cu întristare nu mai rămăsese decât pielea gospodărește spânzurată de o cracă sub un tei - plop tremurător în original). Și încă o dată, și mai puternic, în Cântecul cățelei, poezie care beneficiază în limba română de mai multe versiuni, datorate lui George Lesnea, Lucian Blaga (leatul lui Esenin!), Ioanichie Olteanu... Subiectul, care învecinează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ulei Tata picioarele lungi ale serii - Speranță! (1940) ne invită să examinăm atitudinea ambivalentă a pictorului spaniol față de război. Realizată în timpul exilului său american, lucrarea nu înfățișează o scenă de război, ci o figură mutilată, elongată, ce se întinde peste craca unui copac putrezit. Pare să fie o femeie, dar capul care zace inert pe pământ este cel al lui Dalí însuși, abstras dintr-o formațiune stâncoasă antropomorfică de la Cap de Creus, din Catalonia. Păianjenul din titlu, alături de o armată de
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
se temeau ca, odată cu plecarea rușilor din țară, să nu se Întâmple și la noi ce se Întâmplase În Ungaria. Io știam ce s-a petrecut acolo În perioada aceea, cum ofițerii de Securitate din Budapesta... au fost spânzurați de crăcile copacilor și arși de vii... Să comunica la posturile străine, și io ascultam acasă, că aveam un mic aparat... E, asta a fost cauza sau motivul pentru care s-au produs acele arestări masive În perioada ’59-’60... Iar motivele
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
era vreo sărbătoare, vreo slujbă din asta religioasă, că erau mulți preoți... Ne scoteau la muncă și pe ploaie, dar când era potop mare era pericol de evadare, că nu se vedea la doi pași, și atunci te ținea „pe cracă”... Și ce să facem și noi? Atunci țineam prelegerile... Pe câte niveluri erau „crăcile”? Craca avea trei nivele. Eu am nimerit În pat cu unu’, Korpas, frontierist, care a venit din Germania Occidentală. Stăteam sus la cucurigu’ și, cum era
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la muncă și pe ploaie, dar când era potop mare era pericol de evadare, că nu se vedea la doi pași, și atunci te ținea „pe cracă”... Și ce să facem și noi? Atunci țineam prelegerile... Pe câte niveluri erau „crăcile”? Craca avea trei nivele. Eu am nimerit În pat cu unu’, Korpas, frontierist, care a venit din Germania Occidentală. Stăteam sus la cucurigu’ și, cum era făcut tavanul din balegă de cal cu pământ, crescuseră niște ciuperci, pălăria-șarpelui, și se
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
muncă și pe ploaie, dar când era potop mare era pericol de evadare, că nu se vedea la doi pași, și atunci te ținea „pe cracă”... Și ce să facem și noi? Atunci țineam prelegerile... Pe câte niveluri erau „crăcile”? Craca avea trei nivele. Eu am nimerit În pat cu unu’, Korpas, frontierist, care a venit din Germania Occidentală. Stăteam sus la cucurigu’ și, cum era făcut tavanul din balegă de cal cu pământ, crescuseră niște ciuperci, pălăria-șarpelui, și se Întorseseră
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
sa n-ar fi altceva decît un studiu literar, iar nu teoretic, căci teoria literară s-a Înșelat amarnic Închipuindu-și că poate da piept de la egal la egal cu teoria științifică și, mînată de un demon, și-a tăiat craca de sub picioare rămînÎnd azi o simplă, superbă ficțiune. Degeaba revine autorul În final și motivează teoria literară ca necesitate dialectică. În van, spun, pentru că teoreticienii literari excesivi, taxați părintește și cu atît mai grav, și-au alimentat discursul nu din
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Europei. Studiul în cauză pleacă de la spusele filosofice ale lui Petre Țuțea: „Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoți Biblia din Europa, atunci Shachespeare devine un glumeț tragic. Fără Biblie, europenii, chiar și laureații Premiului Nobel, dormeau în crăci. Știința și filosofia greacă sunt foarte folositoare dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare și consolatoare pe continent - suverană - e Biblia." Deci, atenție, americani, care v-am așteptat zeci și zeci de ani să fiți alături de noi, ca scut de
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]